ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 33 din 17.01.2025 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, printre altele, s-a stabilit legea penală mai favorabilă aplicabilă ca fiind C. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 248/2023.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei de 11 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., cu reținerea art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a impus inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității timp de 60 de zile, care va fi executată la Primăria comunei Florești sau la Asociația "O masă caldă" Cluj.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligației impuse, precum și săvârșirea unei alte infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție.

Potrivit art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 și art. 25 C. proc. pen., cu reținerea art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă B. și au fost obligați inculpații la plata în solidar către partea civilă a sumei de 12.000 de RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 96 alin. (2) C. pen. s-a atras atenția inculpaților că neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție.

În concluzie, potrivit art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2000 RON, din care suma de 120 RON aferentă fazei de urmărire penală și suma de 1880 RON aferentă fazei de judecată (suma de 1000 RON în sarcina inculpatului C., iar suma de 1000 RON în sarcina inculpatului A.).

Onorariul apărătorului din oficiu, av. D., în cuantum de 1912 RON, a rămas în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului Cluj.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în urma analizării probatoriului administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările acuzatului, a reținut, în esență, că fapta inculpatului A. constând în aceea că, la data de 07.03.2020, în jurul orei 01:30, împreună cu inculpatul C., în timp ce se afla la localul Plan B din mun. Cluj-Napoca, str. x, a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate B., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., reținând, în concret, că infracțiunea săvârșită de inculpat este de o gravitatea medie, acesta adoptând rezoluția infracțională spontan, ca urmare a faptului că prietenul său, inculpatul C., se afla în desfășurarea unui conflict violent, iar împrejurarea că inculpatul a adoptat un comportament extrem față de o persoană necunoscută, cu ușurință și fără a încerca aplanarea acestuia, denotă un comportament sfidător la adresa normelor de conviețuire și predispus spre soluționarea conflictelor prin violență. De asemenea, s-a avut în vedere că infracțiunea a fost săvârșită în public și profitând de diferența de constituție fizică și numerică dintre cei doi, aspecte care potențează pericolul social.

Totodată, s-a reținut gravitatea leziunilor produse persoanei vătămate, care a necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, astfel cum a rezultat din raportul de constatare medico-legală nr. 1462/I/a/287 din 10.03.2020 emis de IML Cluj-Napoca

Referitor la circumanțele personale ale inculpatului, s-a constatat că este în vârstă de 34 ani, cetățenie română, absolvent de studii liceale, căsătorit, este administrator al unei societăți comerciale, iar conform fișei de cazier judiciar are antecedente penale, însă pentru condamnările anterioare s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească. Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală, însă s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a obligat inculpații la plata în solidar către partea civilă a sumei de 12.000 de RON, reprezentând daune morale, având în vedere, pe de o parte, că, urmare a infracțiunilor comise, partea civilă a suferit o contuzie a umărului drept care a necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale și, pe de altă parte, împrejurarea că, suplimentar față de suferințele fizice încercate, persoana vătămată a trăit un șoc psihologic, astfel cum s-a conturat din probatoriul administrat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul A., criticând-o sub aspectul netemeiniciei.

Prin decizia penală nr. 674/A/2025 din 24.04.2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 33 din 17.01.2025 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 998 de RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (2) și (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. plata sumei de 500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, în urma examinării sentinței apelate, Curtea a constatat că, în speță, prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, fapta imputată inculpatului A. fiind corect calificată în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Astfel, instanța de apel a reținut că din probele administrate rezultă cu certitudine că, în noaptea de 07.03.2020, persoana vătămată B. a avut o conduită cel puțin jignitoare față de martora E., atingând-o într-o zonă socotită intimă, împrejurare care a constituit elementul originar al derulării evenimentelor și care a determinat martora să ceară sprijin inculpatului C., persoană care asigura securitatea localului. Inculpatul C. i-a condus în afara localului pe persoana vătămată și pe cei doi martori care o însoțeau, împrejurare care a determinat nemulțumirea persoanei vătămate, nemulțumire manifestată prin prezentarea profesiei sale, prin aducerea la cunoștința inculpatului C. că nu își va continua activitatea în acel local și prin lovirea inculpatului cu piciorul. În aceste condiții, inculpatul C. i-a aplicat persoanei vătămate două lovituri cu palma peste față, iar inculpatul A. i-a aplicat alte lovituri cu pumnii. Curtea a reținut că acțiunea inculpatului C. de lovire a persoanei vătămate, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv atribuții de pază a bunurilor și persoanelor, este urmarea imediată a conduitei persoanei vătămate față de acesta. Având în vedere meseria inculpatului C., care i-a oferit experiență în negocierea unor astfel de situații, diferența fizică și de experiență dintre părți, în favoarea inculpatului C., precum și modalitatea în care inculpatul și-a exprimat acțiunea de lovire, Curtea a reținut că nu este îndeplintă cel puțin condiția proporționalității dintre atacul persoanei vătămate și riposta inculpatului și, astfel, nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări. Cu toate acesta, conduita persoanei vătămate a fost apreciată de instanța de apel ca fiind provocatoare, produsă prin violență, și a creat o stare de puternică emoție inculpatului C., cu atât mai mult cu cât s-a desfășurat după ce inculpatul a intervenit ca urmare a conduitei ofensatoare a persoanei vătămate față de martora E..

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că, în cauză, conduita inculpatului A., de a interveni în sprijinul prietenului său, inculpatul C., care nu părea că avea nevoie de sprijin și de a aplica lovituri persoanei vătămate, este pe deplin dovedită, iar individualizarea pedepsei și a modalității de executare au fost în mod judicios realizate de instanța de fond.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că din probele administrate în cauză rezultă că nu a aplicat loviri sau alte violențe persoanei vătămate ci, dimpotrivă, a fost agresat de aceasta, precum și că a acționat în interes de serviciu pentru menținerea ordinii în zona respectivă, persoana vătămată fiind recalcitrantă.

De asemenea, a solicitat, în principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de legea penală, și, în subsidiar, să se constate, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., că, în cauză, a intervenit prescripția răspunderii penale, întrucât de la data săvârșirii faptei până la data soluționării căii de atac a apelului au trecut mai mult de 5 ani.

Prin încheierea din 08.07.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., constatându-se îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. exclusiv în ceea ce privește susținerile referitoare la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, din perspectiva dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. prin raportare la Decizia nr. 50 din 18.02.2025 pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 674/A din 24.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, și s-a dispus trimiterea cauzei la Completul nr. 7, în vederea soluționării căii extraordinare de atac.

Examinând, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, recursul în casație formulat de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 442 - 444 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Înalta Curte subliniază, totodată, că, prin prisma cazului de recurs în casație reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.

Acest caz de casare a fost reconfigurat prin Decizia Curții Constituționale nr. 50 din 18 .02.2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11.04.2025, prin care s-a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal.

Pentru a se constata incidența acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât și legislativ.

În speță, se constată că, prin cererea de recurs în casație formulată, recurentul inculpat A. a solicitat încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, susținând că de la data săvârșirii faptei până la data soluționării căii de atac a apelului au trecut mai mult de 5 ani.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte reține că recurentul inculpat A. a fost trimis în judecată și condamnat, prin sentința penală nr. 33 din 17.01.2025 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă (prin respingerea apelului) prin decizia penală nr. 674/A din 24.04. 2025 a Curții de Apel Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, la data de 07.03.2020, în jurul orei 01:30, împreună cu inculpatul C., în timp ce se afla la localul Plan B din municipiul Cluj-Napoca, str. x, a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate B., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte reține, totodată, că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) și (4) C. pen., în forma în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 30.05.2022, "cursul termenului de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" și "termenele prevăzute de art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni".

Prin decizia nr. 297 din 26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018, Curtea Constituțională a statuat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, Curtea a declarat, prin decizia nr. 358 din 26.05.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 09.06.022, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., reținând că "în condițiile stabilirii naturii juridice a deciziei nr. 297 din 26.04.2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraf 73).

Până la momentul publicării acestei decizii, la data de 09.06.2022, în Monitorul Oficial, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 71 din 30.05.2022, prin care a pus în acord dispozițiile care reglementează cursul prescripției răspunderii penale cu normele constituționale, sens în care a reglementat că "La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24.07.2009, cu modificările și completările ulterioare, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins: cursul termenului de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Subsecvent deciziilor anterior menționate și modificărilor legislative intervenite în materia întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 67 din 25.10.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28.11.2022, a stabilit, cu caracter obligatoriu, că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen..".

Drept urmare, în intervalul temporal 25.06.2018 - 30.05.2022, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 C. pen., motiv pentru care dispozițiile art. 155 C. pen., în forma în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, reprezintă, în condițiile art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă.

Ca atare, examinarea intervenirii prescripției răspunderii penale în speță se face prin raportare la termenul general de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., care este de 5 ani, atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani, având în vedere că infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., pentru care recurentul a fost condamnat definitiv, a fost săvârșită la data de 07.03.2020 (anterior modificării tratamentului sancționator prin Legea nr. 248/2023, când pedeapsa maximă a fost majorată la 6 ani și 8 luni închisoare), dată la care pedeapsa prevăzută de norma de incriminare era închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

În acest context, Înalta Curte, reținând că potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (2) C. pen. "termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii", constată că termenul general de prescripție a răspunderii penale a început să curgă la 07.03.2020 și s-a împlinit la data de 06.03.2025, întrucât la data săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. în fondul activ al legislației nu exista vreun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale și nici nu a fost suspendat, în condițiile în care urmărirea penală a fost declanșată în cauză prin ordonanța nr. 1693/P/2020 din 10.03.2020 ca urmare a formulării plângerii prealabile la aceeași dată de persoana vătămată, iar în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, când pe teritoriul României a fost decretată starea de urgență, au fost efectuate acte de urmărire penală, fiind emisă ordonanța nr. 1693/P/2020 din data de 20.03.2020, de ridicare obiecte sau înscrisuri, prin care s-a dispus predarea de către S.C. F. S.R.L. a imaginilor video surprinse de camerele de supraveghere în data de 07.03.2020, intervalul orar 00:30-02:30 .

Față de considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte urmează a dispune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de recurentul inculpat A., întrucât termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea imputată acestuia s-a împlinit la data de 06.03.2025, anterior rămânerii definitive a deciziei penale nr. 674/A din 24.04.2025 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, ce a fost atacată în cauză.

Drept urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 674/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

Va casa, în parte, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 33 din 17 ianuarie 2025 a Judecătoriei Cluj Napoca pronunțată în dosarul nr. x/2023, sub aspectul laturii penale, numai în ceea ce privește pe inculpatul A., și rejudecând, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate, precum și ale sentinței penale nr. 33 din 17 ianuarie 2025 a Judecătoriei Cluj Napoca, care nu contravin prezentei decizii.

Va anula formele de executare emise în cauză cu privire la inculpatul A..

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 674/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 33 din 17 ianuarie 2025 a Judecătoriei Cluj Napoca pronunțată în dosarul nr. x/2023, sub aspectul laturii penale, numai în ceea ce privește pe inculpatul A., și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate, precum și ale sentinței penale nr. 33 din 17 ianuarie 2025 a Judecătoriei Cluj Napoca, care nu contravin prezentei decizii.

Anulează formele de executare emise în cauză cu privire la inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2025.