ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3578/2025

Ședința publică din data de 20 iunie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 27.09.2023, sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

[1] În principal, anularea în tot a Ordinului nr. 1635/2022 emis de către pârâtă la data de 12.09.2022 și publicat în Monitorul Oficial al României nr. 897/12.09.2022, privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă;

[2] În subsidiar, anularea în parte a ordinului menționat, respectiv eliminarea din Anexa prin care sunt aprobate formularele D100 și D710 pentru Creanța bugetară 708 - Contribuție la Fondul de Tranziție Energetică a mențiunii:

"Prezenta declarație reprezintă titlu de creanță și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia, în condițiile legii".

Prin sentința civilă nr. 438 din 18 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, instanța luând act de faptul că reclamanta și-a exprimat voința de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

3.1. Recursul principal al reclamantei A. SRL

Împotriva sentinței civile nr. 438 din 18 martie 2024, a declarat recurs principal reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a hotărârii de la fond și de admitere a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie sa conțină considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

In raport de obiectul si cauza cererii de chemare in judecata era esential ca instanta de fond sa stabileasca, prioritar, natura obligatiei stabilita prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 27/2022, respectiv a "Contributiei la Fondul de Tranzitie Energetica".

Instanta nu s-a pronuntat asupra naturii obligatiei stabilite prin O.U.G. nr. 119/2022, nu a respins aceste critici ca fiind netemeinice sau irelevante si nici nu a precizat de ce considera ca obligația este una fiscala, cu consecința aplicarii eronate a unor dispozitii legale care nu sunt incidente speței.

Acest punct de vedere se fundamenteaza si pe jurisprudenta obligatorie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care, in Decizia nr. 16 din 08.04.2019 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a retinut: "85. Din examinarea definiții legale prevăzute la art. 1 din Codul de procedură fiscal redate la început rezultă că leqislația fiscală distinqe între creanțele fiscale, ce decurq din neplata impozitelor, taxelor si contribuțiilor sociale, care au un regim specific de constatare și atrag, cu titlu de accesorii, dobânzi și penalități de întârziere stabilite din oficiu de organul de executare fiscală, și creanțele bugetare, ce includ alte tipuri de venituri cuvenite bugetului general consolidat al statului și care permit accesorii, însă acestea se stabilesc exclusiv conform legii în baza căreia a fost emis titlul executoriu și se dispun prin acesta."

Potrivit art. 1, punctele 10, 11, 12 din Codul de procedură fiscală creanța fiscală este dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie; creanță fiscală principală este dreptul la perceperea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate și la rambursarea sumelor cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege, in timp ce prin creanță fiscală accesorie se înțelege dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților sau majorărilor aferente unor creanțe fiscale principale, precum și dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condițiile legii.

În mod evident, Contribuția la Fondul de Tranziție Energetica nu se încadrează in niciuna din definițiile tipurilor de obligații fiscale - impozit, taxa, contribuție sociala - fiind o obligație bugetara, dar nefiscala (toate obligatiile fiscale sunt si bugetare dar nu toate obligatiile bugetare sunt fiscale, n.n.). Aceasta concluzie este in concordanta cu definitia creantei bugetare.

Întrucat prima instanță nu a stabilit caracterul obligatiei de contributie la "Fondul de Tranzitie Energetica" a aplicat gresit legea, respectiv a aplicat dispozitii care nu sunt specifice obligatiilor bugetare nefiscale ci doar celor fiscale, asa cum vom arata in cele de mai jos.

Subsumat celui de-al doilea motiv de casare prevăzut de la art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. a arătat că pentru a justifica soluția de respingere a cererii introductive prima instanta a retinut ca declaratia pe care producatorul este obligat sa o depună este asimilata unei decizii de impunere si are caracter de titlu executoriu conform art. 102 Codul de procedură fiscală coroborate cu art. 95 alin. (4) din același act normativ.

Actul normativ care a instituit obligatia de declarare si plata, si in aplicarea caruia a fost emis Ordinul, nu contine mentiuni cu privire la caracterul de titlu de creanta si sau titlu executoriu al declaratiei.

Cu toate acestea recurenta, in calitate de producator de energie electrica, are obligatiile prevazute de art. 15 aliniatele 1 si 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, asa cum a fost modificata și completata prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022.

În toate aceste declaratii se regaseste mentiunea: "Prezenta declaratie reprezinta titlu de creanta si produce efectele juridice ale instiintarii de plata de la data depunerii acesteia, in conditiile lege".

Insa legea (lato sensu, inclusiv ordonantele de guvern) care a instituit obligatia de declarare si plata nu a stabilit caracterul de titlu de creanta/executoriu al declaratiei.

Prin comparatie, in cazul unei alte obligatii bugetare cu caracter de contributie - Contributia la Fondul de Mediu stabilita prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu - legiuitorul a stabilit in mod expres si neechivoc caracterul de titlu de creanta si titlu executoriu al declarațiilor si deciziilor așa cum rezultă din art. 11 aliniat 5 și art. 12. aliniatele 1, 2 si 3.

Astfel, in lipsa unei prevederi legale care sa dea caracter de titlu de creanta inscrisului care individualizeaza creanta bugetara - declaratia D100 si Declaratia D710 - actul administrativ normativ de aplicare adaugă la lege, ceea ce atrage nulitatea sa.

A invocat art. 4 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și a arătat că în considerentele hotararii atacate prima instanta a reținut ca O.U.G. nr. 27/2022 stabilește in mod implicit caracterul de titlu de creanța al declarației. Or, o astfel de sustinere nu poate fi primita in conditiile in care, potrivit art. 632 aliniat 2 C. proc. civ. "Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare."

Prin urmare caracterul de titlu executoriu al unui inscris, altul decat o hotarare judecătorească, poate fi stabilit doar prin lege si doar in mod expres si nu poate fi dedus din interpretarea legii si cu atat mai putin poate fi stabilit printr-un act normativ de putere inferioara, asa cum este actul atacat.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului.

3.2. Recursul incident al pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală

Împotriva sentinței civile de la fondul cauzei a formulat recurs incident pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii de la fondul cauzei.

În esență, în motivare a arătat că exceptia inadmisibilitatii actiunii formulata impotriva Ordinului Presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1635/2022, invocata de catre parata Agenția Națională de Administrare Fiscală, față de obiectul acțiunii, respectiv stabilirea si individualizarea Contributiei la Fondul de Tranzitle Energetica, obligatie de plata stabilita prin art. 15 din O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea șl completarea unor acte normative din domeniul energiei, a fost greșit soluționată.

Curtea si-a fundamentat soluția pe argumente care nu au legatura cu apararile formulate in cauza, reținând că Ordinul nr. 1635/12.09.2022 emis de catre ANAF, este un act administrativ cu caracter normativ ce poate face obiectul unei actiuni in contencios administrativ, neafiind exceptat de la controlul judecatoresc de catre legiuitor.

Astfel, prin cererea de chemare in judecata reclamanta a susținut ca dispozițiile art. IX din O.U.G. nr. 119/2022 intra intr-o evidenta contradicție cu prevederile Codul de procedură fiscală, care trebuie soluționată in sensul de a se da prevalenta Codului.

In ceea ce privește impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică, in motivarea excepției inadmisibilității a susținut ca obligația declarativă și termenul de depunere a declarației sunt reglementate de art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2022 iar criticile formulate de reclamanta vizează exclusiv prevederile O.U.G. nr. 27/2022.

A învederat primei instanțe că motivele de nelegalitate invocate în legătura cu O.U.G. nr. 119/2022 si O.U.G. nr. 27/2022 nu pot fi analizate in cadrul acțiunii prin care instanța de contencios administrativ a fost investita cu soluționarea unei cereri in anularea Ordinului nr. 1635/12.09.2022.

Referitor la Ordinul nr. 1635/12.09.2022, prin excepția inadmisibilității acțiunii, a învederat instanței ca acest act stabilește numai modalitatea de declarare a contribuției la Fondul de Tranziție Energetică instituită prin art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2022.

De asemenea, Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu are competență să stabilească contribuția in discuție in prezenta cauza, aceasta contribuție fiind stabilita de Guvernul României prin art. 15 din O.U.G. nr. 27/2022.

În consecinta, prin art. IX din O.U.G. nr. 119/2022, si art. 16 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a fost abilitat expres sa elaboreze declaratia privind contributia la Fondul de Tranziție Energetica, cu respectarea prevederilor Titlului V "StabiIirea creantelor fiscale", Capitolul III "Dispozitii privind declaratia fiscala" din Legea nr. 207/2015, de a urmari indeplinirea obligatiei declarative și de a sanctiona neindeptinirea acestei obligatii.

În definitiv, a solicitat admiterea recursului incident, casarea încheierii din 11.03.2024 si înlăturarea considerentelor sentinței civile atacate, urmând a fi respinsă acțiunea, ca inadmisibila.

În drept, a invocat art. 491, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., art. 115 si art. 126 alin. (6) din Constituția, republicată, si art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs a reclamantei, ca nefondată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamantă dar și recursul incident al pârâtei sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost învestită de reclamantă cu o cerere de anulare a Ordinului nr. 1635/2022 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, în tot sau, în subsidiar, în parte, în privința mențiunii "Prezenta declarație reprezintă titlu de creanță și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia, în condițiile legii", care s-ar regăsi în Anexa prin care sunt aprobate formularele D100 și D710 pentru Creanța bugetară 708 - Contribuție la Fondul de Tranziție Energetică.

Prima instanță a reținut caracterul neîntemeiat al pretențiilor deduse judecății și a respins cererea reclamantei cu motivarea, în esență, în sensul că, în temeiul art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2022, așa cum a fost modificat prin art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 119/2022, "Contribuția la Fondul de Tranziție Energetică se calculează, se declară și se plătește de către vânzător lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează", Declarația de impunere întocmită potrivit art. 102 alin. (2) Codul de procedură fiscală este asimilată unei decizii de impunere întocmită în conformitate cu art. 95 Codul de procedură fiscală și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia, așa cum statuează în mod expres art. 95 alin. (4) Codul de procedură fiscală.

Nemulțumite de această soluție, reclamanta dar și pârâta au formulat cerere de recurs principal și respectiv recurs incident.

Înalta Curte, pornind la analiza motivelor de casare așa cum au fost acestea dezvoltate, reține că ambele cereri de recurs sunt nefondate.

Analizând motivul casare invocat în cadrul recursului principal prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia:

"Casarea unei hotărâri se poate cere …5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Așa cum s-a statuat în doctrină și în jurisprudența recentă, acest caz de nelegalitate a unei hotărâri poate fi invocat în următoarele situații: încălcarea dreptului la apărare; judecata pricinii în lipsa părții care nu a fost legal citată; nerespectarea principiului oralității; publicitatea ședinței de judecată; nesemnarea minutei de către judecători; lipsa încheierii de dezbateri; aplicarea greșită a unor texte de lege; nesocotirea principiului contradictorialității ori a principiului disponibilității și altele asemenea.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de procedură ordine publică și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, cât și încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil care nu pot fi subsumate altor cazuri de casare reglementate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în speță nu pot fi identificate astfel de încălcări prin prisma modului în care instanța de fond a derulat procesul, a cercetat argumentele părților și a construit raționamentul judiciar.

Critica recurentului în sensul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la o serie de motive de fapt și de drept, invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de acest motiv de casare. Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, a cercetat și a descris în mod amănunțit situația de fapt, iar motivele care au fundamentat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată sunt prezentate în mod coerent și convingător.

Calitatea motivării hotărârii nu poate fi analizată decât în cadrul motivului de casare prevăzut de pct. 6 al articolului 488 alin. (1) C. proc. civ., care nu a fost invocat de recurent.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Din perspectiva acestui motiv de casare, recurenta a susținut că o pretinsă nelegalitate a ordinului atacat în prezenta cauză, ordin prin care a fost instituită obligația de plată a contribuției la Fondul de Tranziție Energetică și a arătat că dispozițiile art. IX din O.U.G. nr. 119/2022 ar intra în contradicție cu prevederile Codului de procedură fiscală.

Înalta Curte, în cadrul controlului de legalitate exercitat în recurs, reține că prin art. 15 din O.U.G. nr. 27/2022, care prevede privind măsurile aplicabile clienților finali pe piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul energiei, s-a instituit obligația de plată, termenul de declarare și modalitatea de calcul, etc. a contribuției la Fondul de Tranziție Energetică.

Contrar celor arătate de reclamantă, măsurile anterior enumerate, așa cum am și precizat, nu au fost luate prin OPANAF nr. 1635/2022, act administrativ atacat în cauză, prin acestea fiind aprobat modelul de declarație, ulterior instituirii obligației de plată a contribuției la Fondul de Tranziție Energetică.

Din perspectiva existenței obligației de plată a contribuției sunt relevante cele reținute Curtea Constituțională a României în cuprinsul Deciziei 640/2024 privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 și a anexei 6 la aceasta, respectiv paragraful 33 în care s-a menționat " Curtea reține că legiuitorul este competent să reglementeze contribuția la Fondul de Tranziție Energetică într-un cuantum ridicat, însă, în același timp, are obligația constituțională să recurgă la o dimensionare corespunzătoare a acestuia și, astfel, să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea scopului legitim urmărit și să păstreze un raport rezonabil între acestea, în concordanță cu principul est modus in rebus. În aceste condiții, cuantumul contribuției menționate, ținând seama de exigențele echilibrării intereselor concurente, se raportează la o valoare minimă ce poate depăși 50% și o valoare maximă care nu poate fi egală cu 100% din cuantumul venitului asupra căruia poartă. În caz contrar, deși contribuția în sine urmărește un scop legitim, o excesivitate în privința cuantumului acestei contribuții estompează caracterul său distributiv sau de reechilibrare, aceasta convertindu-se într-o veritabilă măsură de confiscare/naționalizare a însuși venitului asupra căruia poartă, respectiv a întregului venit suplimentar obținut peste plafonul de 450 de RON/MWh, iar ulterior de 400 de RON/MWh, după caz, ceea ce este neconstituțional (cu privire la obligația statului de a identifica punctul de echilibru între interesele concurente, a se vedea Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018, Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020, și Decizia nr. 431 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 6 noiembrie 2020)."

Totodată, relevanță în cauză prezintă cele reținute în aceeași decizie la paragraful 40 în care s-a statuat "Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea subliniază că neconstituționalitatea constatată are în vedere caracterul disproporționat al cuantumului contribuției datorate de producătorii de energie electrică pentru venitul suplimentar obținut din activitatea de producție/entitățile agregate, și nu neconstituționalitatea în sine a contribuției menționate. Faptul că legiuitorul delegat nu a apreciat în mod rezonabil, din perspectiva art. 44 din Constituție, echilibrul care trebuie să caracterizeze interesele aflate în joc, și anume interesul public constând în protejarea populației de turbulențele existente pe piața energiei electrice și cel privat al celor a căror activitate generează această contribuție, nu echivalează cu eliminarea în sine a contribuției pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la ruperea justului echilibru în favoarea interesului privat al producătorilor de energie electrică/entităților agregate." și paragraful 41 "Curtea, ținând seama de faptul că nu este legiuitor pozitiv, nu are competența să stabilească ea însăși punctul de echilibru între cele două interese concurente. Ca atare, legiuitorului originar sau delegat, după caz, îi revine obligația constituțională să stabilească din punct de vedere normativ, în cele 45 de zile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, atât cuantumul contribuției concordant cu jurisprudența Curții Constituționale, care poate depăși 50% din venitul suplimentar, dar care nu poate atinge valori care ar califica măsura drept una echivalentă confiscării, cât și un mecanism și un termen rezonabil de restituire/compensare ulterioară a diferențelor dintre sumele calculate și plătite cu titlu de contribuție în condițiile dispozițiilor legale neconstituționale și cele ce vor fi calculate cu același titlu prin stabilirea noului cuantum al contribuției. Acest mecanism va viza exclusiv prestațiile producătorilor de energie electrică/entităților agregate aferente perioadei cuprinse între data de 1 septembrie 2022 și data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va avea în vedere și eventualele sume plătite acestor beneficiari cu titlu de compensări, potrivit mecanismului prevăzut la art. 15 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022. În ipoteza în care legiuitorul originar sau delegat nu intervine în cele 45 de zile stabilite de art. 147 alin. (1) din Constituție, reglementările constatate neconstituționale referitoare la contribuție își vor înceta efectele juridice."

Astfel, examinând considerentele forului constituțional, care au fost invocate și de reclamantă în speța de față, se constată că acestea nu conduc la concluzia contrarie celei expuse de judecătorul fondului, care a respins acțiunea și care să determine reformarea sentinței de maniera solicitată de această parte procesuală deoarece Curtea Constituțională a reținut competența legiuitorului de stabilirea a contribuției, însă într-un cuantum diferit, care trebuie să fie concordant cu jurisprudența Curții Constituționale, care poate depăși 50% din venitul suplimentar, dar care nu poate atinge valori care ar califica măsura drept una echivalentă confiscării, cât și un mecanism și un termen rezonabil de restituire/compensare ulterioară a diferențelor dintre sumele calculate și plătite cu titlu de contribuție în condițiile dispozițiilor legale neconstituționale și cele ce vor fi calculate cu același titlu prin stabilirea noului cuantum al contribuției.

În continuare, Înalta Curte reține a fi neîntemeiate și susținerile recurentei - reclamante, care a precizat că nu există prevederi legale care să dea caracter de titlu de creanță înscrisului care individualizează obligația de plată, respectiv declarațiilor D110 și D710, aceasta fiind o critică ce vizează exclusiv obligația de plată a contribuției, fiind îndreptată împotriva actului normativ care stabilește obligația de plată, iar nu împotriva actelor prin care se reglementează modalitatea de declarare a contribuției la Fondul de Tranziție Energetică și care sunt contestate în dosarul de față.

Nefondate sunt criticile recurentei-reclamante referitoare la natura de titlu de creanță a declarației fiscale completate de aceasta în calitate de contribuabil, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2022.

În conformitate cu art. 102 alin. (2) Codul de procedură fiscală, "În declarația de impunere contribuabilul/plătitorul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.".

Totodată, potrivit art. 95 alin. (4) Codul de procedură fiscală, "Declarația de impunere întocmită potrivit art. 102 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia.".

Așadar, declarația contribuabilului referitoare la contribuția stabilită de art. 15 din O.U.G. nr. 27/2022, este o înștiințare de plată pentru organul fiscal și, în raport de dispozițiile textelor de lege anterior citate, reprezintă înscrisul care stă la baza emiterii deciziei de impunere, care este, în conformitate cu legea, titlu de creanță, contrar celor arătate de recurentă în memoriul de recurs.

Concluzionând, în virtutea celor anterior arătate, Înalta Curte reține că niciuna dintre criticile aduse de recurenta - reclamantă sentinței de la fond nu este aptă a conduce la reformarea acesteia din perspectiva dorită de partea procesuală declarantă a căii de atac.

Înalta Curte remarcă faptul că singurul motiv invocat în cadrul recursului incident, respectiv cel de la art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei"), nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurenta-pârâtă.

Înalta Curte constată că, subsumat acestui motiv de casare, recurenta - pârâtă invocă eronata soluție dată excepției de inadmisibilitate(prin încheierea din 11.03.2024) și critică considerentele sentinței ca urmare a respingerii acțiunii ca neîntemeiate în loc de inadmisibilă. În opinia Înaltei Curți, aceste critici sunt improprii motivului de casare invocat, ele putând fi subsumate punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, pornind la analiza recursului incident, Înalta Curte reține că soluția emisă de prima instanță asupra excepției de inadmisibilitate, invocată la fondul pricinii este corectă, ordinul atacat în prezenta cauză făcând parte din categoria actelor administrative cu caracter normativ a căror legalitate poate fi cercetată de instanța de judecată, nefiind exceptate de la controlul judecătoresc de către legiuitor.

Sunt nefondate susținerile din recursul pârâtei în sensul că pe calea demersului procesual de față se critică, în mod exclusiv, prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 27/2022, ceea ce ar atrage caracterul inadmisibil al acțiunii de față.

Obiectul acțiunii pendinte vizează anularea Ordinului nr. 1635/2022(nu a art. 15 din O.U.G. nr. 27/2022), care, în viziunea reclamantei, cu care nu suntem de acord, a fost emis cu încălcarea competențelor conferite de legiuitor emitentului și care adaugă la lege, act administrativ prin care reclamanta a susținut fără temei că a fost stabilită contribuția la Fondul de Tranziție Energetică.

Or, prima instanță a stabilit în mod corect cauza acțiunii și a identificat obiectul cererii de chemare în judecată în raport de cele reclamate prin petitul principal dar și prin cel subsidiar.

În consecință, față de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că recursul incident se impune a fi respins, soluția dată de prima instanță excepției de inadmisibilitate fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii în litigiu.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal formulat de reclamanta A. S.R.L. și recursul incident al pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. declarat împotriva sentinței nr. 438 din 18 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și recursul incident declarat de recurenta - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 11 martie 2024 și a sentinței nr. 438 din 18 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.