ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.12.2025

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 946/2025

HOTĂRÂRE
30.12.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 946/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 30 decembrie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 17 decembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 2502 C. proc. pen. cu trimitere la art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatele SC" A." S.R.L. și SC "B." S.R.L. de constatare a încetării de drept a măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă și menținută în dosar nr. x/2024.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, prin ordonanța din data de 10.08.2023 procurorul a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri:

Pe parcursul judecării cauzei la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, la data de 26.11.2024 a fost creat dosarul asociat nr. x/2024, iar prin încheierea penală nr. 425/12.12.2024, în temeiul art. 250

2

din C. proc. pen., au fost menținute, până la o nouă verificare, măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc nr. 342/137/P/2023 din data de 10.08.2023, privind pe inculpații SC "A." S.R.L., având CUI x, cu sediul în jud. Bistrița Năsăud, și adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat E., cu sediul în jud. Bistrița Năsăud și SC "B." S.R.L., având CUI x cu sediul în jud. Bistrița Năsăud, și adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat E., cu sediul în jud. Bistrița Năsăud, asupra următoarelor bunuri:

- autoutilitara marca C. cu nr. de înmatriculare x de culoare roșu, serie șasiu x, proprietatea A. S.R.L., CUI x, cu sediul în jud. Bistrița Năsăud;

- semiremorca marca D. cu nr. de înmatriculare x, de culoare negru, serie șasiu x, proprietatea A. S.R.L., CUI x, cu sediul în jud. Bistrița Năsăud;

- cantitatea de 12,03 mc lemn rotund rășinoase ce a fost transportată fără documente specifice de transport.

La data de 26.11.2024, inculpatele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au formulat memoriu prin care au invocat, printre altele, aspecte privind încetarea măsurilor asiguratorii asupra autoutilitarei marca C., cu nr. de înmatriculare x, de culoare roșu, serie șasiu x, și a semiremorcii marca D. cu nr. de înmatriculare x, de culoare negru, serie șasiu x, proprietatea societății A. S.R.L., apreciind că această măsură nu mai este la acest moment procesual necesară, oportună și proporțională.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a apreciat că la respectivul moment, raportat la natura și gravitatea faptelor ce fac obiectul cauzei și de care sunt acuzați inculpații, ingerința în drepturile lor nu poate fi considerată ca disproporționată, măsurile asigurătorii fiind proporționale și necesare în raport de scopul urmărit. S-a reținut că o asemenea măsură este compatibilă cu prezumția de nevinovăție și respectă exigențele impuse de art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând ordonanța prin care a fost menținută măsura asiguratorie, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a constatat că motivele care au justificat menținerea ei subzistă, neintervenind împrejurări noi care să atragă restrângerea sau ridicarea măsurii, fiind instituită în scopul confiscării, în eventualitatea în care inculpații vor fi găsiți vinovați de instanță cu ocazia soluționarea fondului, fără a aduce atingere prezumției de vinovăție de care beneficiază aceștia până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Apreciind că măsura asiguratorie a fost instituită cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de lege, iar de la momentul menținerii sale nu au intervenit împrejurări noi care să justifice restrângerea sau ridicarea sa, precum și faptul că măsura este proporțională cu gravitatea pretinselor fapte imputate inculpaților, aceasta a fost menținută de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc până la o nouă verificare.

Împotriva sentinței penale nr. 280 din data de 17 aprilie 2025 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr. x/2024, în termen legal, au formulat apel F., G., S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., următorul termen de judecată fiind stabilit în cauză pentru data de 16 ianuarie 2026.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori la data de 15.12.2025 sub nr. x/2024/a3, inculpatele apelante SC" A." S.R.L. și SC "B." S.R.L. au solicitat:

Cu privire la solicitarea de a se constata ca fiind încetate de drept măsurile asiguratorii, Curtea a apreciat că, în absența unei dispoziții explicite în materia măsurilor asiguratorii, care nu sunt luate pentru un anumit termen, nu poate fi incidentă sancțiunea încetării de drept în condițiile art. 268 alin. (2) C. proc. pen., prin încălcarea obligației instanței de judecată de a proceda la verificarea legalității și temeiniciei măsurii procesuale. De asemenea, Curtea a considerat că nu este incidentă nici încetarea de drept în condițiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen., întrucât legiuitorul nu a prevăzut expres o sancțiune incidentă în cazul nerespectării termenelor maximale prevăzute de art. 250

2

Curtea a considerat că încetarea măsurii asiguratorii trebuie prevăzută explicit de lege, astfel cum legiuitorul a procedat în ipoteza reglementată de art. 397 alin. (5) C. proc. pen.. potrivit căruia măsurile asigurătorii încetează de drept în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii prin care acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., iar persoana vătămată nu a introdus acțiune la instanța civilă. Mai mult, a apreciat Curtea, această omisiune legislativă nu poate fi complinită printr-o interpretare prin analogie a normelor procesual penale din materia altor măsuri guvernate de condiții specifice în care aceste măsuri pot fi luate, menținute sau ridicate.

Curtea a mai reținut că, ingerința instituirii măsurilor obligatorii asupra dreptului de proprietate reprezintă rațiunea legiferării obligației procedurale a efectuării de către organele judiciare în cursul procesului penal a analizei testului de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).

Concluzionând, Curtea a reținut că această rațiune nu a determinat însă legiuitorul să atașeze instituirii obligației și sancțiunea încetării de drept a măsurii asiguratorii, în cazul în care măsura nu a fost verificată în termen. S-a constatat că excede rațiunii avute în vedere de către legiuitor considerentul apărării, în sensul că neverificarea în termen a măsurii asiguratorii atrage sancțiunea încetării de drept, cu atât mai mult cu cât legislația incidentă în materia măsurilor asigurătorii prevede expres cazurile în are măsura asiguratorie încetează de drept. În opinia Cuții, crearea pe cale de interpretare judiciară a unui caz de încetare de drept într-o materie în care legiuitorul a prevăzut expres cazurile care atrag încetarea de drept excede puterii de interpretare judiciară.

Examinând încheierea atacată, prin raportare la criticile formulate, la dispozițiile legale incidente în materia măsurilor asigurătorii, precum și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, apreciază contestația formulată de inculpatele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestatoarele critică încheierea pronunțată de Curtea de Apel Suceava, solicitând admiterea cererii de constatare a încetării de drept a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurator, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de 1 an prevăzut de 250

2

S-a susținut de către cele două contestatoare că, de la data pronunțării încheierii penale nr. 425 din data de 12.12.2024 și până la împlinirea termenului de 1 an prevăzut de de 250

2

Astfel, în opinia contestatoarelor, nerespectarea acestui termen ar atrage incidența sancțiunii procesuale reglementate de art. 268 alin. (2) C. proc. pen.., respectiv încetarea de drept a efectelor măsurii asigurătorii, cu consecința necesară a ridicării acesteia.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 250

2

Aceste dispoziții legale instituie în sarcina organelor judiciare obligația de a verifica, din oficiu, subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 an în camera preliminară ori în cursul judecății.

Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activității de urmărire penală și de judecată la nivel național.

Astfel, potrivit expunerii de motive la actul normativ susmenționat, justificarea inserării unui asemenea text de lege a fost următoarea:

"În practică, au mai fost semnalate cazuri în care Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depășind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficiența măsurilor aflate la dispoziția ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporționate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spații, proprietatea unor terți de bună credință având calitatea de custode ai bunurilor, precum și cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuțiilor ANABI, avansate din bugetul instituției ar putea fi disproporționate prin raportare la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidențiată de către procurori și judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni".

Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporționalității lor raportat la ingerința adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Legiuitorul nu a instituit, însă, în mod expres, și o consecință, în sens de sancțiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potențial neverificate în intervalul de timp impus.

Cu toate acestea, în această materie nu pot fi aplicate, prin analogie, prevederile art. 241 C. proc. pen.., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive, cele două categorii de măsuri procesuale având natură juridică și consecințe fundamental diferite asupra drepturilor individuale, astfel că exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituții în cadrul celeilalte.

De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală și în privința măsurilor asigurătorii, situațiile de încetare de drept a măsurilor preventive prevăzute de art. 241 C. proc. pen.. nu pot fi extinse, prin analogie, și în privința celor dintâi.

De altfel, pentru cele două categorii de măsuri procesuale legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor. Astfel, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate și menținute și nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal.

În plus, textul în discuție (art. 241 C. proc. pen..) nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare și aplicare.

Mai mult, deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 250

2

Or, în condițiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lui, este evident că termenele de 6 luni și de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depășire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și nu poate fi aplicată prin analogie și în cazul măsurilor asigurătorii.

O atare concluzie este susținută și de constatarea că, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres o singură situație în care acestea încetează de drept, respectiv, în cazul în care în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii prin care acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., persoana vătămată nu a introdus acțiune la instanța civilă [art. 397 alin. (5) C. proc. pen..].

De altfel, aceeași opinie a exprimat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa recentă (încheierea din 21 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, încheierea nr. 735 din 02 septembrie 2021, deciziile nr. 524/A din 25 mai 2021 și nr. 382 din 14 iunie 2022 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, etc).

Totodată, Înalta Curte constată că, în ipoteza examinată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) C. proc. pen.., întrucât această dispoziție legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menținute, astfel că dispozițiile legale precitate nu-și găsesc aplicabilitate în materia de referință.

Prin urmare, raportat la cele ce preced, se apreciază că solicitarea contestatorului de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 an prevăzut de art. 250

2

Mai mult, Înalta Curte constată faptul că, ulterior încheierii penale nr. 425 din data de 12 decembrie 2024, prin care Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc nr. 342/137/P/2023 din data de 10.08.2023 față de inculpatele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., aceeași instanță, prin sentința penală nr. 280 din data de 17 aprilie 2025, în baza art. 68 alin. (21) din Codul Silvic și a art. 112 C. pen., a dispus confiscarea cantității de 12,03 mc lemn rotund rășinoase ce a fost transportată fără documente specifice de transport.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra autoutilitarei marca C. cu nr. de înmatriculare x de culoare roșu, serie șasiu x, proprietatea A. S.R.L., CUI x, cu sediul în jud. Bistrița Năsăud și a semiremorcii marca D. cu nr. de înmatriculare x, de culoare negru, serie șasiu x, proprietatea A. S.R.L., CUI x, cu sediul în jud. Bistrița Năsăud.

Față de această împrejurare, contrar celor susținute de către contestatoare, în sensul că instanța, în termen de un an, nu a procedat din oficiu la nicio verificare a subzistenței temeiurilor care au justificat luarea și menținerea măsurii asigurătorii, este nefondată, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, prin sentința penală nr. 280 din data de 17 aprilie 2025, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a menținut măsurile asigurătorii.

Față de cele ce preced, se constată că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel încât nu se impune reformarea acesteia, motiv pentru care, în temeiul art. art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. raportat la art. 250

1

coroborat cu art. 250

2

Față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., contestatoarele vor fi obligate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariile cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpatele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., în cuantum de câte 377 RON, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din data de 17 decembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatoarele la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpatele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., în cuantum de câte 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 decembrie 2025.

Sursă