ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3415/2025

Ședința publică din data de 12 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 6.03.2023 sub nr. x/2023, reclamanta Împăratul Traian S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Primăria mun. Brăila, a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Brăila, str. x, format din clădiri și teren aferent în suprafață totală de 3436,22 mp, precum și asupra imobilului situat în Brăila, str. x, format din clădiri și teren aferent în suprafață totală de 8459,46 mp, dobândite în temeiul Legii 15/1990 și prin H.G. nr. 834/1991.

De asemenea, a solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluționare a cererii formulată privind eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus menționate și obligarea pârâtului Ministerul Economiei să îi elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra celor două imobile.

La termenul de judecată din data de 25.05.2023, reclamanta a formulat cerere adițională, prin care a precizat că modifică cadrul procesual, în sensul că acțiunea este formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Brăila, Primăria mun. Brăila, Ministerul Economiei și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului .

La termenul de judecată din data de 12.09.2023, Curtea a consemnat susținerea reclamantei care a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu UAT Municipiul Brăila și nu cu Primăria mun. Brăila, care nu reprezintă decât structura funcțională, fără personalitate juridică și fără capacitate procesuală, și că solicită, în contradictoriu cu aceasta soluționarea capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra celor două imobile situate în mun. Brăila.

Pentru termenul de judecată din data de 12.03.2024, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, reorganizat în conformitate cu O.U.G. nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale a depus la dosar înscrisuri, respectiv H.G. 834/191 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat și criteriile 2665/1991 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, precum și actul de înființare al societății reclamante .

La termenul de judecată din data de 11.06.2024, în urma constatării finalizării cercetării judecătorești și a deschiderii dezbaterilor, reclamanta, prin reprezentant convențional a solicitat "a se constata că a operat transmiterea dreptului de proprietate prin intervertirea dreptului de administrare de la nivelul anului 1990, ca efect al Legii 15/1990, modul de dobândire al dreptului de proprietate fiind legea, să se constate existența dreptului în patrimoniu societății și, pe cale de consecință, să fie obligate autoritățile să emită certificatul de atestare a proprietății, acesta urmând a deveni titlul cu care reclamanta să-și poată intabula acest drept...".

Prin sentința nr. 212/F/2024 din 9 iulie 2024, Curtea de Apel Galați:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Împăratul Traian S.A., în contradictoriu cu pârâții, Municipiul Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Ministerul Economiei, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și în consecință:

- a obligat pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului să soluționeze cererile reclamantei de emitere a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Brăila, str. .A. nr. 1A, în suprafață totală de 3436,22 mp și asupra terenului situat în Brăila, str. x, în suprafață totală de 8459,46 m.p.;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Brăila și a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului nejustificat al refuzului de soluționare a cererii privind emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate și de obligare a ministerului de resort de a elibera actele administrative solicitate, ca fiind formulat în contradictoriu cu o autoritate fără calitate procesuală pasivă;

- a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Brăila, str. x, format din clădiri și teren aferent în suprafață totală de 3436,22 mp precum și asupra imobilului situat în Brăila, str. x, format din clădiri și teren aferent în suprafață totală de 8459,46 mp.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul Împăratul Traian S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând: în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, cu consecința constatării dreptului de proprietate al reclamantei și eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, arătând, în esență, următoarele:

Hotărârea recurată a fost pronunțata cu încălcarea formelor de procedură - motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.:

Analizând cuprinsul hotărârii recurate se constată că plecând de la premisa nelegală derivată din aplicarea prin analogie a principiului "non omisio medio", instanța de fond a înlăturat, în mod nelegal, atât argumentele formulate prin intermediul cererii de chemare in judecata, dar, totodată, refuză să dea eficiență actelor juridice și normative în vigoare și aflate în circuitul civil.

Instanța de recurs urmează sa observe faptul că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii, fiind încălcat principiul contradictorialității, fapt ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În prezenta cauza, în ciuda faptului că instanța de fond a judecat excepția inadmisbilitatii, se poate observa din analiza tuturor încheierilor de ședință faptul că instanța de fond a pus în discuția părților numeroase excepții, însă niciodată excepția inadmisibilității cererii

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei - motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, instanța de recurs urmează să observe faptul că în cuprinsul hotărârii recurate se găsesc motive contradictorii cu privire la îndeplinirea în cauza a refuzului nejustificat.

La o simplă lecturare a argumentelor instanței de fond se observă cu ușurință contradictorialitatea motivelor pe care instanța de fond le-a avut în vedere la pronunțarea soluției.

În ciuda faptului că, unele cereri au fost soluționate, iar altele nu, este omis aspectul principal al acestor răspunsuri din partea autorităților locale, mai exact refuzul de a emite certificatul de atestare, și nu doar o simplă pasivitate, așa cum a fost menționat.

Așadar, argumentul instanței de fond, conform căruia instanța nu se poate substitui autorității pârâte în sensul verificării dacă reclamanta îndeplinește condițiile legale pentru a-i fi atestat dreptul de proprietate este vădit nefondat în prezenta cauză, întrucât nu poate fi reținută tăcerea administrativă autorităților locale.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, dacă instanța de judecata pronunță o soluție în sensul că o acțiune în constatare este inadmisibilă doar pentru că in abstracto există o acțiune în realizare, înseamnă a refuza judecata și a limita părții accesul la justiție.

O acțiune prin care se solicita eliberarea titlului de proprietate, deci a instrumentum, atunci când dreptul de proprietate este dobândit prin lege este o acțiune în constatare admisibilă.

Mai mult decât atât, instanța supremă urmează să constate faptul cererea introdusă de către recurentul-reclamant are natura unei acțiuni în constatare provocatorie, prin care titularul dreptului, cheamă în judecată pe cel care, prin atitudinea sau prin actele sale, invocând el însuși un drept, îl împiedică pe reclamant în exercițiul normal al dreptului, pentru ca pârâtul să-și valorifice pretențiile sau să-și dovedească dreptul, sub sancțiunea de a nu-l mai putea invoca, dacă nu-1 demonstrează.

Interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 coroborate cu prevederile Legii 15/1990:

Analizând cuprinsul deciziei recurate se poate observa raționamentul logico-juridic al instanței de fond care a condus la pronunțarea unei soluții de respingere ca inadmisibilă a cererii formulate de recurentul-reclamant este total eronat raportat la interpretarea dispozițiilor legale antamate anterior coroborate cu doctrina în materie și jurisprudența națională.

În continuare, instanța de fond a reținut, în mod eronat, că recurentul-reclamant nu ar fi îndrituită să promoveze o acțiune în constatarea existenței dreptului de proprietate având în vedere că H.G. nr. 834/1991 și Criteriile nr. 2665/IC/311 din 28 februarie 1992 stabilesc o procedură specială de obținere a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Mai mult decât atât, instanța de fond a mai reținut că "natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este una constitutivă de drepturi și nu declarativă."

Din această perspectivă, instanța de recurs urmează să constate că argumentele reținute de către instanța de judecată în judecarea fondului cauzei sunt complet nefondate, fiind în contradicție cu dispozițiile legale aplicabile, doctrina și jurisprudența naționala.

Astfel, este de necontestat faptul că la momentul în care fostele întreprinderi de stat au fost transformate, pe temeiul Legii 15/1990, în societăți comerciale, dreptul de administrare corespunzătoare dreptului de proprietate socialistă de stat s-a transformat în drept de proprietate în patrimoniul acestor societăți comerciale, aceasta fiind rațiunea art. 20 alin. (2) din Legea 15/1990 redat anterior.

Interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 din Legea 554/2004:

Din această perspectivă, instanța de recurs urmează să observe că instanța de fond a reținut că acțiunea poate fi admisă doar în parte, respectiv în sensul de a obliga autoritățile să soluționeze cererile recurentului-reclamant, întrucât instanța nu se poate substitui autorității pârâte, în sensul verificării dacă reclamanta îndeplinește condițiile legale pentru a-i fi atestat dreptul de proprietate pretins.

În ceea ce privește nesoluționarea unor cereri, această ipoteză este aplicabilă altor cereri efectuate ulterior, mai exact cererile formulate la datele de 30.05.2022, respectiv de 27.01.2023, prin care recurentul-reclamant a solicitat pârâtului Ministerul Economiei eliberarea unui titlu de proprietate.

Așadar, soluția instanței, de admitere în parte, este vădit eronata având în vedere faptul că pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a soluționat cererea recurentului-reclamant de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pârâtul respingând cererea sa în mod nejustificat.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ., art. 488 pct. 5 si 8 C. proc. civ.

4.1. Intimatul-pârât Municipiul Brăila a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, a susținerilor părților, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Reține Înalta Curte că, hotărârea poate fi casată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii, fiind încălcat principiul contradictorialității.

Constată Înalta Curte că, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., are în vedere neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Dispozițiile art. 174 C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale. Nulitatea prevăzută în art. 174 C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că, sentința recurată a fost pronunțată cu luarea în considerare a dispozițiilor legale referitoare la dreptul la apărare prevăzute de art. 13 C. proc. civ. și a celor referitoare la contradictorialitate prevăzute de art. 14 C. proc. civ.

Astfel, în mod eronat apreciază recurentul faptul că instanța de fond nu a dat cuvântul părților aflate pe poziții cu interese contrare cu privire la excepția inadmisibilității, fapt ce a adus atingere principiului contradictorialității și a dreptului fundamental la apărare.

Intimatul-pârât Municipiul Brăila a susținut la termenul din data 22 iunie 2023 că cererea reclamantului, sub aspectul primului capăt de cerere, nu este admisibilă pe calea acțiunii în constatare, reglementată de art. 35 C. proc. civ., nefiind vorba de constatarea existenței sau inexistenței unui drept, reclamantul având la dispoziție o acțiune în realizare pentru atingerea finalității urmărite.

Totodată, prin apărările depuse la data de 22.06.2023, intimatul-pârât Municipiul Brăila a susținut că raportat la faptul că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a învestit instanța cu analiza vreunui act administrativ tipic sau asimilat, acțiunea promovată pe calea contenciosului administrativ ar fi inadmisibilă.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", judecătorul fondului făcând trimitere în mod expres la textele de lege incidente în cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentului-reclamant, cât și pe cele ale intimaților și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Alegațiile recurentului în susținerea acestui motiv de recurs sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, instanța de fond făcând o analiză detaliată a condițiilor de aplicare a H.G. nr. 834/1991 și a Legii nr. 15/1990.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat precum și Criteriile nr. 2665/IC/311 din 29 februarie 1992, stabilesc o procedură specială obligatorie de urmat pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, procedură care exclude posibilitatea reclamantilui de a promova o cerere în constatarea existenței dreptului de proprietate, în baza aceleiași cauze juridice, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.

Concluzionând, se reține că instanța de fond a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței atacate și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că, sunt neîntemeiate, avându-se în vedere că, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Sunt neîntemeiate criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 35 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța trebuie să verifice admisibilitatea unei acțiuni în constatare și să nu o respingă ca inadmisibilă decât în cazul în care, motivându-și soluția, va prezenta care este calea în realizare admisibilă în concret.

Constată Înalta Curte că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Brăila, str. x, format din clădiri și teren aferent în suprafață totală 3436,22 mp precum și asupra imobilului situate în Brăila, str. x, format din clădiri și teren aferent în suprafață totală de 8459,46 mp, dobândite în temeiul Legii nr. 15/1990 și prin H.G. nr. 834/1991. Totodată, a solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluționare a cererii formulate privind eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilelor susmenționate și obligarea pârâtului Ministerul Economiei să îi elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra celor două imobile.

Reține instanța de control judiciar că, instanța de fond a stabilit, în mod corect, faptul că este inadmisibil capătul de cerere vizând constatarea dreptului de proprietate al reclamantului, deoarece instanța nu se poate substitui autorității pârâte, în sensul verificării îndeplinirii de către recurent a condițiilor legale pentru a-i fi atestat dreptul de proprietate pretins.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 15/1990 "Inventarierea patrimoniului unităților economice de stat supuse transformării în societăți comerciale, precum și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe aceasta cale se fac în condițiile stabilite prin hotărîre a guvernului."

Dispozițiile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat precum și Criteriile nr. 2665/IC/311 din 29 februarie 1992, stabilesc o procedură specială obligatorie de urmat pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, procedură care exclude posibilitatea recurentului-reclamant de a promova o cerere în constatarea existenței dreptului de proprietate.

Prin urmare, în mod corect, acțiunea promovată nu a fost admisă decât în parte, în sensul obligării pârâtului Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului la analizarea cererilor reclamantei și la adoptarea unei soluții privind emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate doar cu privire la terenurile situate în Brăila, str. x, în suprafață totală de 3436,22 mp, și în Brăila, str. x, în suprafață totală de 8459,46 mp.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse susținerile recurentului-reclamant referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 coroborate cu prevederile Legii 15/1990 de către instanța de fond instanța, întrucât aceasta a făcut o analiză detaliată a condițiilor de aplicare a H.G. nr. 834/1991 și a Legii nr. 15/1990.

Procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991 nu este una administrativă, prealabilă, ci este chiar procedura legală potrivit căreia societățile comerciale cu capital de stat înființate potrivit Legii nr. 15/1990, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor avute în folosință.

Natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este una constitutivă de drepturi și nu declarativă, dreptul de proprietate asupra terenurilor putându-se stabili exclusiv prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, care trebuie înscris în mod obligatoriu în evidențele de publicitate imobiliară. De altfel, însăși recurentul-reclamant, prin cererile adresate pârâtului Ministerului Economiei la datele de 30.05.2022, respectiv de 27.01.2023, a solicitat eliberarea titlului de proprietate, conform disp. art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991.

Pe cale de consecință, reiese că soluția instanței de fond este legală, susținerile recurentului-reclamant vizând interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, fiind neîntemeiate întrucât Curtea de Apel Galați reținând caracterul nejustificat al refuzului de soluționare a cererii formulată de reclamant privind eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, în mod legal, a stabilit că nu se poate nu se poate substitui autorității pârâte, în sensul verificării dacă reclamantul îndeplinește condițiile legale pentru a-i fi atestat dreptul de proprietate pretins și de a obliga autoritatea centrală de a emite titlurile de proprietate solicitate, întrucât o astfel de situație ar conferi organelor care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, un rol formal, precum și o depășire a limitelor controlului de legalitate pe care instanța de contencios administrativ este chemată să îl realizeze cu privire la actele administrației.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Împăratul Traian S.A. împotriva sentinței nr. 212/F/2024 din 9 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 iunie 2025.