ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 805/2025
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 805/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 34/F din data de 20 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 74 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul A., cu privire la cauza nr. 1551/62/2025 a Tribunalului Brașov, având ca obiect contestație la executare.
Nemulțumit fiind de această soluție, numitul B., care a formulat o cerere de intervenție în fața instanței de fond, a formulat recurs împotriva sentinței nr. 34/F din data de 20 iunie 2025.
În cauză, cu ocazia dezbaterilor, din oficiu, a fost invocată excepția inadmisibilității căii de atac formulate de petent, întrucât este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive.
Examinând recursul formulat de petentul B., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituție, mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
În raport de aceste considerații teoretice, se constată că, prin sentința penală recurată, s-a respins, ca nefondată, cererea de strămutare a cauzei, care constituie dosarul penal nr. x/2025 al Tribunalului Brașov, cererea fiind formulată de petentul A..
Hotărârea prin care s-a pronunțat soluția de respingere a strămutării este definitivă, în conformitate cu art. 74 C. proc. pen., care prevede:
"(1) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință. (...) (6) sentința prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac".
Ca atare, având în vedere că soluția de respingere a cererii de strămutare este definitivă, petentul a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac.
Înalta Curte reiterează că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B. împotriva sentinței penale nr. 34/F din data de 20 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2025.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B. împotriva sentinței penale nr. 34/F din data de 20 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2025.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.