ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 173/2025

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul etapei I a sesiunii de transfer a judecătorilor, organizată în perioada martie-mai 2024, doamna A., judecător la Judecătoria Buftea, a solicitat transferul la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 3, 6, 4, 2 sau 5 București.

Hotărârea atacată Prin Hotărârea nr. 787 din 14 mai 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători cererea de transfer a fost respinsă.

Contestația formulată în cauză Împotriva Hotărârii nr. 787 din 14 mai 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, doamna judecător A. a formulat contestație. Contestatoarea susține, în primul rând, că hotărârea atacată este netemeinică întrucât refuzul transferului său la una dintre judecătoriile din Municipiul București impune o sarcină excesivă și disproporționată exclusiv asupra sa. Ea arată că, de aproximativ cinci ani și jumătate, i-au fost respinse constant cererile de transfer, motivându-se că o asemenea măsură ar perturba grav activitatea instanței de la care solicita transferul. Contestatoarea subliniază că deficitul de personal de la Judecătoria Buftea este o problemă recurentă, pentru care nu s-au luat măsuri eficiente de suplimentare a posturilor sau de deblocare a celor vacantate, iar menținerea echilibrului între interesul public și interesul privat nu poate fi realizată exclusiv prin refuzul transferului său. În continuare, se critică argumentul referitor la vechimea relativ redusă la Judecătoria Buftea. Contestatoarea arată că își desfășoară activitatea la această instanță din 15.10.2022, deci de peste un an și jumătate, iar anterior a funcționat ca judecător la Judecătoria Giurgiu timp de aproximativ patru ani. Ea subliniază că acest criteriu nu a fost aplicat uniform, invocând exemplul unui judecător de la Judecătoria Buftea care, după o vechime de doar nouă luni și jumătate, a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. Contestatoarea invocă apoi dificultatea navetei zilnice între domiciliul său din București și Judecătoria Buftea, arătând că durata acesteia este de circa trei ore și jumătate, folosind patru mijloace de transport în comun. Ea apreciază că această situație, desfășurată pe o perioadă de cinci ani și jumătate, pune o presiune semnificativă asupra stării sale de sănătate, având în vedere vârsta de 39 de ani și efortul constant de deplasare. Un alt motiv de critică privește situația familială. Contestatoarea arată că locuiește împreună cu mama sa, văduvă și suferindă de afecțiuni cardiace și astm bronșic, care necesită îngrijire deosebită și implicare în activitățile casnice. Ea subliniază că, având locuința familiei în București, nu este dispusă să închirieze o locuință în apropierea Judecătoriei Buftea și nu a solicitat decontarea chiriei. Contestatoarea invocă și motive de ordin profesional, arătând că secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a omis să le analizeze. Ea precizează că, din 02.10.2023, este doctorand în drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București, în cotutelă cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, activitatea de cercetare presupunând proceduri administrative complexe și studiu continuu. Totodată, din aceeași dată, este conducător de seminare la disciplina Drept civil, în cadrul Facultății de Drept a Universității din București, ceea ce implică activități săptămânale de pregătire și predare. Contestatoarea arată că, pentru a face față volumului ridicat de activitate la Judecătoria Buftea, dar și obligațiilor universitare și de cercetare, a fost nevoită să lucreze suplimentar, inclusiv în weekenduri și nopțile, ceea ce accentuează disproporția între sarcinile asumate și refuzul transferului. În concluzie, contestatoarea apreciază că experiența sa profesională de peste cinci ani și jumătate ca judecător în materie civilă, activitatea didactică universitară și pregătirea unei teze de doctorat în cotutelă, pe o temă de actualitate - inteligență artificială și drept - justifică transferul său la o judecătorie din Municipiul București, pentru a putea îndeplini corespunzător obligațiile profesionale și a asigura un echilibru între viața familială și cea profesională. În drept, sunt invocate dispozițiile Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Contestatoarea solicită administrarea probei cu înscrisuri și judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 223 alin. (3) și art. 411 alin. (1) pct. I teza a II-a C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Superior al Magistraturii solicită respingerea acțiunii, arătând că hotărârea contestată a fost legal și temeinic motivată, în baza art. 192 din Legea nr. 303/2022, având în vedere deficitul grav de personal și volumul ridicat de activitate la Judecătoria Buftea, precum și vechimea redusă a reclamantei. Se subliniază că motivele personale și profesionale nu pot prevala asupra interesului public al bunei funcționări a instanței, iar transferul nu constituie un drept subiectiv, ci doar o vocație supusă analizei de oportunitate.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației Examinând Hotărârea nr. 787 emisă la data de 14 mai 2024 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul dispozițiilor art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 787 emisă la data de 14 mai 2024 de secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a respins cererea de transfer a doamnei judecător A. de la Judecătoria Buftea la Judecătoriile Sectoarelor 3, 6, 4, 2 sau 5. Dispozițiile art. 192 din Legea 303/2022 prevede criterii ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete, respectiv: a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1); b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării; d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul; e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror; f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul; g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant; h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului; i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; j) starea de sănătate și situația familială. Înalta Curte reiterează, așa cum rezultă din jurisprudența sa constantă, că art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabilește o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, incidența fiecăruia dintre acestea urmând a fi apreciată în fiecare caz individual, prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general. De asemenea, potrivit aceleași jurisprudențe, Consiliul Superior al Magistraturii dispune de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile autorităților publice. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege. Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor configurate de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 787 emisă la data de 14 mai 2024 de secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura dispusă a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi reținută exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 188-192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. Analiza cererii de transfer a contestatoarei s-a realizat prin prisma criteriilor legale, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate, cu menținerea unui just echilibru între interesul public - buna funcționare a instanțelor implicate - și interesul legitim privat al solicitantei. Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor. Normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație, fără a crea un drept subiectiv în favoarea solicitantului. Sub aspectul conținutului hotărârii contestate, Înalta Curte reține că secția pentru Judecători a analizat coroborat și unitar toate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, respectiv situația posturilor vacante și temporar vacante la instanțele implicate, volumul de activitate al Judecătoriei Buftea și al judecătoriilor de sector din București, vechimea contestatoarei ca judecător și vechimea la instanța de la care se solicita transferul, precum și avizele motivate emise de instanțele implicate. S-a reținut ca determinantă situația dificilă cu care se confrunta Judecătoria Buftea, unde patru posturi erau vacante dintr-o schemă de 29, iar șase posturi erau temporar vacante, coroborat cu volumul de activitate superior mediei naționale. În aceste condiții, vacantarea suplimentară a unui post ca urmare a transferului ar fi amplificat deficitul de personal și instabilitatea ocupării posturilor, cu efecte negative imediate asupra celerității soluționării cauzelor și asupra calității actului de justiție. În ceea ce privește motivele personale și profesionale invocate de contestatoare - domiciliul în București, situația familială, naveta zilnică, studiile doctorale și activitatea didactică - acestea au fost analizate, dar nu au fost considerate apte să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat. Vechimea relativ redusă la Judecătoria Buftea, de aproximativ un an, a fost coroborată cu celelalte criterii, iar secția pentru Judecători a apreciat că motivele invocate nu constituiau situații excepționale. Înalta Curte reamintește jurisprudența sa constantă (deciziile nr. 4847/20.10.2022 și nr. 4638/13.10.2022), potrivit căreia motivele personale și familiale trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer, dar nu constituie prin ele însele criterii determinante, fiind supuse coroborării cu celelalte criterii legale, astfel încât admiterea transferului să asigure în primul rând buna funcționare a instanțelor implicate. Avizele nefavorabile emise de Judecătoria Buftea și de Curtea de Apel București au fost luate în considerare, acestea confirmând deficitul cronic de personal și volumul ridicat de activitate, iar rolul președinților de instanțe în gestionarea resurselor umane justifică relevanța acestor puncte de vedere. În consecință, nu se conturează ipoteza excesului de putere, iar hotărârea contestată a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale și a principiului justului echilibru între interesul public și interesul privat. Simplul fapt al existenței unor posturi vacante la judecătoriile de sector din București nu conferă contestatoarei un drept subiectiv la transfer, oportunitatea măsurii rămânând în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului administrativ atacat și urmează să respingă ca nefondată contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 787/14.05.2024 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.