ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1797/2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.06.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Prim-Ministrul României:

(1) să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie, în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015;

(2) să fie aplicată Primului-Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

(3) să fie fixat cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosar nr. x/2015

Prin sentința nr. 1574 din 4 octombrie 2022, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect aplicare amendă pentru neexecutare, ca neîntemeiată.

A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect fixare cuantum penalități în baza art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis excepția lipsei de obiect a capătului de cerere având ca obiect aplicare amendă și, în consecință, a respins acest capăt de cerere ca fiind lipsit de obiect.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În subsidiar, a solicitat casarea sentinței recurate și, rejudecând în fond procesul, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de executare silită, amendării prim-ministrului și fixării cuantumului penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere.

Referitor la solicitarea principală, de trimitere a cauzei spre rejudecare, recurentul-reclamant susține că prima instanță face confuzie între solicitarea de a se acorda penalități pe zi de întârziere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și stabilirea penalităților definitive, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Prin capătul trei de cerere, referitor la acordarea penalităților, a cerut aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmând a se continua cu o cerere separată pe dispozițiile art. 24 alin. (4) din aceeași lege.

În condițiile în care instanța nu a înțeles petitul acțiunii, nici motivarea nu putea să se raporteze la raportul juridic dedus judecății, hotărârea cuprinzând motive străine de natura cauzei.

Cererea dedusă judecății, întemeiată pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectă dispozițiile legale având ca obiect stabilirea unei penalități pe zi de întârziere, pe care debitorul, instituție publică, o datorează creditorului până la executarea obligației.

Pe de altă parte, calitatea de reclamant în Dosarul nr. x/2015 dă oricărui creditor, în caz de neexecutare, dreptul de a cere executarea silită în mod individual, în condițiile Legii nr. 554/2004, atât în ceea ce privește penalitățile, cât și în ce privește amenda aplicată conducătorului instituției publice.

Penalitatea de 1.000 RON pe zi de întârziere se cuvine fiecărui creditor, reclamant în Dosarul nr. x/2015, iar nu întregului consorțiu al reclamanților, după cum susțin pârâții.

Potrivit art. 906 C. proc. civ., dacă fiecare reclamant ar fi exercitat individual acțiunea în contencios împotriva Guvernului, fiecare reclamant nu putea primi o penalitate mai mare de 1.000 RON pe zi de întârziere, dar nici mai mică. Or, dacă s-ar aplica raționamentul prezentat de pârâți, în care penalitatea se cuvine întregului consorțiu al reclamanților, atunci fiecărui creditor i-ar reveni o penalitate inferioară valorii de 100 RON pe zi de întârziere, ceea ce este contrar legii.

Altfel spus, fiecare reclamant invocă un raport juridic distinct, din care derivă câte un interes și câte un drept subiectiv propriu, astfel că excepția lipsei calității procesuale active a fost admisă nelegal.

În subsidiar, recurentul-reclamant solicită casarea sentinței atacate și rejudecarea pe fond a procesului, în sensul admiterii cererii, amendarea prim-ministrului, fixarea cuantumului penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține greșita admitere a excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată. Arată că debitorul a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social.

Debitorul nu a pus în aplicare dispozițiile art. 9 menționat, pentru că nu a reglementat prin H.G. vânzarea a 8% din acțiunile B. către salariații B., ci doar a 1%.

Dacă s-ar interpreta că Guvernul poate stabili orice procent mai mic de 8, atunci ar putea stabili și procentul de 0, anulând rațiunea legii.

Pe de altă parte, prin H.G. nr. 746/2022, Guvernul nu a stabilit procedurile, termenele și condițiile în care salariații pot cumpăra acțiunile B., ci doar a promis că, în viitor, va face acest lucru ministrul Energiei.

În aceste condiții, H.G. nr. 746/2022 este o formă fără fond, nepunând în aplicare legea, iar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația impusă prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, soluția primei instanțe fiind greșită și nelegală.

Prin întâmpinarea formulată de intimații-pârâți Prim-ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului exercitat în cauză

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că obiectul acțiunii îl reprezintă aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorității pârâte și fixarea cuantumului pretențiilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, calculate de la expirarea termenului de 30 zile de la rămânerea definitivă a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte reține, referitor la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ș.a.m.d.

Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a capătului de cerere privind fixarea cuantumului penalităților, reținând că reclamantul, în nume personal, nu poate solicita aplicarea dispozițiilor art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, ci calitate de creditor cu privire la stabilirea penalităților o au toți reclamanții beneficiari ai titlului executoriu exhibat, iar recurentul nu a indicat ce normă de procedură ar fi fost încălcată în adoptarea acestei soluții.

De asemenea, recurentul nu aduce niciun argument pertinent nici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii, apt să combată considerentele instanței de fond referitoare la lipsa calității sale procesuale active privind petitul de fixare a penalităților, ci susține că instanța nu ar fi înțeles obiectul acțiunii.

Or, analizând considerentele hotărârii recurate, rezultă, cu evidență, că judecătorul fondului a analizat cauza prin prisma apărărilor formulate de părți, în contextul factual stabilit, expunându-și în mod concis argumentele care au fundamentat soluția adoptată, considerentele sentinței recurate îndeplinind astfel exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că argumentele expuse sunt comune, respectiv neîndeplinirea obligației impuse prin dispozitivul Deciziei nr. 2370/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, și, astfel cum au fost dezvoltate criticile recurentului, acestea se încadrează numai la cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că soluția instanței de recurs se raportează la normele de drept material încălcate, în opinia recurentului-reclamant, de judecătorului fondului.

Recurentul-reclamant susține aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997 și a dispozițiilor art. 4 alin. (3) și art. 78 din Lege nr. 24/2000.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, Guvernul României urma să stabilească cota procentuală ce va fi achiziționată de salariați, deoarece aceștia au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare, precum și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni, reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, iar vânzarea se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

S-a prevăzut, la art. 2 din H.G. nr. 746/2022, că, în termen de 180 zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, ministrul energiei aprobă prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor.

Din cuprinsul normelor sus-menționate, reiese faptul că salariații au dreptul să achiziționeze acțiunile până la limita de 8% din capitalul social, neexistând un procent fix de 8%, astfel cum susține recurenta-reclamantă.

Intimatul-pârât Guvernul României, prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, a stabilit procentul și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor, de către salariați, iar emiterea de către ministrul energiei a unui ordin prin care să se aprobe procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor se realizează strict în cadrul stabilit prin hotărârea de guvern și în executarea acesteia, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) și art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Față de acestea, Înalta Curte reține că prima instanță în mod corect a apreciat că pretenția recurentului-reclamant a fost executată mai înainte de formularea acțiunii.

Prin emiterea H.G. nr. 746/2022 intimatul-pârât a executat obligația dispusă prin hotărârea judecătorească reprezentată de Decizia nr. 237/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, astfel că nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

Prin urmare, alegațiile recurentului nu sunt apte să demonstreze nelegalitatea hotărârii primei instanțe, care este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1574 din 4 octombrie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.