AFFAIRE GERGELY c. ROUMANIE

AFFAIRE GERGELY c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GORGELY c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 57885/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 aprilie 2007 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gergely c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer; David Thór Björgvinsson, Isabelle Berro-Lefèvre, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 martie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 57885/00) îndreptată împotriva României și a cărei resortisant de origine romă al acestui stat, domnul Iren Gergely ( La 14 iulie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( B. Rămașcanu de la Ministerul Afacerilor Externe. Recurenta susținea că distrugerea bunurilor sale, consecințele și procedura ulterioară în fața autorităților interne au încălcat articolele 3, 6 1, 8, 13 și 14 din Convenție, care consacră, printre altele, interzicerea tratamentelor inumane și degradante, dreptul de acces la un tribunal pentru a se pronunța în mod echitabil contestații privind drepturile și obligațiile cu caracter civil, dreptul la respectarea vieții private și familiale și a domiciliului, dreptul la o cale de atac eficientă și exercitarea fără discriminare a drepturilor și libertăților recunoscute în Convenție. Prin decizia parțială din 9 decembrie 2003, Curtea a decis să amân examinarea obiecțiilor privind condițiile de viață, ancheta privind acuzațiile de tratament inuman sau degradant și dreptul la respectarea vieții private și familiale și a domiciliului, lipsa accesului la o instanță civilă, dreptul la o cale de atac efectivă și discriminarea pe motive de apartenență etnică a reclamantei, cu condiția ca acestea să se refere la perioada de după 20 de zile. Iunie 1994, data la care România a ratificat Convenția și a declarat, de asemenea, surplusul cererii inadmisibile pentru incompatibilitatea temporală cu dispozițiile Convenției. La 19 mai 2005, Curtea, după ce a primit observațiile părților, a declarat admisibile obiecțiile a căror examinare fusese amânată. Cele două părți au prezentat, de asemenea, propuneri grefei în cadrul negocierilor privind o soluționare amiabilă [art. 38 alineatul (1) litera (b) din convenție], însă acestea nu au ajuns la un astfel de regulament. La 8 decembrie 2006, guvernul a adresat Curții o scrisoare în care o ruga să elimine cauza rolului și a anexat textul unei declarații de soluționare a problemelor ridicate în cerere. La 26 ianuarie 2007, reprezentantul recurentei a prezentat observații scrise cu privire la cererea guvernului. Recurenta, născută în 1965, avea reședința la data faptelor din satul Cașinul Nou (comun de Plaiesii de Jos, județul Harghita). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Versiunea recurentei 10. În seara de 11 august 1990, în urma unei perioade de ostilitate crescândă între romii și neromii din Cașinul Nou, și în contextul în care populația romă locală era acuzată de furturi multiple, sătenii neromi (aproximativ 60-400) s-ar fi adunat în fața bisericii pentru a-i vâna pe toți romii din sat. Ei ar fi ars sau ar fi distrus mai multe case, precum și alte bunuri, inclusiv casa reclamantei și tot ce era acolo, lăsând în urmă aproximativ 150 de persoane fără adăpost, printre care și reclamanta și cei patru copii de vârstă mică, ar fi fost expuși riscului de a fi linșați. Renunțând la toate bunurile lor, reclamanta și membrii familiei ei ar fi fugit și ar fi ascuns într-un câmp din apropiere de sat, de unde ar fi văzut sătenii incendiind casele romilor. 11. Imediat după aceste evenimente, locuitorii romi din Cașinul Nou ar fi depus la Parchetul din Harghita County o plângere penală, în care prezentau faptele și le prezentau unui număr de persoane bine identificate. 12. La 27 noiembrie 1990, Parchetul județului Harghita ar fi decis să renunțe la ancheta asupra acestui caz pe motiv că, având în vedere numărul mare de persoane implicate în aceste evenimente, ar fi fost imposibil să se identifice vinovații. În urma intervențiilor și plângerilor repetate ale avocaților recurentei, ancheta ar fi fost redeschisă de mai multe ori, dar întotdeauna abandonată. În cele din urmă, la 5 octombrie 1998, Parchetul Curții de Apel de la Târgu-Mureș l-ar fi informat pe avocatul recurentei că faptele erau prescrise. El ar fi considerat că infracțiunile în cauză au fost săvârșite din cauza gravelor provocari ale victimelor, pe care le-ar fi descris după cum urmează: În august 1990, mai mulți țigani [țigani] din satul Cașinul Nou s - au comportat într - un mod contrar bunelor moravuri. Aceste tensiuni s-au înrăutățit (...) până în momentul în care țiganii, după ce au consumat alcool în barul satului, (...) au început, fără nici un motiv aparent, să agreseze și să bată niște trecători pașnici. Acolo, ceilalți... săteni [nu romi] au decis să-i alunge pe țigani din sate. Pentru a-i obliga să plece și să nu se mai întoarcă, ei au decis să-și ardă casele. 13. Printr-o decizie definitivă din 13 ianuarie 1999, Parchetul Curții Supreme de Justiție, după examinarea cauzei pe fond, ar fi confirmat această decizie. 14. La 9 septembrie 1991, primarul din Pluieșii de Jos ar fi cumpărat un grajd din lemn demontat pentru a furniza romilor materialele necesare pentru reconstruirea caselor lor, dar din dosar reiese că reclamanta nu a primit nicio compensație pentru mobilier și alte bunuri pe care le-a pierdut în timpul evenimentelor. Versiunea guvernului 15. Guvernul susține că este imposibil să verifice faptele cazului, dosarul anchetei penale privind evenimentele care au avut loc în august 1990 fiind distrus, explicând că reglementarea aplicabilă la momentul faptelor permitea distrugerea dosarului atunci când se pronunța o decizie de a nu da în judecată din cauza prescripției. Cu toate acestea, se declară dispus să furnizeze orice informații suplimentare cu privire la acest caz în cazul în care dosarul anchetei penale sau al documentelor relevante sunt recuperate. ÎN DREPT 16. La 8 decembrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului Guvernul regretă cu sinceritate că ancheta penală nu a permis să se facă lumină asupra circumstanțelor care au dus la distrugerea domiciliului și a bunurilor recurentei și au expus-o unor condiții de viață deplorabile, complicănd astfel posibilitatea persoanei interesate de a introduce o acțiune civilă în despăgubire sau de a-și exercita dreptul la respectarea domiciliului și a vieții private și de familie. De asemenea, acesta regretă absența generală, în momentul în care recurenta a încercat să obțină justiție în fața instanțelor interne, a unor acțiuni care să permită aplicarea drepturilor garantate prin convenție, precum și observațiile făcute de anumite autorități cu privire la originea romă a recurentei. Prin urmare, guvernul recunoaște că aceste fapte constituie încălcări ale articolelor 3 (interzicerea torturii), 6 (dreptul la un proces echitabil), 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), 13 (dreptul la o cale de atac efectivă) și 14 (interdicția discriminării) ale convenției. Beatrice Ramășcanu, agentă a guvernului român în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că guvernul român propune plata cu titlu gratuit a sumei de 36 500 EUR către reclamanta Irene Gergely (treizeci și șase de mii cinci sute de euro). În plus, guvernul se angajează să plătească suma de 1 615 EUR (o mie șase sute cincisprezece euro) reprezentantului recurentei, Centrul European pentru Drepturile Romilor, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Această sumă va fi vărsată în euro în contul bancar indicat de Centru. Sumele menționate anterior vor fi scutite de orice impozit care poate fi datorat și vor fi plătite în termen de trei luni de la notificarea hotărârii de radiere pronunțată de Curte în conformitate cu art. 37 din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, care va va valora decontare definitivă a cauzei, inclusiv pretențiile de ordin civil pe care le-ar putea avea reclamanta în fața instanțelor interne, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Guvernul se angajează să dea instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura în viitor respectarea drepturilor individuale garantate prin articolele 3, 6, 8, 13 și 14 din convenție și se angajează să ia următoarele măsuri generale de combatere a discriminării romilor în districtul Harghita. asigurarea eliminării discriminării rasiale în sistemul judiciar românesc întărirea programelor educative de prevenire și combatere a discriminării romilor în cadrul cursurilor școlare ale comunei Cașinul Nou (comitatul Harghita) elaborarea unor programe de informare a publicului pentru eliminarea stereotipurilor, prejudecăților și comportamentelor negative față de comunitatea romă în instituțiile publice din Harghita competente pentru comuna Cașinul Nou încurajarea dezvoltării mentalităților față de romi în comuna Cașinul Nou, pe baza toleranței și a principiului solidarității sociale, prin stimularea participării romilor la viața economică, socială, educativă, culturală și politică a comunității locale din districtul Harghita, prin promovarea asistenței reciproce și a proiectelor de dezvoltare locală; punerea în aplicare a unor programe de reabilitare a locuințelor și a mediului în comunitate, în special prin alocarea unor resurse financiare suficiente pentru detectarea, prevenirea și soluționarea în mod activ a conflictelor care pot genera violență familială, comunitară sau interetnică. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a executării hotărârilor Curții cu privire la România în această cauză și în cauzele similare este un mecanism adecvat pentru a garanta că se vor realiza în continuare progrese în acest domeniu. În sfârșit, guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei în fața Marii Camere în temeiul articolului 43 alineatul (1) din convenție după pronunțarea hotărârii Curții 17. Reprezentantul recurentei solicită Curții să respingă propunerea guvernului și să continue examinarea pe fond a cauzei, considerând că nu au fost reunite în speță criteriile pe care le supune radierea unei cauze a rolului pe baza unei declarații unilaterale, astfel cum au fost stabilite de Curte în Hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (Quetion preliminare) [GC], n 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI. Comitetul consideră în special că, în cazul în care Curtea a pronunțat deja o hotărâre pe fond într-o cauză similară În opinia sa, ar fi, prin urmare, necesară o nouă hotărâre pe fond, cel puțin pentru a evidenția lacunele ordinii judiciare române și nerespectarea sistematică a obligației statului pârât de a oferi despăgubiri victimelor rome și, în plus, de o mare valoare simbolică, în special în ceea ce privește noile forme de discriminare împotriva populației rome (în ceea ce privește accesul la educație, sănătate, ocuparea forței de muncă sau alte servicii publice). 18. Reprezentantul recurentei adaugă că guvernul nu a recunoscut niciodată responsabilitatea statului în evenimentele din august 1990 și nu s-a angajat să redeschidă ancheta pe această temă. 19. De asemenea, consideră că impactul măsurilor luate de guvern pentru a da curs celor două hotărâri Moldovan menționate anterior, și Moldovan și alte hotărâri c. România (regulament amiabil), n 4138/98 și 64320/01, punctul 39, 5 iulie 2005) nu este încă măsurabilă, executarea acestor hotărâri începând de la început sub supravegherea Comitetului de Miniștri și fiind, prin urmare, încă în curs de desfășurare. 20. În această privință, reprezentantul recurentei, care a fost, de asemenea, consiliul reclamanților în cauza Moldovan, declară că, pentru mai multe angajamente pe care le-a asumat în urma hotărârilor Moldovan, Guvernul încă nu a pus în aplicare acțiunile necesare și consideră că Curtea nu este în măsură să stabilească dacă măsurile prevăzute de guvern ca urmare a acestor hotărâri ar fi adecvate în cazul de față și că problema despăgubirii pecuniare nu ar trebui să depășească căutarea justiției victimei 21. În general, reprezentantul recurentei consideră că declarația guvernului din 8 decembrie 2006 nu poate fi utilizată în procedura contencioasă în fața Curții, în măsura în care aceasta a fost făcută în cadrul negocierilor desfășurate în vederea ajungerii la un acord amiabil între părți, care, în temeiul articolului 62 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, sunt strict confidențiale. 22. Curtea reamintește că, în anumite împrejurări, poate fi indicat să se elimine o cerere a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. Comisia trebuie să examineze cu atenție declarația guvernului în lumina principiilor care decurg din jurisprudența sa, în special din Hotărârea Tahsin Acar (citată la punctul 75-77) Meriakri c. Moldova (radiație, nr. 53487/99, 1 martie 2005) Sindicatul transportatorilor suedezi c. Suedia (radiație, nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și Van Houten c. Țările de Jos (radiație, n 25149/03, CEDO 2005 IX). 23. Dispozițiile relevante ale articolului 37 sunt astfel formulate În orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la concluzia (...) că, din orice alt motiv a cărui existență o constată Curtea, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale impune acest lucru. Curtea poate decide reincluderea la rolul unei cereri în cazul în care consideră că circumstanțele justifică acest lucru. 24. Curtea arată că încălcările denunțate în speță sunt extrem de grave și afectează un subiect foarte sensibil (punctul 3 de mai sus). Mai mult, în declarația de mai sus, guvernul recunoaște că faptele cauzei constituie încălcări ale articolelor. 3, 6, 8, 13 și 14 și propune mai multe măsuri individuale și generale de remediere a situației (punctul 16 de mai sus). 26. Prin urmare, fără a aduce atingere complexității întrebărilor ridicate și ținând seama de faptul că o hotărâre definitivă a fost pronunțată pe fond în cauza Moldovan Curtea nu subscrie la opinia reprezentantului recurentei potrivit căreia o altă hotărâre pe fond ar fi utilă și reamintește că a fost dat un răspuns la deficiențele sistemului judiciar atât în măsurile generale descrise în hotărârea de soluționare amiabilă adoptată în cauza Moldovan citată anterior, în declarația unilaterală semnată de guvern în speță. În ceea ce privește afirmațiile referitoare la existența unor noi forme de discriminare împotriva romilor (punctul 17 de mai sus), Curtea subliniază că nu mai mult decât argumentul inițial referitor la evenimentele din august 1990 (a se vedea decizia parțială din 9 iunie 1990) În decembrie 2003, citată la alineatul (4) de mai sus, acestea nu fac parte din cazul în speță. Prin urmare, Curtea nu poate examina cererea recurentei de recunoaștere de către guvern a presupuselor încălcări ale convenției în această privință (punctul 18 de mai sus). 27. În plus, punerea în aplicare a măsurilor avute în vedere în cauza Moldovan a început deja sub controlul Comitetului de Miniștri și, prin urmare, Curtea nu va examina afirmațiile reprezentantului recurentei cu privire la lipsa de eficacitate a acestor măsuri și la punerea lor în aplicare (punctul 20 de mai sus), această examinare fiind efectuată în întregime de Comitetul de Miniștri în cadrul procedurii de punere în aplicare 28. Curtea nu împărtășește preocupările recurentei cu privire la capacitatea sa de a transpune măsurile generale ale cauzei Moldovan în cazul de față (punctul 20 de mai sus). Aceasta este convinsă că aceste măsuri, repetate în declarația guvernului (punctul 16 de mai sus) mai sus), vor permite remedierea eficientă a presupuselor încălcări în acest caz, în măsura în care acestea oferă instrumente pentru remedierea deficiențelor identificate în sistemul român și pentru îmbunătățirea situației comunităților rome din întreaga țară. 29. În plus, Curtea consideră că, împreună cu măsurile generale, măsurile individuale propuse de guvern pot fi analizate în speță într-o redresare adecvată a plângerii recurentei (punctul 20 de mai sus). 30. În sfârșit, în ceea ce privește argumentele procedurale invocate de recurentă (punctul 21 de mai sus), trebuie remarcat că nici Curtea, nici Guvernul nu au făcut nicio referire la conținutul negocierilor desfășurate în vederea unei soluționări amiabile. Declarația unilaterală examinată aici a fost făcută public de către guvern, astfel încât Curtea să o poată utiliza în cazul în care consideră necesar. 31. În consecință, în măsura în care declarația guvernului recunoaște realitatea presupuselor încălcări și având în vedere amploarea și amploarea diferitelor angajamente formulate în cadrul acesteia, precum și valoarea despăgubirii propuse, Curtea concluzionează că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție]. 32. Pe de altă parte, Curtea nu percepe niciun motiv pentru respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale care să solicite ca aceasta să continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție]. 33. Prin urmare, cauza trebuie eliminată. PE CESAR, CURȚIA, LA UNANIMITATE, ia act termenii declarației guvernului pârât și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care le conține [art. 43 alineatul (3) din Regulamentul de procedură] decid să șteargă cazul rolului Ia act de angajamentul guvernului de a nu solicita trimiterea cauzei în fața Marii Camere. 26 aprilie 2007, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

GERGELY c. ROUMANIE

(Requête n

o

57885/00)

ARRÊT

STRASBOURG

26 avril 2007

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Gergely c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Boštjan M. Zupančič,

président,

Corneliu Bîrsan,

Elisabet Fura-Sandström,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

David Thór Björgvinsson,

Isabelle Berro-Lefèvre,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 mars 2007,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

57885/00) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante d'origine rom de cet Etat, M

me

Iren Gergely («

la requérante

»), a saisi la Cour le 14 juillet 1999 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante a été représentée par le Centre européen pour les droits des Roms (ERRC), association basée à Budapest (Hongrie).

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

B. Rămășcanu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

La requérante alléguait que la destruction de ses biens, les conséquences qui en avaient découlé et la procédure subséquente devant les autorités internes avaient emporté violation des articles 3, 6

§

1, 8, 13 et 14 de la Convention, qui consacrent, notamment, l'interdiction des traitements inhumains et dégradants, le droit d'accès à un tribunal aux fins de faire statuer équitablement des contestations sur des droits et obligations de caractère civil, le droit au respect de la vie privée et familiale et du domicile, le droit à un recours effectif et la jouissance sans discrimination des droits et libertés reconnus dans la Convention.

4.

Par une décision partielle du 9 décembre 2003, la Cour a décidé d'ajourner l'examen des griefs concernant les conditions de vie, l'enquête sur les allégations de traitements inhumains ou dégradants et le droit au respect de la vie privée et familiale et du domicile, le défaut d'accès à un tribunal civil, le droit à un recours effectif, et la discrimination fondée sur l'appartenance ethnique de la requérante pour autant qu'ils portaient sur la période postérieure au 20

juin 1994, date à laquelle la Roumanie a ratifié la Convention. Elle a également déclaré le surplus de la requête irrecevable pour incompatibilité

ratione temporis

avec les dispositions de la Convention.

5.

Le 19 mai 2005, la Cour, après avoir reçu les observations des parties, a déclaré recevables les griefs dont l'examen avait été ajourné.

6.

Les deux parties ont également déposé des propositions au greffe dans le cadre des négociations menées en vue d'un règlement amiable (article

38 §

1 b) de la Convention). Toutefois, elles ne sont pas parvenues à un tel règlement.

7.

Le 8 décembre 2006, le Gouvernement a adressé à la Cour une lettre dans laquelle il la priait de rayer l'affaire du rôle et a annexé le texte d'une déclaration tendant à résoudre les questions soulevées dans la requête. Le 26

janvier 2007, le représentant de la requérante a déposé des observations écrites sur la demande du Gouvernement.

EN FAIT

8.

La requérante, née en 1965, résidait au moment des faits dans le hameau de Cașinul

Nou (commune de Plaiesii de Jos, comté de Harghita).

9.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Version de la requérante

10.

Dans la soirée du 11 août 1990, à la suite d'une période d'hostilité accrue entre les habitants roms et non roms de Cașinul Nou, et dans un contexte où la population rom locale était accusée d'avoir commis divers vols, des villageois non roms (entre 60 et 400 environ) se seraient rassemblés devant l'église pour chasser tous les Roms du village. Ils auraient ensuite brûlé ou autrement détruit plusieurs maisons ainsi que d'autres biens, dont la maison de la requérante et tout ce qui s'y trouvait, laissant quelque 150

personnes sans abri. De nombreux Roms, parmi lesquels la requérante et ses quatre enfants en bas âge, se seraient trouvés exposés au risque d'être lynchés.

Abandonnant tous leurs biens, la requérante et les membres de sa famille se seraient enfuis et cachés dans un champ proche du village, d'où ils auraient vu les villageois mettre le feu aux maisons des Roms.

11.

Immédiatement après les événements, les résidents roms de Cașinul Nou auraient introduit auprès du parquet du comté de Harghita une plainte pénale, dans laquelle ils exposaient les faits et les imputaient à un certain nombre d'individus bien identifiés.

12.

Le 27 novembre 1990, le parquet du comté de Harghita aurait décidé d'abandonner l'enquête sur cette affaire au motif que, compte tenu du grand nombre de personnes impliquées dans ces événements, il aurait été impossible d'identifier les coupables. A la suite d'interventions et de plaintes répétées des avocats de la requérante, l'enquête aurait été rouverte plusieurs fois, mais toujours abandonnée. Enfin, le 5 octobre 1998, le parquet de la cour d'appel de Târgu-Mureș aurait informé l'avocat de la requérante que les faits étaient prescrits. Il aurait estimé que les infractions en question avaient été commises «

en raison des graves provocations des victimes

», qu'il aurait décrites comme suit

:

«

(...) en août 1990, plusieurs Tziganes [țigani] du hameau de Cașinul Nou se comportèrent de façon contraire aux bonnes mœurs. Ils portèrent gravement atteinte à l'ordre public, ce qui attisa les tensions avec la (...) population [non rom]. Ces tensions s'aggravèrent (...) jusqu'au moment où les Tziganes, après avoir consommé de l'alcool au bar du village, (...) se mirent, sans raison apparente, à agresser et frapper de paisibles passants. Là-dessus, les autres (...) villageois [non roms] décidèrent de chasser les Tziganes du hameau. Pour les contraindre à partir et à ne jamais revenir, ils décidèrent de brûler leurs maisons.

»

13.

Par une décision définitive du 13

janvier

1999, le parquet de la Cour suprême de justice, après avoir examiné l'affaire au fond, aurait confirmé cette décision.

14.

Le 9 septembre 1991, le maire de Plăieșii de Jos aurait acheté une écurie en bois démontée pour fournir aux Roms les matériaux nécessaires à la reconstruction de leurs maisons. Il ressort toutefois du dossier que la requérante n'a pas reçu d'indemnité pour les meubles et autres biens qu'elle a perdus pendant les événements.

2.

Version du Gouvernement

15.

Le Gouvernement soutient qu'il lui est impossible de vérifier les faits de l'espèce, le dossier de l'enquête pénale sur les événements survenus en août 1990 ayant été détruit. Il explique que la réglementation applicable à l'époque des faits permettait la destruction du dossier lorsqu'une décision de ne pas poursuivre pour cause de prescription était rendue. Il se déclare cependant disposé à fournir toute information complémentaire sur cette affaire si le dossier de l'enquête pénale ou des documents pertinents sont retrouvés.

EN DROIT

16.

Le 8 décembre 2006, la Cour a reçu la déclaration suivante du Gouvernement

:

«

Le Gouvernement reconnaît donc que ces faits sont constitutifs de violations des articles 3 (interdiction de la torture), 6 (droit à un procès équitable), 8 (droit au respect de la vie privée et familiale), 13 (droit à un recours effectif) et 14 (interdiction de la discrimination) de la Convention.

2.

Je soussignée, M

me

Beatrice Rămășcanu, agente du gouvernement roumain devant la Cour européenne des droits de l'homme, déclare que le gouvernement roumain propose de verser à titre gracieux à la requérante, M

me

Irene Gergely, la somme de 36

500 EUR (trente-six mille cinq cents euros).

Le Gouvernement s'engage en outre à payer la somme de 1

615 EUR (mille six cent quinze euros) au représentant de la requérante, le Centre européen pour les droits des Roms, pour frais et dépens. Ce montant sera versé en euros sur le compte bancaire qui sera indiqué par le Centre.

Les montants susmentionnés seront exonérés de tout impôt pouvant être dû et seront versés dans un délai de trois mois à compter de la notification de l'arrêt de radiation rendu par la Cour conformément à l'article 37 de la Convention européenne des droits de l'homme.

A compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, qui vaudra règlement définitif de la cause, y compris les prétentions d'ordre civil que pourrait avoir la requérante devant les juridictions internes, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

3.

Le Gouvernement s'engage à donner les instructions appropriées et à adopter toutes les mesures nécessaires pour assurer à l'avenir le respect des droits individuels garantis par les articles 3, 6, 8, 13 et 14 de la Convention.

Il s'engage à prendre les mesures générales suivantes pour lutter contre la discrimination contre les Roms dans le comté de Harghita

:

–

veiller à l'élimination de la discrimination raciale dans le système judiciaire roumain

;

–

renforcer les programmes éducatifs de prévention et de lutte contre la discrimination à l'égard des Roms dans le cursus scolaire de la commune de Cașinul Nou (comté de Harghita)

;

–

élaborer des programmes d'information du public visant à faire disparaître les stéréotypes, les préjugés et les mauvais comportements à l'égard de la communauté rom dans les institutions publiques de Harghita compétentes pour la commune de Cașinul Nou

;

–

encourager l'évolution des mentalités à l'égard des Roms dans la commune de Cașinul Nou, sur la base de la tolérance et du principe de la solidarité sociale

;

–

stimuler la participation des Roms à la vie économique, sociale, éducative, culturelle et politique de la communauté locale dans le comté de Harghita, en favorisant l'assistance mutuelle et les projets de développement locaux

;

–

mettre en œuvre des programmes de réhabilitation du logement et de l'environnement dans la commune, notamment en affectant des ressources financières suffisantes pour l'indemnisation

;

–

déceler, prévenir et résoudre activement les conflits susceptibles d'engendrer de la violence familiale, communautaire ou interethnique.

4.

Le Gouvernement considère que la surveillance par le Comité des ministres du Conseil de l'Europe de l'exécution des arrêts de la Cour concernant la Roumanie dans cette affaire et dans les affaires semblables est un mécanisme adéquat pour garantir que des progrès continueront à être réalisés dans ce domaine.

5.

Enfin, le Gouvernement s'engage à ne pas solliciter le renvoi de l'affaire devant la Grande chambre au titre de l'article 43 § 1 de la Convention une fois que la Cour aura rendu son arrêt.

»

17.

Le représentant de la requérante prie la Cour de rejeter la proposition du Gouvernement et de poursuivre l'examen au fond de l'affaire, estimant non réunis en l'espèce les critères auxquels obéit la radiation d'une affaire du rôle sur la base d'une déclaration unilatérale, tels qu'ils ont été énoncés par la Cour dans l'arrêt

Tahsin Acar

(Tahsin Acar c. Turquie

(Question préliminaire) [GC], n

o

26307/95, §§

75-77, CEDH

2003-VI). Il considère en particulier que, si la Cour a déjà rendu un arrêt sur le fond dans une affaire analogue –

Moldovan c. Roumanie (n

o

2)

(n

os

41138/98 et 64320/01, CEDH 2005

‑

VII (extraits) –, un seul arrêt de cette nature ne peut suffire, compte tenu de la complexité des questions en cause. Selon lui, un nouvel arrêt sur le fond serait donc nécessaire, au moins pour mettre en évidence les lacunes de l'ordre judiciaire roumain et le manquement systématique de l'Etat défendeur à l'obligation de fournir une réparation aux victimes roms, et paré en outre d'une grande valeur symbolique, notamment en ce qui concerne les nouvelles formes de discrimination contre la population rom (en matière d'accès à l'éducation, à la santé, à l'emploi, ou à d'autres services publics).

18.

Le représentant de la requérante ajoute que le Gouvernement n'a jamais reconnu la responsabilité de l'Etat dans les événements d'août 1990 et ne s'est pas engagé à rouvrir l'enquête à ce sujet.

19.

Il considère par ailleurs que l'impact des mesures prises par le Gouvernement pour donner suite aux deux arrêts

Moldovan

(

n

o

2,

précité, et

Moldovan et autres c.

Roumanie

(règlement amiable), n

os

41138/98 et 64320/01, §

39, 5 juillet 2005) n'est pas encore mesurable, l'exécution de ces arrêts venant de commencer sous la surveillance du Comité des ministres et étant donc encore en cours.

20.

A cet égard, le représentant de la requérante, qui était aussi le conseil des requérants dans l'affaire

Moldovan

, déclare que pour plusieurs engagements qu'il avait pris à la suite des arrêts

Moldovan,

le Gouvernement n'a toujours pas mis en chantier les actions requises. Il estime au demeurant que la Cour n'est pas à même de déterminer si les mesures prévues par le Gouvernement à la suite de ces arrêts seraient adaptées au cas d'espèce, et que la question de l'indemnisation pécuniaire ne doit pas l'emporter sur la quête de justice de la victime.

21.

D'une manière plus générale, le représentant de la requérante considère que la déclaration du Gouvernement en date du 8 décembre 2006 ne peut être utilisée dans la procédure contentieuse devant la Cour, dans la mesure où elle a été faite dans le cadre de négociations menées en vue de parvenir à un règlement amiable entre les parties, qui, en vertu de l'article 62 § 2 du règlement de la Cour, sont strictement confidentielles.

22.

La Cour rappelle que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive. Elle doit examiner soigneusement la déclaration du Gouvernement à la lumière des principes qui se dégagent dans sa jurisprudence, en particulier des arrêts

Tahsin Acar

(précité, §§

75-77)

;

Meriakri c. Moldova

(radiation, n

o

53487/99, 1

er

mars

2005)

;

Syndicat des transporteurs suédois c. Suède

(radiation, n

o

53507/99, 18 juillet 2006)

; et

Van Houten c. Pays-Bas

(radiation, n

o

25149/03, CEDH 2005

‑

IX).

23.

Les dispositions pertinentes de l'article 37 sont ainsi libellées

:

«

1.

A tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure (...)

c)

que, pour tout autre motif dont la Cour constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête.

Toutefois, la Cour poursuit l'examen de la requête si le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses Protocoles l'exige.

2.

La Cour peut décider la réinscription au rôle d'une requête lorsqu'elle estime que les circonstances le justifient.

»

24.

La Cour relève que les violations dénoncées en l'espèce sont certes extrêmement graves et touchent un sujet très sensible (paragraphe 3 ci

‑

dessus), mais qu'elle les a déjà examinées de manière exhaustive dans l'affaire

Moldovan

, qui soulevait des questions analogues à celles de la présente affaire.

25.

De plus, dans la déclaration reproduite ci-dessus, le Gouvernement reconnaît que les faits de la cause sont constitutifs de violations des articles

3, 6, 8, 13 et 14, et il propose plusieurs mesures individuelles et générales destinées à remédier à la situation (paragraphe 16 ci-dessus).

26.

Par conséquent, nonobstant la complexité des questions soulevées et compte tenu de ce qu'un arrêt définitif a été rendu sur le fond dans l'affaire

Moldovan

et de ce que le Gouvernement reconnaît la réalité des violations alléguées en l'espèce, la Cour ne souscrit pas à l'opinion du représentant de la requérante selon laquelle un autre arrêt sur le fond serait utile. Elle rappelle qu'une réponse aux défauts du système judiciaire a été donnée tant dans les mesures générales décrites dans l'arrêt de règlement amiable adopté dans l'affaire

Moldovan

précitée que dans la déclaration unilatérale signée par le Gouvernement en l'espèce. Quant aux allégations relatives à l'existence de nouvelles formes de discrimination à l'égard des Roms (paragraphe 17 ci-dessus), la Cour souligne que, pas plus que le grief initial relatif aux événements d'août 1990 (voir la décision partielle du 9

décembre 2003, citée au paragraphe 4 ci-dessus), elles ne relèvent pas du cas d'espèce. Partant, la Cour ne peut examiner la demande de la requérante tendant à la reconnaissance par le Gouvernement des violations alléguées de la Convention à cet égard (paragraphe 18 ci-dessus).

27.

De plus, la mise en œuvre des mesures envisagées dans l'affaire

Moldovan

a déjà commencé sous le contrôle du Comité des ministres. La Cour n'examinera donc pas les allégations du représentant de la requérante concernant le manque d'effectivité de ces mesures et de leur mise en œuvre (paragraphe 20 ci-dessus), cet examen incombant désormais entièrement au Comité des ministres dans le cadre de la procédure d'exécution.

28.

La Cour ne partage pas les préoccupations de la requérante quant à sa propre capacité à transposer les mesures générales de l'affaire

Moldovan

au cas d'espèce (paragraphe 20 ci-dessus). Elle est convaincue que ces mesures, répétées dans la déclaration du Gouvernement (paragraphe 16 ci

‑

dessus), permettront de réparer efficacement les violations alléguées dans la présente affaire, dans la mesure où elles offrent des outils pour remédier aux défauts décelés dans le système roumain et pour améliorer la situation des communautés roms de tout le pays.

29.

En outre, la Cour considère que, combinées aux mesures générales, les mesures individuelles proposées par le Gouvernement peuvent s'analyser en l'espèce en un redressement adéquat du grief de la requérante (paragraphe 20 ci-dessus).

30.

Enfin, en ce qui concerne les arguments d'ordre procédural soulevés par la requérante (paragraphe 21 ci-dessus), il est à noter que ni la Cour ni le Gouvernement n'ont fait la moindre référence à la teneur des négociations menées en vue d'un règlement amiable. La déclaration unilatérale examinée ici a été faite publiquement par le Gouvernement pour que la Cour puisse l'utiliser au cas où elle l'estimerait nécessaire.

31.

En conséquence, dans la mesure où la déclaration du Gouvernement reconnaît la réalité des violations alléguées et compte tenu de la portée et de l'étendue des différents engagements qui y sont formulés ainsi que du montant de l'indemnisation proposée, la Cour conclut qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1 c) de la Convention).

32.

Par ailleurs, la Cour n'aperçoit aucun motif tenant au respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses Protocoles qui exigerait qu'elle poursuive l'examen de la requête (article 37 § 1

in fine

de la Convention).

33.

Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu'elle comporte (article 43 § 3 du règlement)

;

2.

Décide

de rayer l'affaire du rôle

;

3.

Prend acte

de l'engagement du Gouvernement de ne pas demander le renvoi de l'affaire devant la Grande Chambre.

Fait en anglais, puis communiqué par écrit le

26 avril 2007, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Boštjan M. Zupančič

Greffier

Président