ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 835/2025

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 13 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea contestatorului-petent A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 272-275 din C. proc. pen. raportat la art. 1, art. 24, art. 56 din Constituția României, ca inadmisibilă.

S-a făcut mențiunea căii de atac a recursului în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 272-275 din C. proc. pen.

În notele scrise depuse la dosar, acesta a susținut că prevederile art. 272-275 din C. proc. pen. sunt constituționale numai în măsura în care, până la acordarea cuvântului pe fond, există dovezi ale stabilirii cuantumului cheltuielilor avansate de stat, conform elementelor de fapt prevăzute de art. 97 din C. proc. pen., respectiv a bonurilor, chitanțelor, a facturilor, a normativelor, pentru că numai așa acestea pot fi cunoscute de parte, iar aceasta își poate exercita dreptul la apărare, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru ca procurorul de ședință, în virtutea interesului general, să nu fie exclus de la stabilirea tuturor consecințelor procesului penal, fapt care dacă se întâmplă, este sancționat întotdeauna cu nulitatea absolută, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

A susținut că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare formulate, inclusiv legătura cu soluționarea cauzei, sens în care a făcut trimitere la dosarul nr. x/2025 al Curții de Apel Ploiești și al Tribunalui Dâmbovița, în cadrul căruia la termenul din 26.06.2025, până la darea cuvântului pe fond, nu se găsea nicio dovadă a efectuării în fapt a vreunei cheltuieli de judecată în avans. Cu toate acestea, tribunalul l-a obligat la plata a 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Petentul a mai apreciat că sunt încălcate dispozițiile art. 1, art. 24 și art. 56 din Constituția României.

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prima instanță a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de una din părtile din dosar și vizează texte de lege în vigoare, fiind îndeplinită și condiția negativă constând în aceea că dispozițiile menționate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, instanța a constatat că nu este întrunită condiția referitoare la legătura dispozițiilor legale criticate ca nefiind conforme cu legea fundamentală cu soluționarea cauzei.

Astfel, s-a constatat că deși petentul susține că dispozițiile art. 272-275 din C. proc. pen. încalcă prevederile art. 1, art. 24 și art. 56 din Constituția României, acesta nu a invocat o contradicție între respectivele dispoziții legale și un principiu sau o prevedere constituțională, ci doar a făcut trimitere la dispozițiile constituționale mai sus menționate.

În acest context, prima instanță a reținut că autorul tinde, în fapt, la modificarea textelor legislative, prin completarea sau modificarea acestora, aspect ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 272-275 din C. proc. pen., formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, recurentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26.08.2025, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 15.10.2025, când s-a dispus amânarea judecării cauzei, față de împrejurarea că procurorul nu a participat la soluționarea dosarului, nefiind o cauză care să justifice urgența, având în vedere Hotărârea nr. 2 adoptată în Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 14 octombrie 2025, recurentul a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu următoarea întrebare:

"Dacă stabilirea cheltuielilor judiciare, de care se face vorbire în art. 272 din C. proc. pen., s-a făcut în mod subiectiv de către judecătorii instanțelor penale, după rămânerea în pronunțare, fără ca în prealabil, până la darea cuvântului pe fond, existența respectivelor să fi fost pusă în discuția părților și a procurorului de ședință, este admisibilă, ulterior, pe cale separată, invocarea nulității absolute de către oricine are un interes, datorită nerespectării dreptului fundamental la apărare al părților, garantat pe tot parcursul de art. 24 din Constituția României și art. 10 din C. proc. pen., precum și datorită excluderii procurorului de ședința de la stabilirea tuturor consecințelor procesului penal, fapt sancționat expres cu nulitatea absolută potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen..?"

De asemenea, la data de 24 noiembrie 2025, recurentul a transmis o cerere prin care a solicitat să se aibă în vedere că în dezlegarea înțelesului prevederilor art. 272 din C. proc. pen. sunt incidente prevederile art. 475 și art. 476 din C. proc. pen., și nu prevederile similare din materia civilă pe care din eroare le-a invocat.

La termenul de judecată din 26.11.2025 au avut loc dezbaterile, concluziile recurentului și ale parchetului fiind redate pe larg în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

În esență, recurentul a solicitat admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din C. proc. pen.

În ceea ce privește recursul formulat, a solicitat admiterea acestuia și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 272-275 din C. proc. pen., apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv condiția vizând legătura cu soluționarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în esență, respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu întrebarea formulată de recurent, ca inadmisibilă, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.

Referitor la recursul formulat, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, întrucât în realitate se tinde la modificarea/completarea textelor de lege ce fac obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prealabil, în ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de control judiciar constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii formulate de recurent.

Astfel, din examinarea dispozițiilor art. 475 din C. proc. pen. se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiții: să existe o cauză în curs de judecată, iar instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea ei în ultimă instanță; soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare.

Raportând aceste condiții de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, Înalta Curte consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiții.

Astfel, în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită din perspectiva inexistenței unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deși în cuprinsul dispozițiilor art. 475 din C. proc. pen. nu se menționează expres, cu ocazia verificării admisibilității sesizării, trebuie analizată și existența unei veritabile chestiuni de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Referitor la sintagma "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei", în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).

În jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie efectuată, conform art. 475 din C. proc. pen., doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții (Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015; Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016). Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura hotărârii prealabile nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate (Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016).

În prezenta cauză în care a fost formulată cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se impune observația că nu există dificultăți de interpretare a dispozițiilor supuse dezlegării ce impun apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

De altfel, problema de drept care face obiectul prezentei sesizări nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normei juridice incidente fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanței supreme în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile.

Potrivit dispozițiilor art. 272 din C. proc. pen., cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, administrarea și, după caz, valorificarea în cursul procesului penal a bunurilor indisponibilizate, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părți.

Înalta Curte observă că prin întrebarea formulată, în esență, recurentul este interesat dacă poate invoca nulitatea absolută a cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina sa, în condițiile în care apreciază că acestea au fost stabilite în mod subiectiv de către judecător, după ce au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, iar la dosar nu există dovezi în sensul art. 97 din C. proc. pen., și atât el, cât și procurorul nu au participat la stabilirea acestora. Cu alte cuvinte, ceea ce urmărește recurentul este ca textul de lege să prevadă că respectivele cheltuieli trebuie dovedite prin mijloace de probă, respectiv chitanțe, bonuri, normative, și să se pună în discuția părților stabilirea acestora.

Or, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența de a modifica dispoziția legală pe calea mecanismului prev. de art. 475 din C. proc. pen. pentru a introduce în cadrul dispozițiilor art. 272 din C. proc. pen. condiția potrivit căreia cheltuielile judiciare să fie dovedite prin mijloace probă și să fie stabilite după punerea în discuția părților.

Pe cale de consecință, având în vedere aspectele menționate anterior, instanța de control judiciar urmează a respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 13 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, Înalta Curte constată că este nefondat în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, Înalta Curte, în recurs, examinând cerințele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 necesare a fi îndeplinite cumulativ pentru admiterea cererii de sesizare, constată că, în speță, sunt îndeplinite primele trei condiții prevăzute de lege, respectiv: excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată (Curtea de Apel Ploiești) învestite cu soluționarea contestației împotriva sentinței penale nr. 202 din 07.05.2025 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2025, de către o persoană având calitatea de contestator în speță și vizează texte de lege aflate în vigoare (art. 272 - 275 din C. proc. pen.), care nu au fost anterior declarate neconstituționale în raport cu criticile formulate.

Însă, referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.

Înalta Curte subliniază că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză. Legătura dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este, prin urmare, o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Mai exact, această condiție presupune ca norma invocată să orienteze soluția din cauză.

În acest sens, Înalta Curte reamintește că, însăși Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 385 din 04 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019), a stabilit că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, raportat la caracterul de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, relevanța excepției de neconstituționalitate trebuie analizată în concret în raport cu procedura și faza procesuală în care este invocată.

În aceste coordonate, procedând la evaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 272-275 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că recurentul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate vizând dispozițiile anterior menționate, în cauza nr. 256/120/2025 a Curții de Apel Ploiești, având ca obiect contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 202 din 07.05.2025 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.

În esență, se reține că, prin cererea de sesizare, autorul excepției pretinde că textele de lege criticate, care se referă la cheltuielile judiciare, sunt constituționale doar în măsura în care, până la acordarea cuvântului pe fondul cauzei, la dosarul cauzei există dovezi ale stabilirii cuantumului cheltuielilor avansate de stat, conform elementelor de fapt prevăzute de art. 97 din C. proc. pen. (respectiv bonuri, chitanțe, facturi, normative).

Criticând pentru neconstituționalitate conținutul art. 272-275 din C. proc. pen., recurentul A. și-a exprimat nemulțumirea față de împrejurarea că prin sentința penală nr. 202 din 07.05.2025 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2025, a fost obligat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în condițiile în care acestea nu au fost dovedite prin bonuri, chitanțe, normative și nici nu au fost puse în discuția părților.

În aceste condiții, față de motivele invocate de recurent în susținerea excepției, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că nu este întrunită condiția referitoare la legătura cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale criticate ca fiind neconforme cu legea fundamentală.

Așa cum a fost formulată în cauza de față cererea de sesizare a Curții Constituționale reiese că prin excepția invocată se critică reglementarea legiuitorului în privința cheltuielilor judiciare, recurentul solicitând în realitate modificarea textului legal, în sensul introducerii condiției probării în sensul art. 97 din C. proc. pen. a cheltuielilor judiciare și punerea cuantumului stabilit în discuția părților, înainte de acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Înalta Curte constată că prin excepția invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se susțin aspecte care țin de modificarea legislativă a unor texte de lege pe care autorul excepției le contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu și Curții Constituționale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin motivele aduse în susținerea excepției de neconstituționalitate, rezultă că, în realitate, recurentul A. contestă conținutul reglementărilor legiuitorului din cuprinsul dispozițiilor legale ale art. 272-275 din C. proc. pen., prin excepția invocată tinzându-se la modificarea textului de lege în sensul dorit de acesta. Or, dispozițiile criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei având ca obiect contestația formulată de acesta.

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă și necesară între pronunțarea unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 13 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025.

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu întrebarea "Dacă stabilirea cheltuielilor judiciare, de care se face vorbire în art. 272 din C. proc. pen., s-a făcut în mod subiectiv de către judecătorii instanțelor penale, după rămânerea în pronunțare, fără ca în prealabil, până la darea cuvântului pe fond, existența respectivelor să fi fost pusă în discuția părților și a procurorului de ședință, este admisibilă, ulterior, pe cale separată, invocarea nulității absolute de către oricine are un interes, datorită nerespectării dreptului fundamental la apărare al părților, garantat pe tot parcursul de art. 24 din Constituția României și art. 10 din C. proc. pen., precum și datorită excluderii procurorului de ședința de la stabilirea tuturor consecințelor procesului penal, fapt sancționat expres cu nulitatea absolută potrivit art. 281 (1) lit. d) din C. proc. pen..?", formulată de recurentul A..

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 13 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.