Decizia nr. 1355/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se să constate existența unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/28.01.2016 și să se dispună obligarea pârâtului la soluționarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispozițiile legale. La data de 31.08.2021 reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat instanței ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, să oblige pârâtul FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA nr. 5789/28.01.2016, constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 - 6.544 RON, calculate până la data de 08.09.2021 și în continuare până la data plății efective; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. Totodată, a solicitat și obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1604 din 27 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii modificate, ca nefondate. Totodată, a respins cererea modificată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1604 din 27 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv cu privire la soluția privind fondul cererii, admiterea recursului și, în rejudecare, admiterea acțiunii precizate cu obligarea FGA la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/28.01.2016 constând: în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, precum și acordarea cheltuielilor de judecată. În drept, a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., susținând că hotărârea primei instanței este pronunțată cu aplicarea greșită și încălcarea normelor de drept material incidente speței. În esență, a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, respectiv: existența un act administrativ nelegal; existența un prejudiciu material sau moral; existența unui raport de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciu; existența culpei autorității. În speță, chiar dacă prin hotărârea prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018, FGA a nu fost obligat în mod direct la plata de despăgubiri, ci la reanalizarea dosarului de daună, recurenta-reclamantă a arătat că, în urma reanalizării, FGA a achitat către A. sumele solicitate. Așadar, este evident faptul că plata despăgubirilor cu o întârziere de peste 5 ani s-a făcut din culpa FGA, iar A. a fost lipsită de folosință sumelor de bani solicitate pentru această perioadă. Actul administrativ nelegal este reprezentat de Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 anulată de instanța de judecată (decizia nr. 4644/13.10.2021 pronunțată de ÎCCJ - SCAF în dosarul nr. x/2018). Prin Decizia nr. 14.452/03.05.2018, FGA a respins cererea de plată, încălcând dreptul A. la plata despăgubirilor. Ulterior, instanțele de judecată au invalidat soluția dată de FGA cererii de plată a A., actul emis de Fond dobândind în acest fel caracter nelegal. Faptul că prin hotărârile judecătorești prin care a fost anulată Decizia nr. 14.452/03.05.2018 FGA nu a obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a dosarului de daună, nu poate conduce la ideea că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece aceasta ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală Decizia 14.452/03.05.2018. Mai exact, instanțele au stabilit deja că FGA a soluționat în mod nelegal cererea A., respectiv că nu ar fi trebuit să respingă cererea în raport de plafonul de 450.000 RON, ci că ar fi trebuit să analizeze pe fond și să decidă. Astfel, este incontestabil că dreptul A. la plata de despăgubiri a fost încălcat prin soluția exprimată în această decizie a FGA, sub forma refuzului de plată. Totodată, după ce instanțele de judecată au declarat nelegală soluția FGA asupra cererii, FGA a procedat la analiza pe fond a cererii de plată și a efectuat plata despăgubirilor, ceea ce certifică prejudiciul suferit de A.. Prin urmare, dacă s-ar susține, așa cum a făcut prima instanță, că această acțiune nu este întemeiată, ar însemna că faptul ilicit al respingerii inițiale a cererii de plată ar rămâne nesancționat. Or, protecția consacrată atât prin Constituția României, cât și prin prevederile Legii nr. 554/2004 și C. civ. față de prejudiciile cauzate prin actele administrative nelegale și dreptul la repararea prejudiciilor astfel cauzate ar fi flagrant încălcate. Referitor la existența prejudiciului, după redarea dispozițiilor art. 1535 C. civ., recurenta-reclamantă a arătat că prin soluția dată cererii de plată, FGA a lipsit A. de folosința sumelor de bani la care era îndreptățit cu titlu de despăgubiri o perioadă de mai bine de 5 ani. Mai mult, prin plata despăgubirilor solicitate, efectuată la data de 29.10.2021, FGA confirmă indubitabil dreptul A.. Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, dreptul A. la plata accesoriilor există și are un caracter cert. Mai mult, prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora, în instrumentarea dosarelor de daună, FGA este ținut de dispozițiile legale aplicabile contractului de asigurare, printre care și plata penalităților pentru întârzierea soluționării acestuia. Totodată, cu titlu subsidiar, recurenta-reclamantă a arătat că, în ipoteza în care instanța nu reține aplicabilitatea dispozițiilor mai sus arătate și în cazul FGA, în raport de faptul că dispozițiile art. 1535 C. civ. prezumă existența prejudiciului în situația lipsei de folosință a unor sume de bani, cât și prin faptul că FGA a confirmat dreptul A. la plata despăgubirilor, efectuând plata acestora la data de 29.10.2021 (confirmând certitudinea dreptului A.), A. are dreptul la plata dobânzii legale pentru perioada în care a fost lipsită de suma de bani solicitată și achitată într-un final de Fond. În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, a susținut că prejudiciul suferit de A. constă în lipsa de folosință a sumei de bani la care era îndreptățită cu titlu de despăgubiri. Față de cererea de plată formulată de A. pentru realizarea dreptului său, FGA a dispus prin Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 respingerea cererii de plată. Abia după anularea Deciziei FGA nr. 14.452/03.05.2018 FGA a procedat la analiza pe fond și plată. Este evident că dacă FGA ar fi soluționat de la bun început cererea de plată cu respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale și ar fi procedat la plată, prejudiciul A. nu ar fi existat. Prin urmare, legătura între Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - actul administrativ anulat ca nelegal, și prejudiciul suferit de A. - lipsa de folosință asupra sumei de bani la care era îndreptățită, există un incontestabil raport de cauzalitate. Contrar celor reținute de prima instanță, faptul că legea nu prevede expres un termen în sarcina FGA, nu înseamnă că Fondul poate soluționa cererea atunci când dorește, ci dimpotrivă, înseamnă că obligația de soluționare a cererii de plată trebuie executată de îndată, aceasta fiind una pură și simplă. De altfel, întreaga procedura de acordare a despăgubirilor este guvernată de celeritate, dovadă în acest sens fiind chiar termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată. Or, nu se poate susține că celeritatea se aplică numai față de creditorii de asigurare, însă FGA poate ulterior soluționa cererea atunci când dorește, întrucât într-o atare situație dreptul la despăgubire al persoanei păgubite ar deveni unul iluzoriu. Culpa FGA este una evidentă, întrucât a tergiversat nepermis de mult soluționarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani. Acționând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, Fondul a interpretat greșit și tendențios prevederile legale, căutând prin orice mijloc să nu achite creanțele de asigurare, ignorând impactul pe care această atitudine l-ar putea produce pe piața asigurărilor. Aceasta în condițiile în care Fondul a fost creat chiar cu scopul de a asigura încrederea asiguraților în sistemul de asigurări, sistem care ar trebui să funcționeze și să îi protejeze chiar în condițiile în care anumiți asigurători ar intra în procedura falimentului. Pe cale de consecință, este evident că, în speță, sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii FGA și obligarea acestui la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanței de asigurare solicitate, susținerile primei instanțe, în sensul că nu a fi îndeplinite condițiile unei astfel de acțiuni, apărând ca lipsite de bază legală. Dacă s-ar admite raționamentul primei instanțe, ar însemna practic că deși respingerea cererii de plată a FGA a fost declarată de instanța de judecată drept nelegală, iar prin această modalitate de soluționare a cererii A. a primit cu mare întârziere sumele de bani la care era îndreptățit, FGA nu ar fi ținut să răspundă civil. Mai precis instanța a ignorat pur și simplu consecințele prejudiciabile ale soluționării nelegale de către FGA a cererii de plată, încălcând flagrant dreptul A. de a fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate prin fapta ilicită a FGA. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat concluzii scrise, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, arătând că nu este dovedită îndeplinirea condițiilor invocate de recurenta-reclamantă privind angajarea răspunderii civile delictuale, conform art. 1349 și art. 1357 din C. civ. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 07 martie 2024, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, constatând că argumentele de ordin critic formulate în memoriul de recurs, prin care recurenta a invocat, în esență, faptul că prima instanță a aplicat eronat prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind răspunderea patrimonială a autorității publice și prevederile C. civ. privind existența prejudiciului, toate coroborate cu prevederile Legii nr. 213/2013 și cu prevederile ce reglementează dreptul la plata dobânzii legale, prezintă structura necesară spre a fi calificate drept critici de nelegalitate prin care recurenta tinde la evocarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Pe cale de consecință, recurenta și-a îndeplinit obligația de a motiva cererea de recurs, conform prevederilor art. 486 alin. (1) pct. d), coroborat cu art. 488 Coc procedură civilă, motiv pentru care solicitarea intimatului-pârât de aplicare a sancțiunii reglementate de art. 489 C. proc. civ. este neîntemeiată. 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat în limitele și pentru considerentele prezentate în continuare. Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/28.01.2016, constând în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 - 6.544 RON, calculate până la data de 08.09.2021 și în continuare până la data plății efective; iar în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. Prima instanță a respins cererea modificată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținând că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de C. civ. Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea greșită a normelor de drept material referitoare la achitarea dobânzilor, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. S.A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată din cauză, sub motiv că acestui creditor de asigurare i-a fost aprobată la plată și plătită din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților suma de 450.000 RON, reprezentând plafonul maxim prevăzut de Legea nr. 213/2015. Prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin respingerea recursului, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018; a fost obligat pârâtul să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă și menționate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON; s-a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanța a reținut, între altele, că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispozițiile art. 4 lit. e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 (…) nu poate face abstracție de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecința nelegalității deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plății acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reținerii depășirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel și a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată». În acest context, Înalta Curte constată că în urma demersului judiciar privind contestația formulată împotriva deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, instanța de judecată a anulat în mod definitiv acest act administrativ, cu obligarea recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la analizarea pe fond a cererilor de plată, fără însă a fi confirmată sau infirmată existența creanței litigioase din cauza dedusă judecății. Înalta Curte reține că, în cadrul prezentului litigiu, se solicită despăgubiri sub forma daunelor interese moratorii aplicate sumei de bani solicitate prin cererea adresată FGA referitoare la despăgubiri, motivat de faptul că prin hotărâre judecătorească a fost declarat nelegal refuzul FGA de soluționare pe fond a cererii de plată a despăgubirilor. Înalta Curte are în vedere că acțiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerință ce se deduce din interpretarea aceleiași norme este că, pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciu, respectiv daunele pretinse, și emiterea actelor administrative anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeași acțiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004. Întreaga reglementare a acțiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acțiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim. Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal. De asemenea, se reține că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ, iar regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale. Astfel, potrivit art. 1349 C. civ., având denumirea marginală Răspunderea delictuală, "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", iar potrivit art. 1357, având denumirea marginală Condițiile răspunderii, din același act normativ, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă". Condițiile generale cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt: (1) existența unui prejudiciu, (2) existența unei fapte ilicite, (3) existența unui raport de cauzalitate ca raport cauză-efect între fapta ilicită și prejudiciu, (4) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Prin prejudiciu se înțelege rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, fie sub aspect patrimonial, fie sub aspect moral, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană, iar fapta ilicită desemnează orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. În cauză, recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosință a sumei de 3238 RON cerute cu titlu de creanță de asigurare prin cererea de plată nr. x/28.01.2016, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă. În îndeplinirea de către Fondul de Garantare a Asiguraților a propriilor atribuții, acesta a respins cererea de plată a recurentei-reclamante la data de 03.05.2018 ca urmare a unei interpretări eronate a noțiunilor de creanță de asigurare și creditor de asigurare, apreciind că plafonul de 450.000 de RON era deja depășit prin achitarea sumelor cuvenite A. pentru alte cereri de plată. De asemenea, odată anulată prin hotărâre judecătorească definitivă decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părții pârâte se reține o faptă ilicită constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraților a întârziat folosința de către partea reclamantă a sumei cuvenite acesteia cu titlu de creanță de asigurări. De esența acțiunii de contencios administrativ este nu doar anularea actului administrativ nelegal, ci și repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată. În continuare, admițând existența faptei ilicite a FGA prin emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, se identifică și prejudiciul suferit de partea reclamantă pentru lipsa de folosință a sumei solicitate, a cărui compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei respective, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021. Potrivit dispozițiilor art. 1535 alin. (1) C. civ.: "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic". Totodată, art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede că "(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. (…) (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.", art. 1 alin. (3) din actul normativ amintit arătând că "Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare". Înalta Curte reține, pe de o parte, că dobânda cuvenită A. S.A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, iar, pe de altă parte, că raportul juridic litigios nu decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, ci privește activitatea Fondului de Garantare a Asiguraților vizând creanțele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015. În acest din urmă sens, premisa esențială a acordării sumei cu titlul de creanță de asigurări de către FGA nu se regăsește în activitatea de asigurări desfășurată în trecut de societatea de asigurări falită, B. S.A., ci în competența acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de Garantare a Asiguraților către creditorii de asigurări. De asemenea, raportul de cauzalitate este neîndoielnic, actul nelegal emis de intimatul-pârât în sensul respingerii cererii de plată în discuție împiedicând recurenta-reclamantă să beneficieze de folosința creanței de asigurări pentru perioada 03.05.2018 (prima analiză a cererii de plată) - 29.10.2021 (reanalizarea cererii de plată urmată de achitarea sumei amintite). În sfârșit, vinovăția intimatului-pârât nu poate fi exclusă, emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018 fiind rezultatul unei conduite culpabile a FGA în interpretarea Legii nr. 213/2015, cu atât mai mult cu cât partea pârâtă a ales să promoveze prin actele emise o interpretare a textului legal defavorabilă creditorilor de asigurări, fără însă ca pentru un astfel de rezultat să fi procedat la o analiză atentă, gramaticală, logică și sistematică a dispozițiilor legale respective, astfel încât să identifice concluzia corectă. În consecință, despăgubirea ce se cuvine părții reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare, stabilite conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021. 2.4. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A., va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, astfel cum a fost modificată și va obliga pârâtul să plătească despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 3238 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021. Având în vedere cererea recurentei-reclamante de obligare a FGA la plata cheltuielilor de judecată dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata acestora în cuantum de 1455 RON onorariu avocat și 450 RON taxă judiciară de timbru, achitate în fond și recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,