ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 301/2025

Ședința publică din data de 24 aprilie 2025

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 21 martie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția I penală [instanță investită cu soluționarea în fond a cauzei privindu-l pe inculpatul persoană fizică A. - asociat și administrator al S.C. B. S.R.L. [trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 35 C. pen. și bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplic. art. 35 C. pen., în condițiile art. 5 și art. 38 C. pen..] și pe alți 16 inculpați persoane fizice și juridice] a dispus următoarele:

În temeiul art. 250

2

C. proc. pen., a admis cererea de ridicare a măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare aparținând S.C. B. S.R.L., dispusă prin ordonanța din data de 6 ianuarie 2016 emisă de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală în dosarul nr. x/2015, formulată de inculpatul A..

A ridicat măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța din data de 6 ianuarie 2016 emisă de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală în dosarul nr. x/2015, prin care a fost instituită măsura asiguratorie a popririi până la concurența sumei de 24.432.579 RON, asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise pe numele S.C. B. S.R.L București (CUI x) la C. S.A.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, în cursul urmăririi penale, în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Stuctura Centrală, în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracțiuni, a confiscării speciale și a confiscării extinse pentru acoperirea prejudiciului cauzat de inculpați prin săvârșirea faptelor ce li se impută, au fost dispuse măsuri asigurătorii, printre care și cea a popririi, până la concurența sumei de 24.432,579 RON, asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise pe numele S.C. B. S.R.L București (unde inculpatul A. deține calitatea de asociat și administrator) la C. S.A.., instituită prin ordonanța din 6 ianuarie 2016.

În acest context factual, examinând cererea de ridicare a măsurii asigurătorii anterior menționate, formulată de inculpatul A., instanța a apreciat că, având în vedere că această măsură a fost instituită la data de 6 ianuarie 2016, în raport cu data învestirii instanței de judecată, precum și față de probatoriul administrat, măsura asiguratorie analizată nu mai servește scopului menționat de procuror, cu atât mai mult cu cât în cauză sunt instituite și menținute măsurile asigurătorii ale popririi asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare aparținând atât inculpaților persoane fizice (deci, inclusiv, inculpatul A.), cât și inculpaților persoane juridice (printre care se află și S.C. D. S.R.L.), dispuse prin ordonanțele din 28 octombrie 2015 emise de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală în dosarul nr. x/2015

În consecință, pentru argumentele prezentate, concluzionând că scopul măsurii asigurătorii analizate nu mai este actual și că, în acest context, ingerința în dreptul de proprietate al S.C. B. S.R.L București (care nu are calitatea de inculpată în cauză), decurgând din menținerea măsurii asigurătorii, devine disproporționată în raport cu situația care a determinat-o, contrară scopului urmărit și aduce atingere însăși existenței dreptului de proprietate pretins, Curtea a apreciat că nu se impune menținerea acesteia.

****

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru netemeinicie pentru motive circumscrise, în esență, împrejurării că, în cauză, nu au intervenit aspecte noi și relevante care să justifice ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituite prin ordonanța din data de 6 ianuarie 2016, argumentele de necesitate (decurgând chiar din lege) pentru care această măsură a fost menținută prin încheierea instanței de fond din 3 iunie 2024 păstrându-și pe deplin valabilitatea, cu atât mai mult cu cât, la termenul din 22 noiembrie 2024, a fost depus un raport de expertiză privind evaluarea bunurilor, iar la termenul din 14 martie 2025, experții desemnați au arătat că mai au nevoie de 30 de zile pentru depunerea raportului de expertiză financiar-contabilă și a celui privind evaluarea bunurilor imobile.

Corelativ, parchetul a susținut că, raportat la numărul obiectivelor propuse și complexitatea expertizelor dispuse, dar și la complexitatea ridicată a cauzei în sine, al cărei probatoriu a fost administrat aproape în totalitate, la numărul infracțiunilor reținute și al inculpaților angrenați în activitatea infracțională, perioada infracțională și valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, precum și la cuantumul sumelor de bani transferate în mod succesiv prin conturile bancare aparținând inter alia societății inculpate S.C. D. S.R.L., măsura asigurătorie analizată nu a depășit o durată rezonabilă nici în prezent, fiind proporțională cu ingerința în dreptul de proprietate reclamat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 7 aprilie 2025, sub nr. x/2016/a20, cu termen de soluționare la data de 10 aprilie 2025, când, constatând lipsă de procedură cu două dintre intimatele părți civile, instanța de contestație a amânat cauza la data de 24 aprilie 2025.

La acest ultim termen, în condițiile legalei îndepliniri a procedurii de citare, reprezentantul Ministerului Public a susținut motivele scrise de contestație, solicitând admiterea căii de atac atât prin raportare la acestea, cât și la chestiunea pusă în discuție, din oficiu, de către instanță, respectiv aceea că titularul cererii de ridicare a măsurii popririi este inculpatul A., care a formulat-o în nume propriu, iar nu societatea S.C. B. S.R.L., ale cărei conturi au fost supuse măsurii analizate.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public în acest sens, ca și cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. sunt detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestația de față pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Exercitarea oricărui demers judiciar și, implicit, formularea unei cereri de ridicare a măsurii asigurătorii presupune îndeplinirea prealabilă a condițiilor privind existența calității procesuale a justițiabilului și a capacității procesuale a acestuia, din care decurg și condițiile subsecvente privind afirmarea unui drept în justiție și justificarea unui interes legitim. Aceste condiții rezultă din dispozițiile art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., care consacră normativ posibilitatea, printre alții, a oricărei persoane interesate de a se adresa justiției pentru a supune controlului judecătoresc măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor sale.

Evaluând cererea de ridicare a măsurii asigurătorii formulată de inculpatul A. prin prisma acestor considerații teoretice, Înalta Curte constată că, în condițiile în care obiectul măsurii îl constituie sumele de bani aflate sau care se vor afla în conturile bancare deschise pe numele S.C. B. S.R.L București (CUI x) la C. S.A., titularul de drept al unei astfel de cereri nu putea fi decât societatea sus-menționată, ca proprietar al respectivelor sume.

Or, în cauză, cererea de ridicare a măsurii asigurătorii a fost formulată de inculpatul A., în nume personal, iar nu ca administrator al societății vizate de măsură, singura calitate în care acestuia i se putea recunoaște vocația de a uza de acest instrument procedural. Societatea însăși, subiect de drept ale cărui interese ar fi fost pretins afectate de menținerea măsurii asigurătorii, nu a solicitat ridicarea acestei măsuri și nu a prezentat, de altfel, cel puțin prin intermediului inculpatului administrator, vreun element probator din care să rezulte impactul negativ al acesteia asupra propriei activități și, subsecvent, necesitatea ridicării măsurii.

Distinct de această chestiune de legalitate referitoare la titularul cererii analizate, Înalta Curte reține că prima instanță a apreciat în mod neîntemeiat că, raportat la data instituirii măsurii asigurătorii, respectiv la faza procesuală în care se află cauza și la probatoriul administrat, scopul acesteia nu mai este actual, întrucât în speță au fost instituite și menținute măsurile asigurătorii ale popririi și asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare aparținând atât inculpaților persoane fizice (inclusiv inculpatul A.), cât și inculpaților persoane juridice (printre care se află și S.C. D. S.R.L.), iar intervalul de timp scurs până în prezent este îndelungat.

Prima instanță a reținut că, dacă ingerința în dreptul de proprietate cauzat de indisponibilizarea unui bun imobil este de o intensitate medie, întrucât îl privează pe proprietarul bunului numai de posibilitatea de a efectua acte de dispoziție, acesta păstrând, însă, posibilitatea de a utiliza bunul și de a se bucura de fructele acestuia, blocarea tuturor conturilor bancare ale unei persoane juridice are drept consecință, în schimb, oprirea activităților curente, întrucât aceasta nu va mai putea dispune efectuarea plăților și nici nu va mai putea încasa plăți efectuate de terți. Or, dacă o astfel de ingerință gravă în viața societară poate fi acceptată în mod excepțional la debutul unei anchete penale pentru acuzații grave, aceeași concluzie nu mai poate fi acceptată, în opinia primei instanțe, după curgerea unui interval de timp de 10-15 ani de la data faptelor, depășirea acestei limite temporale, chiar și în cauze de o complexitate deosebită (cum este cazul speței), având natura de a transforma o măsură provizorie într-o măsură prin care dreptul de proprietate este afectat.

Altfel spus, prima instanță a dispus ridicarea măsurii popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare aparținând S.C. B. S.R.L., instituită prin ordonanța parchetului din data de 6 ianuarie 2016, urmare constatării, în faza finală a judecății pe fond a cauzei, că, în contextul menținerii măsurii popririi asupra altor sume de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare aparținând inculpaților persoane fizice și juridice (instituită prin ordonanțele procurorului din 28 octombrie 2015), măsura criticată nu mai servește scopului pentru care a fost luată - și anume confiscarea specială și cea extinsă.

Or, evaluând subzistența temeiurilor care au justificat dispunerea și menținerea succesivă a măsurii analizate, Înalta Curte constată că, în lipsa unor elemente obiective verificabile, care să justifice în mod rezonabil aprecierea că aceasta a devenit disproporționată în raport cu scopul enunțat, în vederea căruia a fost instituită, doar faptul coexistenței acestei măsuri, pe întreaga sa durată, cu o altă măsură asigurătorie de același fel care vizează inculpații persoane fizice și juridice cercetate în cauză - nu poate susține concluzia încetării acestor temeiuri.

Ceea ce prezintă relevanță sub aspectul duratei măsurii asigurătorii este, în primul rând, intervalul de timp scurs de la data dispunerii acesteia, de aproximativ 9 ani, iar nu intervalul de timp scurs de la data săvârșirii faptelor, cum neîntemeiat a reținut prima instanță, eventualele efecte negative ale unei ingerințe în dreptul de proprietate neputând fi evaluate decât în raport cu limitele temporale în care a subzistat această ingerință.

În baza propriului examen, Înalta Curte constată, în al doilea rând, că, deși, într-adevăr, măsura asigurătorie contestată a fost instituită în urmă cu 9 ani, timpul scurs de la dispunerea acesteia nu este singurul element de analiză ce se impune a fi avut în vedere în evaluarea proporționalității, un astfel de examen raportându-se în mod obligatoriu și la particularitățile cauzei, în special la complexitatea acesteia, etapa procesuală în care se află și scopul urmărit prin dispunerea măsurii.

Este neîndoielnic că, raportat la amploarea activității infracționale investigate, care a vizat nu mai puțin de 81 de părți civile, 347 de persoane vătămate și 17 inculpați, care au fost trimiși în judecată, cauza are o complexitate deosebită, care s-a repercutat în mod corespunzător și asupra duratei procedurilor judiciare, nefiind, însă, singurul element care a condus la prelungirea lor.

Înalta Curte reține, în acest sens, că din actele dosarului rezultă că durata procesului penal a fost influențată și de numeroasele amânări dispuse pentru lipsa de procedură, în special cu persoanele vătămate/părți civile și lipsa de apărare a părților, de incidentele procedurale intervenite în cauză (cereri de recuzare, excepții de neconstituționalitate), dar și de dificultățile intervenite în administrarea amplului probatoriu încuviințat (în special a celui testimonial și a celui științific).

Fără a face abstracție nici de dificultățile procedurale ivite în contextul pandemiei de Covid-19, Înalta Curte conchide că durata ridicată a procedurii în primă instanță (cameră preliminară/fond) a fost justificată, până la acest moment, de complexitatea deosebită a cauzei și de conduita părților.

În contextul prezentat, în care nu se poate reține, prin urmare, inerția organelor judiciare nici în finalizarea urmăririi penale și nici în desfășurarea procedurii de cameră preliminară și a judecății în fond, restrângerea dreptului S.C. B. S.R.L. [societate în care inculpatul A. - cercetat în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen. și bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen., în condițiile art. 5 și 38 C. pen. - deține calitatea de asociat și administrator] de a dispune neîngrădit de sumele de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile sale bancare deschise la C. S.A., pe o perioadă de aproximativ 9 ani, ca urmare a instituirii popririi asupra acestora până la concurența sumei de 24.432,579 RON, îndeplinește în continuare exigența de proporționalitate cu scopul urmărit prin instituirea măsurii procesuale contestate.

De altfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit (cauzele P. împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că, în accepțiunea convențională, trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură a pune în discuție, doar prin ea însăși, principiul rezonabilității, subsiztența acestuia urmând a fi apreciată, în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților, complexitatea cauzei și durata procedurilor în fața instanței.

Or, în speță, așa cum s-a arătat, durata măsurii asigurătorii instituite prin ordonanța procurorului din 6 ianuarie 2016 este justificată, la acest moment procesual, de particularitățile cauzei.

În plus, în lipsa unor minime dovezi, nu se poate reține că menținerea măsurii asigurătorii ar produce, în privința societății vizate, efecte negative mai ample decât cele inerente acestei categorii de măsuri. Dată fiind valoarea ridicată a presupusului prejudiciu ori a sumelor pretins supuse procesului ilicit de spălare, menținerea popririi asupra unei sume de bani reduse ca valoare, aflată în conturile bancare deținute la o singură bancă, nu poate da naștere unei prezumții de blocare a activității firmei, de natura celei valorificate de prima instanță, fiind necesar a se administra probe care să demonstreze riscul unei atare urmări.

Prin urmare, la acest moment procesual, se poate aprecia rezonabil că se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în luarea măsurilor necesare pentru a se garanta o eventuală confiscare specială sau extinsă a sumelor de bani anterior menționate, pe de o parte, și interesul S.C. B. S.R.L. de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate, pe de altă parte (cauza Benet Czech, Spol. SR.O. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva României, hotărârea din 23 mai 2017).

Pentru argumentele prezentate, constatând că soluția Curții de Apel București, de ridicare a măsurii asigurătorii a popririi, până la concurența sumei de 24.432,579 RON, asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare ale S.C. B. S.R.L. la C. S.A., este netemeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 250

1

coroborat cu art. 250

2

C. proc. pen., va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din data de 21 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Va desființa încheierea atacată și, rejudecând, va respinge cererea formulată de inculpatul A. de ridicare a măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare aparținând S.C. B. S.R.L., dispusă prin ordonanța din data de 6 ianuarie 2016 emisă de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală în dosarul nr. x/2015

Urmare acestei soluții, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației parchetului vor rămâne în sarcina statului, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat A., în cuantum de 360 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din data de 21 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Desființează încheierea atacată și, rejudecând:

Respinge cererea formulată de inculpatul A. de ridicare a măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare aparținând S.C. B. S.R.L., dispusă prin ordonanța din data de 6 ianuarie 2016 emisă de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală în dosarul nr. x/2015

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2025.