ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1783/2024

HOTĂRÂRE

10.10.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1783/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2023 la 20.02.2023, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații, solicitând instanței să constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017; obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și H.G. nr. 28/2023, privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații să restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 și art. 2, conform gradului profesional deținut, sume actualizate, după caz, cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituția României. De asemenea, a invocat ample critici de neconstituționalitate a dispozițiilor legale anterior enunțate

În drept, a invocat dispozițiile art. 9 alin. (1), (4) și 5 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, excepția necompetenței materiale, excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivării acesteia, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei capacității juridice civile și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 107/08.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cereri de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, complet specializat în soluționarea de litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că petitele cererii de chemare în judecată relevă că, în concret, cauza juridică a acțiunii și obiectul său se raportează la cuantumul pensiei pe care reclamantul consideră că trebuie să o primească de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 și pe viitor.

Potrivit art. 100, art. 101 și art. 102 din Legea nr. 233/2015, litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunalul în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul, iar potrivit art. 95 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, competența de soluționare a litigiilor referitoare la drepturile de asigurări sociale (inclusiv cele referitoare la cuantumul pensiei militare de serviciu) sunt de competența materială, în primă instanță, a tribunalului, prin secția sau completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale.

Deși reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, totuși, instanța a reținut că invocarea acestui text de lege nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ de soluționare a cauzei câtă vreme ceea ce se pune în discuție prin acțiunea formulată este modalitatea de indexare și actualizare a unei pensii militare de stat, după modificarea prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017.

În consecință, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă - complet specializat în soluționarea de litigii de muncă și asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 173/2024 din 31 ianuarie 2024, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași și s-a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că problematica ce se are în vedere în cauză privitor la competența de soluționare a litigiului își găsește rezolvarea în calificarea juridică a cererii deduse judecății.

Astfel, a reținut că reclamantul, fost angajat SRI, beneficiind de pensie de serviciu, se consideră vătămat în drepturile sale prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 59/2017. A constatat că este evident că reclamantul a dedus judecății o acțiune cu mai multe capete de cerere, capătul principal fiind cel de constatare a vătămării produse prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, ce atrage competența instanțelor de contencios administrativ, restul capetelor de cerere având caracter subsidiar.

Raportat la situația premisă, constând în formularea unei cereri în cadrul procedurii prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004 și în existența unei legături directe între vătămarea pretinsă și adoptarea O.U.G. a cărei neconstituționalitate se invocă, a reținut că instanța competentă să soluționeze cauza este cea de contencios administrativ, chiar dacă raportul juridic litigios dedus judecății vizează materia prestațiilor sociale sau raporturi juridice de altă natură. Această soluție este impusă explicit la art. 9, unde legiuitorul nu face nicio distincție în funcție de natura raportului juridic dedus judecății. Or, când legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

În speță, reclamantul, fost angajat al Serviciului Român de Informații, beneficiind de pensie de serviciu, se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale și pe care le consideră neconstituționale, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Așadar, cererea privește atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca și temei juridic al cererii de chemare în judecată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, iar potrivit art. 10 alin. (1) din același act normativ, sunt stabilite două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv poziționarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ astfel că, din această perspectivă, Înalta Curtea constată că, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităților pârâte față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale.

Totodată, Înalta Curte reține existența unei legături directe între vătămarea pretinsă și adoptarea ordonanței de urgență a cărei neconstituționalitate se invocă, instanța competentă să soluționeze cauza fiind tot cea ce contencios administrativ și fiscal, chiar dacă raportul juridic litigios vizează și un drept de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie, de vreme ce, în art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul nu face nicio distincție în funcție de natura raportului juridic dedus judecății. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

În ce privește capetele accesorii și subsidiare de cerere, care au ca obiect recalcularea pensiei și restituirea diferențelor rezultate, caracterul lor accesoriu rezultă cu evidență din faptul că modul lor de soluționare depinde de soluția ce se va da asupra capătului principal de cerere astfel că instanța supremă va conferi aplicabilitate prevederilor art. 123 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora, cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești.

Cum, în cauză, competentă material a soluționa capătul principal de cerere este instanța de contencios administrativ, secția de contencios administrativ a curții de apel, în temeiul dispozițiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., aceasta instanță este competentă material să soluționeze și capetele accesorii de cerere.

Pe cale de consecință, reținând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în prima instanță, este curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul efectiv al reclamantului (localitatea Iași, județul Iași).

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.