ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1977/2025

Ședința publică din data de 3 aprilie 2025

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin Hotărârea nr. 947/14.05.2024 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins cererea de transfer a reclamantei A. de la Tribunalul Prahova la Curtea de Apel Ploiești.

În cuprinsul actului administrativ contestat au fost expuse date relevante privind traseul profesional al reclamantei, situația de personal și volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura transferului, precum și considerentele care au fundamentat soluția de respingere a cererii de transfer.

Astfel, raportat la necesitatea asigurării bunei funcționări a Tribunalului Prahova, fața de gradul de ocupare a schemei de personal și de volumul de activitate care s-a situat în anul 2023 peste media națională, s-a reținut că Tribunalul Prahova, cu precădere secția civilă în cadrul căreia funcționează reclamanta, se confruntă cu un deficit mare de personal cauzat de numărul posturilor vacante sau temporar vacante, precum și cu dificultatea ocupării posturilor vacante. Totodată, s-a reținut că în respectiva etapă a sesiunii de transferuri 4 judecători de la Tribunalul Prahova au solicitat transferul la alte instanțe.

Observând situația dificilă cu care se confrunta această instanță, sub aspectul gradului redus de ocupare a posturilor de judecător și a volumului de activitate, constatând că pentru Tribunalul Prahova nu a fost formulată nicio cerere de transfer, față de implicațiile pe care le presupunea vacantarea posturilor la această instanță, secția pentru judecători a apreciat că în respectiva sesiune puteau fi admise doar 3 cereri de transfer dintre cele formulate de judecătorii din cadrul Tribunalului Prahova.

Analizând concomitent cererile formulate de cei 4 judecători din cadrul Tribunalului Prahova, în raport de motivele invocate de solicitanți și de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, respectiv motivele cuprinse în avizele instanțelor implicate, precum și situația instanțelor la care s-a solicitat transferul, secția a apreciat ca fiind prioritare cererile formulate de doamnele judecător B. de transfer la Curtea de Apel Brașov, C. de transfer la Curtea de Apel Ploiești și D. privind transferul la Curtea de Apel Timișoara.

În aceste condiții, apreciind că interesul privat al magistratului, respectiv desfășurarea activității la o instanță corespunzătoare gradului profesional dobândit, nu putea prevala la acel moment față de interesul general în ceea ce privește asigurarea resurselor umane necesare desfășurării activității la Tribunalul Prahova, secția pentru judecători a respins cererea de transfer a contestatoarei de la Tribunalul Prahova la Curtea de Apel Ploiești, apreciind că o soluție contrară este de natură a conduce la lipsa unui echilibru între interesul public și cel privat.

Calea de atac exercitată în cauză

Contestatoarea a formulat contestație împotriva Hotărârii CSM nr. 947/14.05.2024, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer la Curtea de Apel Ploiești, solicitând anularea acesteia și admiterea cererii de transfer, prin dispunerea transferului său la Curtea de Apel Ploiești.

În motivarea contestației s-a arătat că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 192 din Legea 303/2022, ale art. 16 alin. (1) din Constituție, ale art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004 și ale art. 1 alin. (1) din Legea 305/2022, care consacră rolul CSM de garant al independenței justiției și al bunei funcționări a acesteia.

S-a invocat faptul că aceleași criterii au fost aplicate diferențiat, în condițiile în care și alte trei judecătoare din cadrul Tribunalului Prahova au formulat cereri de transfer admise de CSM, deși se aflau în situații identice. În privința sa s-a reținut volumul mare de activitate al instanței, motiv care nu a fost însă invocat pentru respingerea celorlalte cereri.

Contestatoarea a precizat că Tribunalul Prahova i-a acordat aviz nefavorabil, iar Curtea de Apel Ploiești a emis punct de vedere nefavorabil, în timp ce pentru alte judecătoare din aceeași secție, în condiții identice, s-au acordat avize favorabile.

În mod eronat s-a reținut că nu există corespondență între specializarea sa (drept civil) și posturile vacante la Curtea de Apel Ploiești (drept penal), în condițiile în care alte cereri de transfer au fost admise de CSM în cazuri similare, titularii având aceeași specializare.

Nici criteriul vechimii nu a fost respectat, pentru una dintre colegele cu vechime mai mică cererea de transfer fiind admisă.

S-a arătat că în sesiunile anterioare de transfer (martie și noiembrie 2023), CSM a avut ca principal criteriu vechimea, iar în sesiunea din martie-mai 2024 acest criteriu a fost ignorat fără justificare, ceea ce dovedește o lipsă de consecvență și un tratament diferențiat.

S-a precizat că hotărârea CSM este nemotivată și contradictorie, întrucât nu explică în mod clar de ce s-au admis alte cereri în condiții identice, iar cererea sa a fost respinsă.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând, în esență, că actul atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 188-192 din Legea nr. 303/2022.

Transferul nu reprezintă un drept subiectiv, ci o vocație condiționată de îndeplinirea cumulativă a criteriilor legale, iar în cazul contestatoarei aceste criterii nu au fost îndeplinite.

Au fost avute în vedere situația de personal și volumul de activitate al Tribunalului Prahova, în special al secției I civile de unde provenea contestatoarea, care justificau respingerea cererii de transfer.

Cele trei cereri admise au avut la bază circumstanțe diferite (specializare penală în acord cu posturile vacante, vechime mai mare, avize pozitive ori concediu de creștere copil care nu afecta activitatea instanței), astfel că nu se poate reține un eventual caracter discriminatoriu sau exces de putere, actul fiind emis în limitele competenței și cu respectarea principiului proporționalității.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Analizând contestația de față, Înalta Curte reține că potrivit art. 188 alin. (1)-(3) și art. 192 din Legea nr. 303/2022, gestionarea resurselor umane din sistemul judiciar revine Consiliului Superior al Magistraturii, care soluționează cererile de transfer în funcție de situația posturilor vacante, volumul de activitate al instanțelor implicate, specializarea solicitanților, avizele instanțelor de la și la care se solicită transferul, vechimea și alte criterii obiective.

Textul legal nu stabilește o ordine de prioritate între aceste criterii, lăsând secției pentru judecători o marjă de apreciere în a determina relevanța fiecăruia, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri.

Prin urmare, atribuția CSM în această materie are un pronunțat caracter discreționar, însă nu arbitrar, iar controlul instanței de contencios administrativ privește doar legalitatea și temeinicia actului, nu oportunitatea măsurii.

Înalta Curte reține din analiza actului administrativ contestat că respingerea cererii de transfer a contestatoarei s-a fundamentat pe următoarele considerente: deficitul de personal semnificativ de la Tribunalul Prahova (grad de ocupare de 46,29%, respectiv 8 posturi ocupate din 20 la secția I civilă); volumul ridicat de activitate al instanței (789 cauze/judecător față de media națională de 553); lipsa posturilor vacante corespunzătoare specializării sale (civil) la Curtea de Apel Ploiești, unde cele 4 locuri disponibile erau pe secția penală; avizele nefavorabile emise de Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești.

Referitor la nelegalitatea aplicării criteriilor reglementate de art. 192 din legea nr. 303/2022, invocată în contestația formulată, Înalta Curte va reține că aceste criterii trebuie apreciate în mod global, o astfel de evaluare fiind realizată în scopul unei mai bune gestionări a resurselor umane la nivelul instanțelor judecătorești.

Așadar, nu doar unele dintre criterii, privind vechimea la instanța de la care se solicită transferul, ori vechimea efectivă în funcție sunt de natură a da preferință unora dintre cererile de transfer, în detrimentul altora, ci aceste criterii referitoare la vechime trebuie evaluate în contextul general, în raport de specializarea judecătorului, de posturile disponibile la instanța la care se solicită transferul în aceeași specializare, precum și în funcție de dificultățile în activitatea instanțelor, învederate de instanțele de la care și la care se solicită transferul, ce pot apărea în eventualitatea admiterii unei cereri de transfer.

Or, în considerarea acestor aspecte, Înalta Curte va reține că cele trei cereri de transfer admise de CSM, la care se raportează contestatoarea în criticile formulate, au avut unele particularități esențiale, ce justifică soluția adoptată, respectiv:

a/doamna judecător C. este magistrat specializat în materie penală, fiind transferată în considerarea acestei specializări pe un post din cadrul unei secții penale, prezentând totodată avize favorabile transferului, provenind de la ambele instanțe; de asemenea, secția penală de la care provenea avea cel mai mic deficit de judecători;

b/doamna judecător B. se afla la data cererii în concediu de creștere copil, astfel că în cazul său măsura transferului nu era de natură a perturba în vreun mod activitatea tribunalului, nefiind planificată în ședințe de judecată, și nici activitatea curții de apel. De altfel, doamna judecător B. a fost transferată la o altă instanță decât cea la care contestatoarea a solicitat în mod exoplicit transferul (Curtea de Apel Ploiești);

c/doamna judecător D., care deținea specializare în materie civilă, a fost transferată la Curtea de Apel Timișoara, unde existau posturi libere în aceeași specializare, însă la data transferului avea vechime mai mare decât cea a contestatoarei, prezentând avize favorabile.

Prin urmare, Înalta Curte observă că situația contestatoarei, pentru care au fost emise avize nefavorabile, atât de la Tribunalul Prahova cât și de la Curte de Apel Ploiești, și care a solicitat transferul doar la o secție non - penală a Cureții de Apel Ploiești, potrivit avizului emis de această instanță necesarul de personal fiind identificat doar în cadrul secției penale, nu este comparabilă cu cea a colegelor sale, diferențele de specializare, vechime și avize fiind obiective și relevante pentru soluționarea cererilor.

În ceea ce privește invocarea art. 16 alin. (1) din Constituție și a art. 2 din O.G. nr. 137/2000, de către contestatoare, Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Pentru a se reține încălcarea acestor dispoziții, trebuie demonstrată existența unei situații comparabile și a unui tratament diferențiat nejustificat. În cauză, instanța reține că cererile de transfer nu erau identice, sub aspectul specializării și al posturilor disponibile.

Pe de altă parte, intimatul CSM a aplicat aceleași criterii legale tuturor cererilor de transfer cu care a fost învestit, diferențele de rezultat derivând din particularitățile fiecărei situații, în amănunt analizate, fără a se putea reține că a existat o restrângere nejustificată a dreptului la carieră sau a egalității de tratament.

Cu privire la pretinsul exces de putere invocat de contestatoare, Înalta Curte reține că potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere presupune exercitarea dreptului de apreciere cu încălcarea limitelor competenței ori prin vătămarea drepturilor persoanei.

Or, în cauză, CSM a acționat în limitele competenței sale legale, iar decizia de respingere a avut o justificare rațională și proporțională, constând în menținerea echilibrului între interesul individual al magistratului și interesul general al bunei funcționări a instanței.

Aspectele privind oportunitatea transferului, respectiv impactul asupra activității Tribunalului Prahova țin de gestionarea resurselor umane, domeniu ce presupune o evaluare de ansamblu asupra sistemului judiciar, evaluare care excedează controlului de legalitate al instanței.

A mai susținut contestatoarea că hotărârea atacată este contradictorie și insuficient motivată, întrucât nu explică diferențele de tratament între cereri similare.

Înalta Curte menționează că hotărârea CSM cuprinde motivarea esențială a soluției adoptate, indicând criteriile avute în vedere, datele privind situația posturilor, avizele instanțelor și specializarea solicitantului.

În concluzie, față de ansamblul argumentelor de fapt și de drept expuse, instanța de recurs reține că Hotărârea CSM nr. 947/14.05.2024 a fost emisă cu respectarea competenței și a cadrului legal incident, nu a fost afectat principiul egalității de tratament, nu se relevă existența unui exces de putere ori a unei încălcări a principiului proporționalității, și reflectă o măsură de administrare a resurselor umane în limitele marjei de apreciere conferite CSM.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestația formulată împotriva acestei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 947 din 14 mai 2024 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 3 aprilie 2025.