ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1746/2025

Ședința publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.07.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, anularea în parte a art. 31 din Instrucțiunile privind repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și a locuințelor de intervenție din administrarea Ministerului Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul nr. 84/2009, respectiv a mențiunilor referitoare la condiția privind ocuparea locuinței de serviciu la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, cu modificările ulterioare, pentru a putea beneficia de prelungirea contractelor de închiriere a locuințelor pentru pensionari sau urmașii locatarilor decedați.

Prin sentința civilă nr. 837 din 21 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond.

În motivarea recursului, a arătat că motivarea instanței de fond este contradictorie și străină de natura pricinii.

A susținut că prin posibilitatea vânzării locuințelor ocupate la 12.12.2024 către chiriași, posibilitate instituită de Legea nr. 562/2004, fondul locativ la MApN nu se consolidează, dimpotrivă, se diminuează.

A menționat recurentul că nu a solicitat cumpărarea locuinței de serviciu, ci doar continuarea raporturilor locative. În cazul în care raporturile locative ar continua și cu chiriașii care au ocupat locuința de serviciu după intrarea în vigoare a Legii nr. 562/2004, situație în care se află și recurentul, care îndeplinește și celelalte criterii prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Instrucțiuni, fondul locativ al statului nu s-ar diminua, întrucât locuința de serviciu ar rămâne în continuare proprietatea MApN, pentru folosirea ei plătindu-se o chirie lunară.

A apreciat recurentul că Ordinul nr. 84/2009 pentru aprobarea Instrucțiunilor încalcă Constituția României, respectiv art. 16 alin. (1).

Excluderea sa de la posibilitatea continuării raporturilor locative, în calitate de pensionar MApN, căruia nu i-a încetat raportul de muncă din motive imputabile, pe motiv că a ocupat apartamentul în calitate de chiriaș, după intrarea în vigoare a Legii nr. 562/2004, reprezintă un caz de discriminare evidentă în raport de ceilalți angajați, pensionari, care ocupau apartamentele închiriate la data apariției legii.

O altă interpretare care duce la excluderea sa de la acest beneficiu social constituie un act de discriminare nejustificat și nelegal, conform art. 1 alin. (2) lit. e) (iii) din O.U.G. nr. 137/2000, sub acest aspect actul normativ fiind neconstituțional.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamantul și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile expuse se circumscriu cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia.

Deși în cuprinsul memoriului de recurs se susține că motivarea instanței de fond este contradictorie și străină de natura pricinii, criticile formulate pun în discuție modalitatea de interpretare și aplicare a normelor de drept material.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor legale incidente, urmând a fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând sentința atacată și din această perspectivă, Înalta Curte constată că nici acest motiv de casare nu este întrunit în speță, susținerile părții recurente neputând fi validate, deoarece soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente raportat la starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Articolul 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului legal.

Astfel, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a art. 31 din Instrucțiunile privind repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și a locuințelor de intervenție din administrarea Ministerului Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul nr. 84/2009, respectiv a mențiunilor referitoare la condiția privind ocuparea locuinței de serviciu la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, cu modificările ulterioare, pentru a putea beneficia de prelungirea contractelor de închiriere a locuințelor pentru pensionari sau urmașii locatarilor decedați.

În susținerea cererii, reclamantul a invocat existența unei situații de discriminare pentru angajații MApN care nu ocupau locuințe de serviciu la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2002, aspect de natură a-i exclude din categoria personalului care are dreptul de a continua raporturile locative cu ministerul în legătură cu aceste locuințe.

Prin intermediul acestui motiv, reluat și în cadrul memoriului de recurs, recurentul-reclamant a arătat că excluderea sa de la posibilitatea continuării raporturilor locative, în calitate de pensionar MApN, căruia nu i-a încetat raportul de muncă din motive imputabile, pe motiv că a ocupat apartamentul în calitate de chiriaș, după intrarea în vigoare a Legii nr. 562/2004, reprezintă un caz de discriminare evidentă în raport de ceilalți angajați, pensionari, care ocupau apartamentele închiriate la data apariției legii.

A apreciat că o altă interpretare care duce la excluderea sa de la acest beneficiu social constituie un act de discriminare nejustificat și nelegal, conform art. 1 alin. (2) lit. e) (iii) din O.U.G. nr. 137/2000, sub acest aspect actul normativ fiind neconstituțional.

Față de cele constatate, Înalta Curte reține că în cauza de față aceste susțineri sunt neîntemeiate, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Situația de fapt reținută de prima instanță relevă faptul că, în baza repartiției nr. L12510/22.12.2005, U.M. 02576 București, aflată în subordinea MApN, a încheiat cu reclamantul contractul de închiriere din data de 05.01.2006, având ca obiect locuința de serviciu situată în București, str. x, pe o perioadă de 2 ani.

Acest contract a fost prelungit în mod succesiv cu 2 ani, ultima prelungire având loc în baza contractului de închiriere nr. x/31.05.2019, până la data de 31.05.2021.

Începând cu data de 31.03.2021, reclamantul a trecut în rezervă, conform Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.P. 264/15.03.2021, fiind emisă Decizia de pensionare nr. 177614/27.04.2021.

După trecerea în rezervă, reclamantul a fost notificat în legătură cu încetarea dreptului de folosință asupra locuinței de serviciu, conform art. 30 alin. (1) lit. f) din Ordinul M 84/2009, ca în termen de 30 de zile de la data trecerii în rezervă, respectiv 5 zile, să elibereze și să predea imobilul de la adresa x, având în vedere că dreptul de a ocupa acest imobil a încetat conform dispozițiilor legale prezentate.

Totodată, Înalta Curte reține că, la data de 12.12.2004, a intrat în vigoare Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Potrivit art. 31 din Ordinul MApN nr. M. 84/2009 din 13 august 2009 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și a locuințelor de intervenție din administrarea Ministerului Apărării Naționale:

"(1) Contractele de închiriere a locuințelor pentru pensionari sau urmașii locatarilor decedați, în situația în care fac dovada că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, cu modificările ulterioare, ocupau locuința de serviciu, au achitat chiria la zi și că nu au deținut în proprietate o locuință, ei sau membrii lor de familie după anul 1990, se pot prelungi prin acordul părților în condițiile prezentelor instrucțiuni.

(2) Nu beneficiază de prevederile alin. (1) personalul Ministerului Apărării Naționale al cărui contract de muncă/raport de serviciu a încetat prin demisie sau din cauze imputabile acestuia.

(3) În celelalte cazuri, prelungirea contractului de închiriere se face în conformitate cu prevederile legale.

(4) În cazul în care numărul de persoane înscrise în contractul de închiriere nu mai corespunde cu cel din momentul repartizării locuinței de serviciu sau de intervenție și dacă există posibilități, se poate repartiza o altă locuință corespunzătoare.

(5) Locuința de serviciu sau de intervenție disponibilizată potrivit prevederilor alin. (4) se repartizează personalului Ministerului Apărării Naționale cu nevoi de locuință."

Totodată, potrivit art. 30 alin. (1) lit. f) din același ordin:

"Locuințele de serviciu și locuințele de intervenție devin disponibile, iar dreptul de folosință a acestora încetează la termenul prevăzut în contract sau înaintea acestui termen, când locatarului i-a încetat contractul de muncă/raportul de serviciu cu Ministerul Apărării Naționale, în termen de 30 de zile de la data încetării."

Prin urmare, din analiza dispozițiilor legale menționate, rezultă că pot beneficia de prelungirea raporturilor locative în legătură cu locuința de serviciu pusă la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale, pensionari sau urmașii locatarilor decedați, care: (i) la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004 ocupau locuința de serviciu: (ii) au achitat chiria la zi și (iii) nu au deținut în proprietate o locuință, ei sau membrii lor de familie după anul 1990.

În consecință, astfel cum a reținut în mod corect judecătorul fondului, în cazul recurentului este incidentă situația reglementată de art. 30 alin. (1) lit. f) din Ordinul MApN nr. M. 84/2009, motiv pentru care acesta nu are dreptul de a beneficia de prelungirea raporturilor locative în legătură cu locuința sa de serviciu.

Fără a relua argumentele instanței de fond cu privire la faptul că art. 1 din Legea nr. 562/2004 a făcut obiectul controlului de constituționalitate pe calea excepției de neconstituționalitate, respinsă ca neîntemeiată prin Deciziile nr. 20/2009 și nr. 118/2016, instanța de control judiciar notează că nu s-a apreciat de Curtea Constituțională că a fost încălcat principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, reținându-se că normele legale criticate nu fac distincție între subiectele de drept aflate în aceeași situație, astfel încât susținerea pretinsului său caracter discriminatoriu este lipsită de temei.

În consecință, sunt neîntemeiate argumentele recurentului conform cărora acordarea unui beneficiu la locuința de serviciu și continuarea raporturilor contractuale locative în caz de pensionare, pe motive neimputabile, trebuie să opereze pentru toate cadrele militare aflate în situații similare privind locuința, iar nu numai în favoarea unor cadre militare care au ocupat locuința înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004.

Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinței de fond, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză, cu consecința menținerii sentinței de fond sub aspectele criticate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 837 din 21 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 837 din 21 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.