ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 807/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 4/R din data de 26 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (republicată), a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 29 aprilie 2025, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul nr. x/2025, în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de acesta.

Nemulțumit fiind de această soluție, petentul A. a formulat recurs împotriva deciziei penale.

În cauză, cu ocazia dezbaterilor, din oficiu, a fost invocată excepția inadmisibilității căii de atac formulate de petent, întrucât este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând recursul formulat de petentul A., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituție, mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În raport de aceste considerații teoretice, se constată că, prin decizia recurată, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 29 aprilie 2025, pronunțate de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul nr. x/2025, în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de acesta.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, doar împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, poate fi formulată calea de atac a recursului la instanța imediat superioară.

Instanța supremă reține că legiuitorul a instituit aceste reguli speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului, ca singură cale de atac împotriva încheierii instanței de judecată, cât și la soluționarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susține încălcarea dreptului de acces la instanță sau a dreptului la apărare legiuitorul.

Acest fapt este confirmat și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, dreptul de acces la tribunale nu este absolut și că, fiind vorba despre un drept pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38).

Ca atare, având în vedere că soluția de respingere a recursului declarat de petent este definitivă, recurentul-petent a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac.

Înalta Curte reiterează că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 4/R din data de 26 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 4/R din data de 26 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.