ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1887/2025

Ședința publică din data de 2 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Medicala-Centrala de expertiza medico militară, în temeiul art. 13 din Regulamentul din 17 mai 2016 privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico militară a formulat contestație împotriva Deciziei Medicale nr. 586/14.08.2024 a Direcției Centrale - Comisia Centrală de Expertiză Medico- Militară a M.A.I., prin care a fost soluționată contestația sa împotriva Deciziei A2319/1/20.06.2024 emisă de SM Craiova, decizie 586/14.08.2024 prin care s-a dispus clasarea sa ca inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliție, cu scoaterea din evidența și încadrarea în gradul II de handicap.

A solicitat suspendarea efectelor Deciziei 586/14.08.2024 până la pronunțarea pe fond a soluției în contestația împotriva deciziei de încadrare în grad de handicap care face obiectul prezentului dosar, în temeiul art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 474 din 6 noiembrie 2024, a admis cererea precizată, de suspendare provizorie a executării Deciziei medicale nr. 586/14.08.2024 a Comisiei Centrale de Expertiză Medico-Militară a Ministerului Afacerilor Interne, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Medicală-Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a Ministerului Afacerilor Interne, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea actului.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Direcția Medicală-Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a Ministerului Afacerilor Interne a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin sentința civilă criticată, prima instanță a admis cererea formulată de reclamantul A. și a dispus suspendarea executării Deciziei Medicale nr. 586 din 14.08.2024 emisă de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I. până la pronunțarea pe fond a soluției în anularea actului.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, recurenta susține că Decizia medicală emisă de Comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Afacerilor Interne este temeinică, clasarea medicală cu " inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliție cu scoatere din evidență " pentru diagnosticele fixate în cazul reclamantului fiind corectă prin raportare la cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 56/20127 (Amputațiile - Membre inferioare, incapacitate adaptativă 70%), neexistând posibilitatea menținerii în activitate. Clasarea medicală ca INAPT pentru acest tip de afecțiune este fără echivoc specificată.

Astfel, nu pot fi ignorate dispozițiile Capitolului III, punctul 8 - Aparatul musculo scheletal, secțiunea privind Amputațiile - Membre inferioare din Hotărârea Guvernului nr. 56/2012, care stabilesc, fără echivoc, declararea cu inaptitudine cu scoatere din evidență a persoanei ce a suferit de aceste afecțiuni și stabilirea gradului II de invaliditate.

Astfel, se apreciază că instanța de fond interpretează eronat baza legală incidență.

În ceea ce privește aptitudinea cadrelor active ale Ministerului Afacerilor Interne, actul normativ ce reglementează activitatea de expertiză medico-militară în sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională prevede următoarele:

- capacitatea de muncă - aptitudinea persoanelor prevăzute la art. 2 față de îndeplinirea serviciului militar/în poliție/în administrația națională a penitenciarelor și reprezintă raportul între posibilitățile anatomo-funcționale individuale și solicitarea profesională specifică;

- deficiența funcțională - consecința unor tulburări morfologice sau funcționale variate (boli, accidente, anomalii genetice), este cuantificabilă prin evaluări clinice și funcționale standard, se regăsește în formularea diagnosticului funcțional și se corelează cu incapacitatea adaptativă și cu gradul de invaliditate;

- incapacitatea adaptativă - exprimă limitele persoanei în efortul de a se adapta la mediul natural și social, fiind generată de tulburări morfologice și funcționale diverse și exprimată procentual în cadrul unui sistem cuantificat din capacitatea adaptativă normală;

- aptitudinea față de îndeplinirea serviciului militar/în poliție/în administrația națională a penitenciarelor - capacitatea individului de a corespunde solicitărilor specifice locului de muncă și se apreciază global, luându-se în considerare totalitatea afecțiunilor de care suferă persoana expertizată, respectiv impactul acestora asupra capacității adaptative.

Astfel, așa cum reiese din dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 56/2012:

"Relația «deficiență funcțională - incapacitate adaptativă - aptitudine - grad de invaliditate» este reprezentată pe o scală negativă, care exprimă pierderea funcțională cu consecințe asupra îndeplinirii atribuțiilor de serviciu specifice sistemului de apărare națională, ordine publică și securitate națională.

Conform pct. II din criteriile și normele aprobate prin actul normativ menționat anterior, clasarea ca inapt a unui cadru militar/polițist implică o deficientă medie, accentuată sau gravă, a cărei incapacitate adaptativă se situează între 50-100%, atrăgând încadrarea într-un grad de invaliditate.

Astfel, prin decizia medicală emisă în ceea ce îl privește pe reclamant a fost stabilită fără echivoc inaptitudinea persoanei în cauză pentru îndeplinirea serviciului în poliție, inaptitudine ce nu este supusă revizuirii medicale, fiind irevocabilă, doar capacitatea de muncă fiind reevaluată cu ocazia revizuirilor stabilite de către comisiile de expertiză medico-militară.

- Referitor la susținerile privind identificarea posturilor de muncă de birou raportat la starea de sănătate a reclamantului, reiterează faptul că legislația care reglementează activitatea de expertiză medico-militară stipulează clar clasarea ca INAPT atât pentru gradului III de invaliditate cât și pentru gradul II de invaliditate. In atare situație, diagnosticele clinice și funcționale al reclamantului, pe care le-a menționat a priori, se constituie ca și antecedente patologice personale, aflate în documentele medicale existente -acestea neputând fi înlăturate. Astfel, conform art. 18 din Regulamentul privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară aprobat prin Ordinul Comun al ministrului apărării naționale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiției, al directorului Serviciului Român de Informații nr. M66/98/3005/8966/2016 "ridicarea gradului de invaliditate pentru orice categorie de personal se poate efectua până la împlinirea vârstei prevăzute de lege pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă. Nu pot beneficia de ridicarea gradului de invaliditate în vederea rechemării în rândul cadrelor militare, soldaților/gradaților profesioniști și polițiștilor/funcționari/or publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare persoanele clasate "inapt", deoarece afecțiunile acestora incluse în diagnosticul de clasare constituie antecedente personale patologice incompatibile cu baremul medical de încadrare, propriu fiecărei instituții."

Ținând cont de argumentele expuse mai sus, se poate conchide că prima instanță s-a bazat pe un raționament eronat, inclusiv în considerentele în cuprinsul cărora s-a reținut că opiniile medicale emise de medici specialiști și depuse de reclamant nu au susținut o pierdere totală a capacității de muncă, întrucât deficiența funcțională accentuată ca și diagnostic funcțional stabilit reclamantului a fost susținută pe documentelor medicale existente la dosarul reclamantului, a reevaluării de specialitate, precum și a observației directe a pacientului de către membrii comisiei în ședința ordinară, neexistând dubii cu privire la corectitudinea deciziei medicale teritoriale.

Astfel, prima instanță neglijează în totalitate prevederile legale speciale care se aplică la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, expertizarea medicală a reclamantului de către Comisia teritorială de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar Craiova precum și de către Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Direcția Medicală a Ministerului Afacerilor Interne fiind relevante în evaluarea stării de sănătate, raportat la baremele medicale specifice sistemului de apărare, ordine publică, securitate națională și justiție, constituind un mijloc de probă științific care nu generează dubii.

In acest sens, prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea 360 nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, stabilesc expres condiția potrivit căreia persoana în cauză trebuie să fie aptă din punct de vedere medical, fizic și psihologic."

Evaluarea capacității de muncă în vederea stabilirii aptitudinii față de îndeplinirea serviciului, are la bază o serie de criterii bine determinate și are ca și scop asigurarea eficienței prevederilor legale, stabilirea condițiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească o persoană ce ocupă o funcție de militar, pe lângă condițiile generale legale prevăzute pentru funcționarii publici.

În ceea ce privește paguba iminentă, în desfășurarea raporturilor de serviciu, întregul personal M.A.I. participă periodic la stagiile de pregătire profesională continuă ce includ, printre altele, evaluări ale capacităților fizice, ședințe de tragere, precum și alte activități/misiuni în condiții de stres și suprasolicitare prelungită.

În întărirea celor sus-menționate vin și dispozițiile art. 44 din Legea nr. 360/2020 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: (1) Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu. (2) Polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afară acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii. (3) În situații de catastrofe, calamități sau tulburări de amploare ale ordinii și liniștii publice ori alte asemenea evenimente polițistul este obligat să se prezinte de îndată la unitatea de poliție din care face parte. (4) La instituirea stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, polițistul aflat în concediu de odihnă, concediu de studii, învoire plătită sau concediu fără plată este obligat să contacteze în cel mai scurt timp posibil șeful nemijlocit, care dispune cu privire la condițiile de întrerupere a acestor situații și de reluare a activității, în funcție de specificul acesteia și necesitățile unității. (...) (6) Pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, șefii unităților stabilesc programul de lucru al acestora în funcție de specificul și necesitățile unității. ".

De asemenea, instanța trebuie să aibă în vedere nu numai existența în sine a pagubei, ci și întinderea sa, întrucât o pagubă neînsemnată din punct de vedere cantitativ nu poate justifica soluția de admitere a cererii de suspendare.

Concluzionând, față de aspectele de fapt și de drept învederate, consideră că argumentele instanței au în vedere norme de drept material aplicate în mod greșit, în considerarea argumentelor aduse anterior și solicită instanței să admită recursul, astfel cum a fost formulat, și să caseze sentința recurată cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia Medicală nr. 586/14.08.2024 a cărei suspendare a executării este cerută de reclamant, Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a Ministerului Afacerilor Interne a dispus clasarea ca inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliție cu scoatere din evidență cu încadrare în gradul II de invaliditate, reclamantului fiindu-i stabilit diagnosticul de "Amputație traumatică 1/3 medie coapsă stângă protezată;. Politraumatism prin accident de motocicletă. Fractură cominutivă antebraț stâng, MOS restant", fiindu-i stabilită o deficiență "funcțională accentuată și o incapacitate adaptivă de 70%, definită în capitolul II al Anexei la Hotărârea Guvernului 56/2012 și a stabilit că nu este suficientă protezarea pentru remedierea capacității de muncă. Deficiența accentuată (incapacitatea adaptivă 70-89%) împiedică desfășurarea unei activități profesionale în sistemul organizat de muncă; capacitatea de muncă este pierdută în totalitate."

Instanța de fond a făcut analiza condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, constatând în mod legal și temeinic, în speța de față, argumente aparent valabile referitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat și existența unei pagube iminente.

Referitor la condițiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat și paguba iminentă, Curtea reține că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înțelege - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș), prin pagubă iminentă se înțelege-prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Cele două condiții de fond trebuiesc îndeplinite cumulativ.

Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității, atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a deciziei contestate, fiind echitabil ca aceasta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a se recunoaște, totuși, eficacitatea necesară acțiunii administrative. De asemenea, a reținut că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus, Recomandarea mai sus citată a arătat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.

În situația în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorități jurisdicționale, iar aceasta nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiași autorități jurisdicționale sau unei alte autorități jurisdicționale competente să decidă măsuri de protecție provizorie în legătură cu actul administrativ. Autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ."

Protecția provizorie a drepturilor și intereselor persoanelor private este reiterată și de Recomandarea nr. (2003)16 din 9 septembrie 2003 a Comitetului Miniștrilor către Statele membre cu privire la executarea deciziilor administrative și jurisdicționale în domeniul dreptului administrativ, astfel:

"Când legea nu prevede că introducerea unei contestații împotriva unei decizii determină suspendarea automată a punerii sale în aplicare, persoanele private trebuie să aibă posibilitatea de a cere unei autorități administrative sau jurisdicționale să suspende aplicarea deciziei contestate, pentru a asigura protecția drepturilor și intereselor lor."

Jurisprudența europeană a statuat cu valoare de principiu în sensul că suspendarea executării poate fi încuviințată, daca s-a stabilit și că: a. judecătorul efectuează o evaluare comparativă a intereselor părților ("balance of interests"), în sensul că în cadrul examinării cererii de suspendare a executării unei decizii este necesar și ca instanța de contencios sa analizeze în mod comparativ riscurile inerente fiecărei soluții posibile; b. acordarea suspendării este justificată la prima vedere în fapt și în drept (fumus boni iuris), în sensul că motivele și argumentele reclamantului din cadrul acțiunii în anulare par a fi de natură serioasă la o examinare "prima facie".

Prin urmare, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va efectua un control de legalitate asupra actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, cu alte cuvinte, pentru a dispune suspendarea, instanța nu trebuie să își formeze convingerea că acțiunea principală va fi admisă, ci doar să ajungă la concluzia că argumentele reclamantului din acțiunea principală sunt suficient justificate și creează o aparență de nelegalitate a actului.

Pornind de la aceste principii, în aprecierea existenței sau nu a condiției cazului temeinic justificat, Înalta Curte constată că reclamantul a arătat, în concret, în ce constă îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat având în vedere că reclamantul a depus opinii medicale emise de medici specialiști care nu au susținut o pierdere totală a capacității de muncă.

De asemenea, prin adresa nr. x/30.04.2024, angajatorul a arătat că identifică un post de muncă de birou raportat la starea de sănătate a reclamantului după utilizarea protezei, iar comisia medicală a stabilit termen de revizuire la 12 luni.

În acest context, se reține că există un dubiu serios cu privire la legalitatea actului contestat, în condițiile în care pierderea totală a capacității de muncă, inclusiv după protezare, poate fi considerată revizuibilă.

În ceea ce privește "paguba iminentă", definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, efectele actului a cărui suspendare se cere sunt de natură să producă un prejudiciu material viitor sigur, previzibil și dificil de reparat prin pierderea locului de muncă, deși angajatorul a identificat un post de muncă adaptat nevoilor de sănătate ale reclamantului.

Paguba ce s-ar produce prin executarea actului ar fi în mod evident și pensionarea reclamantului în vârstă de 31 de ani, pagubă ce ar fi ireversibilă, dificultățile financiare astfel generate fiind imposibil de reparat în cazul în care ulterior s-ar anula actul.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 474 din 6 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.