ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2789/2025

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 954 din 20.12.2023 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare. S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj și Serviciul Fiscal Orășenesc Novaci.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, anularea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii celui de-al doilea capăt de cerere privind acordarea și a penalităților de întârziere în sumă de 61.871 RON.

Prin încheierea de ședință din data de 09.04.2024, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin Decizia nr. 2218 din 29 octombrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 954/20.12.2023 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatele pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj și Serviciul Fiscal Orășenesc Novaci.

Împotriva Deciziei nr. 2218 din 29 octombrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A..

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs astfel cum aceasta a fost formulată și motivată, și, pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., constatarea de către instanța de recurs a neîntrunirii în cazul de față a condițiilor imperative și cumulative necesare pentru a opera perimarea, înțelegând recurenta să se raporteze la condiția privind cauza/-ele neimputabile părții în rămânerea dosarului în nelucrare timp de 6 (șase) luni.

Referitor la legalitatea îndeplinirii procedurii de citare/comunicare/informare a recurentei atât în ceea ce privește dispunerea suspendării la data de 09.04.2024, cât și în ceea ce privește intervenirea perimării la data de 09.10.2024, respectiv citarea pentru termenul stabilit la data de 29.10.2024, justificat de faptul că actele doveditoare privind comunicarea/citarea nu sunt scanate și arhivate la dosarul electronic la care aceasta are acces începând cu data de 16.10.2024, a solicitat verificarea legalității îndeplinirii procedurii de informare/comunicare/citare, cu consecința admiterii cererii de recurs și înlăturării efectelor perimării, precum și repunerea în termenul legal de a repune cauza pe rol.

În ceea ce privește contextul în care a intervenit suspendarea, respectiv perimarea prezentului dosar, a solicitat a se lua act de faptul că noua structură de conducere a recurentei A. a fost înscrisă în Registrul Asociațiilor si Fundațiilor la data de 20.06.2024, conform Extrasului din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor nr. 737 din data de 25.06.2024, pe care l-a anexat.

A arătat că, având în vedere că până la data prezentei, fosta conducere a A. nu a procedat la predarea primirea arhivei/evidenței juridice și contabile, cu toate că s-a efectuat punerea în întârziere, inclusiv s-a formulat acțiune în instanță având ca obiect obligația de a face, actualii reprezentanți ai recurentei s-au aflat în imposibilitatea de a gestiona în condiții optime atât activitatea internă, cât și dosarele aflate pe rolul instanțelor. Astfel, identificarea prezentului dosar s-a efectuat în urma unui control de rutină, la data la care a fost înaintată cererea privind accesul la dosarul electronic, ulterior datei perimării.

Având în vedere considerentele expuse, recurenta a solicitat ca instanța de recurs să constate faptul că în speță nu se poate reține culpa acesteia în lăsarea dosarului în nelucrare timp de 6 (șase) luni, astfel încât, condiția privind existenta unor motive imputabile părții nu este îndeplinită.

Raportat la principiul rolului activ al instanței de judecată, a adresat solicitarea ca instanța de recurs să califice aceasta situație în care se află drept o cauză de neimputabilitate.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 22 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar potrivit dispozițiilor art. 417 C. proc. civ., "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes."

De asemenea, dispozițiile art. 418 C. proc. civ., prevăd în mod expres și limitativ cazurile în care cursul perimării este suspendat, respectiv: atâta timp cât durează suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413 și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată; în cazurile prevăzute de art. 412, cursul judecății este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare; pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Așadar, pentru a interveni perimarea, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de șase luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie din motive imputabile părții.

Ca urmare, perimarea operează de drept, cu condiția ca, timp de șase luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop.

Înalta Curte reține și dispozițiile art. 10 din C. proc. civ. care prevăd că "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

În lumina acestor considerente și în raport de dispozițiile legale enunțate, se constată că, în speță, prin încheierea de ședință din data de 09.04.2024, curtea de apel a dispus suspendarea judecății, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părților și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, întrucât niciuna dintre părți nu a recurat încheierea de suspendare a judecății și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură în vederea continuării judecării litigiului.

Cum în cauză, în interiorul termenului de 6 luni, niciuna dintre părți nu a manifestat stăruință în soluționarea litigiului prin formularea unei cereri "de redeschidere" conform art. 415 alin. (1) C. proc. civ., iar în toată această perioadă nu s-a invocat existența vreunui motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, în mod corect a reținut curtea de apel că devin aplicabile dispozițiile art. 420 alin. (1) și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, la dosarul cauzei nu a fost depus niciun înscris și nicio cerere în perioada dintre data suspendării cauzei - 09.04.2024 - și data sesizării compartimentului arhivă - 10.10.2024 -, în vederea verificării îndeplinirii condițiilor perimării.

Se constată, așadar, că primul act efectuat de recurenta-reclamantă, respectiv cererea de repunere pe rol, înregistrată la dosar la data de 16.10.2024 (expediată prin poștă la data de 14.10.2024), pe care se întemeiază cererea de recurs invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 418 alin. (3) C. proc. civ., este ulterioară sesizării în vederea discutării excepției perimării.

Or, un act de procedură îndeplinit, de părți sau de instanță, după împlinirea termenului de perimare, nu poate produce efectul suspensiv, împlinirea termenului de perimare operând ope legis. Chiar dacă o cerere de suspendare a cursului perimării este formulată înainte de termenul de judecată stabilit pentru discutarea perimării, instanța nu o poate valorifica, fiind obligată să constate că termenul de perimare s-a împlinit. Prin simpla împlinire a termenului legal de perimare, calea de atac se perimă, independent de data la care instanța stabilește termen pentru constatarea perimării, astfel că în mod corect s-a reținut de curtea de apel că în cauză nu s-a făcut dovada existenței niciunui motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare în sensul dispozițiilor art. 418 alin. (3) C. proc. civ.

Este adevărat că unul dintre cazurile de suspendare a termenului de perimare reglementat de dispozițiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ. privește timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Totodată, partea care invocă motive temeinic justificate care au împiedicat-o să stăruie în judecată trebuie să dovedească nu numai faptul apariției lor, ci și durata acestora, pentru a fi posibilă determinarea întinderii perioadei de suspendare a cursului perimării, perioadă pe care legea nu o limitează.

În speță însă, aspectele invocate de recurentă prin memoriul de recurs nu au fost prezentate ca atare în fața Curții de apel, aceasta formulând doar o cerere de repunere pe rol în care a menționat dispozițiile art. 400 C. proc. civ., care reglementează altă situație decât redeschiderea judecății în urma suspendării, și prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Această cerere a fost formulată și expediată prin poștă la data de 14.10.2024, astfel cum s-a reținut anterior, dată la care s-a îndeplinit și procedura de citare cu recurenta, conform dovezii de înmânare aflată la dosar, din care rezultă primirea citației de către un funcționar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenței, contrar susținerilor din recurs ale recurentei în sensul că identificarea prezentului dosar s-a efectuat în urma unui control de rutină, la data la care a fost înaintată cererea privind accesul la dosarul electronic (16.10.2025 - dosar).

În ceea ce privește solicitarea recurentei de verificare a comunicării încheierii de suspendare, Înalta Curte constată că încheierea din data de 09.04.2024, prin care s-a dispus suspendarea judecății s-a comunicat acesteia la data de 17.04.2024 conform dovezii de înmânare aflat la dosar, fiind primită de un funcționar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenței.

Conduita recurentei-reclamante este una culpabilă, ceea ce echivalează cu lipsa de stăruință în judecarea pricinii, întrucât aceasta nu a formulat cererea de reluare a judecății în termenul legal, curtea de apel în mod corect respingând cererea de repunere pe rol formulată de recurenta-reclamantă, în afara termenului, ca rămasă fără obiect.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că, în speța de față, termenul de perimare s-a împlinit și nu s-a invocat și nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, în condițiile legale.

Totodată, Înalta Curte constată că, în perioada scursă de la momentul la care s-a dispus suspendarea judecății, nici intimații din prezenta cauză nu au efectuat vreun demers pentru continuarea judecării procesului.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte constată că termenul de 6 luni prevăzut de lege s-a împlinit, acesta fiind calculat de la data de 09.04.2024, data la care s-a pronunțat suspendarea judecății, ca moment la care s-a efectuat ultimul act de procedură în cauză, în mod corect curtea de apel constatând perimat recursul.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Decizia nr. 2218 din 29 octombrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.