ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2025

Ședința publică din data de 20 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23 ianuarie 2023 sub nr. x/2023, reclamantul Municipiul Suceava a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și Ministerul Finanțelor-Comisia Fiscală Centrală, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la emiterea unei decizii conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. d) din Ordinul nr. 1059/2021 în vederea soluționării, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, a conflictului de competență existent între organul fiscal din cadrul U.A.T. Municipiul Suceava și organul fiscal din cadrul U.A.T. Comuna Moara, Jud. Suceava.

Prin sentința civilă nr. 1348 din 3 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis cererea formulată de reclamantul Municipiul Suceava, în contradictoriu cu pârâta Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor și a obligat pârâta Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acestei sentințe să emită o decizie prin care să soluționeze conflictul de competență dintre organul fiscal din cadrul UAT Municipiul Suceava și UAT Comuna Moara.

Împotriva sentinței civile nr. 1438 din 3 octombrie 2023, a declarat recurs pârâta Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac și casare a hotărârii de la fondul cauzei.

În esență, în motivare, autoritatea pârâtă a arătat că, atât din cererea de chemare în judecată, cât și din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că, prin adresa din 08.12.2020, Municipiul Suceava a solicitat Ministerului Finanțelor, în temeiul prevederilor art. 43 alin. (1) Codul de procedură fiscală, să desemneze un reprezentant în scopul soluționării pe cale amiabilă a conflictului de competență existent între UAT Municipiul Suceava și UAT Comuna Moara cu privire la impunerea spre impozitare a bunurilor deținute de persoana juridică S.C. A. S.R.L.

Cu adresa din 25.03.2021, Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Legislație Fiscală și Reglementări Vamale și Contabile a răspuns că nu are atribuții/competențe pentru desemnarea, în temeiul art. 43 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, a reprezentanților în scopul soluționării amiabile a conflictului de competență intervenit între UAT Municipiul Suceava și UAT Comuna Moara, ambele din județul Suceava.

La data de 01.03.2022, cu adresa nr. x, Municipiul Suceava a solicitat Compartimentului Comisiei Fiscale Centrale emiterea deciziei în vederea soluționării conflictului de competență prevăzut de art. 43 alin. (1) Codul de procedură fiscală existent între UAT Municipiul Suceava și organul fiscal din cadrul UAT Comuna Moara, județul Suceava, cu privire la dreptul de administrare a creanțelor fiscale asupra bunurilor aparținând S.C. A. S.R.L. situate pe raza Municipiului Suceava.

În aceste condiții, termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererii a expirat la data de 31.03.2022, dată de la care a început să curgă termenul de 6 luni în care reclamantul se putea adresa instanței judecătorești, termen care s-a împlinit la data de 30.09.2022.

Or, așa după cum rezultă din fișa dosarului aflată pe rolul instanțelor judecătorești, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a fost înregistrată pe rolul curții de apel la data de 23.01.2023, cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de lege.

De reținut faptul că reclamantul avea posibilitatea ca, în interiorul termenului de 6 luni, să solicite instanței judecătorești obligarea pârâtului la soluționarea cererii.

Împrejurarea că, prin adresa din 21.12.2022, Comisia Fiscală Centrală a comunicat Primăriei Municipiului Suceava și, spre știință, Primăriei Comunei Moara, că sesizarea formulată de Primăria Municipiului Suceava nu intră în sfera de competență a Comisiei Fiscale Centrale, nu este de natură a determina repunerea în termen a reclamantei pentru sesizarea instanței judecătorești.

Cu neluarea în considerare a situației de fapt expuse anterior, instanța de fond s-a raportat exclusiv la adresa din 21.12.2022, acceptând astfel prelungirea, fără niciun temei de drept, a termenului prevăzut în mod imperativ la art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Din analiza adresei nr. x din 28.03.2022, rezultă că reclamantului i s-a comunicat încă de la acel moment faptul că, "în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 5 alin. (3) din același act normativ, conflictul apărut în legătură cu modul de delimitate teritorială între unitățile administrativ teritoriale nu intră în competenta Comisiei fiscale centrale ..."

Câtă vreme, prin adresa din 21.12.2022, Comisia fiscală centrală a comunicat reclamantului faptul că "sesizarea formulată de Primăria Municipiului Suceava cu adresele nr. x/18.10.2021, nr. 37701/08. 12.2020 și nr. 7855/01.03.2022, nu intră în sfera de competență a Comisiei fiscale centrale" (adică același lucru care i s-a comunicat prin adresa din 28.03.2022), rezultă că reclamantul a cunoscut încă din luna martie 2022 poziția Comisiei fiscale centrale în legătură cu cererea acestuia și, ca atare, în mod greșit s-a raportat instanța de fond, atunci când a calculat termenul de 6 luni în care reclamantul se putea adresa instanței, la adresa din 21.12.2022.

Pe fond, a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că, în ceea ce privește impozitul pe clădiri și terenuri, legiuitorul a reglementat în mod precis competența teritorială a organelor fiscale locale, prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Ca urmare a analizei documentelor depuse la dosarul sesizării formulate de Primăria Municipiului Suceava, prin adresa nr. x/01.03.2022, Comisia fiscală centrală a constatat că, între Primăria Municipiului Suceava și Primăria Comunei Moara, județul Suceava, nu există divergente de opinie în ceea ce privește regulile de competentă privind administrarea impozitului pe clădiri și teren, reglementate de normele legale anterior prezentate.

De reținut că, din adresele nr. x din 21.03.2018 si nr. 3355 din 07.03.2019 (anexate prezentei cereri de recurs), rezultă că părțile aflate în conflict cunosc amplasamentul bunurilor imobile aparținând S.C. A. S.R.L.

În consecință, părțile neavând neclarități cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 455 și art. 463 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și cunoscând amplasamentul actual al imobilelor în discuție, acestea nu aveau motive să se adreseze Comisiei fiscale centrale, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond atunci când a constatat existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Astfel, Comisia fiscală centrală a concluzionat că acest conflict nu este un conflict real de competență fiscală, fiind fondat pe un conflict de altă natură, sens în care i s-a comunicat reclamantului faptul că soluționarea acestui conflict nu intră în sfera de competență a Comisiei fiscale centrale.

În aceste condiții, a arătat recurentul că nu se relevă un refuz nejustificat al Comisiei fiscale centrale (astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004) de a soluționa conflictul de competență ivit între Primăria Municipiului Suceava și Primăria Comunei Moara, județul Suceava, în legătură cu impozitarea bunurilor imobile aparținând S.C. A. S.R.L.

Sesizarea formulată de Primăria Municipiului Suceava, cu adresa nr. x/01.03.2022, împreună cu întreaga documentație, a fost introdusă pe ordinea de zi a Comisiei fiscale centrale, fiind supusă analizei, dezbaterii și votului membrilor Comisiei, fapt care nu echivalează cu refuzul de a nu rezolva cererea unei persoane, astfel cum reține instanța de judecată.

Invocând dispozițiile art. 43 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, instanța de judecată a reținut (pag. 11, penultimul paragraf) faptul că "din textul mai sus citat rezultă că soluționarea conflictelor de competență între organele fiscale locale revine Comisiei fiscale centrale, aceasta având, de altfel, capacitate administrativă."

În legătură cu acest aspect, trebuie avut în vedere că instanța de fond nu a tinut seama că rolul Comisiei fiscale centrale nu este acela de a soluționa orice conflict, indiferent de natura sa, care apare între organele fiscale locale.

Comisia fiscală centrală este organ colegial din cadrul Ministerului Finanțelor, abilitat să asigure, în temeiul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 6 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea unitară a legislației fiscale și procedural fiscale.

De altfel, Comisia fiscală centrală a fost constituită în Scopul asigurării realizării atribuției Ministerului Finanțelor de aplicare unitară a legislației fiscale, astfel cum rezultă și din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare.

A invocat art. 43 alin. (1) și (2) din Codul de procedură fiscală și a susținut că, deși Comisia fiscală centrală poate fi sesizată în cazul în care există un conflict de competență între organele fiscale locale, conflictul trebuie să privească aplicarea legislației fiscale și procedural-fiscale, situație care nu se regăsește în cauza de fată.

Prin urmare, soluția pronunțată de instanța de fond, cu privire la fondul cauzei, este nelegală și se impune admiterea recursului.

Intimatul- reclamanta Municipiul Suceava a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea în contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Suceava a învestit instanța cu solicitarea de constatare a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de către pârâta Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor.

Prima instanță, apreciind că pretențiile deduse judecății sunt întemeiate, a admis acțiunea reclamantului, reținând în motivare că dreptul de apreciere al autorității publice pârâte a fost exercitat cu încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, mai precis cu negarea competenței prevăzute de art. 43 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Nemulțumită de această soluție, pârâta Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor a formulat recurs, invocând încălcarea dispozițiilor legale care reglementează materia conflictului de competență între organele fiscale, prin raportare și la obiectul cererii de chemare în judecată.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, prin intermediul recursului, se urmărește a se supune Înaltei Curți conformitatea hotărârii primei instanțe cu normele de drept aplicabile în raport și de motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte, pornind la analiza criticilor relative la greșita soluționare a excepției prescripției a dreptului material la acțiune, invocată prin recurs, reține că prima instanță, contrar alegațiilor recurentei, a apreciat în mod corect că obiectul cererii de chemare în judecată este constatarea refuzului nejustificat din partea autorității de a soluționa cererea reclamantei.

Astfel, în mod corect a calificat judecătorul fondului, în temeiul art. 9 C. proc. civ., acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care prevede că "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: (...) b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;(...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Prin urmare, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune a reclamantului începe să curgă de la data comunicării răspunsului ce cuprinde refuzul nejustificat de soluționare a cererii acestuia, respectiv manifestarea expresă exercitată cu exces de putere a voinței de a nu soluționa cererea acestei persoane juridice.

În raport de raționamentul anterior expus și de norma de drept citată, Înalta Curte reține că în mod corect a statuat judecătorul fondului că acțiunea, care a fost expediată prin poștă la data de 19.01.2023 și înregistrată la Curtea de Apel București la data de 23.01.2023, a fost formulată în interiorul termenului de prescripție de 6 luni care începea să curgă, potrivit art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, de la data de 29.12.2022 când reclamantului i s-a comunicat adresa nr. x/21.12.2022.

În consecință, față de cele antrerior expuse, Înalta Curte reține că este nefondată critica recurentei potrivit căreia, în mod artificial, ar fi fost extins termenul de prescripție a dreptului la acțiune, prin luarea în considerare a unui alt moment de începere a curgerii acestuia.

În continuare, referitor la critica din recurs relativă la încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 43 din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte reține că acest text de lege prevede "(1) În cazul în care există un conflict de competență între organele fiscale locale sau între organul fiscal central și un organ fiscal local, conflictul de competență ivit se poate soluționa amiabil, sub coordonarea reprezentanților desemnați în acest scop de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În cazul în care conflictul de competență nu se poate soluționa pe cale amiabilă, conflictul se soluționează de către Comisia fiscală centrală. În această situație, Comisia se completează cu 2 reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, precum și cu câte un reprezentant al fiecărei structuri asociative a autorităților administrației publice locale.;(2) În cazul creanțelor fiscale administrate de organele fiscale locale, conflictul de competență în sensul prezentului articol nu vizează conflictul apărut în legătură cu modul de delimitare a teritoriului între unitățile administrativ-teritoriale și/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor."

Disputa părților din acest proces a fost generată de faptul că s-a respins cererea unităților administrativ - teritoriale, respectiv Primăria Municipiului Suceava și Primăria Comunei Moara, pe motiv că conflictul de competență dintre acestea ar privi delimitarea teritorială a celor două unități administrativ-teritoriale în circumscripția cărora s-ar afla bunurile S.C. A. S.R.L., iar nu aplicarea diferită a legislației fiscale.

Or, Înalta Curte reține, contrar celor arătate prin recurs, că în mod nelegal s-a respins cererea intimatului - reclamant pe motiv că nu ar fi vorba de un conflict real de competență fiscală, ci de un conflict de altă natură, în considerarea petitului cererii adresate recurentei - autoritatea fiscală de soluționare a conflictului dintre cele două unități administrativ-teritoriale, care s-au declarat, deopotrivă, competente să stabilească sarcini fiscale în dreptul aceluiași contribuabil.

În cadrul controlului exercitat în recurs, se va reține că este judicioasă soluția primei instanțe care conchis că între intimatul - reclamant din proces și Comuna Moara nu s-a ivit un conflict de limite teritoriale, în raport de locul situării bunurilor aparținând contribuabilului, ci un conflict de competență așa cum este reglementat de art. 43 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, prima instanță, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, a statuat că pretențiile deduse judecății de reclamantul Municipiul Suceava sunt întemeiate, iar în raport de înscrisurile existente la dosar și de obiectul cererii de chemare în judecată, a admis acțiunea.

În concluzie, nefiind identificate motive de reformare a sentinței civile atacate din perspectiva dorită de partea declarantă a căii de atac, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, menținând sentința civilă atacată ca fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Finanțelor - Comisia Fiscală Centrală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Finanțelor - Comisia Fiscală Centrală împotriva sentinței nr. 1348 din 3 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererile de intervenție accesorie formulate de petenții S.C. A. S.R.L. și Unitatea Administrativă Teritorială Comuna Moara, ca neîntemeiate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.