ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 707/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra contestației declarate de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 68 din data de 05 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 68 din data de 05 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025, s-a admis sesizarea formulată de Serviciul de Probațiune București. În temeiul art. 95 alin. (2) C. pen., s-a dispus încetarea executării obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, dispusă în sarcina condamnatei A. prin sentința penală nr. 46 din data de 28.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 158/A din data de 28.05.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În temeiul art. 95 alin. (1) C. pen., s-a dispus înlocuirea obligației de a frecventa un program de reintegrare socială dintre cele derulate de Serviciul de Probațiune București sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. și dispusă prin hotărârea de condamnare cu obligația de a se supune măsurilor de tratament medical pentru afecțiunea de care suferă (tulburare schizoafectivă de tip depresiv), obligație prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen.. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 377 de RON, se avansează din fondurile Ministerului

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin raportul de evaluare nr. x/28.04.2025, emis de Serviciul de Probațiune București a fost sesizată instanța de executare, Curtea de Apel București, cu privire la persoana condamnată A., solicitându-se să se dispună încetarea executării obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, iar pe de altă parte, a fost formulată propunere de înlocuire a obligației prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu obligația prevăzută la lit. c) din același alineat.

În raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune București se arată că la data de 04.09.2024 a debutat procesul de supraveghere a condamnatei, dată la care a adus la cunoștința consilierului de probațiune faptul că din cauza problemelor psihologice și-a pierdut capacitatea de sinteză, memorare, nu se poate concentra și nu mai poate desfășura activități lucrative. A precizat persoana condamnată că suferă de tulburare schizo-afectivă tip mixtă, care a debutat la vârsta de 24 de ani, depunând acte doveditoare în acest sens. A mai arătat că în luna august 2024 a avut un episod depresiv și a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" în perioada 14-21.08.2024 și 16-20.09.2024.

În data de 07.10.2024 condamnata a transmis prin email o decizie medicală asupra capacității de muncă în care este menționat "grad II de invaliditate, având capacitatea de muncă diminuată și capacitatea de autoservire păstrată parțial". Ulterior s-a mai internat benevol la Spitalul Obregia în decembrie 2024, iar în luna martie 2025 a depus o adeverință de la medicul de familie în care sunt menționate problemele medicale și recomandarea "Nu poate munci".

În concluzie, consilierul de probațiune a arătat că, având în vedere situația specifică a persoanei supravegheate, respectiv că este diagnosticată cu afecțiuni psihice și ținând seama de faptul că instanța a stabilit în sarcina sa îndeplinirea obligației prevăzute la art. 93 alin. (3) C. pen., de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, dacă starea de sănătate îi permite și în conformitate cu art. 57 alin. (1) rap. la art. 48 din Legea 253/2013 a solicitat să se dispună încetarea executării obligației de a presta muncă în folosul comunității de către numita A..

Totodată, având în vedere problemele de sănătate mentală, fiind sub tratament medicamentos, s-a solicitat înlocuirea obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. cu obligația prev. de art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen., respectiv să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

La sesizare au fost atașate înscrisurile medicale și alte înscrisuri doveditoare depuse de persoana supravegheată la dosarul de supraveghere.

Analizând sesizarea formulată de Serviciul de Probațiune București, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 46/F din data de 28.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală s-a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa principală rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru un termen de supraveghere de 3 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a obligat inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele stabilite de această instituție; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere a impus inculpatei obligația să frecventeze un program de reintegrare socială dintre cele derulate de Serviciul de Probațiune București sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere a impus inculpatei obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Administrației Domeniului Public sector 2 București sau în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 158/A din data de 28.05.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar supravegherea persoanei condamnate a început la data de 04.09.2024.

La dosarul cauzei a fost depusă adeverința emisă de medicul de familie, din care rezultă că persoana supravegheată suferă de astm bronșic, hipertensiune arterială stadiul II, sindrom dislipidemic și tulburare schizo-afectivă tip depresiv, la rubrica "se recomandă" fiind menționat "nu poate munci".

De asemenea, a fost depusă decizie medicală asupra capacității de muncă în care este menționat "grad II de invaliditate, având capacitatea de muncă diminuată și capacitatea de autoservire păstrată parțial. Nu poate desfășura activități profesionale", cu termen de revizuire la data de 07.04.2026.

Potrivit art. 93 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Instanța a constatat că solicitarea Serviciului de Probațiune București este întemeiată, din moment ce înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei atestă, fără dubiu, că persoana supravegheată se încadrează în grad de handicap accentuat și nu poate munci, astfel că instanța apreciază că, într-adevăr, aceasta se află în imposibilitate de a presta muncă în folosul comunității.

În egală măsură, dat fiind natura afecțiunii de care suferă persoana vătămată, respectiv tulburare schizo-afectivă de tip mixt, apare ca evidentă împrejurarea că participarea la un program de reintegrare socială este lipsită de eficiență, în interesul persoanei supravegheate fiind, în schimb, să urmeze constant tratamentul indicat de medici, cu atât mai mult cu cât acesta și-a dovedit eficiența, iar potrivit scrisorii medicale eliberate de Spitalul Prof. Dr. A. Obregia persoana supravegheată necesită tratament medicamentos cel puțin 6 luni . De asemenea, din biletul de ieșire din spital rezultă că pacienta s-a internat în regim voluntar pentru dispoziție depresivă, ideație de incapacitate și inutilitate, ideație delirantă de persecuție și prejudiciu, anhedonia, hipobulie, labilitate afectivă, tulburări hipnice mixte.

S-a reținut, contrar celor arătate de petentă, că obligația prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen. nu constituie o sancțiune ori o măsură de siguranță, ci are natura unei obligații și nu trebuie în mod necesar să aibă legătură cu fapta săvârșită, ci este o măsură în interesul persoanei supravegheate, atunci când se constată că o asemenea obligație ar facilita supravegherea condamnatului de către serviciul de probațiune.

În condițiile în care intimata A. urmează tratament încă de la vârsta de 24 de ani, s-a apreciat că prin impunerea acestei obligații condamnata va trebui doar să facă dovada, periodic, că se prezintă la control și respectă prescripțiile medicale, ceea ce este în interesul persoanei supravegehate.

Pentru considerentele expuse, instanța a admis sesizarea formulată de Serviciul de Probațiune București.

Împotriva aceste sentințe, în termen legal, contestatoarea A. a formulat contestația de față, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosar nr. x/2025.

A solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței și, pe fond, în rejudecare, admiterea cererii și înlăturarea obligației de a se supune tratamentului medical, având în vedere că nu există legătură între afecțiunea psihică și faptele pentru care s-a dispus condamnarea, susținând că se prezintă voluntar cu regularitate la medic.

Examinând contestația formulată de contestatoarea A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit art. 95 din C. pen., "(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului șanse mai mari de îndreptare.

(2) Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară."

Totodată, Înalta Curte reține că Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, prevede în art. 48 alin. (1) că " (1) În situația în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probațiune constată că se impune modificarea conținutului unora dintre obligațiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligații sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanța de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare." (2) Sesizarea instanței poate fi făcută și de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probațiune.

În raport de aceste considerații teoretice, Înalta Curte reține că dacă măsura impusă de către instanța de judecată este prevăzută de lege și are un scop legitim constând în asigurarea programului de supraveghere instituit, analiza proporționalității acestei măsuri cu finalitatea urmărită trebuie să se realizeze nu doar la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, ci și ulterior, pe parcursul executării acesteia, legiuitorul instituind, în acest sens, mecanismul prevăzut la art. 48 și urm. din Legea nr. 253/2013.

În raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune București s-a menționat că la data de 04.09.2024 a debutat procesul de supraveghere a condamnatei, dată la care a adus la cunoștința consilierului de probațiune faptul că din cauza problemelor psihologice și-a pierdut capacitatea de sinteză, memorare, nu se poate concentra și nu mai poate desfășura activități lucrative. Persoana condamnată suferă de tulburare schizo-afectivă tip mixtă, care a debutat la vârsta de 24 de ani, depunând acte doveditoare în acest sens. A mai arătat că în luna august 2024 a avut un episod depresiv și a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" în perioada 14-21.08.2024 și 16-20.09.2024.

Prin sentința penală nr. 46/F din data de 28.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 158/A din data de 28.05.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa principală rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru un termen de supraveghere de 3 ani, iar în temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatei obligația să frecventeze un program de reintegrare socială dintre cele derulate de Serviciul de Probațiune București sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Contrar criticilor formulate de către contestatoarea A., Înalta Curte are în vedere că obligația prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen. nu constituie o sancțiune ori o măsură de siguranță, ci are natura unei obligații și nu trebuie în mod necesar să aibă legătură cu fapta săvârșită, ci este o măsură în interesul persoanei supravegheate, atunci când se constată că o asemenea obligație ar facilita supravegherea condamnatului de către serviciul de probațiune.

Având în vedere natura afecțiunii de care suferă persoana vătămată, respectiv tulburare schizo-afectivă de tip mixt, în acord cu prima instanță, apare evidentă împrejurarea că participarea la un program de reintegrare socială este lipsită de eficiență în interesul persoanei supravegheate, interesul acestei fiind, în schimb, să urmeze constant tratamentul indicat de medici, cu atât mai mult cu cât acesta și-a dovedit eficiența.

De altfel, Înalta Curte are în vedere înscrisurile aflate la dosar, respectiv scrisoarea medicală eliberată de Spitalul Prof. Dr. A. Obregia, din care rezultă că persoana supravegheată necesită tratament medicamentos cel puțin 6 luni, precum și biletul de ieșire din spital din care rezultă că pacienta s-a internat în regim voluntar pentru dispoziție depresivă, ideație de incapacitate și inutilitate, ideație delirantă de persecuție și prejudiciu, anhedonia, hipobulie, labilitate afectivă, tulburări hipnice mixte.

În condițiile în care intimata A. urmează tratament încă de la vârsta de 24 de ani, prin impunerea acestei obligații condamnata va trebui doar să facă dovada, periodic, că se prezintă la control și respectă prescripțiile medicale, ceea ce este în interesul persoanei supravegheate.

În consecință, Înalta Curte apreciază că datele existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a contura opinia că se impune înlocuirea obligației de a frecventa un program de reintegrare socială cu obligația de a se supune măsurilor de tratament medical pentru afecțiunea de care suferă, respectiv tulburare schizoafectivă de tip depresiv, obligație prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen. și, drept urmare, această obligație impusă de instanța de condamnare apare ca fiind proporțională cu scopul urmărit.

Pentru aceste considerente, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 95 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 68 din data de 05 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, va rămâne și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 68 din data de 05 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatoarea-persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-persoană condamnată în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2025.