Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
9 decembrie 2022

Decizia nr. 5955/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1210 a Curții de Apel București

Ședința publică din data de 9 decembrie 2022 Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1210 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de recurenții-pârâți Prim Ministrul României și Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 1210 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în rejudecare respinge acțiunea ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2022.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.