ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 140 din data de 07.07.2022, Judecătoria Oravița a dispus condamnarea inculpatului A., astfel:

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "amenințare" prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. față de persoana vătămată B.;

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "amenințare" prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. față de persoana vătămată C.;

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "amenințare" prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. față de persoana vătămată D.;

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "distrugere" prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. săvârșită față de persoana vătămată E.;

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "distrugere" prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. săvârșită față de persoana vătămată B.;

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "lovire și alte violențe" prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. privind pe C.;

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "tulburare a ordinii și liniștii publice" prevăzută de art. 371 C. pen.

În baza art. 38, 39 C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 luni închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din pedepsele neaplicate, rezultând o pedeapsă finală de 6 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare aplicată inculpatului stabilindu-se un termen de supraveghere de 4 ani.

În fapt, s-a reținut că în data de 11.06.2017, în jurul prânzului, la barul din localitatea F., jud. Caraș-Severin, inculpații A. și G., în urma mai multor discuții contradictorii cu persoana vătămată B., au dorit să-l agreseze fizic însă acesta a fugit spre locuință, lăsându-l la fața locului pe fiul său C., care a fost lovit de cei doi în zona capului cu palma.

Ulterior, în cursul serii, aflându-se în stare de ebrietate, cei doi inculpați, însoțiți de H., s-au hotărât să meargă la domiciliul numitului B. pentru a se răzbuna în urma conflictului avut anterior cu acesta.

Astfel, în drum spre domiciliul persoanei vătămate, inculpatul A. s-a înarmat cu o bâtă de lemn luată dintr-un gard, iar odată ajuns în fața imobilului numitului B., a spart geamul locuinței cu o piatră, strigând la persoanele vătămate B. și C. să iasă afară, amenințându-i cu acte de violență, activitate desfășurată și de inculpatul G.. În acest timp, inculpatul A., și-a îndreptat atenția spre autoturismul marca I. aflat pe podul din fața imobilului persoanelor vătămate și care aparținea numitului E., lovindu-l cu bâta din lemn în repetate rânduri, provocând mai multe avarii, pentru care persoana vătămată E. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5000 RON.

Între timp, auzind loviturile aplicate autoturismului de către inculpatul A., numita D., vecină a persoanelor vătămate B. și C., a ieșit la poartă strigând la cei trei inculpați. În acel moment inculpatul A. a amenințat-o cu acte de violență, alergând-o cu acea bâtă, persoana vătămată reușind să se refugieze în casă.

II. Împotriva acestei hotărâri, definitivă prin neapelare, a formulat contestație în anulare inculpatul A..

Prin sentința penală nr. 179 din data de 29.07.2024, pronunțată de Judecătoria Oravița în dosar nr. x/2024, în temeiul art. 432 C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) C. proc. pen., s-a admis în parte contestația în anulare formulată de inculpatul A..

A fost desființată în parte latura penală a sentinței penale 140 din 07.07.2022, pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2019, în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în raport de infracțiunile de amenințare prevăzute de art. 206 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva petentului-inculpat A. pentru comiterea infracțiunilor de amenințare, prevăzute de art. 206 alin. (1) C. pen. (fapte din data de 11.06.2017), cu aplicarea art. 5 C. pen. și au fost înlăturate consecințele penale ale acestei condamnări, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

Rejudecând în aceste limite, Judecătoria Oravița a descontopit pedeapsa principală rezultantă a închisorii aplicată petentului-inculpat A., în cuantum de 6 luni închisoare, reindividualizând și contopind pedepsele cum urmează:

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "distrugere" prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. săvârșită față de persoana vătămată E.;

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "distrugere" prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. săvârșită față de persoana vătămată B.;

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "lovire și alte violențe" prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. privind pe C.;

- 2 luni închisoare săvârșirea infracțiunii de "tulburare a ordinii și liniștii publice" prevăzută de art. 371 C. pen.

În baza art. 38, 39 C. pen., a stabilit pedeapsa rezultantă în cuantum de 4 luni închisoare, formată din pedeapsa cea mai grea (2 luni închisoare), la care s-a adăugat 1/3 din pedepsele neaplicate (2 luni).

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 4 luni închisoare aplicată inculpatului și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani.

Totodată, au fost stabilite obligații și măsuri de supraveghere.

III. Împotriva sentinței penale nr. 179 din data de 29.07.2024, pronunțată de Judecătoria Oravița, în dosar nr. x/2024, a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1055/A din data de 17.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 432 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 179/29.07.2024 pronunțată de Judecătoria Oravița, în dosarul nr. x/2024.

IV. Împotriva hotărârii pronunțate ca urmare a admiterii contestației în anulare și rejudecării cauzei a declarat recurs în casație inculpatul A..

Prin cererea formulată, inculpatul a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 și 12 C. proc. pen., solicitând desființarea deciziei penale atacate, iar pe cale de consecință desființarea, în parte, a sentinței penale nr. 179/29.07.2024 și încetarea procesului penal pentru comiterea infracțiunilor de:

- distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., săvârșită față de persoana vătămată E. pentru care a fost condamnat la 2 luni închisoare;

- distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., săvârșită față de persoana vătămată B. pentru care a fost condamnat la 2 luni închisoare;

- lovire și alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., privind pe C. pentru care a fost condamnat la 2 luni închisoare;

- tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., pentru care a fost condamnat la 2 luni închisoare.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, a arătat că atât Judecătoria Oravița, cât și Curtea de Apel Timișoara, în mod greșit au dispus încetarea procesului penal doar cu privire la faptele de amenințare, nu și pentru faptele de distrugere, loviri și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, întrucât faptele pentru care inculpatul a fost în mod greșit condamnat au fost săvârșite la data de 11.06.2017, Judecătoria Oravița pronunțând hotărârea de condamnare la 07.07.2022, definitivă la data 29.08.2022, conform mențiunii aplicate pe hotărâre de biroul de executări penale din cadrul acestei judecătorii.

A mai susținut că sentința nu putea să rămână definitivă la data de 07.07.2022 (data pronunțării), acestea a devenit definitivă odată cu expirarea termenului de apel, după comunicarea către toate părțile din proces.

De asemenea, a apreciat că nu se pot reține nici considerentele Curții de Apel Timișoara, care expun faptul că sentința penală nr. 140 a rămas definitivă la data de 09.08.2022, conform dovezilor de primire aflate la dosarul cauzei.

În altă ordine de idei, apărarea a arătat că inculpatul și-a exercitat dreptul la contestație având în vedere mențiunea definitivă aplicată pe sentință, respectiv data de 29.08.2022. Mai mult, față de acesta au produs consecințe penale dovada aplicării mențiunii cu data de 29.08.2022, astfel fiind îndrituit să considere că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Având în vedere că expunerile unei hotărâri nu se bucură de autoritate de lucru judecat, Curtea de Apel Timișoara nu putea ca prin aceste considerente să lase fără aplicabilitate caracterul definitiv al unei sentințe, intrate în autoritate de lucru judecat, începând cu data de 29.08.202.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat că, deși exista o cauză de încetare a procesului penal, respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale, Judecătoria Oravița, și mai apoi Curtea de Apel Timișoara prin respingerea apelului împotriva contestației în anulare, au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În susținerea acestor solicitări, a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 152/2020, prin care s-a reținut că președintele României și-ar fi depășit atributele constituționale dispunând suspendarea de drept a unor procese penale. Prin aceeași decizie s-a mai statuat și că, având în vedere forța juridică inferioară legii, decretul Președintelui nu poate să deroge, să se substituie sau să adauge la lege, deci nu poate conține norme de reglementare primară.

Pe lângă faptul că președintele României a adoptat 2 decrete prezidențiale prin depășirea atribuțiilor, decrete aprobate prin hotărâri ale Parlamentului, (dispoziții inferioare legilor organice) au fost aduse modificări unei legi organice, C. pen., anume dispozițiilor care reglementează suspendarea termenului de suspendare a prescripției a răspunderii penale.

Mai mult, trebuie atras atenția și asupra faptului că decretele prezidențiale, aprobate ulterior prin Hotărâri ale Parlamentului, sunt acte administrative, care în niciun caz nu pot fi egale din punct de vedere legislativ unei legi organice, cum este C. pen.

Prin urmare, a apreciat că cele două instanțe au dispus o soluție de condamnare prin raportare la două decrete președințiale care au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională a României, consecința fiind aplicarea unor pedepse în afara limitelor legale.

În final, a solicitat să se aibă în vedere că raportat la data săvârșirii faptelor, 11.06.2017, și având în vedere data pronunțării sentinței penale nr. 140/07.07.2022, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.08.2022, prin adăugarea termenului de 4 zile la termenul de prescripție inițial, 11.06.2022, infracțiunile s-ar fi prescris la data de 16.06.2022, anterior momentului rămânerii definitive.

V. Prin încheierea din 04.06.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2024, fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1055/A din data de 17 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

VI. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare invocate, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 04.06.2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, având ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel.

Instanța supremă, fiind învestită cu judecarea recursului în casație, verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Efectuând acest control, instanța de recurs în casație pornește de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel.

Motivul de casare invocat de inculpatul A. s-a întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal) și pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) și a vizat faptul că instanțele fondului, ulterior admiterii contestației în anulare și rejudecării cauzei, au dispus încetarea procesului penal doar cu privire la infracțiunile de amenținare, nu și pentru celelalte infracțiuni de distrugere, loviri și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, deși termenul de prescripție era împlinit și pentru acestea, motiv pentru care au fost aplicate pedepse în alte limite.

Pentru a răspunde criticilor inculpatului, respectiv pentru înțelegerea situației juridice a acestuia, preliminar, Înalta Curte constată că speța de față prezintă o anumită particularitate.

În acest sens, se constată că prin sentința penală nr. 140 din data de 07.07.2022 a Judecătoriei Oravița, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea în concurs a 3 infracțiuni de amenințare, 2 infracțiuni de distrugere și pentru câte o infracțiune de loviri și alte violențe și tulburare a ordinii și liniștii publice.

Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare, inculpatul neexercitând calea de atac a apelului.

Ulterior, împotriva acestei sentințe a fost formulată contestație în anulare de către inculpat, cale extraordinară de atac ce a fost admisă, consecința fiind desființarea sentinței precizate și rejudecarea cauzei, însă doar în parte, exclusiv în ceea ce privește latura penală a cauzei, respectiv cele trei infracțiuni de amenințare, cauza fiind definitivă și bucurându-se de autoritate de lucru judecat din perspectiva celorlalte infracțiuni de distrugere, loviri și alte violențe și tulburarea ordinirii și liniștii publice pentru care inculpatul a fost condamnat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că rejudecarea cauzei de către Judecătoria Oravița, ulterior admiterii contestației în anulare, nu a avut loc in integrum, ci a privit exclusiv infracțiunile de amenințare săvârșite de inculpat față de persoanele vătămate B., C. și D. (fapte din 11.06.2017).

Ulterior acestei rejudecării parțiale a cauzei, Judecătoria Oravița, printr-o nouă sentință, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, pentru săvârșirea celor trei infracțiuni de amenințare, sentință însă ce a fost atacată cu apel de către inculpat.

Analizând apelul la contestația în anulare formulată, Curtea de Apel Timișoara, deși a constatat că în mod corect prima instanță a admis contestația formulată și a desființat în parte sentința penală nr. 140/07.07.2022, rămasă definitivă prin neapelare, doar cu privire la infracțiunile de amenințare comise la data de 11.06.2017, cu toate acestea, ulterior, în examinarea apelului pe fond, a analizat cauza de încetare a procesului penal invocată de inculpat, respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale, și în ceea ce privește celelalte infracțiuni de distrugere, loviri și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în ciuda faptului că o astfel de examinare exceda controlului său.

În aceste condiții în care instanța de apel a statuat definitiv că în mod corect prima instanță a admis contestația în anulare doar cu privire la infracțiunile de amenințare, cauza fiind rejudecată în fond în aceste limite, dreptul inculpatului de a formula recurs în casație a fost limitat la soluția instanței de fond în ceea ce privește cele trei infracțiuni de amenințare, neputând fi extins și la infracțiunile pentru care nu a fost admisă contestația în anulare, dispozițiile din sentință privind aceste infracțiuni fiind definitivă.

În consecință, cu toate că instanța de apel a examinat intervenirea prescripției răspunderii penale și cu privire la infracțiunile de distrugere, loviri și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice (motiv ce a fost avut în vedere la examinarea admisibilității și admiterea în principiu a cererii de recurs în casație a inculpatului), deși contestația în anulare nu a fost admisă și pentru aceste infracțiuni, acest lucru nu dă dreptul inculpatului de a solicita, pe calea recursului în casație, o reexaminare a cauzei din perspectiva intervenirii prescripției răspunderii penale cu privire la infracțiunile anterior menționate, cauza fiind definitivă din acest punct de vedere, nesusceptibilă de a fi atacată prin intermediul prezentei cereri de recurs în casație.

În realitate, ceea ce se critică în prezenta cale de atac este dispoziția instanței care a soluționat calea extraordinară de atac a contestației în anulare și care a constatat întemeiată soluția Judecătoriei Oravița de admitere a contestației în anulare doar în ceea ce privește latura penală a cauzei cu referire la infracțiunile de amenințare, soluție însă nesusceptibilă de a fi analizată în calea de atac a recursului în casație.

Practic, prin promovarea recursului în casație, inculpatul, contrar dispozițiilor art. 434 C. proc. pen., urmărește să infirme soluția ce a fost dată în contestația în anulare, promovată în considerarea aceluiași unic aspect, respectiv încetarea procesului penal.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului în casație nu se poate pune în discuție modalitatea prin care s-a soluționat contestația în anulare, hotărârea supusă recursului în casație în cauza de față fiind reprezentată de decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ca instanță de apel, hotărâre dată în executarea deciziei prin care s-a admis pe fond contestația în anulare doar cu privire la infracțiunile de amenințare.

În această manieră, recursul în casație este deturnat de la scopul său, astfel cum acesta este reglementat în art. 433 C. proc. pen. (acela de a reforma o hotărâre pronunțată de o curte de apel, ca instanță de apel și care vizează fondul cauzei, respectiv acțiunea penală), încercându-se a se înfrânge ceea ce s-a stabilit în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Practic, se dorește a se trece peste prezumția de legalitate a hotărârii pronunțate în contestație în anulare, nerecunoscându-se autoritatea de lucru judecat a acesteia.

Or, în concepția C. proc. pen., o hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară, astfel cum este și contestația în anulare, se bucură de autoritate de lucru judecat și nu poate fi îndreptată printr-o altă cale extraordinară de atac.

Interpretând altfel, în sensul dorit de inculpat, prin anularea dispoziției de admitere a contestației în anulare, ar însemna recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală, aspect ce constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților.

Or, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul stabilității raporturilor juridice, conform căruia soluția dată într-o manieră definitivă de către instanța de judecată nu mai poate fi pusă în discuție ulterior pe calea unui apel deghizat, astfel cum se încearcă în prezenta cauză, în sensul reexaminării hotărârii prin care a fost admisă contestația în anulare.

Importanța acestui principiu a fost subliniată inclusiv în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului care, în Cauza Hornsby contra Greciei, a reținut că unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice care impune, printre altele, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă (cum este și cazul de față, în care hotărârea prin care a fost admisă contestația în anulare este definitivă, nefiind supusă căilor de atac), soluția lor să nu mai poată fi pusă în discuție.

Concluzionând, instanța sesizată cu judecarea unui recurs în casație nu verifică dacă hotărârea de admitere a contestației în anulare care a avut ca urmare rejudecarea în parte a cauzei a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, o reexaminare a acestei hotărâri transformând calea extraordinară de atac a recursului în casație într-un apel deghizat, aspect ce apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1055/A din data de 17 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1055/A din data de 17 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2025.