Decizia nr. 221/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 18.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanții UAT Orașul Bușteni, Primăria Orașului Bușteni și Consiliul Local al Orașului Bușteni au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Cultură Prahova, Ministerul Culturii și Comisia Națională a Monumentelor Istorice, anularea adresei răspuns sub nr. x/23.02.2021 emisă de Ministerul Culturii și a Hotărârii Comisiei Naționale a Monumentelor istorice din data de 27.01.2021, necomunicată, despre care se face mențiune în răspunsul primit la contestația/plângerea prealabilă formulată, anularea Ordinului nr. 3477/15.12.2020 al Ministrului Culturii privind clasarea imobilului situat în Bușteni, Județul Prahova, în lista monumentelor istorice, cu denumire A. - Corp C1, în categoria II - arhitectură, m - monument, grupa B, cu codul în Lista monumentelor istorice PH-II-m- B-21182, anularea comunicării de clasare emisă de Direcția Județeană pentru Cultură Prahova sub nr. x/23.12.2020, înregistrată la reclamanți sub nr. x/28.12.2020, precum și a tuturor actelor subsecvente celor anterior menționate, ca nelegale, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea de ședință din data de 8 martie 2022 s-a respins excepția nulității raportului de expertiză întocmit de un expert neavizat de Ministerul Culturii și s-a dispus efectuarea unei noi expertize în specialitatea construcții civile arhitectură. Prin încheierea de ședință din data de 6 februarie 2024 s-a respins cererea de amânare formulată de reclamanta UAT Bușteni, pentru lipsa de apărare. Prin sentința nr. 80 din 20 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanții UAT Orașul Bușteni, Primăria Orașului Bușteni și Consiliul Local al Orașului Bușteni, în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Cultură Prahova, Ministerul Culturii și Comisia Națională a Monumentelor Istorice, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, pe cale de consecință, în principal, să se constate nulitatea hotărârilor recurate față de lipsa motivării, respectiv a nepronunțării și a neanalizării tuturor susținerilor și motivelor invocate de reclamanți, față de încălcarea dreptului la un proces echitabil și a accesului liber la justiție, cu consecința trimiterii cauzei în rejudecare și a administrării probei cu expertiză în specialitatea arhitectură de către un expert aflat pe listele Ministerului de Justiție, iar în subsidiar, casarea hotărârilor recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată. S-a susținut, cu referire la încheierea din 08.03.2022, că instanța a încuviințat nelegal proba cu expertiză tehnică efectuată de un expert atestat de Ministerul Culturii, deși ministerul este parte în cauză, încălcându-se exigențele de independență și imparțialitate ale expertului și dreptul la un proces echitabil. S-a invocat art. 6 din C.E.D.O. și cauza C.E.D.O. Prepelița c. Moldova, arătându-se că, dacă statul este parte, expertizele nu pot fi efectuate de instituții ori persoane aflate în raport de subordonare cu acesta, ci de experți independenți. S-a arătat că dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, invocate de instanța de fond, privesc exclusiv intervențiile asupra monumentelor (Cap. III - "Intervenții asupra monumentelor istorice") și nu reglementează expertizele tehnice judiciare, care sunt guvernate de O.G. nr. 2/2000 (art. 13) și de listele de experți tehnici judiciari gestionate sub autoritatea Ministerului Justiției. S-a susținut că, și în ipoteza lipsei specialității exacte, pot fi desemnați specialiști testați și înscriși în evidențele Biroului central pentru expertize tehnice judiciare, nu experți atestați de partea adversă. S-a arătat, cu referire la încheierea din 06.02.2024, că respingerea cererii de amânare a încălcat dreptul la apărare și principiile oralității și contradictorialității, întrucât reclamanții nu mai formulaseră anterior cereri de amânare pentru lipsă de apărare, iar încetarea contractului de asistență juridică și vacantarea temporară a funcției de consilier juridic justificau, potrivit art. 222 C. proc. civ., acordarea unui termen. În acest sens, s-a invocat nerespectarea art. 6 C.E.D.O. și a art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind rolul activ al instanței, care trebuia să pună în discuție aspectele neclare și să asigure efectivitatea dreptului la apărare înainte de a lăsa cauza în pronunțare. S-a susținut că, prin menținerea expertizei contestate și refuzul amânării, s-a adus atingere accesului liber la justiție, garantat de art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O., întrucât părților le-a fost limitată real posibilitatea de a susține cauza și de a contrazice probatoriul aflat în vădită legătură de subordonare cu una dintre părți. S-a invocat, ca motiv distinct de casare, nemotivarea hotărârii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate, iar raționamentul logico-juridic nu se deduce din considerente, ceea ce echivalează cu o nesoluționare în fond și încalcă standardele art. 6 C.E.D.O. privind obligația instanțelor de a motiva hotărârile. S-a arătat, totodată, că prin validarea expertizei realizate de un expert atestat de partea adversă și refuzul acordării unui termen pentru asigurarea apărării, instanța a încălcat accesul efectiv la justiție și a golit de conținut garanțiile procesului echitabil. În acest sens, s-a arătat că instanța de judecata nu a răspuns argumentelor formulate, respectiv nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra motivelor de nelegalitate în ceea ce privește viciile în procedura de clasare invocate de reclamanți. Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au invocat împrejurarea potrivit căreia în anul 2018 li s-a adus la cunoștință faptul că imobilul în cauză nu se mai află în procedură de clasare, iar din 2018 până în prezent nu ni s-a mai adus la cunoștință faptul că în ceea ce privește acest imobil s-ar fi declanșat procedura de clasare, împrejurare față de care reclamanții au susținut un viciu grav în procedura de clasare, cu consecința anulării procedurii, în condițiile în care, potrivit art. 14 din Legea nr. 422/2001, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii având obligația de a comunica de îndată proprietarului, titularului dreptului de administrare sau, respectiv, titularului altui drept real asupra bunului imobil, declanșarea procedurii de clasare sau de declasare, ceea ce în cauză nu s-a realizat, reclamanții fiind induși în eroare cu privire la situația imobilului. Totodată, instanța de fond nu face vorbire nici despre cele două H.C.L. invocate de reclamanți, aceștia arătând faptul că prin HCL Bușteni nr. 26/28.02.2019, modificată prin HCL nr. 66/24.05.2019 - acte în vigoare și necontestate, s-a aprobat desființarea clădirii dezafectate, la adoptarea hotărârii avându-se în vedere inclusiv expertiza tehnică efectuată de către reclamanți care a constatat că, în cauză, construcția prezintă o stare avansată de degradare, astfel încât s-a propus desființarea ei de către beneficiar, obținându-se inclusiv Acordul Consiliului de Administrație al Colegiului "B." nr. 459/27.02.2019 privind demolarea clădirii. Pe fondul cererii de verificare a legalității actelor administrative, s-a invocat încălcarea art. 13 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 și a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul M. C. civ. nr. 2260/18.04.2008, arătându-se că actele contestate sunt nemotivate în fapt și în drept. Acestea conțin trimiteri generale, fără individualizarea criteriilor de clasare și fără corelare cu situația concretă a imobilului, neindicându-se textele exacte din art. 8-11 ale Normelor care ar susține calificativele referitoare la valoarea arhitecturală/urbanistică, raritate/unicitate și valoare memorial-simbolică. S-a susținut că instanța de fond a substituit nelegal motivarea actelor prin înscrisuri depuse ulterior (întâmpinare, "Studiu istorico-cultural"), care nu au fost comunicate reclamanților și nu au fost întocmite în contradictoriu cu aceștia. Totodată, s-a invocat existența unor contradicții între acest studiu, fișa analitică de inventariere și expertizele administrate (inclusiv asupra perioadei edificării și tipologiei clădirii), precum și faptul că starea tehnică avansată de degradare și riscurile structurale reținute au fost ignorate, deși reclamantul obținuse anterior H.C.L. Bușteni nr. 26/28.02.2019, modificată prin H.C.L. nr. 66/24.05.2019, privind desființarea clădirii - acte în vigoare și necontestate. În plus, s-a arătat că expertiza întocmită de expertul C. nu poate fi considerată ca fiind obiectivă, în condițiile în care expertul este atestat de Ministerul Culturii. Ori, un expert atestat de Ministerul Culturii este incompatibil a efectua un raport de expertiză judiciară în cauza dedusă judecății, în condițiile în care parte în dosar este și Ministerul Culturii în calitate de intimat, după cum s-a detaliat anterior pe larg prin motivele de recurs formulate împotriva încheierii de ședință prin care s-a încuviințat efectuarea acestei probe. S-a invocat și nerespectarea art. 14 din Legea nr. 422/2001 privind obligația de a comunica declanșarea procedurii de clasare. S-a susținut că, după adresele D.J.C. Prahova din 2017 și 2018 prin care s-a comunicat că imobilul nu mai este în procedură de clasare, o eventuală reluare a procedurii nu a fost adusă la cunoștința proprietarului, deși era obligatorie. S-a arătat că autoritățile emitente nu își pot invoca propria culpă în derularea procedurilor, iar calificarea imobilului ca monument istoric, în aceste condiții, nu rezultă din îndeplinirea cumulativă a criteriilor legale și contravine interesului public local (siguranță publică și proiectele comunitare planificate).

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimatul - pârât Ministerul Culturii a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, respinsă în ședința publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a solicitat respingerea susținerilor recurenților referitoare la presupusa incompatibilitate a expertului desemnat în prezenta cauză, Ministerul Culturii fiind singura instituție abilitată care emite atestate în domeniul protejării monumentelor istorice, invocarea incompatibilității expertului pentru acest motiv conducând la o eludarea a legii. De asemenea, asupra motivului de nelegalitate al hotărârii raportat la nemotivarea acesteia, din analiza hotărârilor atacate, s-a arătat că sentința a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind indicate motivele pentru care au fost respinse susținerile recurenților. Asupra motivelor de nelegalitate invocate pe fondul cauzei, s-a arătat că din ordinul atacat rezultă că au fost analizate criteriile prevăzute de Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008, respectiv: a) criteriul vechimii; b) criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică; c) criteriul referitor la frecvență (raritate și unicitate); d) criteriul referitor la valoarea memorial-simbolistică, sens în care s-a apreciat că imobilul poate primiri calificativul "medie" pentru primele trei criterii și calificativul "foarte mare" pentru ultimul criteriu. Totodată, dosarul de clasare cuprinde și expertiza tehnică efectuată la solicitarea reclamanților de expert ing. D., având drept obiectiv stabilirea nivelului de asigurare la acțiuni seismice și a modului de realizare a lucrărilor de desființare ale imobilului. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și corespondența purtată între Institutul Național al Patrimoniului și Primăria Bușteni în cursul anului 2018 cu privire la procedura de clasare asupra bunului imobil situat în str. x. S-a arătat că vătămarea pricinuită reclamanților prin emiterea actelor contestate nu a fost corespunzător motivată, fiind acoperită prin depunerea la dosar a documentației ce a stat la baza emiterii acestor acte din care rezultă motivele de fapt și de drept ce au condus la clasarea imobilului, în contextul în care reclamanții au avut acces la piesele din dosarul de clasare și puteau cu minime diligente să cunoască raționamentul ce a condus la emiterea ordinului dedus justiției. 4.2. Intimata - pârâtă Direcția Județeană pentru Cultură Prahova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că în mod corect instanța de fond a încuviințat si o expertiză în specialitatea arhitectură. Expertul numit de instanța este expert judiciar aflat pe lista Ministerului Justiției, motivele invocate fiind nefondate. Referitor la respingerea cererii de amânare, s-a arătat că instanța de fond a reținut corect împrejurarea că cererea nu a fost temeinic motivată, reprezentând o încercare de tergiversare a cauzei S-a mai solicitat să se constate faptul că, deși recurenta invocă nulitatea hotărârii pentru nemotivare, nu a criticat efectiv aspectele asupra cărora instanța nu s-ar fi pronunțat, ci doar invoca nemotivarea în mod generic, motivul de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fiind nefondat. În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea Ordinului nr. 3477/15.12.2020 prin care a fost clasat imobilul în litigiu, s-a solicitat să se constate că acesta conține motivarea în fapt si în drept, cu referire la documentația elaborată pentru analizarea îndeplinirii criteriilor de clasare. S-a mai arătat că principalul motiv pentru care reclamanta solicită anularea ordinului de clasare îl reprezintă faptul că imobilul este în stare avansată de degradare, situație care nu se încadrează printre criteriile prevăzute de lege și care ar putea permite Ministrului Culturii să respingă propunerea de clasare. Scopul legii nr. 422/2001 îl reprezintă tocmai protejarea monumentelor cu valoare istorică, arhitecturală sau arheologică, în majoritate degradate datorită trecerii timpului, motiv pentru care legea prevede și obligații de protejare și facilitați pentru reparații si întrețineri pentru proprietarii de monumente. Instanța nu poate anula un ordin de clasare pentru un monument dovedit cu valoare arhitecturală doar pentru că proprietarul l-a neglijat si l-a adus în stare de degradare.

Răspunsul la întâmpinare. Recurenții - reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului invocată de intimatul - pârât Ministerul Culturii.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente: 6.1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Ordinul nr. 3477/15.12.2020 emis de Ministerul Culturii s-a dispus clasarea ca monument istoric a A. - Corp C1, imobil situat la adresa poștală str. x 5, Bușteni, în categoria II-arhitectură, m-monument, grupa B, cu codul în Lista monumentelor istorice PH-II-m-B-21182. Ordinul împreună cu adresa Ministerului Culturii-Direcția Patrimoniu Cultural nr. 6513/16.12.2020 au fost comunicate reclamantei Primăria orașului Bușteni prin adresa nr. x/23.12.2020, înregistrată în evidențele Direcției Județene pentru cultură Prahova sub nr. x/23.12.2020. Prin adresa nr. x/16.12.2020 Ministerul Culturii a comunicat Direcției Județene Pentru Cultură Prahova etapele administrative ce trebuie parcurse după emiterea ordinului de clasare a imobilului ca monument istoric. Împotriva ordinului de clasare reclamanții au formulat contestație potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (4)-(7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinul MC nr. 2173/2013, soluționată prin Procesul-verbal al Plenului Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (ședința din 27-29.01.2021) atașat la dosar împreună cu anexele, reprezentând fișele de vot din care rezultă că membrii comisiei au menținut punctul de vedere exprimat anterior referitor la clasarea imobilului în litigiu. Prin adresa nr. x/23.02.2021 Ministerul Culturii a comunicat Primăriei Bușteni soluția de respingere a contestației împotriva clasării ca monument istoric a imobilului A., str. x 5, oraș Bușteni, contestația fiind analizată în ședința plenului Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din data de 27.01.2021. 6.2. Analizând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurenții - reclamanți, Înalta Curte reține criticile ca fiind nefondate. Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;". Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reamintește că obligația instanței de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Sub acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79). Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27). Din această jurisprudență, Curtea reține că, deși art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanță internă care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 în fine). Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond și-a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și cu respectarea garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea mai reține și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, motivarea având o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind astfel respectate cerințele unui proces echitabil. Contrar susținerilor recurentelor - reclamante, instanța de fond a analizat atât critica formulată asupra vicierii procedurii de clasificare prin încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 422/2001, cât și efectele pe care adoptarea celor două hotărâri de consiliu local le-ar fi avut asupra procedurii. Nemotivarea, ca viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, nu poate rezulta din modalitatea în care instanța a tratat argumentele invocate de parte, iar faptul că recurenții - reclamanți nu împărtășesc raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale s-a invocat în esență și o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor analizate de instanța de control judiciar în cadrul motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 6.3. Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă". Din această perspectivă recurenții reclamanți au invocat nulitatea celor două încheieri de ședință, respectiv cele din data de 8 martie 2022 și din data de 6 februarie 2024. 6.3.1. S-a susținut, cu referire la încheierea din 08.03.2022, că instanța a încuviințat nelegal proba cu expertiză tehnică efectuată de un expert atestat de Ministerul Culturii, în condițiile în care acesta este parte în cauză, încălcându-se exigențele de independență și imparțialitate ale expertului și dreptul la un proces echitabil. Verificând susținerile recurenților - reclamanți, Înalta Curte constată că în cauză au fost efectuate constatări tehnice/expertize ale imobilului situat la adresa poștală str. x 5, Bușteni, Corp C1, respectiv: a) lucrări efectuate în etapa administrativă: expertiza tehnică pentru stabilirea nivelului de asigurare la acțiuni seismice și a modului de realizare a lucrărilor de desființare, întocmită de arhitect E.-F. S.R.L., ce a stat la baza emiterii HCL Bușteni nr. 26/2019; expertiză tehnică pentru stabilirea nivelului de asigurare la acțiuni seismice și a modului de realizare a lucrărilor de desființare ale imobilului de la adresa str. x, Bușteni, întocmită de exp. tehnic MLPAT D.-G. S.R.L., depusă de reclamanți la dosarul de clasare; Studiu istorico-arhitectural al imobilului în scopul clasării ca monument istoric întocmi de specialist H.; b) lucrări efectuate în cursul judecății: expertiză tehnică în construcții-exp. I. și expertiză tehnică în specialitatea arhitectură- exp. C.. Cu privire la a doua expertiză dispusă de instanța de fond, se reține că la baza dispoziției a fost avută în vedere adresa comunicată de Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare și Contabile - Tribunalul Prahova cu nr. 1/B/2022 din data de 23.02.2022 din care a rezultat că domnul expert I. este atestat în evaluarea construcțiilor civile și industriale, iar în ceea ce privește domeniul Monumente Istorice, rapoarte similare au fost întocmite de experți arhitecți, condiții în care a fost dispusă, în temeiul art. 338 alin. (2) din C. proc. civ., o nouă expertiză întocmită de un expert în specialitatea arhitectură, ambele expertize fiind avute în vedere la dezlegarea cauzei. În ceea ce privește pretinsa lipsă de imparțialitate, Înalta Curte reține că nu există o astfel de subordonare cum este cea invocată de către recurenții - reclamanți, expertul fiind un expert independent, aflat pe lista Ministerului Justiției și atestat și de Ministerul Culturii în domeniul monumentelor istorice. În ceea ce privește jurisprudența C.E.D.O. invocată, Cauza Prepeliță C. Moldovei (Cererea nr. 2914/02), Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță în cauză, în condițiile în care acesta a vizat o procedură de evaluare efectuată de către Guvern în vederea acordării de despăgubiri, iar nu o expertiză dispusă într-o procedură judiciară. În plus, expertiza judiciară, ca orice altă probă, nu are o valoare absolută, ci este supusă cenzurii instanței de judecată, care, în speță, a analizat comparat concluziile celor două expertize administrate, raportat la întregul material probator. 6.3.2. Au mai arătat recurenții - reclamanți, cu referire la încheierea din 06.02.2024, că respingerea cererii de amânare a încălcat dreptul la apărare și principiile oralității și contradictorialității, întrucât reclamanții nu mai formulaseră anterior cereri de amânare pentru lipsă de apărare, iar încetarea contractului de asistență juridică și vacantarea temporară a funcției de consilier juridic justificau, potrivit art. 222 C. proc. civ., acordarea unui termen. Potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc. civ. "amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei." Se reține astfel că amânarea judecății pentru lipsă de apărare nu este obligatorie, instanța având posibilitatea de a amâna pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, de care a și uzat în cauză, acest motiv de nelegalitate fiind neîntemeiat. Motivele invocate, respectiv modificarea raportului de serviciu a persoanei care îndeplinește funcția de consilier juridic în cadrul UAT Bușteni, precum și respingerea în ședința Consiliului Local a propunerii de achiziționare a unor servicii juridice, pe lângă faptul că pot fi imputate reclamanților, nu au nici un caracter excepțional, dispoziția Primarului de numire a consilierului juridic în funcția de secretar general fiind emisă la data de 8 ianuarie 2024, iar termenul la care instanța a rămas în pronunțare a fost la data de 6 februarie 2024. Față de aceste considerente Înalta Curte constată că nu se pot reține motive de nulitate a celor două încheieri de ședință recurate, în sensul atingerii accesului liber la justiție, garantat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din C.E.D.O. 6.4. În ceea ce privește motivele de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că s-a invocat nemotivarea actelor administrative atacate (obligație prevăzută de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 și Normele metodologice aprobate prin Ordinul M. C. civ. nr. 2260/18.04.2008), vicierea procedurii de clasificare față de nerespectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 422/2001, adoptarea HCL Bușteni nr. 26/28.02.2019, modificată prin HCL nr. 66/24.05.2019 - acte în vigoare și necontestate, prin care s-a aprobat desființarea clădirii dezafectate și fundamentarea concluziilor instanței pe o expertiză întocmită de un expert incompatibil. Critica privind nemotivarea Ordinului nr. 3477/15.12.2020 al Ministrului Culturii privind clasarea imobilului situat în Bușteni, Județul Prahova, în lista monumentelor istorice, cu denumire A. - Corp C1, în categoria II - arhitectură, m - monument, grupa B, cu codul în Lista monumentelor istorice PH-II-m- B-21182 și a adresei nr. x/23.02.2021 de răspuns la contestația formulată, este nefondată. Față de presupusa încălcare a dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, în forma în vigoare la data emiterii ordinului, Înalta Curte reține că dispozițiile legale nu presupuneau redarea în cuprinsul actului a unui răspuns motivat, câtă vreme acesta se fundamenta pe înscrisurile elaborate în condițiile alin. (2) ale aceluiași articol, respectiv, pe baza dosarului de clasare întocmit de serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, prin experți autorizați sau specialiști atestați înscriși în registrele Ministerului Culturii și Cultelor. Dosarul astfel întocmit este analizat de compartimentul de specialitate din Ministerul Culturii și Cultelor și prezentat Comisiei Naționale de Arheologie și/sau Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice spre analiză și propuneri, care elaborează elaborează proiectul de ordin de clasare sau de declasare, ulterior fiind înaintat ministrului culturii și cultelor spre aprobare. Înalta Curte, raportat la conținutul concret al ordinului, constată că acesta cuprinde atât temeiurile de drept cât și trimiterea la referatul de aprobare a proiectului de ordin cu nr. 8089/10.12.2020 în care se făcea referire la parcurgerea întregii proceduri prevăzute de lege, la studiul istorico-arhitectural, fișele analitice de inventariere, componente ale dosarului de clasare, întocmite de către arh. H., analiza efectuată în ședința Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 8 din data de 09.09.2020 în Ședința Secțiunii de Evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din data de 28-29.09.2020 și în ședința Plenului Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din data de 4.11.2020. Corect a reținut instanța de fond că prin adresa nr. x/10.09.2020 emisă de Direcția Județeană pentru Cultură Prahova, a fost comunicat Primăriei Orașului Bușteni avizul nr. x/10.09.2020 privind propunerea de clasare în Lista Monumentelor Istorice a imobilului "A." (corp C1) situat în Bușteni, str. x, în cuprinsul acesteia fiind indicată documentația înregistrată la DJC Prahova cu cererea nr. x/21.09.2017 cuprinzând: piese scrise (fișă analitică de inventariere, studiu istorico-arhitectural, expertiză tehnică, acte cadastrale, extras MO-act de proprietate); piese desenate (planuri de situație și de încadrare în zonă, relevee imobil, documentar optografic); alte documente (corespondență INP-MC-DJC PH-Primăria Bușteni, solicitare MCIN privind începerea procedurii de clasare). În studiul istorico-arhitectural al imobilului au fost analizate criteriile prevăzute de Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008, respectiv vechimea, valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică, frecvență (raritate și unicitate), valoarea memorial-simbolică, fiind notat cu calificativul "mediu", dosarul de clasare cuprinzând și expertiza tehnică efectuată de expert ing. D., la solicitarea reclamanților, având drept obiectiv stabilirea nivelului de asigurare la acțiuni seismice și a modului de realizare a lucrărilor de desființare ale imobilului de la adresa str. x. Bușteni. Actul administrativ trebuie motivat pentru a da posibilitatea cunoașterii motivelor pentru care a fost emis, a elementelor de fapt și de drept care au determinat adoptarea acestuia, persoanei interesate să aprecieze asupra legalității și temeiniciei acestuia și instanței de judecată învestite de persoana care se pretinde vătămată să efectueze controlul jurisdicțional. Deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, aprecierea asupra acesteia se realizează în concret, în raport de natura și obiectul actului administrativ. În speță, ordinul de clasificare reprezintă actul final (adoptat prin ordin de ministru publicat în Mon. Oficial) al unei proceduri reglementate prin lege, în care sunt implicate autorități, organe colegiale, cu atribuții determinate, recurenții - reclamanți neinvocând în concret nicio critică de nelegalitate care să vizeze respectivele proceduri. Or, în raport de aceste documente pe care s-a fundamentat actul administrativ (nu înscrisuri ulterioare cum susțin recurenții), la care reclamanții puteau avea acces printr-o simplă solicitare, nu se reține nicio vătămare rezultată din forma în care a fost adoptat ordinul, criticile recurenților sub acest aspect fiind pur formale. Totodată la dosar s-a depus și rezultatul votului din cadrul ședinței în care a fost analizată contestația administrativă formulată, fiecare fișă de vot conținând precizări asupra corectitudinii procedurii de clasificare, precum și considerente referitoare la criteriile de evaluare a imobilului. Nefondat este și motivul privind încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 potrivit cărora: (1)Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor au obligația de a comunica de îndată proprietarului, titularului dreptului de administrare sau, respectiv, titularului altui drept real asupra bunului imobil declanșarea procedurii de clasare sau de declasare. Subsumat acestei critici, s-a arătat că în anul 2018 recurentelor li s-a comunicat prin adresa nr. x/22.11.2018 de către Direcția Județeană pentru Cultură Prahova faptul că imobilul în cauză nu se mai află în procedură de clasare, ceea ce denotă un viciu grav în procedura de clasare, implicând anularea procedurii. În realitate dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 prevăd un termen maxim de 12 luni de la comunicare, în care imobilul analizat se bucură de regimul juridic al monumentelor istorice, însă dispozițiile legale nu prevăd sancțiunea anulării procedurii în condițiile prelungirii acestui termen, ci doar că după expirarea termenului, imobilul nu se mai bucură de protecția oferită cu titlu tranzitoriu. În plus, prin adresa nr. x/22.11.2018 s-a comunicat faptul că dosarul de clasare nu era complet, motiv pentru care nu a putut fi înaintat Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, în vederea adoptării hotărârii de clasare sau de neclasare, nefiind vorba despre o demararea unei noi proceduri de clasare, astfel că nu se poate invoca vreo vătămare care să conducă la anularea procedurii. Emiterea H.C.L. Bușteni nr. 26/28.02.2019 și H.C.L. nr. 66/24.05.2019, având ca premisă răspunsurile D.J.C. Prahova referitoare la desființarea clădirii dezafectate, nu poate fi reținută ca temei al unei pretinse nelegalități a procedurii de clasare, prin hotărâre de consiliul local neputându-se dispune demolarea unui imobil clasificat. Referitor la motivele reținute de curtea de apel asupra fondului, față de presupusele contradicții între studiu, fișa analitică de inventariere și expertizele administrate, prima instanță a arătat considerentele pentru care a validat concluziile studiului istorico-arhitectural al imobilului întocmit de arh. H. și expertiza întocmită de expertul C. și a înlăturat, ca neargumentate, susținerile expertului I.. A constatat instanța de fond că nu se poate reține nicio confuzie cu alte imobile ce au aparținut lui A., în ceea ce privește criteriul vechimii (calificativ "mediu" cf. art. 8 alin. (1) lit. d) din Normele aprobate prin OMC nr. 2260/2008) concluzionându-se că imobilul a fost construit anterior înregistrării în evidențele Primăriei Bușteni în anul 1930. Referitor la criteriile prevăzute la art. 9 alin. (3) din Normele aprobate prin ordinul nr. 2260/2008, la acordarea calificativelor în baza criteriului referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică, instanța de fond a reținut că expertul C. a indicat îndeplinirea criteriilor prev. la art. 9 alin. (3) lit. a), c), d), e), f) și h). motivate și exemplificate cu imagini foto, față de volumetria impresionantă, distribuția funcțiunilor pe niveluri și plan, precum și distribuția echilibrată a elementelor structurale, încadrarea construcției în stilul clădirilor de influență germană cu elemente de structură de tip J., prezența a două bovind-ouri, în timp ce expertul I. nu a motivat afirmația potrivit căreia imobilul nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prev. la art. 9 alin. (3) lit. a)-h). În ceea ce privește aplicarea criteriului referitor la frecvență (raritate și unicitate), expertul C. a arătat motivat îndeplinirea peste medie a cerințelor de la art. 10 alin. (2) lit. a), c) și d), în timp ce expertul I. a considerat că imobilul nu se încadrează în niciunul dintre aceste criterii, fără însă să argumenteze. Referitor la criteriului valorii memorial-simbolice, potrivit art. 11 alin. (2) din Normele aprobate prin OMC nr. 2260/2008, s-au reținut, de asemenea, concluziile experților referitoare la istoria familiei A. și la contribuția acesteia la dezvoltarea localității Bușteni. Înalta Curte va înlătura ca nefondată critica privind lipsa de obiectivitate a expertului C., pentru motivele arătate în cadrul analizei cererii de constatare a nulității încheierii de ședință din data de din data de 8 martie 2022, certificarea expertului de către Ministerul Culturii nereprezentând o relație de subordonare acestei instituții. Toate aceste elemente, analizate și de instanța de fond, fac dovada că dreptul de apreciere a autorității publice a fost corect exercitat. În situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice. Argumentele invocate de reclamanți, care țin de la starea avansată de degradare a imobilului, nu pot conduce la anularea actului administrativ, întrucât monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare, așa cum prevede expres art. 10 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, scopul legii fiind tocmai acela de protecție a patrimoniului cultural național Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că actele emise în derularea procedurii clasificare respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora au fost emise, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.