ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2024

HOTĂRÂRE
25.01.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal la 16 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, drepturi vătămate prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, să oblige pârâtul Guvernul României să asigure fondurile pentru restituirea sumelor pentru indexarea și actualizarea pensiei de care ar fi beneficiat, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 03.08.2016 și H.G. nr. 28/2023, privind actualizarea soldelor de grad, precum și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 și art. 2, conform gradului profesional deținut, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin acțiune, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. (1), (4) și. (5) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 184/2023 din 19 iunie 2023, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâți și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că natura raportului juridic dedus judecății este cea de asigurări sociale, implicând respectarea sau nu de către autoritate a dreptului reclamantului la asigurări sociale, aspect care atrage competența instanței specializată în materia asigurărilor sociale, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cât și din Legea nr. 304/2022, din care reiese că legiuitorul a prevăzut competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului la o secție sau, după caz, la un complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, iar din punct de vedere teritorial în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

A mai reținut că simplul fapt că actul prin care a fost modificat cuantumul pensiei speciale a fost emis de o autoritate publică nu atrage de o manieră automată competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în cauză, lipsește însăși raportul de drept administrativ substanțial între reclamanți și pârâți

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – secția I Civilă la 30 iunie 2023, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 2232/2023 din 22 noiembrie 2023, Tribunalul Iași – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata procesului și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia, reținând, în esență, față de capătul principal al cererii de chemare în judecată, cel de constatare a vătămării produse prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, incidența prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, precum și jurisdicția litigiului în favoarea instanțelor de contencios administrativ.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele:

Chestiunea litigioasă care a generat conflictul de competență vizează opiniile divergente ale instanțelor asupra naturii juridice a litigiului dedus judecății de către reclamantul A., sens în care Înalta Curte apreciază că pronunțarea regulatorului de competență impune clarificarea cu prioritate a acestei chestiuni procedurale.

În speță, considerându-se vătămat în drepturile sale prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 59/2017, care, în opinia sa, sunt neconstituționale, reclamantul a învestit Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal cu o acțiune cu mai multe capete de cerere, primul capăt de cerere fiind cel de constatare a vătămării provocate de adoptarea acestui act normativ, iar celelalte vizează repararea prejudiciului produs prin această ordonanță de urgență. Acțiunea reclamantului a fost întemeiată dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestei norme legale, (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond. (3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă. (4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Textul de lege reglementează mecanismul acțiunilor persoanelor vătămate într-un drept sau interes legitim printr-o ordonanță a guvernului neconstituțională și reprezintă expresia prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituția României, potrivit cărora "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale".

În interpretarea acestei norme legale, instanța de contencios constituțional a statuat, prin decizia nr. 479/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 602 din 10 august 2015, că "atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului."

Altfel spus, se regăsesc în sfera litigiilor de contencios administrativ prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, și "acțiunile care au ca obiect repararea unei vătămări produse de o ordonanță a Guvernului, ca act administrativ normativ, vătămarea provenind, într-o atare situație, din însăși conformarea cu măsurile dispuse prin actul Guvernului" (par. 20 din decizie).

În speță, titularul acțiunii reclamă lezarea drepturilor și intereselor sale prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 59/2017, sens în care solicită obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fondurile pentru restituirea sumelor pentru indexarea și actualizarea pensiei de care ar fi beneficiat, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017 și H.G. nr. 28/2023 și obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie în temeiul actului normativ.

De asemenea în cuprinsul cererii de chemare în judecată invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, ca și a acesteia în ansamblul său.

Așadar, prin demersul judiciar inițiat reclamantul urmărește repararea prejudiciului înregistrat de acesta ca urmare a instituirii de către pârât unor măsuri fiscale cu impact asupra dreptului de pensie, însă nu în accepțiunea Legii nr. 223/2015, care presupune contestarea unei decizii de pensie emise de casele de pensii teritoriale ori solicitarea emiterii unei astfel de decizii, ci ca o consecință a adoptării actului administrativ contestat.

Cererea reclamantului se circumscrie sferei litigiilor reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004, având în vedere, pe de o parte, că obiectul și cauza acțiunii se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 și vizează în mod direct înlăturarea efectelor ordonanței de urgență neconstituționale și repararea vătămării produse prin adoptarea acesteia.

Iar pe de altă parte, temeiul de drept indicat de reclamant în fundamentarea demersului său judiciar este clar și în concordanță cu motivele cererii sale, împrejurare care impune a se da eficiență principiului disponibilității, aplicarea art. 22 alin. (4) C. proc. civ. fiind înlăturată. Aceasta, în condițiile în care, partea a stabilit expres calificarea juridică și motivele de drept, determinând, expressis verbis, limitele judecății procesului.

Pe cale de consecință, față de obiectul acțiunii, de temeiul legal al acesteia, astfel cum acestea au fost determinate de reclamant și având în vedere și finalitatea demersului judiciar, dar și calitatea pârâtului, Înalta Curte reține că pricina are natura unui litigiu de administrativ aflat în competența instanțelor de contencios administrativ.

În atare condiții, constatând că actul suspus controlului de contencios administrativ îl reprezintă ordonanța de urgență al cărui emitent este Guvernul României, iar titularul acțiunii domiciliază în circumscripția Curții de Apel Galați, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-25
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 155/2024
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal la 10 aprilie 2023, s
ÎCCJ 2024-01-25
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 160/2024
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal la 10 aprilie 2023, s
ÎCCJ 2024-10-31
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1991/2024
Ședința publică din data de 31 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2023 pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și f
ÎCCJ 2024-02-13
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 297/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 februarie 2023
ÎCCJ 2024-03-21
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 631/2024
Ședința publică din data de 21 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1) Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistra
Sursă