ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3371/2025

Ședința publică din data de 12 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 04.09.2023, creditorul A. a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României amendarea Primului Ministru al României, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere de la data de 08 mai 2019, până la îndeplinirea obligației, așa cum a fost menționat în Decizia nr. 2370 din 08 mai din dosarul nr. x/2015, venit care se va face la bugetul de stat al României, coroborat cu art. 905 C. proc. civ. și 906 alin. (2) și (3) din Legea nr. 138/2014, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 906 alin. C. proc. civ., precum și obligarea Guvernului României, în calitate de debitor să plătească penalități de întârziere 1000 RON/zi de la data de 08 mai 2019 până la îndeplinirea obligației, în speța de față până la data de 16.01.2023, când a fost pronunțată Decizia nr. 2/16.01.2023 în dosarul nr. x/2022.

Prin sentința nr. 1508 din 26 septembrie 2024 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de obiect/interes în cauza privind pe creditorul A. în contradictoriu cu debitorii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Primul-Ministru al României, ca neîntemeiate.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind stabilirea definitivă a penalităților, formulat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, și respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Respinge, în rest, acțiunea având ca obiect "amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești - art. 24 din Legea nr. 554/2004", ca neîntemeiată."

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-reclamant A., apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, după o prezentare detaliată a cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2023, a motivelor de fapt și a dispozițiilor legale incidente (art. 24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004), a etapelor procedurii de executare a hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ, recurentul a solicitat "respingerea excepției perimării dreptului de a solicita executarea silită, întrucât Guvernul României nu a respectat titlul executoriu Decizia nr. 2370/08 mai 2019 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, fiind în culpă."

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare. În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

La data de 17.12.2024, redirecționat de la Curtea de Apel București, a fost depus la dosar răspunsul la întâmpinare formulat de către recurentul A., în cuprinsul căruia au fost invocate, în susținerea recursului, considerente ale Deciziei nr. 2/16.01.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, recurentul a solicitat instanței de recurs să dispună executarea silită în cele două etape prevăzute de art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 906 alin. (4) C. proc. civ., în prima etapă să aplice conducătorul Guvernului, în speță Primul Ministru al României o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, care se va face venit la bugetul de stat, iar ulterior să oblige Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului să plătească penalități de 1000 RON/zi de întârziere de la data de 8 mai 2019 până la data pronunțării hotărârii, în cuantum de 2.345.000 RON, precum și despăgubiri de 200.000 RON, potrivit art. 892 C. proc. civ., întrucât penalitățile nu acoperă valoarea acțiunilor - de 7% în natură.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, instanța de control judiciar apreciază că recursul declarat de recurentul A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., conform cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: . . . . . . . . . .d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Legiuitorul a înțeles să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte constată că memoriul de recurs nu cuprinde critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, motivele formulate neputând fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși recurentul-reclamant a declarat recurs împotriva sentinței prin care prima instanță a analizat cererea de chemare în judecată și a constatat că solicitarea de aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă, iar cererea de executare întemeiată pe art. 24 alin. (3) este neîntemeiată față de emiterea H.G. nr. 746/2022, susținerile din calea de atac promovată reprezintă apărări asupra fondului cererii de chemare în judecată, fără ca recurentul să facă vreo referire concretă la considerentele sentinței pronunțate de curtea de apel, astfel încât simpla sa nemulțumire față de soluția pronunțată nu echivalează cu motivarea căii de atac, întrucât recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă și nu este menit a corecta eventualele greșeli de apreciere/calificare a situației de fapt deduse judecății.

În același timp, Înalta Curte nu poate examina și nu poate avea în vedere eventualele motive noi de recurs formulate prin răspunsul la întâmpinare, având în vedere termenul procedural în care acestea puteau fi depuse, respectiv termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, termen reglementat pentru declararea și motivarea căii de atac.

Prin urmare, întrucât recurentul nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus-menționate și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va admite excepția nulității și va constata nul recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1508 din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 12 iunie 2025.