ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1104/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 23.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, solicitând anularea disp. Cap. 4.4.6 - art. 245 alin. (2) și (3) din Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700 din 9 iulie 2014, care adaugă în mod nepermis la lege (art. 34 din Legea 7/1996), textele atacate prevăzând solicitări disproporționate privind proba reconstituirii cărții funciare.

Prin sentința civilă nr. 1014 din data de 31 mai 2022, Curtea de Apel București, secția VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1014 din data de 31 mai 2022 a Curții de Apel București, secția VIII -a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A., B. și C..

Prima critică de nelegalitate vizează interpretarea greșită de către instanța de fond a raportului dintre norma primară și norma secundară. Recurentele susțin că dispozițiile art. 245 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 700/2014 impun cerințe excesive și disproporționate în procedura de reconstituire a cărții funciare, precum prezentarea titlului de proprietate, a certificatului fiscal și a altor acte justificative, cerințe care nu se regăsesc în textul art. 34 din Legea nr. 7/1996. Potrivit acestui articol, reconstituirea cărții funciare se poate dispune de registratorul de carte funciară, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesați, pe baza unei încheieri, utilizând toate înscrisurile și documentațiile tehnice existente, precum și situația dreptului de proprietate. Recurentele arată că norma primară nu impune prezentarea unui titlu de proprietate sau a certificatului fiscal, ci permite reconstituirea pe baza oricăror înscrisuri relevante, inclusiv copii fidele ale cărții funciare pierdute, cum este cazul în speță.

A doua critică privește disproporția evidentă între cerințele impuse în cazul reconstituirii la cerere și cele prevăzute pentru reconstituirea din oficiu, reglementată de art. 246 din același Ordin. Recurentele subliniază că, în cazul reconstituirii din oficiu, nu se impune prezentarea titlului de proprietate sau a certificatului fiscal, ci doar constatarea inutilizabilității cărții funciare prin referat întocmit de personalul biroului teritorial. Această diferență de tratament este considerată nejustificată și contrară principiului proporționalității, cu atât mai mult cu cât în situația recurentelor există o copie fidelă a cărții funciare, emisă anterior de biroul de carte funciară, iar originalul a fost pierdut din culpa instituției.

A treia critică se referă la imposibilitatea obiectivă de a prezenta actele solicitate de Ordinul nr. 700/2014, în contextul în care imobilele au fost preluate de stat prin naționalizare, iar autorii recurentelor au formulat cereri de revendicare în temeiul Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, recurentele nu dețin titluri de proprietate sau certificate fiscale, iar solicitarea acestor acte în vederea reconstituirii cărții funciare este excesivă și neadaptată situației juridice particulare.

În fine, recurentele invocă dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, arătând că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului judecătoresc în cadrul acțiunii în anulare, iar instanța de fond a omis să analizeze în mod real legalitatea dispozițiilor contestate din perspectiva normei primare și a principiilor de drept administrativ aplicabile.

În concluzie, recurentele solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii în contencios administrativ, cu consecința anulării dispozițiilor art. 245 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 700/2014, ca fiind contrare prevederilor art. 34 din Legea nr. 7/1996 și principiului proporționalității, în contextul unei situații juridice particulare în care reconstituirea cărții funciare este împiedicată în mod nejustificat de cerințe administrative excesive.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata - pârâtă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a invocat excepția nulității recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în raport cu prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și urmează să o respingă, întrucât criticile de nelegalitate invocate pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Recurentele - reclamante au indicat normele de drept material pe care consideră că prima instanță le-a aplicat în mod greșit, precum și argumentele pe care își întemeiază criticile formulate prin cererea de recurs, astfel că excepția nu poate fi reținută.

Pe fondul cauzei, analizând sentința recurată în raport cu criticile formulate, cu apărările din întâmpinare și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, reclamantele au solicitat anularea dispozițiilor art. 245 alin. (2) și (3) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014, susținând că aceste prevederi ar adăuga în mod nepermis la norma primară prevăzută de art. 34 din Legea nr. 7/1996, prin impunerea unor cerințe excesive privind proba reconstituirii cărții funciare.

Instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în mod corect că dispozițiile contestate nu contravin normei primare, ci o dezvoltă în mod legitim, în conformitate cu prevederile art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Astfel, art. 34 din Legea nr. 7/1996 prevede că reconstituirea cărții funciare se face pe baza înscrisurilor și documentațiilor tehnice existente, precum și a situației dreptului de proprietate, fără a detalia natura acestor înscrisuri.

În acest context, dispozițiile art. 245 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 700/2014 vin să precizeze conținutul cererii și tipologia actelor justificative necesare, fără a depăși cadrul legal stabilit de legea specială.

Înalta Curte reține că nu poate fi primită susținerea recurentelor potrivit căreia cerințele impuse de Ordinul nr. 700/2014 ar fi disproporționate și inaplicabile în situații precum cea din speță, în care imobilele au fost preluate de stat prin naționalizare, iar documentele justificative nu mai pot fi obținute.

Aspectele invocate nu țin de legalitatea normei secundare, ci de aplicarea acesteia în cadrul procedurii administrative derulate în fața biroului de carte funciară, care este singurul competent să aprecieze asupra caracterului probator al înscrisurilor depuse iar eventualele dificultăți în dovedirea dreptului nu justifică anularea normei.

De asemenea, critica referitoare la diferența de regim juridic între reconstituirea la cerere și cea din oficiu, reglementată de art. 246 din același Ordin, nu poate conduce la concluzia nelegalității dispozițiilor contestate.

Reconstituirea din oficiu reprezintă o procedură distinctă, declanșată prin inițiativa autorității administrative, în temeiul constatării caracterului inutilizabil al cărții funciare, fiind reglementată în condiții specifice. Diferențele de regim juridic față de reconstituirea la cerere sunt justificate prin natura demersului administrativ și prin obligația instituției de a gestiona corespunzător arhivele publice. În schimb, cerințele impuse în cazul reconstituirii la cerere sunt rezonabile și se circumscriu scopului legii, acela de a garanta legalitatea și certitudinea înscrierilor în cartea funciară

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului și, pe fond, va respinge recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimată.

Respinge recursul declarat de reclamantele A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1014 din 31 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.