ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 376/2025
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 376/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 24 septembrie 2025
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 13 august 2025, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curții de Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, dosar ce are ca obiect o altă cerere de strămutare.
În susținerea cererii, petentul a precizat că motivul strămutării îl reprezintă știrbirea aparenței de imparțialitate a instanței ca urmare a diseminării informațiilor din dosar.
Analizând cererea formulată de petentul privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curții de Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, ce are la rândul său, ca obiect judecata unei cereri de strămutare, se constată:
Înalta Curte este învestită cu soluționarea unei cereri de strămutare a unei cauze având ca obiect o altă cerere de strămutare formulată de același petent.
Potrivit art. 71 din C. proc. pen., "Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. (…)"
Dispozițiile legale precitate stabilesc o competență funcțională exclusivă a curții de apel referitoare la judecata cererilor de strămutare a cauzelor aflate pe rolul instanțelor inferioare (tribunal sau judecătorie) și arondate (situate în circumscripția sa teritorială).
Astfel, Înalta Curte reține că strămutarea determină o prorogare de competență teritorială, pentru motive justificate, care are ca efect trecerea unei cauze de la instanța căreia îi revenea competența de soluționare la o altă instanță de aceeași categorie și același grad ierarhic. Așadar, prin strămutare, rămân aplicabile normele de competență funcțională, materială și după calitatea persoanei, fiind afectată (modificată) doar competența teritorială. Strămutarea și instituția imparțialității sunt strâns interconectate și poartă asupra unei cauze în fond sau în calea de atac, însă niciodată asupra altei strămutări, aceasta neechivalând cu o judecată dintre cele vizate de art. 64 din C. proc. pen.
Ca urmare, constatând că dosarul a cărei strămutare se solicită are ca obiect o altă cerere de strămutare (aflată pe rolul Curții de Apel Constanța), în conformitate cu dispozițiile art. 74 alin. (1) rap. la art. 64 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea subsecventă formulată de același petent A. privind strămutarea judecării strămutării (cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curții de Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie).
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 377 RON va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curții de Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 377 RON rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2025.