ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 751/2025

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 12/2025 din data de 15 octombrie 2025, pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în dosarul nr. x/2025, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (6) și (8) C. proc. pen. formulată de petentul col. (rz) A..

Pentru a dispune astfel, Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (6) și (8) C. proc. pen. a fost invocată în fața completului de judecată investit cu soluționarea plângerii formulate împotriva ordonanței de clasare nr. 22/322/P/2024 din data de 24.06.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel București și ordonanța nr. 35/II-2/2025 emisă în data de 14.07.2025 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel București, iar textele de lege criticate sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Curtea a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În cauza de față excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. care stabilesc că încheierea prin care se soluționează plângerea contra soluției de clasare este definitivă, nefiind reglementată nicio cale ordinară de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară pronunță una dintre soluțiile reglementate de prevederile art. 341 alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7

1

) din C. proc. pen.

În acest context, s-a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de petent nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în condițiile în care a fost ridicată în etapa procesuală a soluționării fondului plângerii contra soluției procurorului.

De asemenea, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din C. proc. pen., în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. În același timp, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

S-a apreciat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din C. proc. pen., legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs recurentul A..

În susținerea recursului formulat, a arătat, în esență, că sunt întrunite cumulativ toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Condiția legăturii directe este, de asemenea, îndeplinită. Instanța este chemată să pronunțe o încheiere în baza art. 341 C. proc. pen., iar caracterul definitiv al acesteia, consacrat de alin. (6) și (8), determină în mod direct soluția și efectele juridice ale cauzei. În lipsa acestor dispoziții, soluția instanței ar fi susceptibilă de control judiciar ulterior, ceea ce ar schimba fundamental arhitectura procesuală.

Prin urmare, norma criticată este aplicabilă în cauză și are incidență nemijlocită asupra drepturilor procesuale ale părții.

Deși instanța de fond a respins excepția ca inadmisibilă, în realitate dispozițiile art. 341 alin. (6) și (8) C. proc. pen. ridică probleme serioase de constituționalitate și de compatibilitate cu standardele convenționale, întrucât consacră caracterul definitiv al unei încheieri pronunțate într-o procedură sumară, lipsită de garanțiile unei judecăți efective.

Textul de lege invocat are o vădită legătura cu soluționarea cauzei, fiind invocat de instanță în însăși structura dispozitivului încheierii atacate: se face mențiunea ca "hotărârea este definitivă".

Procedura reglementată de art. 341 C. proc. pen. are un caracter strict limitat, fiind destinată exclusiv verificării legalității soluției procurorului, fără a tranșa definitiv existența sau inexistența infracțiunii. Cu toate acestea, prin efectul alin. (6) și (8), încheierea dobândește caracter definitiv și produce efecte de autoritate de lucru judecat, împiedicând orice reluare a urmăririi penale, chiar și în ipoteza apariției unor fapte sau împrejurări noi.

Or, eliminarea implicită a unei căi de atac împotriva unei încheieri care blochează definitiv procesul penal contravine acestei jurisprudenței CCR.

În plus, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 CEDO, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră principiul securității juridice și caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești. Însă, încheierea pronunțată în temeiul art. 341 alin. (6) C. proc. pen.. nu are natura unei hotărâri judecătorești definitive, întrucât nu statuează asupra existenței faptei, vinovăției și pedepsei, ci doar asupra legalității soluției procurorului.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul A. ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, făcând o analiză a dispozițiilor legale criticate prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepția a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții Militare de Apel București în procedura prevăzută de art. 340 și art. 341 C. proc. pen. și are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 341 alin. (6) și (8) C. proc. pen., texte de lege care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Norma legală invocată ca neconstituțională, respectiv art. 341 alin. (6) și (8) C. pen. prevede că, (6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluții: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată; b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală; c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. (8) încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7

1

) este definitivă.

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte constată că aceasta nu trebuie să se realizeze în mod formal, întrucât verificarea efectuată de către instanță nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, se apreciază că nu este îndeplinită condiția relevanței excepției de neconstituționalitate în soluționarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată, prin invocarea acestei excepții de neconstituționalitate [art. 341 alin. (6) și (8) C. proc. pen..], recurentul tinde la modificarea textelor de lege antemenționate, în sensul că vizează în realitate o chestiune de completare a legii, nu o problemă de neconstituționalitate, recurentul exprimându-și nemulțumirea față de soluția legislativă prevăzută în fiecare din textele de lege criticate, dispoziții care exclud posibilitatea părților de a formula o cale efectivă de atac împotriva soluțiilor de dispuse de către Judecătorul de cameră preliminară, în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen.

În acest sens se reține că, prin ridicarea excepției de neconstituționalitate, recurentul susține lipsa încă a unui grad de jurisdicție, în cauzele având ca obiect plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, dorind modificarea textului legal menționat anterior.

Se reține că, din interpretarea rațională a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepției a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal.

Prin demersul întreprins, recurentul nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispozițiilor legale criticate, ci invocă modalitatea în care legiuitorul a reglementat procedura de soluționare a plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de către procuror, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată de recurent nu se circumscrie unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a normelor criticate.

În considerarea acestor argumente, având în vedere că pentru excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale menționate nu este îndeplinită condiția legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 12/2025 din data de 15 octombrie 2025, pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 12/2025 din data de 15 octombrie 2025, pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în dosarul nr. x/2025.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.