ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 618/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 101/F din data de 14.08.2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de persoana condamnată A., cu privire la sentința penală nr. 81F din data de 10.07.2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2025, definitivă prin necontestare.

Pentru a dispune astfel, în esență, asupra contestației la executare formulate de persoana condamnată A., Curtea de Apel Pitești a reținut că, prin sentința penală nr. 81F din data de 10.07.2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2025, definitivă prin necontestare, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost respinsă cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 15.05.2025, de către Tribunalul Districtual din Przemysl, din Polonia, în dosarul nr. x Kop 11/25, pe numele persoanei solicitate A..

În baza 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 166 alin. (6) lit. a) și art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută pe cale incidentală Hotărârea judecătorească din 27 martie 2024, definitivă și executorie, pronunțată de Tribunalul Districtual din Przemysl, din Polonia, în dosarul nr. x K 111/24, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de primire intenționată de bunuri furate, prevăzută de art. 291 ^ 1 din C. pen. polonez și întărirea responsabilității penale prevăzută art. 294 ^ 1 din C. pen. polonez, infracțiuni ce au corespondent în legislația penală română în infracțiunea de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen.

S-a dispus executarea într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă de 277 de zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, la care A. a fost condamnat prin hotărârea anterior menționată.

S-a dedus din pedeapsa rămasă de executat de 277 de zile închisoare, perioada reținerii de 24 de ore dispuse prin Ordonanța de reținere nr. 8076/II/5/2025 din data de 18 iunie 2025 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

În cauză s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile menționate la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004, respectiv mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unui rest de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 1 an și 6 luni, stabilită prin Hotărârea judecătorească din 27 martie 2024, definitivă și executorie, pronunțată de Tribunalul Districtual din Przemysl în dosarul nr. x K 111/24, persoana solicitată este cetățean român și a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

În acest sens, instanța a reținut că acest motiv de refuz reglementat de art. 4 pct. 6 din Decizia - cadru 2002/584/JAI urmărește obiectivul de a crește șansele de reinserție socială a persoanei solicitate după executarea pedepsei. În concluziile sale Avocatul General în Cauza Lopes Da Silva argumenta că principiul recunoașterii reciproce nu are caracter absolut, iar instituirea unui astfel de motiv de refuz constituie o exprimare clară a voinței legiuitorului UE de a lăsa autorităților judiciare competente, dacă este cazul, posibilitatea de a realiza o conciliere cu respectivul principiu atunci când se află în prezența unei mize cum este cea a reușitei reinserției sociale a persoanei condamnate. În lumina acestor considerente, instanța apreciază că executarea pedepsei în țară, unde se află cei trei copii minori și restul familiei persoanei solicitate, poate facilita reintegrarea în comunitate a acesteia.

În baza art. 172 alin. (7) din legea nr. 302/2004 rap. la art. 166 alin. (6) lit. a) și art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, au fost analizate pe cale incidentală condițiile pentru recunoașterea Hotărârii judecătorești din 27 martie 2024, definitivă și executorie, pronunțată de Tribunalul Districtual din Przemysl în dosarul nr. x K 111/24, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, din care mai are de executat un rest de 277 de zile închisoare.

În cuprinsul Hotărârii judecătorești din 27 martie 2024, definitivă și executorie, pronunțată de Tribunalul Districtual din Przemysl în dosarul nr. x K 111/24, ca temei al condamnării s-a reținut că persoana condamnată a comis infracțiunile de primire intenționată de bunuri furate, prevăzută de art. 291 ^ 1 din C. pen. polonez și întărirea responsabilității penale prevăzută art. 294 ^ 1 din C. pen. polonez, constând în aceea că, la data de 14 iunie 2023, In Przemysl și provincia B., acționând cu intenție, în comun și în colaborare cu alte persoane, acesta a ajutat la tăinuirea unor bunuri de mare valoare sub formă de remorci, cu o valoare totală de cel puțin 300.000,00 PLN, împreună cu încărcătura, constând în panouri solare cu centuri de asamblare din cauciuc, produse de igienă personală și echipamente electronice, cu o valoare totală de 967.057,01 EUR, adică 4.324.195,42 PLN, conform ratei de schimb din 14 iunie 2023, lucruri obținute ca rezultat al unui furt care a avut loc în data de 11 iunie 2023 în localitatea Enschede - Olanda - în defavoarea societății C., cu intenția de a le transporta către o locație încă neidentificată, contrar utilizării lor planificate.

Faptele pentru care a fost condamnat A. de către autoritățile judiciare din Polonia sunt incriminate și de legea penală din România drept infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 din C. pen. român.

Examinând condițiile impuse de art. 167 din Legea nr. 302/2004 modificată, Curtea a reținut că hotărârea de condamnare este definitivă și executorie, potrivit relațiilor înaintate de autoritățile judiciare din statul emitent, iar în conformitate cu dispozițiile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, executarea hotărârii judecătorești nu este contrară principiului non bis in idem, iar potrivit fișei de cazier persoana condamnată nu figurează în prezent ca fiind cercetată sau condamnată în România pentru aceleași infracțiuni pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească în statul emitent. Totodată, persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală, răspunde penal potrivit legii penale române, pedeapsa aplicată constă în închisoare cu executare fără a depăși limita maximă prevăzută de C. pen. român, nu a intervenit prescripția executării pedepsei potrivit legii penale române; nu a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptelor pentru care cetățeanul român a fost condamnat prin sentința sus menționată.

În Mandatul European de Arestare emis în 15.05.2025, autoritățile judiciare din Polonia au menționat că persoana solicitată nu s-a prezentat personal la ședința de la Tribunalul Districtual din Przemysl din 27 martie 2024, număr referință dosar: x, însă având cunoștință de ședința de judecată programată, persoana în cauză a împuternicit un avocat, numit de aceasta sau de Stat, ca să îl apere la ședința de judecată, iar A. a fost reprezentat legal în procedurile judiciare, de către apărătorul său, care a fost prezent la audierea care a dus la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, iar la audiere, apărătorul a solicitat ca hotărârea de condamnare să fie pronunțată în conformitate cu aranjamentul făcut cu A. .

S-a reținut că, deși în certificatul tradus în limba română, la secțiunea D, nu este bifat faptul că persoana solicitată a avut cunoștință de proces, în mandatul european emis în limba polonă și în limbă engleză este expres menționat acest aspect. De asemenea, așa cum este mai sus menționat. A. a fost reprezentat legal în procedurile judiciare, de către apărătorul său, care a fost prezent la audierea care a dus la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, astfel că susținerile acestuia în sensul că nu a avut cunoștință de proces sunt nefondate, fiind îndeplinită și condiția prevăzută de art. 163 lit. g) din Legea 302/2004, fiind incidentă ipoteza prevăzută de lit. ii) din textul menționat.

S-a subliniat că intimatul A. a fost arestat preventiv pe teritoriul statului polonez în cauza în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, din data de 14 iunie 2023 până la 07 martie 2024, dată la care măsura a fost revocată, acesta alegând să părăsească teritoriul statului emitent cu puțin timp înainte datei de 27 martie 2024 când a fost pronunțată hotărârea de condamnare.

Totodată, în mandatul european de arestare s-a menționat că nu i s-a înmânat hotărârea personal, dar i se va înmâna personal această hotărâre, fără întârziere, după predare. Prin comunicarea hotărârii de condamnare de autoritățile poloneze, în copie conformă cu originalul, în limba poloneză și în limba română, persoana solicitată a luat la cunoștință efectiv de cuprinsul acesteia.

S-a constatat că prin sentința de condamnare, la pct. II din aceasta, s-a reținut că din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată acuzatului A., s-a scăzut perioada de reținere și arestare preventivă, de la 14.06.2023, ora 14:25, până la data de 07.03.2024, ora 15:17, respectiv 268 de zile conform mențiunilor din cuprinsul mandatului european de arestare.

Analizând cererea formulată, s-a reținut că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

În prezenta cauză s-a solicitat deducerea perioadei executate în Polonia în care persoana condamnată s-a aflat sub incidența reținerii și arestării preventive.

S-a reținut că, din dispozitivul sentinței pronunțate de Curtea de Apel Pitești a reieșit în mod evident că este recunoscută o hotărâre de condamnare la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, dispunându-se executarea în România, conform C. proc. pen. român, numai a restului rămas neexecutat de 277 zile închisoare, iar nu a întregii pedepse.

De asemenea, s-a mai reținut că, în considerentele sentinței, care au caracter obligatoriu, la fel ca dispozitivul, din moment ce argumentele au legătură și susțin soluția pronunțată, s-a precizat expres că persoana condamnată A. a fost arestată preventiv pe teritoriul statului polonez în cauza în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, din data de 14 iunie 2023 până la 07 martie 2024, iar din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată se scade perioada de reținere și arestare preventivă, de la 14.06.2023, ora 14:25, până la data de 07.03.2024, ora 15:17, respectiv 268 de zile, conform mențiunilor din cuprinsul mandatului european de arestare ce face obiectul cauzei de față.

În final, Curtea a mai constatat că, susținerile contestatorului în sensul că nu poate beneficia de instituția liberării condiționate sunt neîntemeiate întrucât, potrivit dispozițiilor art. 100 din C. pen., fracția de executat este de 2/3 din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, care la acest moment, luând în considerare inclusiv perioada executată în Polonia, nu pare împlinită.

*****

Împotriva sentinței penale nr. 101/F din data de 14.08.2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat prezenta contestație condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03.09.2025, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 23.09.2025, ocazie cu care s-au luat concluziile apărătorului contestatorului și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând contestația formulată de contestatorul persoană condamnată A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că, prezenta contestație la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. (când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută). În susținerea contestației, persoana condamnată A. a invocat faptul că, a executat o perioadă de detenție în Polonia în perioada, respectiv de la 14.06.2023 la 07.03.2024, perioadă care nu ar fi fost dedusă din pedeapsa în a cărui executare se află în prezent.

Or, deducerea măsurilor preventive privative de libertate se realizează pe calea contestației la executare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., însă numai în ipoteza în care măsurile preventive privative de libertate au fost dispuse în cauza în care s-a pronunțat hotărârea care se execută, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Cererea de deducere a duratei măsurilor preventive privative de libertate dispuse în altă cauză soluționată definitiv se încadrează în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., referitor la existența unei cauze de stingere sau de micșorare a pedepsei.

Înalta Curte notează că potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În acest cadru, instanța reține că, potrivit legii, contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, de asemenea, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Astfel, pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat.

În speță, se constată că, prin cererea formulată pe calea contestației la executare, contestatorul persoană condamnată A. a solicitat să i se considere, ca fiind legal executată și, ca atare să i se deducă din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în executarea căreia se află, perioada cuprinsă între 14.06.2023 și 07.03.2024, perioadă care nu ar fi fost dedusă din pedeapsa în a cărui executare se află în prezent.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul primei instanțe, constată că solicitarea condamnatului A. formulată pe calea prezentei contestații la executare este nefondată întrucât prin sentința penală nr. 81F din data de 10.07.2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2025, definitivă prin necontestare, prin care s-a dispus recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii din 27 martie 2024, definitivă și executorie, pronunțată de Tribunalul Districtual din Przemysl, din Polonia, în dosarul nr. x K 111/24, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de primire intenționată de bunuri furate, prevăzută de art. 291 ^ 1 din C. pen. polonez și întărirea responsabilității penale prevăzută art. 294 ^ 1 din C. pen. polonez, infracțiuni ce au corespondent în legislația penală română în infracțiunea de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen. și s-a dispus executarea într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă de 277 de zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, la care A. a fost condamnat prin hotărârea sus-menționată. De asemenea, s-a dedus din pedeapsa rămasă de executat de 277 de zile închisoare, perioada reținerii de 24 de ore dispuse prin Ordonanța de reținere nr. 8076/II/5/2025 din data de 18 iunie 2025 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești .

Astfel, se constată că prin sentința de condamnare, la pct. II din aceasta, s-a reținut că din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată acuzatului A., s-a scăzut perioada de reținere și arestare preventivă, de la 14.06.2023, ora 14:25, până la data de 07.03.2024, ora 15:17, respectiv 268 de zile conform mențiunilor din cuprinsul mandatului european de arestare .

De asemenea, se constată că, în prezent, contestatorul persoană condamnată A. se află în executarea restului de pedeapsă de 277 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, la care acesta a fost condamnat prin hotărârea judecătorească din 27 martie 2024, definitivă și executorie, pronunțată de Tribunalul Districtual din Przemysl, din Polonia, în dosarul nr. x K 111/24, potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 82/10.07.2025, emis în baza sentinței penale nr. 81/F/10.07.2025 a Curții de Apel Pitești .

Prin urmare, în speță, similar primei instanțe se reține că solicitarea contestatorului persoană condamnată condamnat A. este nefondată în condițiile în care, Curtea de Apel Pitești în dosarul x/2025, prin sentința 81F din data de 10.07.2025, a recunoscut hotărârea de condamnare la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, dispunându-se executarea în România, numai a restului rămas neexecutat de 277 zile închisoare, iar nu a întregii pedepse, fiind dedusă perioada de reținere și arestare preventivă, de la 14.06.2023, până la data de 07.03.2024, care este exact perioada criticată de persoana condamnată prin formularea prezentei contestații la executare.

Mai mult, astfel cum a recunoscut contestatorul prin concluziile orale, solicitarea deducerii perioadei în care acesta a fost reținut și arestat pe teritoriul statului polonez, prin intermediul contestației la executare, a vizat posibilitatea acestuia de a beneficia de procedura privind liberarea condiționată, solicitare care excede însă obiectului prezentului dosar.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 101/F din data de 14.08.2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 101/F din data de 14.08.2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2025.