Decizia nr. 598/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistată pe rolul Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, în 05.01.2023, sub nr. x/2023, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, în numele Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 825.759 RON, reprezentând prejudiciu cauzat de pârât prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu accesorii calculate până la data recuperării prejudiciului. Totodată, a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea de drept și de fapt a pârâtului A. până la plata întregului prejudiciu. Prin încheierea nr. 2/11.09.2023, Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat soluționarea cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului Mureș. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, sub nr. x/2023*. Prin încheierea nr. 16/22.02.2023, Tribunalul Mureș, secția civilă a anulat în parte cererea de chemare în judecată, potrivit art. 200 raportat la art. 194 lit. d) din C. proc. civ., reținând că reclamanta nu a motivat în fapt capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurător. În data de 08.03.2023, reclamanta a depus o completare a cererii de chemare în judecată, solicitând înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea pârâtului, invocând în drept art. 952-954 C. proc. civ. Prin încheierea nr. 30/C/4.04.2023, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de înființare a sechestrului asigurător.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 05/05.01.2024, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Statul Român, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 678/A/19.06.2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamantul Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, împotriva sentinței civile nr. 05/05.01.2024 a Tribunalului Mureș, secția civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În susținerea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat că îndatorirea de a motiva hotărârea înseamnă indicarea în scris a rațiunilor care au determinat admiterea sau respingerea cererii și constituie unicul mijloc prin care se va putea exercita controlul judiciar. Raportat la acest aspect, instanța de apel s-a pronunțat fără a avea în vedere întregul material probator administrat în cauză și motivele invocate în susținerea apelului promovat raportat la fapta ilicită a pârâtului. În continuare, recurentul a prezentat situația de fapt a litigiului, prin raportare la dosarul penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, probele administrate și hotărârile judecătorești pronunțate în respectiva cauză, reluând aceleași susțineri din cuprinsul cererii de apel și opinând că sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale.

Apărări formulate în cauză. Intimatul-pârât A. nu a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Din cuprinsul textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar și ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Înalta Curte reține că argumentele recurentului nu reprezintă critici de nelegalitate propriu-zise și nu pot face obiect concret de analiză pentru instanța de recurs, întrucât, în realitate, recurentul a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de apel. Astfel, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost, deja, analizate și dezlegate de instanța devolutivă de control judiciar. Deși memoriul de recurs se întinde pe mai multe pagini, pentru "deplina edificare a instanței de control judiciar", recurentul a prezentat situația de fapt a litigiului, făcând referire la probele administrate în dosarul penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și la rechizitoriul întocmit în cauza penală, unde s-au indicat sumele cu care recurentul s-a constituit parte civilă pentru prejudiciul cauzat bugetului statului de către pârât prin cele trei societăți pe care le administra în fapt/în drept. În continuare, recurentul a prezentat soluțiile pronunțate de instanțele de judecată în dosarul penal și a reiterat, întocmai ca și în cuprinsul cererii de apel, cu o motivație identică, ce nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (vinovăția, prejudiciul, fapta ilicită și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu), reluând ad litteram motivele din cuprinsul cererii de apel. Se constată, astfel, că întreaga argumentație din memoriul de recurs reprezintă o reluare a susținerilor cuprinse în cererea de apel, cu ignorarea dezlegărilor instanței de apel care a reținut că, în virtutea principiului disponibilității, reclamanta a fixat, conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., limitele judecății prin excluderea faptei ilicite constând în nedeclararea sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, astfel că a apreciat că nu se mai impune analizarea criticii din apel privind condițiile răspunderii civile delictuale reținute de prima instanță pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o astfel de faptă. Așadar, instanța de apel a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prin raportare la fapta de evidențiere în contabilitate a cheltuielilor cuprinse în facturile indicate în actul de sesizare, reținând că, deși există în materialitatea sa, nu s-a dovedit ca fiind fictive operațiunile comerciale în baza cărora facturile au fost emise. În acest sens, se constată că recurentul nu a combătut raționamentul instanței de apel prin formularea unor critici concrete de nelegalitate, ci motivele din apel au fost nelegal invocate tale quale în cadrul recursului, iar, procedând astfel, practic recurentul a criticat soluția primei instanțe. Deși recurentul-pârât a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze considerentele instanței de apel. Nici susținerile recurentului relative la motivarea hotărârii nu se reprezintă veritabile critici de nelegalitate, întrucât partea a prezentat doar considerații generale, fără referire la decizia recurată. Prin această critică, aparent subsumabilă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul nu învederează, în realitate, aspecte de nelegalitate în ceea ce privește decizia recurată, iar trimiterea la aspecte teroretice, fără o argumentație dezvoltată asupra acestei critici prin raportare la decizia atacată, nu poate fi apreciată ca vizând nelegalitatea deciziei recurate, întrucât părțile au obligația atât de a indica motivul de casare invocat, cât și de a-l dezvolta cu critici concrete și pertinente care să poată fi examinate în această cale extraordinară de atac. Or, recurentul a expus stări de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecății exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluției pronunțate de către instanța de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situației de fapt ori evaluarea probatoriilor. Prin urmare, recurentul nu a învederat motive străine sau contradictorii și nici nu a prezentat de ce pretinde că hotărârea recurată este nemotivată, ci a reluat aprecieri proprii cu privire la stări de fapt și probe, invocate și analizate deja de către instanța de apel, care nu pot fi subsumate motivului de casare invocat. Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecății este exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă. În alți termeni, întinderea controlului judiciar al instanței de recurs este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, astfel încât nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs. Prin urmare, se constată că recurentul nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalității deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva deciziei nr. 678/A din data de 19 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.