ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3038/2024

Ședința publică din data de 4 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, să constate existența unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/29.01.2016 și, în consecință, să dispună obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la soluționarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispozițiile legale, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

La data de 23.06.2021 reclamanta a depus o cerere modificatoare, prin care a solicitat instanței, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/29.01.2016 constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi de întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011-14803.15 RON, calculate până la data de 6/9/2021 și în continuare până la data plății efective; iar în subsidiar dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, a menținut solicitarea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 1079 din 27 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca prescrisă, iar prin Decizia nr. 2131 din 27.04.2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A., a casat sentința pronunțată în primul ciclu procesual și a trimis cauza spre rejudecare.

Rejudecând acțiunea, prin sentința nr. 1899 din 24 noiembrie 2023 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte acțiunea privind pe reclamantul A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Obligă pârâtul la plata despăgubirii constând în dobânda legală penalizatoare aferente sumei de 2729 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, care va fi calculată de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 929,33 RON constând în onorariu de avocat în sumă de 879,33 RON și taxa de timbru în sumă de 50 RON"

Împotriva sentinței nr. 1899 din 24 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică vizează cu încălcarea competenței exclusive și exprese a Fondului de Garantare a Asiguraților de a soluționa cererile creditorilor de asigurări, conform procedurii administrative reglementate de Legea nr. 213/2015. Dispozițiile art. 2 alin. (3), art. 11, art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) și art. 14 alin. (1) din această lege consacră caracterul imperativ al procedurii administrative, stabilind că plata despăgubirilor se face din disponibilitățile Fondului, în limita plafonului de garantare, iar aprobarea sau respingerea cererilor este de competența comisiei speciale. În lipsa unui refuz administrativ prealabil privind penalitățile sau dobânzile solicitate, instanța nu putea analiza pentru prima dată o astfel de cerere, fiind inadmisibilă în afara cadrului procedural prevăzut de lege. Solicitarea accesoriilor direct în fața instanței, fără parcurgerea procedurii administrative, contravine principiului accesorium sequitur principale și încalcă separația puterilor în stat.

Instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de FGA în temeiul art. 19 raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004. Deși reclamanta a formulat o acțiune în despăgubiri distinctă de acțiunea în anularea actului administrativ, nu a dovedit existența unor împrejurări obiective care să fi împiedicat determinarea întinderii prejudiciului la momentul promovării acțiunii principale. În lipsa unei astfel de justificări, acțiunea în despăgubiri trebuia formulată concomitent cu acțiunea în anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, conform regulii generale prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, cererea separată de acordare a dobânzii legale penalizatoare este inadmisibilă, fiind formulată tardiv și cu încălcarea regimului de excepție instituit de art. 19 din legea contenciosului administrativ.

Instanța a identificat în mod eronat cauza acțiunii, considerând că prejudiciul reclamat derivă din emiterea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, deși reclamanta a susținut că prejudiciul constă în nesoluționarea în termen legal a cererii de plată nr. x/29.01.2016. În lipsa unei contestări a actului administrativ asimilat - respectiv nesoluționarea cererii în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 - nu este îndeplinită condiția de aplicabilitate a art. 19 din aceeași lege. Astfel, instanța nu putea analiza o cerere de despăgubiri pentru prejudiciul generat de întârzierea în soluționarea cererii de plată, fără existența unui refuz administrativ sau a unei contestări prealabile.

În ceea ce privește condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de fond a reținut în mod greșit că acestea sunt îndeplinite, deși nu s-a făcut dovada săvârșirii faptei ilicite cu vinovăție. Interpretarea de către FGA a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, la momentul emiterii deciziei de respingere, a fost una obiectivă, în contextul unei norme neclare, susceptibile de interpretări divergente, fapt confirmat de pronunțarea Deciziei nr. 29/2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În lipsa unei culpe, nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, iar dobânda legală penalizatoare nu poate fi acordată ca formă de reparare a unui prejudiciu pretins, în absența îndeplinirii cumulative a condițiilor legale.

Instanța de fond a respins în mod greșit și excepția tardivității, invocată de FGA în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât dreptul material la acțiunea privind accesoriile la despăgubirile solicitate prin cererea de plată nr. x/29.01.2016 era stins. Penalitățile și dobânzile au fost solicitate începând cu a 30-a zi de la depunerea cererii, în anul 2016, iar acțiunea a fost formulată separat, în anul 2021, fără a se dovedi imposibilitatea obiectivă de a determina întinderea prejudiciului anterior promovării acțiunii principale.

În concluzie, FGA solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1899/24.11.2023 și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei, întrucât aceasta a fost formulată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, atât din Legea nr. 213/2015, cât și din Legea nr. 554/2004, iar condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.

4.. Apărările formulat în cauză

Intimata - reclamantă A. S.A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Preliminar, Înalta Curte reține că prin cererea de recurs, recurentul-pârât a criticat modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepțiilor inadmisibilității și tardivității acțiunii.

Înalta Curte constată că litigiul se află în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare dispusă prin decizia civilă nr. 2131/27.04.2023, pronunțată de prima instanță de recurs.

Ca atare, în stadiul procesual actual, devin incidente dispozițiile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ. potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, rejudecarea operând în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Aplicând aceste reguli de procedură în cauza pendinte, Înalta Curte reține că, instanța de fond nu a analizat respectarea în cauză a termenului prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât, prin decizia de casare, a fost definitiv stabilit că: "recurenta-reclamantă a demonstrat, cu actele depuse la dosarul cauzei, că a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul abia la data de 29.10.2021, când contul său a fost creditat cu suma stabilită în urma analizării pe fond a cererii de plată"

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii Înalta Curte constată că în ciclul procesual anterior a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii iar pârâtul FGA nu a declarat recurs împotriva acestei soluții, astfel că aspectele dezlegate de instanța de fond și care nu au fost recurate au caracter definitiv.

Prin urmare, în prezenta cale extraordinară de atac nu mai pot fi reexaminate problemele de drept tranșate definitiv, controlul de legalitate fiind circumscris limitelor casării fixate prin actul de procedură antereferit.

Examinând din această perspectivă calea de atac promovată, Curtea constată că, prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a formulat critici sub aspectul unei pretinse încălcări a competenței exclusive a FGA de a soluționa cererile de plată ale creditorilor de asigurări, susținând, în esență, că o acțiune care vizează creanțe accesorii nesolicitate în cuprinsul cererii de plată odată cu creanța principală ar fi inadmisibilă.

Înalta Curte constată că acest argument este nou, nefiind regăsit în întâmpinarea și concluziile scrise formulate de pârât în fața instanței de fond, fiind invocat pentru prima dată în recurs. Nu se poate reține nici că invocarea acestui argument ar fi determinată de vreunul dintre considerentele primei instanțe sau chiar de recursul reclamantei, fiind o apărare care, evident, nu a fost prezentată instanței de fond.

Cu privire la criticile formulate de către recurentul-pârât pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că se impune a fi avută în vedere împrejurarea că, odată anulată prin hotărâre judecătorească definitivă decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părții pârâte se reține o faptă ilicită constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraților a întârziat folosința de către partea reclamantă a sumei cuvenite acesteia cu titlu de creanță de asigurări, iar prin admiterea existenței faptei ilicite a FGA constând în emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, se identifică și prejudiciul suferit de partea reclamantă pentru lipsa de folosință a sumei de 7677,98 RON, a cărei compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei respective, stabilite conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.

În același sens se impun a fi reținute și dispozițiile art. 1535 alin. (1) C. civ. și art. 3 din O.G. nr. 13/2011, în contextul în care, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, dobânda cuvenită A. S.A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, iar raportul juridic litigios privește activitatea Fondului de Garantare a Asiguraților cu privire la creanțele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015, premisa esențială a acordării sumei de 7.677,98 RON cu titlul de creanță de asigurări de către FGA neregăsindu-se în activitatea de asigurări desfășurată în trecut de societatea de asigurări falită - B. S.A., ci în competența acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de garantare a asiguraților către creditorii de asigurări.

Date fiind, aspectele de mai sus, instanța de recurs constată, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, că, pe lângă fapta ilicită, sunt îndeplinite în cauză și condițiile existenței prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției recurentului-pârât prin emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018 cu interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 213/2015, ceea ce face ca recurenta-reclamantă să fie îndreptățită la acordarea unei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 7.677,98 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.

În ceea ce privește critica recurentului-pârât referitoare la obligarea sa la plata dobânzii legale, conform art. 13 din O.G. nr. 13/2011, Înalta Curte constată că dobânda cuvenită A. S.A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, precum și faptul că raportul juridic litigios nu decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, ci privește activitatea Fondului de Garantare a Asiguraților ce vizează creanțele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015.

Cu privire la criticile recurentului-pârât în sensul că în speță nu este vorba de raporturi juridice ce decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, Înalta Curte reține că art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 se referă în mod expres la raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, astfel cum sunt acestea reglementate la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., astfel că susținerile recurentului-pârât cu privire la acest aspect sunt nefondate.

În consecință, având în vedere că acordarea sumei de 7677,98 RON cu titlul de creanță de asigurări intra în competența acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de Garantare a Asiguraților către creditorii de asigurări, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că despăgubirea ce se cuvine părții reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 7.677,98 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul - pârât nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul - pârât să plătească intimatei - reclamante A. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 591,44 RON, reprezentând onorariul avocațial, dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1899 din 24 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 591,44 RON către intimata - reclamantă A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.