ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2159/2025

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 si art. 60, din Legea 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.01.2007, și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr. 41 din 13.01.2023. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 si art. 60, din Legea 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.01.2007, și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 si art. 2, conform gradului de colonel deținut, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul, și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 250 din 11 iunie 2014, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne și Guvernul României, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că din interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 9 din Legea nr. 554/2004 rezultă că pentru ca o acțiune întemeiată pe dispozițiile acestui articol să poată fi considerată admisibilă de către instanța de contencios administrativ, aceasta nu poate să aibă ca obiect însăși anularea pe motiv de neconstituționalitate a unei ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o ordonanța astfel cum statuează și Decizia Curții Constituționale nr. 660 din 4 iulie 2007. Astfel, recurentul arată că, prin acțiunea formulată, a solicitat acordarea de despăgubiri și nu anularea ordonanței de urgență, sens în care apreciază că, sub acest aspect, soluția Curții de Apel Craiova nu poate fi reținută. Totodată, recurentul mai susține că doctrina în materie stabilește faptul că nu există o categorie distinctă a inadmisibilităților. Cu toate acestea, nu se poate nega că inadmisibilitatea poate îmbrăca forma (i) excepției de procedură (acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept atunci când partea are deschisă acțiunea în realizare), (ii) excepției de fond (In materia contenciosului administrativ, dacă reclamantul nu parcurge etapa prealabilă obligatorie, pierde însăși dreptul material la acțiune) sau (iii) a unei simple apărări de fond (cum este cazul în prezenta speță). Excepțiile de fond constituie mijloace de apărare specifice, caracterizate prin trăsături care le apropie și în același timp le deosebesc atât de apărările de fond, cât și de excepțiile de procedură. Prin intermediul lor, pârâtul, fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său, se opune acțiunii acestuia, declarând-o inacceptabilă. Este artificială încercarea de a consacra o instituție distinctă a inadmisibilităților, cu atât mai mult cu cât din C. proc. civ. rezultă o clasificare a excepțiilor procesuale în excepții de procedură și excepții de fond, iar nu în excepții de procedură și inadmisibilități. Noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția, ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii. În opinia reclamantului, instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă, întrucât în prezenta speță, inadmisibilitatea vizează fondul cauzei și nu o excepție de procedură. Totodată, în raport de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurentul arată că orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. Prin urmare, soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii reprezintă o vădită restrângere a dreptului la un proces echitabil, întrucât instanța de judecată nu a analizat susținerile sale pe fond. Pornind de la definiția noțiunii de inadmisibilitate, respectiv: Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual, recurentul-reclamant susține că, în mod greșit instanța de judecată apreciază acțiunea sa ca fiind inadmisibilă, nefiind întrunite niciuna dintre condițiile anterior menționate. Reclamantul mai susține că, prin soluția pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, i-a fost îngrădit dreptul de a se judeca pe fond criticile aduse prin acțiunea în despăgubire. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă. Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin demersul său judiciar, reclamantul tinde, în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 la obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat urmare a adoptării art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, nemulțumit fiind că actul normativ a adus modificări dispozițiilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare. Prin aceeași cerere de chemare in judecată reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017 în raport de prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 79 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituția României Prin încheierea de ședință din data de 05.12.2023, instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamant, sesizând Curtea Constituțională cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017 în raport de prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 79 alin. (1) din Constituția României. În baza art. 9 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate. Ulterior suspendării cauzei in temeiul prevederilor art. 9 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate de către reclamant, pronunțând Decizia nr. 106/17.03.2024 prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Potrivit art. 9 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond. După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge, ca inadmisibilă. Așadar, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (1) din același act normativ, urmarea respingerii de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționale cu care a fost sesizată în cauza dedusă judecății, va respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă. Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 106 din 17 martie 2024, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2017 invocată și de reclamantul din prezenta cauză. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.