ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 385 din data de 09 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, în temeiul 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1274 din data de 22 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva deciziei penale nr. 385 din data de 09 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024. condamnatul A. a formulat contestație în anulare.

La termenul fixat în cauză, 04 noiembrie 2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac ce formează obiectul cauzei, susținând că aceasta a fost exercitată împotriva unei decizii penale prin care s-a soluționat o altă contestație în anulare, nu împotriva unei decizii pronunțate în apel.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii extraordinare de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Fiind o cale de atac de retractare, contestația în anulare se adresează instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, pentru a provoca un autocontrol judecătoresc. Instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii, ca urmare a admiterii contestației, anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților ori a celor referitoare la instanța de judecată.

Potrivit art. 426 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse reformării, prin intermediul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, hotărârile judecătorești definitive, în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Se observă, așadar, că, în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen., prin noțiunea de "hotărâre penală definitivă" din cuprinsul acestui text de lege se înțelege o hotărâre prin care a fost dezlegat raportul juridic de drept substanțial, prin pronunțarea unei soluții de achitare, condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetare a procesului penal, interpretare ce rezultă din modalitatea în care au fost reglementate de legiuitor cazurile de contestație în anulare, folosindu-se termeni precum "judecata în apel", "inculpatul", "faptă", "dezbaterea pe fond a procesului".

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale (deciziile nr. 501 din 30 iunie 2016, nr. 804 din 05 decembrie 2017), care a statuat în mod constant că "indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei".

Deopotrivă, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., în vederea stabilirii admisibilității în principiu, instanța examinează dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, iar, când constată neîndeplinirea acestor condiții, dispune respingerea căii extraordinare de atac, ca inadmisibilă.

Verificând actele dosarului, se constată că prin hotărârea a cărei anulare se solicită, respectiv decizia penală nr. 385 din data de 09 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, în temeiul 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1274 din data de 22 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2020.

În speță, decizia penală împotriva căreia condamnatul A. a formulat contestație în anulare nu este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei, printr-o soluție de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.

Prin urmare, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită de către condamnatul A. cu soluționarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă unui astfel de demers juridic, pe cale de consecință, cererea de contestație în anulare de față nu întrunește cerințele legale de admisibilitate, ceea ce atrage inadmisibilitatea acesteia.

Se reține în acest sens că, atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare împotriva hotărârilor judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei, a admite că o atare cale de atac este admisibilă, ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, având în vedere că, în cauză, condamnatul A. a formulat contestația în anulare împotriva unei hotărâri definitive, dar nesusceptibile a fi retractată prin promovarea unei astfel de căi de atac, în baza art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 385 din data de 09 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În atare condiții, față de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul-persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport cu alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 385 din data de 09 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.