ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrata la 22.03.2022 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva Rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. C22-409/11.03.2022, comunicată la data de 15.03.2022, emisă în dosarul nr. x al Direcției de Inspecție pentru judecători,.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1506 din 23 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea, a desființat Rezoluția Inspectorului Șef din 11.03.2022 în lucrarea nr. C22-409 și Rezoluția de clasare nr. 230/07.02.2022 în lucrarea nr. x emisă de Direcția de inspecție pentru judecători. A dispus completarea de către pârâtă a verificărilor în ceea ce privește aspectele semnalate de către reclamantă prin sesizarea înregistrată la 20.01.2022.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1506 din 23 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Inspecția Judiciară. În cadrul recursului formulat, Inspecția Judiciară critică hotărârea instanței de fond pentru aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Se susține că instanța de fond a admis în mod nelegal contestația formulată de reclamanta A., desființând rezoluția de clasare nr. 230/07.02.2022 emisă în lucrarea nr. x și rezoluția Inspectorului-Șef nr. C22-409/11.03.2022, cu încălcarea dispozițiilor art. 45 alin. (3), art. 45 1 alin. (4) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 317/2004. Prima critică vizează constatarea instanței de fond potrivit căreia rezoluția de clasare emisă de Direcția de inspecție pentru judecători nu ar fi oferit un răspuns complet la sesizarea reclamantei. În acest sens, se arată că inspectorul judiciar a făcut referire la decizia civilă nr. 460/24.11.2021 pronunțată de completul de judecată relevant, iar nivelul de generalitate atribuit acestei referiri nu poate fi interpretat ca o omisiune de analiză sau ca o soluție bazată pe motive nereale. Se subliniază că reclamanta nu a suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime, întrucât verificările efectuate au fost pertinente, necesare și utile, având caracter complet și efectiv în raport cu limitele legale ale controlului administrativ exercitat de Inspecția Judiciară. A doua critică privește soluția instanței de fond de trimitere a dosarului către Direcția de inspecție pentru judecători pentru completarea verificărilor. Se arată că această soluție contravine dispozițiilor art. 45 1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, care prevăd în mod imperativ și limitativ soluțiile ce pot fi pronunțate de instanță în cauzele având ca obiect contestații împotriva rezoluțiilor Inspecției Judiciare. Trimiterea dosarului are ca scop exclusiv completarea verificărilor, în considerarea caracterului finit al procedurii, atât din perspectiva conținutului, cât și a încadrării activităților în termenele procedurale stabilite prin lege. În acest context, se invocă și alin. (5) al aceluiași articol, care impune instanței obligația de a indica în cuprinsul hotărârii faptele și împrejurările ce trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate. Se mai susține că, din economia textului sentinței civile recurate, rezultă că mijloacele de probă sunt deja conținute în dosarul lucrării, fiind administrate și avute în vedere la emiterea rezoluțiilor contestate. În consecință, nu se impune completarea verificărilor prealabile, întrucât acestea au fost realizate în limitele legale și în termenele prevăzute de lege. În concluzie, se apreciază că sentința civilă nr. 1506/23.09.2022 este afectată de nelegalitate prin prisma valorificării aproximative și incomplete a dispozițiilor art. 45 1 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 317/2004. Se consideră că instanța de fond a interpretat eronat competențele Inspecției Judiciare și procedura verificărilor prealabile, astfel cum acestea sunt reglementate de lege, și a dispus soluții care exced cadrul legal aplicabil. Pentru toate aceste motive, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 498 din C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 45-47 din Legea nr. 317/2004, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii este justificată atunci când instanța de fond a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În cauză, instanța de fond a admis contestația formulată de reclamanta A. împotriva rezoluției de clasare nr. 230/07.02.2022 și a rezoluției Inspectorului-Șef nr. C22-409/11.03.2022, dispunând trimiterea dosarului către Direcția de inspecție pentru judecători în vederea completării verificărilor. Înalta Curte reține că, potrivit art. 45 1 alin. (4) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 317/2004, instanța poate dispune completarea verificărilor numai dacă acestea sunt incomplete, cu obligația de a indica expres faptele și împrejurările ce urmează a fi lămurite, precum și mijloacele de probă ce trebuie administrate. Or, în speță, instanța de fond nu a identificat asemenea elemente, ci a calificat în mod eronat mențiunea privind obiectul recursului din considerentele Deciziei nr. 460/24.11.2021 ca fiind un "element extrinsec" raționamentului juridic, susceptibil de verificare disciplinară. În realitate, stabilirea obiectului recursului face parte integrantă din activitatea jurisdicțională, supusă exclusiv controlului judiciar, nu verificării administrative. Conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, verificările prealabile vizează doar existența indiciilor de abatere disciplinară, iar inspectorii judiciari au constatat corect lipsa unor asemenea indicii. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 presupune exercitarea funcției cu rea-credință ori gravă neglijență, aspect care nu poate fi dedus din simpla menționare eronată a hotărârii recurate în considerentele deciziei și nici din modul de interpretare a normelor procesuale de către instanță. Aprecierea obiectului recursului nu poate fi calificată ca "element exterior", ci ca act jurisdicțional. Orice eroare în această privință se corectează exclusiv prin mecanismele procedurale instituite de C. proc. civ. Înalta Curte constată că soluția primei instanțe contravine principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție și jurisprudenței CEDO și CCR, care limitează răspunderea disciplinară la conduite exterioare deliberării. În acest sens, jurisprudența CEDO (Engel și alții c. Olandei, Kudeshkina c. Rusiei) subliniază că independența judecătorului presupune libertatea de a interpreta și aplica legea, chiar cu riscul unor erori, acestea fiind supuse exclusiv controlului jurisdicțional. Prin urmare, a extinde competența Inspecției Judiciare la verificarea raționamentului instanței ar contraveni acestor standarde, transformând procedura disciplinară într-un mecanism de cenzură a hotărârilor judecătorești. Mai mult, din documentația depusă la dosar rezultă că verificările prealabile au fost efectuate cu respectarea limitelor legale și în termenele procedurale prevăzute de lege, fiind avute în vedere toate aspectele sesizate de petentă. Inspectorii judiciari au constatat că hotărârea a fost redactată în termenul legal și că nu există elemente exterioare raționamentului juridic care să indice o conduită imputabilă. Simpla nemulțumire a reclamantei față de concluziile inspectorului judiciar nu poate constitui, în sine, un temei pentru desființarea rezoluției de clasare, în absența unor indicii concrete privind omisiunea de analiză sau ignorarea unor fapte relevante. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, pronunțând o soluție care excede cadrul normativ stabilit de Legea nr. 317/2004. Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința recurată va fi casată, iar în rejudecare, acțiunea formulată de reclamantă va fi respinsă ca neîntemeiată.