ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2024

Ședința publică din data de 3 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/06.02.2023 și a tuturor actelor subsecvente inclusiv Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău în data de 17.02.2023.

2 Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 97 din 30 mai 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul A.N.A.F.-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantă A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În primul rând, se arată că hotărârea este nemotivată, întrucât instanța nu a realizat o analiză efectivă a cererii de chemare în judecată, ci s-a limitat la preluarea formală a apărărilor intimatei, fără a le supune unui examen critic. Sentința nu cuprinde o expunere clară a situației de fapt, nu face referire la probele administrate și nu indică motivele pentru care au fost înlăturate susținerile reclamantei. Întreaga motivare este concentrată pe mai puțin de o pagină, ceea ce denotă o abordare superficială și formală, lipsită de fundament juridic.

Instanța a reținut existența pericolului de sustragere de la urmărire exclusiv pe baza unor afirmații din întâmpinare, fără a analiza existența unei legături de cauzalitate între înstrăinarea unei părți din patrimoniu și o eventuală intenție de evitare a urmăririi fiscale. Mai mult, nu s-a motivat deloc îndeplinirea celeilalte condiții esențiale pentru dispunerea măsurilor asigurătorii, respectiv periclitarea sau îngreunarea considerabilă a colectării fiscale. Instanța nu a indicat niciun element de fapt care să susțină această concluzie, ci a preluat pur și simplu susținerile organului fiscal.

În subsidiar, în ipoteza în care se reține că hotărârea este motivată, invocă existența unor motive contradictorii, în sensul că, deși instanța a recunoscut importanța motivării actelor administrative fiscale și a constatat că acestea nu sunt motivate în fapt, ci doar prin întâmpinare, a respins cererea de anulare, acceptând o justificare extrinsecă, ulterioară și litigioasă, contrar principiului conform căruia motivarea trebuie să fie intrinsecă actului administrativ. Această abordare contravine jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție și încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 CEDO.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 213 alin. (2) și (5) din Codul de procedură fiscală, întrucât nu ar fi fost dovedit pericolul de sustragere de la urmărire sau de periclitare a colectării fiscale. Simpla înstrăinare a unor bunuri nu poate fi echivalată automat cu o conduită frauduloasă, iar elementul subiectiv nu a fost demonstrat. Acceptarea unei interpretări subiective și nedovedite din partea organului fiscal transformă o măsură excepțională într-una arbitrară, cu încălcarea principiului proporționalității.

Totodată, se subliniază că lipsa motivării actelor administrative fiscale încalcă dreptul la o bună administrare, consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum și dreptul la informare corectă și apărare efectivă. Motivarea generică și formală nu permite contribuabilului să înțeleagă temeiurile reale ale măsurii dispuse și nici să formuleze o apărare eficientă.

Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău în reprezentarea Direcției Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că măsurile asigurătorii au fost dispuse în temeiul art. 213 Codul de procedură fiscală, în contextul diminuării patrimoniului societății și al existenței unei creanțe fiscale certe, lichide și exigibile. A susținut că actele contestate au fost emise în baza documentației fiscale și că recurenta-reclamantă nu a dovedit existența unei vătămări.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă A. S.A a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/06.02.2023, emisă de către DGRFP Galați prin A.J.F.P. Buzau, și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv Procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. x/17.02.2023, motivat de faptul că această decizie ar fi nemotivată în fapt.

Instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că măsurile asigurătorii au fost dispuse în contextul constatării unor obligații fiscale în cuantum de 5.421.494 RON și al diminuării semnificative a patrimoniului reclamantei în perioada noiembrie 2022 - februarie 2023.

Soluția instanței de fond este însușită și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situația de fapt relevată de probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, aspecte ce echivalează cu o nemotivare.

Instanța de control judiciar constată că această critică nu este întemeiată în speță, nefiind identificate ale încălcări ale cerințelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. ori ale exigențelor respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituția României și de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, prin prisma modului în care instanța de fond a cercetat argumentele părților și a expus considerentele pe care se fundamentează soluția. Legea nu impune ca hotărârea judecătorească să abordeze în mod literal toate susținerile părților, acestea fiind sintetizate și subsumate unor considerente comune, apte să dezlege fiecare dintre aspectele care au format obiectul disputei judiciare.

Judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele de fapt și de drept invocate de părți, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, iar motivele care au fundamentat soluția sunt prezentate în mod coerent și convingător, permițând exercitarea controlului judiciar.

Cât privește critica subsidiară privind pretinsa contradictorialitate a motivării, aceasta nu poate fi primită, întrucât se întemeiază pe o interpretare formalistă și trunchiată a considerentelor instanței de fond.

Faptul că instanța a subliniat importanța motivării actului administrativ și a constatat că actele contestate nu detaliază în mod expres motivele de fapt în cuprinsul lor nu echivalează cu o recunoaștere a nulității acestora. Dimpotrivă, instanța a analizat în mod corect întregul context al emiterii actelor, inclusiv documentația anexată și susținerile dezvoltate în cursul procesului, și a constatat că aceste elemente permit reconstituirea raționamentului autorității fiscale.

Așadar, nu există o contradicție între constatarea caracterului lacunar al motivării formale și concluzia privind legalitatea măsurii, câtă vreme instanța a apreciat că, în ansamblu, actele contestate sunt suficient motivate pentru a permite exercitarea dreptului la apărare și realizarea controlului jurisdicțional.

Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic pe care se bazează soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența motivului de casare menționat.

Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și (5) din Codul procedură fiscală sunt, de asemenea, nefondate.

Din analiza textului art. 213 alin. (2) din din Codul procedură fiscală, rezultă că pericolul care justifică instituirea măsurii asiguratorii nu trebuie dovedit prin probe certe ale sustragerii patrimoniului, ci este suficient să existe indicii temeinice în acest sens, respectiv presupuneri rezonabile că, în contextul factual care rezultă ca urmare a controlului, neluarea unor măsuri de conservare a patrimoniului prezumtivului debitor, ar putea avea ca și consecință imposibilitatea sau chiar îngreunarea încasării creanței bugetare.

În cauză, judecătorul fondului a analizat în mod corect și complet circumstanțele de fapt și a reținut, pe baza documentelor depuse la dosar, că pericolul prevăzut de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală nu doar că există, ci a fost și dovedit. Astfel, în perioada inspecției fiscale, societatea reclamantă a inițiat procedura de dizolvare voluntară, desemnând un lichidator, iar în același interval a înstrăinat o parte semnificativă din patrimoniu.

Concret, potrivit procesului-verbal de inventariere nr. x/24.11.2022, valoarea mijloacelor fixe ale societății era de 26.477.466,42 RON la 30.11.2022. Ulterior, la 31.01.2023, valoarea mijloacelor fixe comunicate de reclamantă a scăzut la 4.649.912,47 RON, iar la 06.02.2023, o nouă listă indică o valoare de doar 3.408.531 RON. Această diminuare drastică a patrimoniului, într-un interval de aproximativ două luni, coroborată cu existența unor obligații fiscale în cuantum de 5.421.494 RON, justifică în mod obiectiv temerea că debitorul ar putea să se sustragă de la urmărire sau să își risipească patrimoniul, periclitând colectarea.

În acest context, măsura asigurătorie dispusă de organul fiscal nu poate fi calificată ca abuzivă sau disproporționată, ci reprezintă o măsură preventivă, legală și adecvată, menită să conserve patrimoniul debitorului în vederea asigurării eficienței colectării fiscale.

Recurenta-reclamantă nu a reușit să răstoarne această prezumție rezonabilă. Simpla susținere că înstrăinarea bunurilor nu a fost realizată în scopul diminuării patrimoniului nu este susținută de probe. Mai mult, recurenta nu a oferit nicio explicație plauzibilă privind scopul și necesitatea acestor înstrăinări, în contextul în care societatea se afla în procedură de dizolvare și sub incidența unui control fiscal care a identificat obligații fiscale semnificative.

Nici critica referitoare la nemotivarea actelor administrative litigioase nu poate fi primită. Deși, decizia contestată și procesul-verbal de sechestru nu detaliază extensiv împrejurările de fapt, acestea indică existența unei creanțe fiscale în cuantum de 5.421.494 RON și face referire la pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își risipească patrimoniul, periclitând colectarea. Aceste elemente au fost ulterior dezvoltate în cadrul întâmpinării, fiind însoțite de documente justificative care au permis instanței de fond să reconstituie raționamentul autorității fiscale.

Recurenta-reclamantă a cunoscut raționamentul autorității fiscale, a avut acces la documentele relevante și a avut posibilitatea să le combată în mod contradictoriu, iar instanța de fond a valorificat aceste elemente în cadrul controlului de legalitate.

Astfel, în cauză nu se identifică vreo vătămare a părții reclamante prin modalitatea de motivare a actelor administrative litigioase, aceasta fiind accesibilă atât părții interesate, cât și instanței în scopul exercitării controlului judiciar.

Nu se poate reține nici critica recurentei-reclamante că în motivarea actului s-ar folosi o sursă externă acestuia, căci prin trimiterea expresă făcută de emitent la procesul-verbal 3517/24.11.2022 al comisiei de inventariere a patrimoniului, acesta din urmă este înglobat în conținutul actului, devenind parte intrinsecă a sa.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 97 din 30 mai 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 3 aprilie 2024.