ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 04 noiembrie 2025
Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 26 din data de 07 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Prahova în temeiul art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. și art. 199 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 17 C. pen. și prin raportare la art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 22 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unui membru de familie.
Pedeapsa se execută în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.
În temeiul art. 189 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., s-a interzis inculpatului A. dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și drepturile părintești pe o durată de 5 ani, pedeapsă care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a drepturilor părintești, pedeapsă ce se execută potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpat și s-a menținut măsura arestului preventiv dispusă față de inculpatul A. pentru o perioadă de 60 de zile, dispoziție executorie potrivit art. 399 alin. (4) C. proc. pen.. de la data prezentei sentințe.
În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 22 de ani închisoare de aplicată inculpatului A. prin prezenta durata reținerii și a arestării preventive de la data de 31.03.2023 la zi.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A..
În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus informarea inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În temeiul art. 25 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 397 C. proc. pen.. și art. 1357 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Prahova, cu sediul în mun. Ploiești, județul Prahova și au fost obligați, în solidar, inculpații A. și B. la plata sumei de 472.39 RON către partea civilă cu titlu de daune materiale.
În temeiul art. 25 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 397 C. proc. pen.. și art. 1357 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. -prin reprezentant legal D.G.A.S.P.C. Călărași - cu sediul în mun. Călărași, jud. Călărași și au fost obligați, în solidar, inculpații A. și B. la plata sumei de 100.000 RON către partea civilă cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 25 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 397 C. proc. pen.. și art. 1357 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă D. -prin reprezentant legal D.G.A.S.P.C. Călărași - cu sediul în mun. Călărași, jud. Călărași și au fost obligați, în solidar, inculpații A. și B. la plata sumei de 100.000 RON către partea civilă cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel, printre alții, inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 1330 din 20 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 26 pronunțată la data de 7.02.2024 de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive începând cu data de 31.03.2024 la zi.
Împotriva deciziei penale nr. 1330 din 20 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs în casație inculpatul A. la data de 27.05.2025.
Prin cererea formulată de inculpat nu a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac niciunul din cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o, fiind nevinovat, fapta sa nefiind infracțiunea de omor calificat ci neglijență asupra unui membru de familie.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, magistratul-asistent raportor constată, prioritar, că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpatul A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., aceasta fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.
Potrivit dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel".
În acest sens, magistratul asistent raportor reține că din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 16.01.2025.
Termenul de declarare a recursului în casație, prev. de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 17.02.2025 pentru inculpatul A.. Or, prezenta cerere de recurs în casație a fost introdusă la data de 27.05.2025, cu depășirea cu mult a termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanței de apel.
În consecință, cererea de recurs în casație formulată de recurent nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 435 din C. proc. pen.
Constatarea anterioară face inutilă analiza celorlalte condiții de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A..
Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1330 din data de 20 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1330 din data de 20 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.