ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1739/2025

Ședința publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 18.09.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a solicitat obligarea acestuia la soluționarea cererii nr. x/2018, având ca obiect recunoașterea titlului de medic specialist în specialitatea chirurgie pediatrică dobândit în Republica Moldova, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin sentința civilă nr. 1276 din 5 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca urmare a prescrierii dreptului material la acțiune.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit a apreciat instanța de fond că termenul de 90 de zile pentru soluționarea cererii de recunoaștere a titlurilor de medic a expirat. În mod eronat a admis instanța de fond excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Termenul de șase luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 curge din momentul expedierii ultimei cereri prealabile adresate pârâtului, din 20.07.2023, cerere fără răspuns, acțiunea fiind înregistrată la 18.09.2023.

Având în vedere adresele din 30.10.2022 și 20.07.2023, la care nu a primit răspuns, a apreciat recurentul că se încadrează în termenul prevăzut de lege pentru introducerea cererii de chemare în judecată.

A susținut recurentul că se aplică termenul general de 30 de zile în care autoritatea publică trebuie să soluționeze orice cerere; întrucât din momentul formulării cererilor prealabile nu s-a primit un răspuns, a apreciat recurentul că cererea sa nu a fost soluționată în termen legal.

Dacă s-ar avea în vedere un alt termen ca și termen de început al curgerii prescripției, a susținut recurentul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2537 pct. 1 și 4 din C. civ., care reglementează în mod expres faptul că prescripția se întrerupe printr-un act de recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, dar și printr-un act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere. Recurentul a menționat că nu a primit niciun răspuns la cererile formulate.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimat, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurentul a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), nu formulează critici concrete și nu aduce argumente în susținerea acestui motiv de casare.

În aceste condiții, simpla indicare a unui articol din legea generală, lipsită însă de descrierea și motivarea faptică a situației care să dea legitimitate dispoziției legale invocate, nu este suficientă prin raportare la cerința obligatorie a motivării recursului.

În continuare, analizând criticile subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, obligarea acestuia la soluționarea cererii nr. x/2018, având ca obiect recunoașterea titlului de medic specialist în specialitatea chirurgie pediatrică dobândit în Republica Moldova, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca urmare a prescrierii dreptului material la acțiune.

Reclamantul a contestat sentința de fond și a formulat critici din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța a interpretat și a aplicat greșit cadrul normativ incident în speță raportat la situația de fapt stabilită.

Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Față de cele constatate, Înalta Curte reține că în cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Instanța de fond a reținut că, în cauză, termenul legal de soluționare a cererii a început să curgă la data de 14.08.2019, când recurentul-reclamant a completat dosarul administrativ în sensul solicitat de Ministerul Sănătății, și s-a împlinit după trecerea perioadei de 90 de zile la care face referire art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, respectiv la data de 11.11.2019.

În atare condiții, ultima zi în care recurentul-reclamant putea să promoveze cererea de chemare în judecată pe rolul instanței s-a împlinit, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., la data de 11.05.2020.

Cum din ștampila aplicată pe plicul de la dosarului rezultă că acțiunea a fost depus la serviciul poștal la data de 15.09.2023, judecătorul fondului a constatat că se impune admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare.

Înalta Curte reține că sunt corecte considerațiile instanței de fond.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, "Cererea de recunoaștere a titlului este soluționată în maximum 90 de zile de la data înregistrării dosarului complet la Ministerul Sănătății.".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: (…) c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; (…).".

În cadrul memoriului de recurs, recurentul a susținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond că termenul de 90 de zile pentru soluționarea cererii de recunoaștere a titlurilor de medic a expirat, admițând în mod eronat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În opinia recurentului, termenul de șase luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 curge din momentul expedierii ultimei cereri prealabile adresate pârâtului, din 20.07.2023, cerere rămasă fără răspuns, acțiunea fiind înregistrată la 18.09.2023.

Având în vedere adresele din 30.10.2022 și 20.07.2023, la care nu a primit răspuns, a apreciat recurentul că se încadrează în termenul prevăzut de lege pentru introducerea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reține că aceste susțineri sunt neîntemeiate, întrucât adresele menționate nu pot avea vreo semnificație în planul calculării termenului reglementat de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pe de-o parte, plângerea prealabilă nu era necesară, iar, pe de altă parte, la data formulării lor termenul de prescripție era deja împlinit.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1276 din 5 iulie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1276 din 5 iulie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.