ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1397/2025

Ședința publică din data de 13 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.01.2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/15.12.2023 întocmit de pârâtă, prin care s-a reținut că, în perioada 15.06.2021-06.09.2021, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a exercitat simultan calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Recuperare Iași și funcția de vicepreședinte al Filialei locale B. Iași, încălcând dispozițiile art. 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Pentru termenul din 27 martie 2024, reclamantul a formulat cerere prin care a invocat excepția de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat între Agenția Națională de Integritate și Agenția Națională de Administrare Fiscală nr. 2334/09.12.2008 și a Protocolului de cooperare încheiat între Agenția Națională de Integritate și Oficiul Național al Registrului Comerțului nr. 18/SG/10.07.2008, solicitând a se constata că acestea sunt nelegale, fiind contrare art. 10, 11 și 13 din Directiva 95/46 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, acțiunea urmând a fi soluționată fără a se ține seama de acest protocol și de efectele sale juridice.

Instanța a dispus introducerea în cauză și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în calitate de semnatare ale celor două protocoale.

Prin sentința civilă nr. 165 din 5 iunie 2024, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat între Agenția Națională de Integritate și Agenția Națională de Administrare Fiscală și excepția de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiate între Agenția Națională de Integritate și Oficiul Național al Registrului Comerțului.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației și anularea Raportului de evaluare nr. x/15.12.2023 emis de ANI. În subsidiar, a solicitat casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în parte a contestației și înlăturarea interdicției de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situația de fapt, a susținut recurentul-reclamant că sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a art. 187 alin. (13) și art. 178 din Legea nr. 95/2006, în sensul că nu a exercitat efectiv niciuna dintre funcțiile reținute ca fiind în stare de incompatibilitate.

Astfel, nu simpla deținere, ci numai exercitarea efectivă a funcțiilor considerate incompatibile dă naștere incompatibilității, aceasta fiind interpretarea ce corespunde scopului legii. În acest sens s-au pronunțat atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Curtea Constituțională a României, stabilind că starea de incompatibilitate trebuie reținută în concret și numai dacă afectează în vreun fel exercitarea funcției publice, iar nu într-un mod teoretic și formalist, cum a procedat instanța de fond, preluând susținerile ANI din raportul contestat.

A făcut recurentul trimitere la jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că este greșit modul în care a aplicat prima instanță dispozițiile legale, care a reținut că funcția de vicepreședinte al filialei unui partid politic se prezumă a fi exercitată în mod continuu și că reclamantul ar fi trebuit să probeze că nu a exercitat funcția în care a fost ales. Or, această prezumție nu există, nefiind reglementată de nicio normă juridică, iar sarcina probei revenea acuzării. Însă, instanța de fond a purces la răsturnarea sarcinii probei, consecința fiind că trebuia să probeze un fapt negativ, că nu ar fi exercitat funcția respectivă.

A mai susținut recurentul că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, apreciindu-se în mod eronat că actele efectuate de intimata-pârâtă ANI în etapa de evaluare, inclusiv raportul de evaluare, nu ar fi lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010.

Potrivit acestor texte legale, persoana evaluată trebuie informată și invitată să depună punct de vedere cu privire la faptele generatoare incompatibilităților ce se rețin în sarcina sa de ANI, înainte ca ANI să poată solicita informații care nu sunt publice, de la persoane fizice sau juridice.

În cauză, intimata-pârâtă ANI l-a invitat să depună pun punct de vedere la data de 28.04.2023, însă a solicitat și a recepționat informații cu privire la persoana sa înainte de această dată, respectiv de la Primăria Municipiului Iași, prin adresele nr. x/23.11.2022 și y/22.12.2022, de la Oficiul Național al Registrului Comerțului prin adresa nr. x/17.03.2023, de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași prin adresa nr. x/30.03.2023 și de la B. prin adresele nr. x/13.03.2023 și y/11.04.2023.

Din prevederile art. 20 alin. (1) și (5) din Legea nr. 176/2010 reiese că, anterior informării persoanei evaluate și invitării acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate realizează o procedură administrativă în cadrul căreia se raportează doar la informațiile menționate în declarația de interese sau la alte informații publice. Astfel, art. 13 din lege sancționează cu nulitatea absolută actele emise de inspectorul de integritate care folosește date sau informații nepublice anterior informării persoanei evaluate.

A precizat recurentul că, prin adresa nr. x/14.12.2022, a fost informat că s-a declanșat, din oficiu, evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților, însă această adresă nu este o informare și invitare în sensul art. 13 și 20 din Legea nr. 176/2010, ci reprezintă o încunoștiințare că va urma o evaluare prin luarea în considerare a datelor și informațiilor publice.

Cu toate acestea, inspectorul de integritate a colectat date și informații private în ceea ce-l privește și, ulterior, prin adresa nr. x/28.04.2023, l-a informat că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților și l-a invitat să depună un punct de vedere. Or, o astfel de informare și invitare ar fi trebuit adresată anterior colectării datelor și informațiilor nepublice, manieră de lucru ce nu a fost sancționată de instanța de fond. A făcut recurentul trimitere la Decizia nr. 1047 din 22 februarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că era necesară informarea și invitarea sa prealabilă să formuleze un punct de vedere.

A mai susținut că sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la controlul de legalitate al interdicției de a ocupa funcții publice alese timp de 3 ani în raport de principiul proporționalității, principiu general al Uniunii Europene, așa cum a fost dezvoltat prin jurisprudența CJUE în cauza C-41/20.

În ceea ce-l privește, sancțiunea care a intervenit urmare a raportului de evaluare este reprezentată de încetarea mandatului de ales local înainte de termen și de interdicția de a ocupa timp de 3 ani orice funcție publică aleasă. Instanța a apreciat că această interdicție nu are consecințe grave asupra situației sale personale, profesionale și economice, raționament care este greșit, pentru că are o carieră politică consistentă, în pofida vârstei tinere, iar a fi politician este o profesie. Or, interzicerea exercitării unei profesii timp de cel puțin 3 ani nu poate fi o sancțiune lipsită de gravitate. În al doilea rând, instanța de fond nu s-a raportat la criteriile de individualizare prevăzute la art. 492 alin. (6) și art. 567 alin. (2) din Codul administrativ, pentru că soluția legală, care ar fi respectat principiul proporționalității, ar fi fost înlăturarea interdicției, conform Minutei ședinței judecătorilor ÎCCJ-SCAF din 22.06.2023, prin care s-a stabilit că, în cazul constatării caracterului disproporționat al interdicției de 3 ani, nu se anulează în tot raportul ci doar se înlătură interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru 3 ani.

A mai criticat recurentul și soluționarea excepțiilor de nelegalitate a protocoalelor de colaborare dintre intimata-pârâtă și ANAF și, respectiv, ONRC, pentru că cele două protocoale sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004 și pot face obiectul excepției de nelegalitate, îndeplinind toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) și 4 din aceeași lege.

Instanța a apreciat că documentele ce au stat la baza raportului de evaluare ar fi fost comunicate în baza Legii nr. 176/2010, și nu în baza protocoalelor în discuție, aserțiune care este eronată, fiind întemeiată pe o presupunere în condițiile în care la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să susțină o asemenea concluzie. Cele două protocoale au fost elaborate în scopul executării legii și reglementează modalitatea concretă de furnizare a acestor informații.

Intimatul-pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus concluzii scrise.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat și dezvoltat în cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimaților și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea contestației formulate de reclamantul A. având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/15.12.2023, prin care s-a reținut că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15.06.2021-06.09.2021, întrucât a exercitat simultan calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Recuperare Iași cu funcția de vicepreședinte al Filialei locale a B. Iași, încălcând dispozițiile art. 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Instanța de fond a constatat legalitatea raportului de evaluare și a respins acțiunea, soluție care este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește critica recurentului-reclamant privind încălcarea prin sentința recurată a art. 187 alin. (13) și art. 178 din Legea nr. 95/2006, pentru că nu ar fi exercitat efectiv niciuna dintre funcțiile menționate, Înalta Curte reține, referitor la funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Recuperare Iași, că însuși reclamantul a solicitat managerului spitalului să-i comunice "ultima ședință din 2021 la care am participat în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Recuperare Iași", iar, din răspunsul primit, a reieșit că "ultima ședință la care ați participat fiind pe data de 19.07.2021".

Deci, în mod nefondat susține recurentul că nu ar fi exercitat efectiv funcția de membru în consiliul de administrație al spitalului, de vreme ce a recunoscut și i s-a comunicat de către managerul unității sanitare că a participat la ședințele consiliului de administrație, ultima dintre ele fiind în data de 19.07.2021.

Din perspectiva exercitării funcției de vicepreședinte de partid, Înalta Curte constată că, începând cu 15.06.2021, aspect consemnat prin Procesul-verbal din data de 15.06.2021 al ședinței Adunării Generale a Filialei Locale B. Iași, reclamantul a deținut funcția de vicepreședinte al Filialei locale B. Iași, această funcție fiind acceptată de recurent și consemnată în documentele partidului.

Funcția de vicepreședinte al unei filiale de partid politic este, prin natura sa, o funcție de conducere cu atribuții decizionale, de reprezentare și de coordonare a activității partidului iar acceptarea acestei funcții implică exercitarea acesteia. Conform Statutului B., printre organele de conducere, arbitraj și contral ale filialei locale se regăsește și vicepreședintele filialei locale. Astfel, în lipsa unei revocări explicite sau a unei declarații de renunțare, simpla menținere în funcție este suficientă pentru reținerea "exercitării" acesteia.

În accepțiunea instanței de control judiciar, incompatibilitatea vizează funcția deținută (vicepreședinte de filială local partid), și nu gradul de implicare în activitatea partidului.

Prin urmare, alegațiile recurentului în sensul că nu ar fi exercitat efectiv funcția de vicepreședinte de filială de partid nu pot înlătura starea de incompatibilitate, întrucât regimul juridic aplicabil vizează potențialul conflict generat de deținerea concomitentă a două funcții incompatibile, și nu conduita concretă a titularului. În măsura în care recurentul contestă însuși caracterul funcției de conducere în care a fost ales, îi revenea sarcina de a dovedi că nu ar fi deținut efectiv calitatea de vicepreședinte de filială de partid, iar nu Agenției Naționale de Integritate obligația de a proba consistența/intensitatea activității sale politice.

Sub acest aspect, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că restrângerea dreptului de a ocupa funcții politice poate fi justificată pentru protejarea democrației și încrederii publice, cu condiția ca măsura să fie previzibilă și să urmărească un scop legitim (Cauza Zdanoka contra Letoniei, 2006). Or, în cauză, regimul incompatibilităților a fost reglementat clar, reclamantul având posibilitatea să cunoască și să evite conflictul de funcții.

De altfel, chiar reclamantul-recurent subliniază, prin criticile sale din recurs vizând încălcarea principiului proporționalității, că "are o carieră politică consistentă" și că "a fi politician este o profesie".

Astfel, în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că distincția între noțiunile de deținere și de exercitare a funcției de vicepreședinte de filială de partid, reiterată și prin recurs, este artificială, prin natura sa această funcție, acceptată de persoana în cauză, prezumându-se că se exercită în mod continuu.

Nu pot fi reținute nici criticile recurentului-reclamant privind încălcarea art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, în sensul că actele efectuate de ANI în etapa de evaluare și inclusiv raportul de evaluare ar fi nule absolut.

Verificând înscrisurile atașate la dosar, constată că recurentul-reclamant a fost informat cu privire la declanșarea activității de evaluare privind respectarea regimului juridic al incompatibilităților, prin Adresa nr. x/14.12.2022, iar, ulterior, prin Adresa nr. x/20.04.2023, a fost informat cu privire la identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților.

Potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010,

"(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută."

Art. 15 din același act normativ dispune că,

"(1) Pe parcursul desfășurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității."

Potrivit art. 20 din Secțiunea a 3-a - Evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților,

"(1) Dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(...)

(5) Prevederile art. 13 și 15 se aplică în mod corespunzător."

Din economia textelor legale, rezultă că, în procedura de evaluare a conflictelor de incompatibilitate, legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, această activitate implicând evaluarea declarațiilor de interese, dar și "a altor date și informații". Prin urmare, art. 13-15 nu se aplică automat și întocmai, ci "în mod corespunzător", adică în acord cu dispozițiile specifice pentru fiecare dintre proceduri. În condițiile art. 20 alin. (5) raportat la art. 15 din lege, solicitarea oricărei instituții și autorități publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, de documente și informații necesare desfășurării activității de evaluare, se face cu obligația păstrării confidențialității, iar ulterior informării persoanei evaluate, dacă în urma primei etape a procedurii se identifică o situație de încălcare a regimului conflictelor de interese sau a unei incompatibilități, inspectorul de integritate este obligat să solicite punctul de vedere scris al acesteia și poate solicita suplimentar orice informații, inclusiv nepublice.

În mod corect a apreciat instanța de fond că procedura de informare a fost îndeplinită de către inspectorul de integritate, fiind respectate etapele și procedurile activității de evaluare, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Datele și actele inițiale au fost obținute de ANI de la instituțiile ce vizau funcția publică și calitatea deținută de recurent, funcția exercitată în cadrul B. și veniturile realizate de acesta, aceste date fiind exclusiv publice, din acest punct de vedere neputându-se aprecia că raportul de evaluare/procedura de evaluare ar fi lovite de nulitate absolută. Astfel, contrar alegațiilor sale, informațiile furnizate de Primăria Municipiului Iași, de Oficiul Național al Registrului Comerțului, de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și de B. nu erau informații nepublice care să fie necesar a fi obținute după invitarea sa la a-și prezenta un punct de vedere, ci erau informații publice, rezultând din înscrisuri și evidențe ale autorităților publice locale și din registrul comerțului.

Înalta Curte reține ca nefondată și critica nerespectării principiului proporționalității, principiu cu privire la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-40/21, a apreciat că este obligatoriu a fi avut în vedere în analiza legalității raportului de evaluare.

Se arată în cuprinsul hotărârii pronunțate de CJUE că principiul proporționalității trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care prevede o măsură constând în interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane față de care s-a constatat existența unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcții, cu condiția ca, având în vedere toate împrejurările relevante, aplicarea acestei legislații să conducă la aplicarea unei sancțiuni adecvate gravității încălcării pe care o reprimă, ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională. Această situație nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situației personale, profesionale și economice a acestei persoane se dovedește deosebit de grav.

De asemenea, se reține, prin aceeași hotărâre, că articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care prevede o măsură constând în interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane față de care s-a constatat existența unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcții, cu condiția ca persoana în cauză să aibă efectiv posibilitatea de a contesta legalitatea raportului în care s-a efectuat această constatare și a sancțiunii aplicate în temeiul acestuia, inclusiv proporționalitatea acesteia.

Subliniindu-se, în cuprinsul hotărârii anterior menționate, faptul că legislația internă permite un control efectiv și deplin al rapoartelor de evaluare întocmite de ANI în aplicarea Legii nr. 176/2010, instanțele de contencios administrativ având competența de evalua legalitatea rapoartelor de evaluare și pe aceea de a anula aceste acte când constată că sunt nelegale, înlăturând implicit și sancțiunile și eventualele interdicții condiționate de constatare a conflictului de interese, se arată că în privința duratei interdicției prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu este recunoscută prin legea internă nicio posibilitate de individualizare.

Presupunând că legalitatea raportului de evaluare în discuție în litigiul principal este confirmată, instanța europeană menționează că revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, având în vedere toate împrejurările pertinente, dacă severitatea sancțiunii aplicate în temeiul articolului 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 rămâne adecvată gravității conflictului de interese constatat în raport, ținând seama de obiectivul urmărit de legea amintită.

În cazul în care nu aceasta va fi situația, instanța menționată ar trebui să interpreteze legislația respectivă, în măsura posibilului, în sensul că permite aplicarea unei sancțiuni proporționale, dar care rămâne efectivă și disuasivă, cu respectarea Deciziei 2006/928.

Această situație nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situației personale, profesionale și economice a acestei persoane se dovedește deosebit de grav.

Din această perspectivă, Înalta Curte, pe lângă cele reținute de prima instanță, considerente pe care le validează, apreciază că, în prezenta cauză, contextul factual nu relevă o situație de genul celor la care se face referire în cauza C-40/21, nefiind dovedite împrejurări de natură a caracteriza încălcarea săvârșită de recurentul-reclamant ca fiind una de o semnificație absolut redusă, pentru a se putea aprecia că interdicțiile antrenate de menținerea raportului de evaluare sunt vădit disproporționale corelat cu nivelul încălcării.

Contrar alegațiilor recurentului-reclamant, regimul juridic al incompatibilităților este unul obiectiv, nefiind condiționat de existența intenției sau a unui prejudiciu concret, scopul său fiind cel de a asigura obiectivitatea și de a evita conflictele de interese și de a crea un cadru legal care să garanteze că un funcționar public sau o persoană cu demnitate publică nu se află în situații care ar putea compromite independența și imparțialitatea deciziilor sale.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte apreciază că interdicția de a exercita o funcție eligibilă pe o perioadă de 3 ani nu constituie o restrângere absolută a dreptului de a fi ales, ci o limitare temporară și proporțională, justificată de interesul public superior privind integritatea funcției publice. De altfel, această interdicție nu afectează dreptul de vot sau de exprimare politică, nu împiedică exercitarea altor drepturi civile sau politice și, nu în ultimul rând, este strict legată de constatarea unei incompatibilități, fără a presupune o sancțiune penală sau disciplinară.

Astfel, nu pot fi reținute criticile recurentului față de hotărârea recurată din perspectiva încălcării principiului proporționalității, interdicția fiind justificată, proporțională și necesară într-o societate democratică, în vederea protejării încrederii publicului în instituțiile statului, cu atât mai mult cu cât, după cum însuși recurentul susține, are o carieră politică consistentă iar a fi politician este o profesie.

În fine, nici alegațiile recurentului vizând soluția de respingere ca inadmisibilă a excepțiilor de nelegalitate a Protocoalelor încheiate de pârâta Agenția Națională de Integritate cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și cu Oficiul Național al Registrului Comerțului, nu sunt fondate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Deci, actul administrativ, pentru a fi supus cenzurii instanțelor judecătorești, trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situație juridică subiectivă sau obiectivă.

Or, protocoalele de colaborare la care face referire recurentul nu au trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la autorități publice, scopul încheierii lor nefiind producerea de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ, ci doar de a constitui un instrument procedural aferent prelucrării de date cu caracter personal, în condițiile legii, în îndeplinirea atribuțiilor cu care părțile sunt învestite prin lege.

Astfel, protocolul reprezintă o procedură scrisă încheiată între autorități publice, în baza unor prevederi legale exprese, prin care se prevăd operațiuni administrative complexe pe care autoritățile semnatare trebuie să le efectueze în comun, în vederea exercitării atribuțiilor legale și comune.

Deși este un act juridic, protocolul nu naște, modifică sau stinge drepturi și obligații noi instituite în vederea organizării generale a legii sau a executării în concret a legii, ci reia fidel, texte din legi, ordonanțe sau hotărâri, după caz, ce privesc atribuțiile comune ale autorităților în domeniile lor de activitate. Protocolul însuși izvorăște din acte administrative normative și individuale, fiind o simplă formă scrisă de executare în concret, unitar și imediat a atribuțiilor legale. Efectele juridice nu sunt unele noi și directe, ci ele rezultă chiar din textul actelor normative în temeiul cărora s-au încheiat protocoalele.

În acest sens, este de reținut că manifestarea de voință a celor două instituții publice semnatare, în sensul configurării conținutului dreptului/obligației de cooperare/colaborare instituțională prin stabilirea unui corp comun de proceduri interne, reguli procedurale de urmat de către acestea cu ocazia diferitelor proceduri, inclusiv judiciare, nu a fost exprimată în regim de putere publică și nici nu a fost emisă în vederea executării/organizării în concret a legii, nefiind aptă, prin ea însăși, a schimba realitatea juridică.

Rezultă că protocolul nu are caracterul unui act administrativ, ci este un act intern al celor două instituții între care s-a încheiat, Agenția Națională de Integritate - Agenția Națională de Administrare Fiscală sau Agenția Națională de Integritate - Oficiul Național al Registrului Comerțului, având ca obiect instrumentarea unui schimb de informații între cele două autorități, astfel cum este prevăzut în Legea specială nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile recurentului-reclamant sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, ci a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 165 din 5 iunie 2024 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.