ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1719/2024

Ședința publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Reclamantul a invocat și excepția de neconstitutionalitate extrinsecă a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituție, care afectează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 în ansamblul său.

De asemenea, s-a solicitat instanței să se aibă în vedere Decizia nr. 50 din 15.02.2022 a Curții Constituționale, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993, precum și faptul că Guvernul are obligația să solicite avizul Consiliului Legislativ înainte să adopte o ordonanță de urgență.

În drept au fost invocate prevederile art. 9 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 208/2023/CAF din 12 mai 2023, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției, instanța a statuat că obiectul litigiului este reprezentat de cererea reclamantului de acordare de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de dispozițiile art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin acțiune fiind invocată și excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi.

De asemenea, s-a constat că prin acțiune au fost invocate prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamantul susținând vătămarea drepturilor sale de pensie.

Tribunalul Giurgiu, având în vedere voința părții, a reținut că obiectul principal al acțiunii este solicitarea de acordare a despăgubirilor ca urmare a efectelor produse de ordonanța de guvern, reclamantul urmărind anularea parțială a unui act administrativ emis de Guvernul României.

Prin urmare, instanța a statuat că litigiul dedus judecății are natura unuia de contencios administrativ, iar competența materială de soluționare trebuie stabilită prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar cea teritorială în funcție de prevederile art. 10 alin. (3) din același act normativ în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel de la domiciliul reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că acțiunea dedusă judecății privește un raport juridic de dreptul asigurărilor sociale ce vizează dreptul la pensie al reclamantului.

Prin raportare la dispozițiile art. 100, art. 101 și art. 102 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, pe care le-a evocat, Curtea a constatat că legiuitorul a stabilit că litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii militare de stat se soluționează în primă instanță de către tribunalele în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

De asemenea, a considerat că invocarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ, câtă vreme reclamantul, în susținerea excepției de neconstituționalitate a invocat un raport ce ține de domeniul pensiilor și asigurărilor sociale și nu un raport de drept administrativ.

Curtea a mai avut în vedere și cadrul procesual definit de reclamant, care chemat în judecată nu doar Guvernul României, în calitatea sa de emitent al ordonanței de urgență pretins neconstituțională, ci și pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca instituție responsabilă de stabilirea și plata pensiei reclamantului.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, sens în care a dispus suspendarea cauzei.

În motivare, tribunalul a reținut, în esență, că temeiul juridic al acțiunii este reprezentat de prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, fiind de competența instanței de contencios administrativ, competență care este atrasă de caracterul de act administrativ al ordonanței de urgență a Guvernului, autoritate centrală care are calitatea de pârâtă în cauză.

Stabilind că litigiul nu este unul în materia asigurărilor sociale și ținând cont de prevederile art. 10 alin. (1) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004, tribunalul a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamant, Înalta Curte constată că acțiunea dedusă judecății vizează, pe de o parte, atragerea răspunderii Guvernului pentru vătămarea aplicării prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale și pe care le consideră neconstituționale, și, pe de altă parte, obligarea pârâtei Casa de Pensii la achitarea integrală a sumelor pe care le-a reținut din pensie.

Așadar, reclamantul pune în discuție repararea prejudiciului suportat de acesta ca urmare a instituirii unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra dreptului de pensie, însă nu în accepțiunea art. 153 din Legea nr. 263/2010, care presupune contestarea unei decizii de pensie emise de casa teritorială de pensii competentă ori prin solicitarea emiterii unei astfel de decizii, ci ca o consecință a unei cereri formulate în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum reclamantul a indicat în mod expres în petitul acțiunii.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță; potrivit alin. (5) al aceluiași text de lege, acțiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Raportat la faptul că temeiul legal aplicabil acțiunii se regăsește în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și având în vedere finalitatea demersului judiciar, precum și faptul că se contestă o ordonanță de urgență emisă de Guvern, respectiv o măsură fiscală, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății are natura unui litigiu de contencios administrativ.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În raport cu aceste considerente și având în vedere că se invocă o vătămare produsă printr-o ordonanță de urgență emisă de Guvern - autoritate publică centrală, competența materială revine secției de contencios administrativ a curții de apel.

În ce privește capătul de cerere care are ca obiect restituirea sumelor rezultate din indexarea și actualizarea pensiei, caracterul lui accesoriu rezultă cu evidență din faptul că modul de soluționare depinde de soluția ce se va da asupra capătului principal de cerere, astfel că Înalta Curte va conferi aplicabilitate prevederilor art. 123 alin. (1) - (2) din C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, respectivele dispoziții aplicându-se și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat.

Întrucât, în cauză, așa cum anterior s-a fost statuat, competentă material a soluționa capătul principal de cerere este instanța de contencios administrativ, secția de contencios administrativ a curții de apel, aceasta instanță este, potrivit art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., competentă material să soluționeze și capetele accesorii de cerere.

Pe cale de consecință, reținând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în primă instanță, este curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantului.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.