ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1045, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 18.07.2024, în dosarul nr. x/2023, instanța de fond, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a condamnat pe inculpatul A. (nume purtat anterior B.), la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (20 acte materiale, dintre care 1 act material în formă consumată și 19 acte materiale rămase în faza tentativei), prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a desfășura activități în legătură cu executarea și vânzarea de imobile, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. a condamnat pe inculpatul A. (nume purtat anterior B.) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen.

În baza art. 38 alin. (2) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare, la care a adăugat 4 luni închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 4 ani închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (2) și alin. (5) C. pen., alăturat pedepsei principale rezultante, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a desfășura activități în legătură cu executarea și vânzarea de imobile, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada în care acesta a fost arestat preventiv în cauză, respectiv din 20.04.2023 până în 26.07.2023.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 392/26.07.2023 a Tribunalului Cluj, până la rămânerea definitivă a sentinței.

În temeiul art. 19 alin. (1) și alin. (5) și a art. 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1349 alin. (1), art. 1357 și art. 1382 C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de părțile civile C. și D. și obligă inculpații, în solidar, la plata către acestea a sumei de 15.000 euro, în echivalentul în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

A constatat că numiții E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. și W. nu au dorit să participe la procesul penal în calitate de persoane vătămate și nu s-au constituit părți civile.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus desființarea înscrisului fals constând în antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.10.2022, aflat în dosarul de urmărire penală, f. x.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 458/A/2025 din 19 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune în formă consumată prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., în tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., respectiv din fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 din C. pen., în tentativă la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 32 rap. la art. 322 din C. pen., formulate prin intermediul memoriului cuprinzând motivele de apel pentru inculpatul A..

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1045/2024 din data de 18.07.2024 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desființată, pe latura penală a cauzei, sub aspectul reținerii săvârșirii actelor materiale ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., în sarcina inculpatului, referitor la numiții E., F., G., I., J., L., N., O., P., Q., S. și W., al cuantumului pedepselor stabilite, al pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. și al cuantumului cheltuielilor judiciare la plata cărora au fost obligați inculpații în primă instanță, și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

S-au înlăturat din conținutul infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) și (2), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., actele materiale referitoare la numiții E., F., G., I., J., L., N., O., P., Q., S. și W..

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de înșelăciune comisă în dauna persoanelor vătămate C. și D., M., R., T., U., V., H. și K., prev. de art. 244 alin. (1) și (2), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale, dintre care unul în formă consumată, restul în formă tentată) de la 3 ani și 8 luni închisoare la 2 ani și 8 luni închisoare.

S-a menținut pedeapsa stabilită de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 din C. pen., de un an închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani și 8 luni închisoare și 1 an închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare, care a fost sporită cu o treime din cea de-a doua, respectiv cu 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în detenție pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin dispozițiilor deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 458/A/2025 din 19 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 02.05.2025, prin avocat X..

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de înșelăciune, întrucât instanța de apel a reținut în mod eronat existența acestei infracțiuni sub aspectul consumării acesteia prin pretinsa predare a sumei de 15.000 euro în numerar de către persoanele vătămate, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare.

Inculpatul a menționat că există contradicții majore privind dovada certă a predării efective a acestei sume, în faza de urmărire penală, persoanele implicate au declarat explicit că nu doresc să formuleze plângere și nu s-au constituit ca persoane vătămate, participând la proces doar în calitate de martori. Abia în faza judecății de fond, acestea și-au modificat poziția și s-au constituit în persoane vătămate și părți civile, depunând la dosar doar copia primei pagini a antecontractului și nu înscrisul original. Instanța de fond nu a pus în discuție acest aspect esențial, care influențează în mod fundamental evaluarea obiectivă a existenței unei pagube efective.

Faptul că persoanelor vătămate li s-a înmânat doar prima pagină, deoarece acestea nu au achitat avansul promis, fapt recunoscut de martorul Y., care și-a și însușit antecontractul și a declarat că soților Z. li s-a înmânat doar prima pagină deoarece pe prima pagină erau informațiile legate de cont și de modalitatea de plată. Prin urmare, reprezintă tentative la infracțiunea de înșelăciune deoarece nu au fost urmate de plata unei sume de bani cu titlu de avans.

Inculpatul a invocat și neîndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât instanța a reținut, în mod eronat, consumarea infracțiunii de fals, deoarece înscrisul nu a fost predat, iar aceasta rezultă din declarațiile persoanelor vătămate că nu au deținut înscrisul deoarece l-au distrus, iar obținerea ulterioară a unei copii de pe înscris, de la organele de urmărire penală, nu echivalează cu consumarea infracțiunii.

Mai mult, acestea au depus o copie de pe înscris, iar nu originalul, ceea ce dovedește faptul că acestora li s-a înmânat doar o copie în vederea depunerii avansului în cont.

Cu privire la infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul A., instanțele au reținut că falsul ar consta în:

1) Atestarea calității de promitent-vânzător a lui Y.;

2) Consemnarea unor aspecte nereale privind posibilitatea de transfer al dreptului de proprietate;

3) Atestarea unor declarații și garanții neadevărate privind situația juridică a imobilului;

4) Consemnarea unor termene de predare a posesiei care nu puteau fi respectate.

Referitor la inexistența falsului cu privire la promitentul-vânzător, inculpatul a arătat că Y., care figura în antecontracte ca promitent-vânzător, avea calitatea juridică necesară pentru a încheia astfel de convenții, aspect demonstrat prin multiple probe din dosarul cauzei și neluate în considerare de instanță.

În primul rând, conform Contractului de Asociere în Participațiune din data de 24.10.2016, încheiat între Y. (în calitate de "asociat constructor") și AA. (în calitate de "asociat proprietar"), Y. dobândise dreptul legal de a edifica construcția corpului C3 și, implicit, de a încheia convenții privind apartamentele ce urmau a fi realizate.

Acest contract prevede explicit la Art. l: "Obiectul prezentului contract îl constituie asocierea în cote distincte a celor două părți, în vederea construirii și dezvoltării a trei PROIECTE imobiliare denumite în continuare PROIECT- compus în principal din 3 blocuri respectiv: CI, C2, C3." Mai mult, la Art. 6 lit. c) se stipulează că: "Asociatul proprietar se obligă să efectueze toate procedurile tehnice, legale și administrative necesare autorizării și finalizării proiectului după caz (obținere PUZ, autorizație-autorizații de construire, edificare, recepție imobile, dare în folosință, obținere acte necesare în vederea înscrierii în CF a construcțiilor edificate și în curs de edificare)."

La Art. 9 lit. b) se prevede explicit că: "10 apartamente cu 2 camere decomandate în suprafață de minim 50 mp utili, fiecare cu balcon, în Corpul C3 la etajele II-IV, precum și 10 parcări aferente acestora, apartamente ce se vor preda în maxim 24 luni de la semnarea prezentei convenții. La predare este necesar ca apartmentele să fie înscrise în Cartea Funciară." Această calitate a fost confirmată prin Procesul-verbal de atestare a identității părților nr. x din data de 24.10.2016, încheiat de avocat BB., document care conferă dată certă Contractului de Asociere în Participațiune.

În al doilea rând, calitatea de promitent-vânzător a lui Floarea lanson Y. este confirmată și de acțiunile ulterioare ale persoanelor vătămate, care au recunoscut în mod implicit legitimitatea sa ca parte contractantă.

În concluzie, mențiunea privind calitatea de promitent-vânzător a lui Floarea lanson Y. nu poate fi considerată o "faptă sau împrejurare necorespunzătoare adevărului" în sensul art. 321 C. pen., fiind vorba despre o realitate juridică dovedită prin multiple acte și acțiuni ulterioare ale părților, ignorate de instanță.

Faptul că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat (falsificarea calității de promitent-vânzător a lui Y.) nu este prevăzută de legea penală rezultă și din documentele oficiale care confirmă calitatea juridică a acestuia în raport cu imobilul.

Natura juridică a antecontractului exclude falsul cu privire la obiectul contractului.

Antecontractul de vânzare-cumpărare (sau promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare) este prin natura sa juridică un contract prin care părțile se obligă să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare. Obiectul acestui contract preliminar este o obligație de a face, nu o obligație de a da.

Conform art. 1279 C. civ., promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate clauzele contractului promis, în lipsa cărora părțile pot completa promisiunea. Însă, pentru validitatea unui antecontract, bunul nu trebuie să existe sau să fie în circuitul civil la momentul încheierii acestuia, fiind suficient să fie determinat sau determinabil.

Prin urmare, nu se poate susține că menționarea unor apartamente care urmau să fie construite în viitor ar constitui un element fals în sensul art. 322 C. pen.

Acuzația privind construirea fără autorizație reprezenta o faptă distinctă, care face obiectul unui alt dosar penal (nr. x/2018), aflat încă în curs de judecată. Această acuzație nu poate fi automat transpusă în contextul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece continuarea construcțiilor fără autorizație nu demonstrează falsitatea antecontractelor, ci constituie o problemă legală distinctă, care în prezent nu a fost soluționată de Tribunalul Cluj.

Practic, atât instanța de fond cât și instanța de apel s-au pronunțat cu privire la fapta care face obiectul dosarului penal (nr. x/2018), în prezent aflată în faza de judecată.

Mai mult, inculpatul a subliniat că responsabilitatea obținerii autorizației de construire pentru corpul C3 revenea Iui Y., în calitate de "asociat constructor", conform Contractului de Asociere în Participațiune din data de 24.10.2016. Acest aspect rezultă clar din art. 6 lit. c) al contractului, care stipulează că "Asociatul constructor se obligă să efectueze toate procedurile tehnice, legale și administrative necesare autorizării și finalizării proiectului, inclusiv obținerea PUZ, autorizații de construire, etc."

Inculpatul A. nu avea nici calitatea juridică și nici responsabilitatea legală de a obține autorizația de construire pentru corpul C3, această obligație revenind în mod explicit lui Y.. Prin urmare, nu se poate susține că inculpatul ar fi falsificat mențiuni privind autorizația de construire, având în vedere că nu el era responsabil de obținerea acesteia, iar datorită faptului că exista o contestație pe rol împotriva deciziei autorităților de a suspenda continuarea lucrărilor a făcut imposibilă finalizarea acestora.

Cu privire la consemnarea unor aspecte nereale privind posibilitatea de transfer al dreptului de proprietate, s-a arătat că promisiunea de vânzare-cumpărare nu este un înscris falsificabil în sensul art. 322 C. pen., deoarece, conform doctrinei și jurisprudenței, falsul în înscrisuri sub semnătură privată presupune o contrafacere sau alterare a unui înscris astfel încât acesta să creeze o realitate juridică inexistentă.

În speță, antecontractul de vânzare-cumpărare nu transferă dreptul de proprietate, ci doar creează o obligație de a încheia un contract autentic în viitor.

În consecință, inserarea unui termen de predare care ulterior s-a dovedit a fi nerealist nu echivalează cu o alterare a înscrisului în sensul art. 322 C. pen., această clauză reprezintă o simplă estimare contractuală și nu o informație factuală modificată în mod fraudulos.

Totodată, lipsește scopul specific infracțiunii de fals deoarece potrivit art. 322 C. pen., în sensul că falsificarea unui înscris trebuie să fie realizată "în scopul de a produce consecințe juridice". În cazul de față, promisiunea de vânzare nu a fost folosită pentru a crea o realitate juridică falsă, ci doar pentru a formaliza o convenție între părți. Mai mult, la momentul încheierii actului, părțile au avut posibilitatea să constate stadiul lucrărilor, ceea ce înlătură orice inducere în eroare efectivă.

În cauză, inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., reținându-se că ar fi consemnat în antecontracte de vânzare-cumpărare fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la calitatea promitentului-vânzător, obiectul contractului, precum și termenii predării imobilelor.

Analiza atentă a faptelor arată că acestea nu corespund modelului abstract al infracțiunii de fals, astfel:

• Lipsa elementului material de falsificare:

a) Promitentul-vânzător, Y., avea calitatea legitimă de asociat constructor, în baza Contractului de Asociere în Participațiune din 24.10.2016. Această calitate a fost confirmată juridic și ulterior, prin rezoluțiunile și novațiile încheiate cu persoanele vătămate.

b) Antecontractele vizau obligații de a face (încheierea unui contract viitor), iar bunurile vizate puteau fi viitoare, aspect permis explicit de C. civ.. Prin urmare, inexistența imediată a bunului nu constituie element de falsificare, ci aspect ce ține de executarea viitoare a obligațiilor contractuale.

c) Autorizația de construcție reprezenta o obligație contractuală asumată pentru viitor, responsabilitatea obținerii acesteia revenind exclusiv societății constructoare S.C. CC. S.R.L., conform sentinței civile nr. 1156/2019. Mențiunea referitoare la această obligație nu constituie o falsificare, ci o clauză contractuală orientată spre executarea contractului.

• Lipsa intenției directe specifice infracțiunii de fals:

a) Instanțele au extrapolat elementele infracțiunii de înșelăciune (pentru care părțile s-au împăcat și procesul penal a încetat) asupra infracțiunii de fals, fără să demonstreze specific și distinct intenția directă cerută de norma penală pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

b) Toate probele administrate au vizat înșelăciunea, nu infracțiunea de fals, astfel încât nu s-a demonstrat explicit intenția inculpatului de a consemna în mod deliberat elemente false în antecontracte.

• Lipsa corespondenței dintre fapta concretă și norma de incriminare:

a) În prezenta cauză, însă, problemele invocate se referă exclusiv la obligații viitoare, nu la falsificarea unor fapte existente la momentul semnării, deoarece la momentul semnării apartamentele nu existau, fapt ce reiese și din declarațiile existente la dosar.

b) Antecontractele analizate sunt acte juridice autentice în privința părților și a obiectului (bunuri viitoare determinabile), astfel încât nu există o alterare a adevărului.

În concluzie, din analiza motivelor expuse, rezultă că faptele imputate inculpatului nu se încadrează în tiparul legal al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, lipsind atât elementele constitutive obiective cât și cele subiective specifice infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. deoarece normele de incriminare incidente în speță sunt cele prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și respectiv art. 24 alin. (1) din Legea nr. 50/1991.

Astfel, recursul în casație este justificat integral în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., fapta pentru care inculpatul a fost condamnat nefiind prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește aplicarea eronată a circumstanței agravante prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul a susținut că instanța a aplicat circumstanța agravantă privind comiterea faptei de către trei sau mai multe persoane împreună, în mod nejustificat, deoarece numitul DD. nu a fost trimis în judecată deoarece a decedat în faza urmăririi penale, iar în dosarul nr. x/2023 al aceleiași instanțe, persoana vătămată EE., deși a declarat expres că a încheiat antecontractul direct cu DD. și nu cu inculpatul A., instanțele l-au condamnat pe inculpatului A. deoarece au considerat că DD. nu a avut vreo contribuție, iar în cazul de față, deși nu s-a precizat nici cu titlu de exemplu care a fost contribuția lui DD. cu privire la infracțiunea de înșelăciune în dauna persoanelor vătămate Z., instanțele au aplicat circumstanța agravantă.

Această contradicție fundamentală între soluțiile date în două cauze distincte bazate pe aceleași probe indică o eroare gravă în evaluarea obiectivă a probelor și aplicarea legii penale. În plus, numitul DD. a declarat că nu a cunoscut despre tranzacțiile concrete efectuate, iar implicarea acestuia a fost limitată doar la deschiderea contului bancar, cont pe care era împuternicit inculpatul A..

Astfel, instanțele au aplicat circumstanța agravantă fără a demonstra contribuția reală a numitului DD., care a decedat în timpul urmăririi penale, iar în dosarul nr. x/2023, s-a stabilit că DD. a fost persoana care a întocmit antecontractul cu o altă persoană vătămată, iar circumstanța agravantă nu a fost reținută în sarcina inculpatului A..

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., magistratul asistent raportor constată că, în cuprinsul cererii este menționat numele și prenumele recurentului, semnătura apărătorului acestuia, iar decizia penală nr. 458/A/2025 din 19 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că recursul în casație a fost formulat în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În atare condiții, se observă că, pe calea recursului în casație promovat, recurentul inculpat A. a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., deoarece esența motivelor sale constau în negarea bazei factuale reținute cu caracter definitiv de instanța de apel, sub aspectul comiterii a infracțiunilor pentru care a fost condamnat, acesta susținând că elementele de tipicitate ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat nu își găsesc reflexie în vreunul dintre mijloacele de probă administrate în cauză.

Cu toate că recurentul inculpat a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în realitate, criticile acestuia au la bază o solicitare de interpretare a materialului probator, contestând, astfel, chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanța de fond și confirmată de cea de prim control judiciar.

Acesta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de înșelăciune, întrucât instanța de apel a reținut în mod eronat existența acestei infracțiuni sub aspectul consumării acesteia prin pretinsa predare a sumei de 15.000 euro în numerar de către persoanele vătămate, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare.

Totodată, inculpatul a menționat că există contradicții majore privind dovada certă a predării efective a acestei sume, în faza de urmărire penală, persoanele implicate au declarat explicit că nu doresc să formuleze plângere și nu s-au constituit ca persoane vătămate, participând la proces doar în calitate de martori. Abia în faza judecății de fond, acestea și-au modificat poziția și s-au constituit în persoane vătămate și părți civile, depunând la dosar doar copia primei pagini a antecontractului și nu înscrisul original. Instanța de fond nu a pus în discuție acest aspect esențial, care influențează în mod fundamental evaluarea obiectivă a existenței unei pagube efective.

Inculpatul a mai invocat și neîndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât instanța a reținut, în mod eronat, consumarea infracțiunii de fals, deoarece înscrisul nu a fost predat, iar aceasta rezultă din declarațiile persoanelor vătămate că nu au deținut înscrisul deoarece l-au distrus, iar obținerea ulterioară a unei copii de pe înscris, de la organele de urmărire penală, nu echivalează cu consumarea infracțiunii.

Așadar, recurentul nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Totodată, Înalta Curte subliniază că, pe calea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator cu consecința stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului, așa cum a solicitat, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparține exclusiv instanței de fond și, respectiv, instanței de apel.

Așadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație.

Argumentele prezentate de recurent trebuie să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație ce nu se regăsește în cauza de față.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Așadar, admisibilitatea recursului în casație nu presupune doar îndeplinirea unei condiții formale a indicării unuia dintre cazurile prevăzute de lege, dacă nu este îndeplinită și condiția ca dezvoltarea motivului de recurs în casație să susțină măcar aparent criticile pe care legiuitorul le-a considerat a fi posibil să fie examinate în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Îndeplinirea formală a unei condiții din art. 440 C. proc. pen., ca de exemplu indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație. Astfel, indicarea unui caz de recurs în casație dintre cele prevăzute de lege și susținerea unor considerente care nu au legătură cu respectivul caz de casație, nu permit instanței examinarea unei hotărâri definitive, astfel încât o atare cale de atac apare ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 458/A/2025 din data de 19 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 458/A/2025 din data de 19 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.