ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 511/2025

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin încheierea penală nr. 19 din data de 21 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanței de clasare din data de 22.08.2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (653/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 185/II/2/2024 din data de 02.10.2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Petenta a fost obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare petenta A..

Prin cererea formulată, petenta a invocat dispozițiile art. 426 lit. i) din C. proc. pen., susținând, în esență, faptul că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, întrucât B. a săvârșit infracțiunea de fals intelectual, având în vedere declarațiile contradictorii pe care le-a dat.

A arătat că înțelege să se constituie parte civilă cu suma de 20.000 euro și solicită plata cheltuielilor de judecată pentru cele 27 de litigii pe care le-a avut cu intimatul.

Totodată, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 19.05.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 15.10.2025, când s-a dispus amânarea față de împrejurarea că procurorul nu a participat la soluționarea cauzei, nefiind o cauză care să justifice urgența, având în vedere Hotărârea nr. 2 adoptată în Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 26 august 2025, fiind acordat termen la 26.11.2025, termen la care au avut loc dezbaterile.

III. Examinând contestația în anulare, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea drepturilor procesuale și al pronunțării unei noi hotărâri cu respectarea prevederilor legale.

Procedura de judecată a contestației în anulare presupune două etape, și anume admiterea în principiu și judecata pe fond după admiterea în principiu a contestației.

În vederea verificării prealabile a contestației în anulare, legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a contestației în anulare, condiții ce rezultă din prevederile art. 426-428 și ale art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, instanța verifică dacă cererea de contestație în anulare privește hotărâri penale definitive, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susținerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 426 din C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației sunt depuse ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

De asemenea, se verifică dacă motivele invocate și probele aduse în susținerea cererii nu au mai făcut obiectul unei contestații în anulare anterioare.

Analizând condițiile de admisibilitate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că, potrivit art. 426 din C. proc. pen.:

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

(...)

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă

Înalta Curte reține că sunt supuse contestației în anulare numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin această cale extraordinară de atac se urmărește înlăturarea erorilor de procedură pe care le conțin hotărârile judecătorești. În acest sens, Înalta Curte reține că hotărârile judecătorești prin care se rezolvă fondul cauzei sunt acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, soluționând acțiunea penală/civilă, potrivit art. 396 alin. (1) și/sau art. 397 alin. (1) din C. proc. pen.

Potrivit art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, iar prin aceeași hotărâre se pronunță și asupra acțiunii civile, conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 426 din C. proc. pen. și poate fi formulată numai în cazurile expres prevăzute în același articol la lit. a)-i) din același act normativ, singurele apte a provoca o reexaminare a cauzei penale.

Interpretând coroborat și per a contrario textele de lege anterior menționate, se constată că nu pot fi supuse contestației în anulare hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei, consecința fiind respingerea cererii, ca inadmisibilă.

În cauză, petenta A. a formulat contestație în anulare împotriva încheierii nr. 19 din data de 21 ianuarie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de aceasta împotriva ordonanței de clasare din data de 22.08.2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (653/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 185/II/2/2024 din data de 02.10.2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așadar, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare formulate de petentă nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dezlegării unui raport juridic de drept substanțial prin pronunțarea vreunei soluții de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal, astfel cum prevede art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., ori de soluționare a acțiunii civile, potrivit art. 397 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, petenta A. a exercitat calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei hotărâri pentru care legea nu prevede posibilitatea de reformare prin această cale de atac.

Or, hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în conformitate cu legea.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Totodată, raportat la aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte condiții de admisibilitate în principiu a contestației în anulare, prevăzute de art. 426-428 și art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv calitatea în care petenta a introdus cererea, termenul de introducere a cererii și motivul pe care se sprijină contestația în anulare.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 426-428 și art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. și, în consecință, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii nr. 19 din data de 21 ianuarie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii nr. 19 din data de 21 ianuarie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.