ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1568/2025

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.10.2022, sub numărul de dosar x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat anularea Rezoluției nr. x din data de 05.09.2022 prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 1455/2022, emisă în lucrarea nr. 22-1680, cu consecința trimiterii plângerii în vederea pronunțării unei rezoluții pe fondul acesteia, iar în subsidiar, în situația în care se apreciază că se poate soluționa acțiunea pe fond de către instanță, să se dispună admiterea acțiunii, anularea rezoluției de clasare, cu consecința admiterii plângerii formulate împotriva rezoluției de clasare emise în lucrarea 22-1680 și începerea cercetării disciplinare, respectiv admiterea sesizării și exercitarea acțiunii disciplinare față de judecătorul delegat la Biroul de executări penale.

Prin sentința civilă nr. 2147 din 21 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 134/19.10.2022, ca inadmisibilă.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 2147 din 21 decembrie 2023 și a încheierii de amânare a pronunțării din data de 23 noiembrie 2023 a formulat recurs reclamantul solicitând casarea hotărârii recurate, cu consecința anularii rezoluției pronunțate de intimata pârâtă în dosarul x din data de 05.09.2022 și trimiterii plângerii în vederea pronunțării unei rezoluții pe fondul acesteia. În subsidiar, în situația în care se apreciază că se poate soluționa acțiunea pe fond, s-a solicitat să se dispună admiterea acțiunii, anularea rezoluției de clasare, cu consecința admiterii plângerii formulate împotriva rezoluției de clasare emise în lucrarea 22-1680, și să se dispună începerea cercetării disciplinare.

În susținerea recursului s-a arătat că prin încheierea de ședința de la termenul din data de 23.11.2023 instanța de fond a respins ca inadmisibilă procedura de înscriere în fals, iar pe fond a respins acțiunea dedusă judecății pronunțând o hotărâre nelegală, recursul fiind întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că nelegalitatea Ordinului nr. 134/19.10.2022 a fost invocată și din perspectiva semnăturii aplicate pe întâmpinarea depusă de intimată în cauză, act procedural important care a dus la soluționarea dosarului în sensul respingerii acțiunii, întâmpinarea fiind un act emis de intimată în calitatea sa de autoritate publică, ulterior Ordinului nr. 134/2022.

În ceea ce privește procedura înscrierii în fals, procedură respinsă prin încheierea din 23.11.2023, s-a considerat că în mod nelegal instanța de fond a apreciat ca inadmisibilă cererea printr-o interpretare si aplicare greșită a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. considerând că rezoluțiile cu privire la care s-a înscris în fals nu reprezintă înscrisuri folosite de partea potrivnică.

În speță, chiar dacă rezoluțiile reprezentau acte administrative contestate în cauză, acestea nu pot fi scoase din contextul probatoriu, astfel că, reprezentând și înscrisuri folosite de partea potrivnică puteau fi cercetate în cadrul procedurii înscrierii în fals.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a invocat o motivare lacunară a considerentelor care au determinat instanța de fond să pronunțe o hotărâre de respingere a cauzei deduse judecății.

S-a arătat că nu au fost indicate în concret verificările efectuate de inspecția judiciară și în ce au constat aspectele reținute cu privire la inexistenta indiciilor săvârșirii unor abateri disciplinare, în contextul în care prin aceleași considerente instanța de fond a reținut faptul ca magistrații delegați la biroul executări penale au un volum mare de muncă, aspect care însă, într-un stat de drept, nu ar trebui sa determine încălcarea drepturilor cetățenilor.

Contrar opiniei instanței de fond, s-a apreciat ca magistratul și-a exercitat funcția cu rea credință sau gravă neglijență, dat fiind faptul că a încălcat cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, și dat fiind faptul că a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 98, 99, 99

1

din Legea nr. 303/2004.

Astfel, în cazul de față, instanța de fond, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, a apreciat, în realitate, că fapta există, fiind de netăgăduit faptul că urmare a celor dispuse de magistratul delegat cu executările penale s-a început executarea silită față de recurentul - reclamant, însă contrar principiilor referitoare la prestigiul justiției, s-a apreciat că această neglijență este una scuzabilă în raport de volumul mare de muncă al magistraților, fără însă a se indica în ce constă acest volum de muncă.

Pe de altă parte, referirea la existența unui număr de 29 de dosare ce îl vizează pe fiul reclamantului, ce poarta același nume, nu are legătura cu fapta săvârșită de magistrat, cât timp cele 29 de cauze învederate sunt de altă natură și nu au făcut obiectul verificărilor magistratului delegat la executări penale, acest argument fiind invocat numai pentru a se da o aparență de legalitate neglijentei săvârșite.

Mai mult, grava neglijență este confirmată direct de către Inspecția Judiciara prin faptul că afirmă că Judecătorul delegat avea sarcina de control asupra actului realizat de grefier.

S-a arătat că acesta nu este un caz singular, recurentul -reclamant fiind executat silit și în alte dosare în care s-au solicitat cheltuieli judiciare, deși nu a fost parte în cauzele respective. Situația dedusă judecății în prezenta speță s-a repetat și în alte dosare.

Faptul ca pe rolul instanțelor sunt un număr de 29 de cauze având ca părți pe recurent și pe fiul acestuia, care poarta același nume, din care un număr de 18 cauze au fost înregistrate în anul 2022, nu sunt de natură să atragă constatarea inexistentei unei abateri de la îndatoririle de serviciu ale judecătorului delegat pentru executări penale, câtă vreme acesta avea posibilitatea sa efectueze cuvenitele verificări în baza CNP-ului sau a altor date de identificare care erau în măsură să determine inexistenta unei identități între reclamant și fiul acestuia.

Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat cu consecința casării hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii si constatării abaterii disciplinare

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că motivul de nelegalitate de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi incident, dat fiind faptul că atât hotărârea Curții de Apel București, cât și încheierea de ședință de la termenul din data de 23.11.2023, cuprind o expunere amplă a motivelor pe care se întemeiază și nu conțin considerente contradictorii, ori aspecte străine de natura pricinii sau care nu au legătură cu speța.

Referitor la criticile de nelegalitate învederate de recurentul - reclamant prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că soluția dată cererii de înscriere în fals este una corespunzătoare, din moment ce nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., rezoluțiile inspecției judiciare fiind acte administrative, emise în regim de putere publică, care sunt supuse controlului de legalitate într-o procedură specială.

Totodată, s-a arătat că, în mod corect s-a respins excepția de nelegalitate a Ordinului inspectorului-șef nr. 134/19.10.2022, aceasta neputând fi invocată cu privire la actele administrative care fac chiar obiectul cauzei și nici cu privire la întâmpinarea depusă, raportat la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În ceea ce privește analiza fondului, s-a solicitat să se rețină că prima instanță a stabilit corect și complet situația de fapt și a aplicat în mod corespunzător normele speciale incidente în speță, respectiv Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, raportat la elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

S-a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 23.11.2023 și a sentinței civile nr. 2147/2023 din data de 21 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 16.05.2022 a fost înregistrată la Direcția de inspecție pentru judecători sesizarea formulată de petentul A., prin care au fost invocate aspecte privind activitatea judecătorului delegat pentru executări penale, aferent dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, solicitând să se constate că au fost comise abateri disciplinare.

Prin Rezoluția nr. 1455/04.08.2022, emisă de Direcția de inspecție pentru judecători în lucrarea nr. 22-1680, s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, deoarece nu au fost evidențiate încălcări ale normelor de drept procesual sau material ori ale responsabilităților profesionale, de natură a constitui indicii privind săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Prin Rezoluția Inspectorului-șef din data 05.09.2022, emisă în lucrarea nr. x, a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva Rezoluția de clasare nr. 1455/04.08.2022.

În analiza motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, când nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte arată că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, curtea de apel a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că nu a existat o încălcare a art. 99 din Legea nr. 303/2004. Totodată, instanța a răspuns detaliat apărărilor reclamantului vizând procedura înscrierii în fals și nelegalitatea Ordinului nr. 134 din data de 19 octombrie 2022 cu privire la întâmpinarea formulată de pârâtă în fața primei instanțe.

Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, și motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Analizând criticile recurentului - reclamant formulate asupra încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2023, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 304 C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părți declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină" se referă la înscrisurile folosite de părți în proces ca mijloace de probă, iar nu asupra întâmpinării, care reprezintă actul de procedură prin care pârâtul formulează apărări.

Legiuitorul reglementează procedura de înscriere în fals în cadrul Cărții a II a, Titlul I, Capitoul II, Subsecțiunea a 3-a - Probele, în considerarea forței probante pe care o are un înscris depus ca mijloc de probă, în timp ce întâmpinarea, care conține apărările pârâtului, nu se bucură de un astfel de regim.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de înscriere în fals în ceea ce privește întâmpinarea pârâtului.

Referitor la contestarea semnăturilor aplicate pe Rezoluția nr. 1455 emisă în lucrarea C22-1680 sau pe Rezoluția nr. x, în mod corect s-a analizat această critică doar ca motiv de nelegalitate a actelor administrative, întrucât actele atacate prin acțiunea în contencios administrativ nu pot fi verificate prin prisma procedurii înscrierii în fals prevăzută de art. 304 C. proc. civ., soluția inadmsibilității pronunțată de prima instanță fiind corectă și din această perspectivă.

Totodată, legat de contestarea semnăturii reprezentantului legal al pârâtei aplicată pe întâmpinarea depusă la fond, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a respins excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 134/19.10.2022 emis de inspectorul șef privind delegarea unor atribuții.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".

În analiza legalității soluției de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate, Înalta Curte va porni, în primul rând, de la efectele admiterii unei astfel de excepții ce rezultă din dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"(3) instanța (...) va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată", rezultând că excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc procesual de apărare ce tinde la înlăturarea efectelor unui act administrativ dintr-un litigiu în cadrul căruia se invocă excepția, în condițiile în care actul administrativ dedus judecății se fundamentează pe acel act.

În concret, se constată că excepția de nelegalitate urmărește înlăturarea întâmpinării depuse în fața primei instanțe, iar nu a unui act care a stat la baza rezoluțiilor atacate, ordinul fiind ulterior acestora, împrejurare care nu se încadrează în instituția reglementată de legiuitor în cadrul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste motive, instanța va înlătura susținerile recurentului - reclamant, admiterea excepției de nelegalitate neavând niciun efect asupra rezoluțiilor atacate în cauză.

Referitor la nelegalitatea Rezoluției Inspectorului-șef din data 05.09.2022, emisă în lucrarea nr. x, pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al instituției, se constatată că actul are aplicată semnătura doamnei B. - Inspector șef al Inspecției Judiciare, persoana competentă potrivit art. 45 indice 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, plângerile formulate împotriva rezoluțiilor de clasare se soluționează de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor privind încălcarea normelor de drept material, Înalta Curte Înalta Curte amintește că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

În concluzie, reiterarea în mod exhaustiv a criticilor formulate în fața inspectorului judiciar, referitor la normele încălcate de judecătorul delegat la compartimentul executări penale nu se încadrează în textul de lege menționat.

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară:

"t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni."

Noțiunile de rea credință și gravă neglijență sunt definite în art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Așadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

În cauza de față, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Reclamantul a invocat că la data de 07.01.2022 judecătorul delegat la executări penale a emis o adresă către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești, jud. Argeș, în vederea luării în evidentă și punerii în executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat stabilite în sarcina reclamantului A. în dosarul nr. x/2021, în sumă de 400 RON.

Instanța de control judiciar observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

În cauză nu s-a reținut însă o astfel de încălcare, confuzia reclamată operând între reclamant și tatăl acestuia, datele de identificare fiind aceleași, observându-se că titlul executoriu reprezentat de Încheierea Judecătorului de cameră preliminară nu conține în dispozitiv CNP-ul petentului.

Totodată, din verificările prealabile efectuate de către intimata - pârâtă a rezultat că că există 29 de cauze în care figurează ca parte A., fiind identificate două persoane care au același nume și prenume, respectiv "domnul A. - tatăl și domnul A. - fiul", iar judecătorul delegat nu a avut la dispoziție dosarul de urmărire penală, dat fiind numărul foarte mare de titluri executorii operate zilnic, lucrările fiind întocmite de către grefierii desemnați la Biroul de Executări Penale.

În ceea ce privește urmările faptei, instanța de control judiciar reține că ne aflăm în prezenta unei executări a unor cheltuieli judiciare, într-un cuantum modic, iar nu a unei măsuri de executare în materie penală, petentul având posibilitatea exercitării contestației la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen.

În plus, s-au reținut, ca elemente care circumstanțiază fapta, și volumul de muncă, precum și împrejurarea că judecătorul delegat cu lucrările de executare penală nu a fost degrevat de activitatea de judecată.

Față de aceste aspecte, se constată că nici susținerile recurentului - reclamant referitoare la incidența unor fapte care afectează prestigiul justiției nu pot fi primite, dispozițiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 referindu-se expres la "manifestări", iar nu la încălcarea unor norme de drept material sau procesual

Constată Înalta Curte, așadar, că în speță nu există elemente de natură a contura reaua-credință ori grava neglijență a judecătorului ori alte elemente care să constituie indicii ale săvârșirii vreunei abateri judiciare, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinței atacate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 23 noiembrie 2023 și sentinței nr. 2147 din 21 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.