ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 48/04.03.2025, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul cu nr. x/2023, printre alții, a fost condamnată inculpata A. după cum urmează:

a.la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. și art. 76 alin. (1) din C. pen.

S-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. în condițiile art. 65 alin. (1) din C. pen.

b.la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. și art. 76 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni ani închisoare la care adaugă 1/3 parte din pedeapsa de la lit. b) - 2 luni închisoare-; pedeapsa rezultantă 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) din C. pen. s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară rezultantă 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie rezultantă interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. în condițiile art. 65 alin. (1) din C. pen.

Pedepsele de executat pentru inculpatul A. sunt următoarele: pedeapsa principală 3 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. și pedeapsa accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. în condițiile art. 65 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen. coroborat cu art. 17 și art. 18 din Legea nr. 143/2000 (republicată) au fost confiscate în scopul distrugerii, cu păstrarea obligatorie de contraprobe, a drogurilor și substanțelor rămase după efectuarea analizelor de laborator și prelevarea contraprobelor, predate la Camera de Corpuri Delicte a IGPR - Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, cu dovezile: seria x, precum și a celorlalte substanțe rămase după efectuarea analizelor de laborator, ce urmează a fi depuse la camera de corpuri delicte.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială.

A fost obligată inculpata A., printre alții, la plata sumei de 2000 RON, către stat reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței penale nr. 48/04.03.2025 a Tribunalului Vrancea a declarat apel, printre alții, inculpata A..

Prin decizia penală nr. 620 din data de 12.06.2025, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul formulat, printre alții, de inculpata A..

S-a desființat, în parte, sub aspectul laturii penale, sentința penală nr. 48/04.03.2025 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare, printre altele:

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatei A., reținerea preventivă din 19.09.2023.

Împotriva deciziei penale nr. 620 din data de 12.06.2025 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, inculpata A. a declarat recurs în casație.

La data de 19.08.2025 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de recurs în casație formulată de inculpata A., prin apărător ales.

Examinând, în raport, cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpata A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibilă pentru considerentele expuse în continuare:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare, în conformitate, cu dispozițiile legale.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format cu participarea unui judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

Cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă, precum și semnătura apărătorului inculpatei care a exercitat calea de atac în numele acesteia.

Îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce privește recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casație a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7, 8 și 12 din C. proc. pen. și motivarea acestora.

În susținerea cazului prevăzut de 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a menționat că inculpata nu a desfășurat vreun act de trafic de droguri, instanța reținând că nu a intermediat, distribuit, vândut sau înlesnit vreo tranzacție cu droguri; a fost prezentă alături de concubinul său, inculpatul B., în anumite deplasări în care acesta s-a aprovizionat cu droguri; a declarat constant că 1-a însoțit din gelozie, fără a avea nicio legătură cu activitățile iubitului său; nu există probe directe care să ateste deținerea exclusivă sau intenția de valorificare a drogurilor; drogurile au fost găsite într-un spațiu locuit în comun cu concubinul ei, consumator declarat.

Astfel, în opinia apărării, s-a arătat că în lipsa unei acțiuni sau intenții directe și demonstrabile din partea inculpatei, nu se poate reține existența elementelor constitutive ale infracțiunii.

În ceea ce privește sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent, aceasta vizează acele situații în care, fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

Din motivarea acestui caz de recurs în casație, Înalta Curte constată că pe această cale se urmărește reaprecierea materialului probator, a situației de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel, solicitându-se o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, aspecte care nu pot fi analizate în recurs în casație.

Analiza probatoriului, cu accent pe forța probantă a mijloacelor de probă, pentru a susține vinovăția sau lipsa acesteia și netemeinicia deciziei instanței de apel, nu se poate realiza în procedura pendinte.

Astfel, în condițiile în care, inculpata A. critică situația de fapt reținută de instanța de apel, argumentația acesteia bazându-se pe presupusele contradicții factuale ce ar exista în cuprinsul probatoriului administrat în cauză, precum și latura subiectivă a infracțiunii reținute în sarcina inculpatei, motivele de recurs nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susținerea cazului prevăzut de 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a menționat că faptele reținute în sarcina inculpatei nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a menționat că, instanța de apel, preluând susținerile din rechizitoriu și din sentința nr. 48/04.03.2025, a reținut că: inculpata a transportat cu autoturismul personal pe concubinul său, inculpatul B., inculpata a asistat la unele vânzări de droguri, în locuința inculpatei s-au găsit urme de droguri, unele sume mici de bani ar fi fost virate în contul său, inculpata a dat indicații ca vânzările să înceteze.

Or, niciuna dintre aceste fapte nu dovedește o acțiune proprie de trafic de droguri. Prezența pasivă, însoțirea concubinului și exprimarea unor opinii nu sunt asimilabile acțiunilor de "distribuire", "livrare" sau "vânzare", așa cum cere norma incriminatoare. Nu a existat nicio probă care să confirme că inculpata ar fi consumatore de droguri. Activitatea inculpatei nu poate fi subsumată nici faptei de deținere pentru consum propriu - art. 4 alin. (2) din Legea 143/2000.

În aceste condiții, s-a arătat că în absența oricăror probe vizând deținerea pentru consum propriu, alte conduite pasive ori însoțirea concubinului nu transformă fapta într-o infracțiune de deținerea sau de trafic în sensul Legii nr. 143/2000.

Înalta Curte constată că pe această cale se urmărește reaprecierea materialului probator și a situației de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel, solicitând o reanalizare a încadrării juridice a faptelor, însă motivele susținute nu se circumscriu cazului prevăzut de 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În susținerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., inculpata a menționat că instanța de apel a reținut explicit că inculpata a recunoscut faptele de care este acuzată încă din faza urmăririi penale, precum și în faza cercetării judecătorești. Cu toate acestea, instanța a considerat că, întrucât inculpata s-a prezentat la termen după începerea cercetării judecătorești, nu se mai poate aplica art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Totuși, instanța de apel nu a sancționat acest presupus aspect ca tardivitate, ci a valorificat recunoașterea pentru a motiva condamnarea și pentru a susține implicarea inculpatei în activitatea infracțională.

Astfel, deși se reține că inculpata a solicitat procedura simplificată și a recunoscut faptele (elemente care atrag aplicabilitatea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.), instanța nu a redus cu o treime limitele de pedeapsă, ceea ce atrage o aplicare nelegală a pedepsei.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Or, din motivarea cazului de recurs în casație invocat se constată că pe această cale se urmărește o reindividualizare a pedepsei, iar în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nu poate fi cenzurată individualizarea pedepsei acest aspect vizând temeinicia hotărârii, astfel că aspectele invocate de inculpată nu pot fi examinate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte reține că îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație.

Indicarea unui caz de recurs în casație, dintre cele prevăzute de lege și susținerea unor argumente care nu au legătură cu respectivul caz de casație și care nu permit reexaminarea unei hotărâri definitive conform limitelor impuse de lege, conduce la respingerea ca inadmisibilă a căii de atac.

Față de aceste considerente, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei nr. 620 din 12 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei nr. 620 din 12 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2025.