ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 iunie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 105 din 19 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentința penală nr. 26/2020 Reg. Sent. din 02.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Veneția, definitivă la data de 17.11.2021, prin care persoana transferabilă A. (...) a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor în complicitate, prevăzut de art. 110, art. 575, art. 577 c alin. (1) - n. 1 din C. pen. din Italia și suprimarea cadavrelor, prevăzută de art. 110, art. 411 din C. pen. din Italia (având corespondent în legislația penală română în infracțiunile de complicitate la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. și profanarea de cadavre sau morminte, prevăzută de art. 383 alin. (1) C. pen.).

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost adaptată pedeapsa de 14 ani și 8 luni închisoare aplicată de autoritățile italiene la măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 14 ani și 8 luni, prevăzută de art. 125 C. pen.

S-a dispus transferarea numitei A. într-un centru de detenție din România, în vederea continuării executării măsurii educative a internării pe o durată de 14 ani și 8 luni.

În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus perioada executată de la data de 06.06.2023, la zi.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.108 RON, s-a stabilit să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a solicitat recunoașterea și punerea în executare a pedepsei de 14 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 26/2020 Reg. Sent. din 02.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Veneția, definitivă, la data de 17.11.2021, pentru comiterea infracțiunilor de omor în complicitate și suprimarea cadavrelor prevăzută de art. 110, 411, 575 și 577 C. pen. italian.

Atașat referatului întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, la dosar, au fost înaintate copia cazierului judiciar, adresa emisă de Ministerul de Justiție, certificatul emis de autoritățile italiene, tradus în limba română, sentința penală nr. 372 din 06.12.2017 pronunțată de Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului pentru cauze cu minori Veneția, sentința penală nr. 26/2020 Reg. Sent. din 02.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Veneția, definitivă la data de 17.11.2021, inclusiv traducerile acestora, precum și alte înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 165 și următoarele din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a constatat sesizarea ca fiind întemeiată.

Astfel, s-a reținut că, în fapt, persoana transferabilă A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 26/2020 Reg. Sent. din 02.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Veneția, definitivă la data de 17.11.2021, la pedeapsa de 14 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor în complicitate, prevăzut de art. 110, art. 575, art. 577 c alin. (1) - n. 1 din C. pen. din Italia, și suprimarea cadavrelor, prevăzută de art. 110, art. 411 din C. pen. din Italia.

Prin sentința de condamnare s-a reținut, sub aspectul situației de fapt că, la data de 13.02.2016, fiind minoră și în complicitate cu logodnicul ei major B., a ajutat la uciderea numitei C., mama lui B., și ulterior l-a ajutat pe acesta să dezmembreze cadavrele victimelor C. și D., sora lui B., să le introducă în trei geamantane mari și să le arunce în râul Adige, faptele fiind săvârșite la Albaredo d'Adige (VR).

Curtea a observat că, deși acuzația inițială a vizat acte de complicitate și în ceea ce privește uciderea numitei D., sora lui B., prin sentința pronunțată în cauză, persoana transferabilă A. a fost achitată sub aspectul acestei acuzații.

Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) faptele pentru care intimata a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani și 8 luni închisoare, prin sentința penală anterior menționată, respectiv omor în complicitate, prevăzut de art. 110, art. 575, art. 577 c alin. (1) - n. 1 din C. pen. din Italia, și suprimarea cadavrelor, prevăzută de art. 110, art. 411 din C. pen. din Italia, au corespondent în legea penală română în infracțiunile de complicitate la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. și profanarea de cadavre sau morminte, prevăzută de art. 383 alin. (1) C. pen.

Contrar mențiunilor din referatul întocmit de Ministerul Public, din analiza sentinței penale de condamnare Curtea a constatat că, intimata a fost găsită vinovată de comiterea de acte de complicitate doar cu privire la una dintre victime, motiv pentru care nu se va reține ca echivalentă infracțiunea de complicitate la omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen.

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată, deși nu și-a exprimat acordul de a executa pedeapsa în România, Curtea a constatat că acordul nu este necesar, întrucât persoana condamntă este cetățean român, iar, în perioada ulterioară comiterii infracțiunilor și până la predarea sa în Italia, în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, a locuit în România.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Sub acest aspect, s-a arătat că, deși persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecarea cauzei în care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere și executare formează obiectul prezentei proceduri, a fost reprezentată de apărător desemnat din oficiu, care a formulat apărări în cauză, declarând, inclusiv, recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței de condamnare.

Verificând, pentru infracțiunile reținute în sarcina persoanei condamnate, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege (art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004), Curtea a constatat că, raportat la vârsta persoanei transferabile la momentul comiterii infracțiunii, respectiv 17 ani, Curtea a apreciat că, subsecvent, recunoașterii hotărârii de condamnare se impune adaptarea pedepsei aplicate de autoritățile judiciare italiene, în condițiile în care, legislația penală din România nu permite aplicarea de pedepse minorilor, ci doar a unor măsuri educative.

Având în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor, incriminată de art. 188 alin. (1) C. pen., respectiv închisoarea de la 10 la 20 de ani, și dispozițiile art. 114 alin. (2) lit. b) și art. 125 alin. (2) C. pen., Curtea a dispus adaptarea pedepsei de 14 ani și 8 luni închisoare, aplicată de autoritățile italiene la măsura educativă a internării într-un centru de detenție, pe o durată de 14 ani și 8 luni, prevăzută de art. 125 C. pen.

Pe de altă parte, având în vedere că familia persoanei transferabile domiciliază pe teritoriul statului român, iar, aceasta cunoaște puțin limba italiană, Curtea a apreciat că executarea în România a pedepsei închisorii, astfel cum a fost adaptată, este de natură să faciliteze reintegrarea socială a acesteia.

Pentru motivele arătate, instanța de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a dispus recunoașterea sentinței penale de condamnare pronunțată de către instanța din Italia față de persoana transferabilă A. și a adaptat pedeapsa de 14 ani și 8 luni închisoare aplicată de autoritățile judiciare italiene la măsura educativă a internării într-un centru de detenție, pe o durată de 14 ani și 8 luni, prevăzută de art. 125 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., arătând că, există un motiv de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii penale străine, prevăzut de art. 163 din Legea nr. 302/2004, în sensul că, apelanta - persoană - condamnată nu a fost prezentă, personal, la judecarea cauzei în statul emitent, nefiind relevantă, în opinia sa, prezența apărătorului desemnat din oficiu, acesta din urmă neputând face o apărare eficientă în cauză.

Examinând apelul promovat de persoana condamnă A., prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 167.

Față de aceste dispoziții, verificând sentința nr. 26/2020 Reg. Sent. din 02.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Veneția, rămasă definitivă la data de 17.11.2021, prin care cetățeana româncă A. a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani și 8 luni închisoare, Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Așa cum rezultă din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina persoanei condamnate s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de omor în complicitate, prevăzut de art. 110, art. 575, art. 577 c alin. (1) - n. 1 din C. pen. din Italia, și suprimarea cadavrelor, prevăzută de art. 110, art. 411 din C. pen. din Italia, constând în aceea că, la data de 13.02.2016, fiind minoră și în complicitate cu logodnicul ei major B., a ajutat la uciderea numitei C., mama lui B., și ulterior l-a ajutat pe acesta să dezmembreze cadavrele victimelor C. și D., sora lui B., să le introducă în trei geamantane mari și să le arunce în râul Adige, faptele fiind săvârșite la Albaredo d'Adige (VR).

Având în vedere această situație de fapt, se constată că este îndeplinită și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnată apelanta prin sentința penală pronunțată de autoritățile judiciare din Italia având corespondent în legislația română și realizând elementele de conținut ale infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. și profanarea de cadavre sau morminte, prevăzută de art. 383 alin. (1) C. pen.

Totodată, se observă că, prin sentința penală de condamnare apelanta a fost găsită vinovată de comiterea de acte de complicitate doar cu privire la una dintre victime, motiv pentru care, nu se poate reține că fapta ar avea corespondent în infracțiunea de complicitate la omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetățean român, conform actelor aflate la dosar.

Deși, potrivit mențiunilor din Certificat persoana condamnată nu și-a exprimat consimțământul de a executa pedeapsa în România, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că, potrivit dispozițiilor legale amintite, consimțământul acesteia nu este necesar, întrucât este cetățean român, iar, în perioada ulterioară comiterii infracțiunilor și până la predarea sa în Italia în baza mandatului european emis de autoritățile judiciare italiene, a locuit pe teritoriul României.

Pe de altă parte, se observă că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnată, apelanta nu a fost și nici nu este supusă unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar aceasta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

Contrar susținerilor apărării, se observă că, apelanta nu a fost prezentă, personal, la judecarea cauzei în care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, aceasta a fost audiată prin intermediul videoconferinței fiind reprezentată de apărător desemnat din oficiu, care, de altfel, a formulat, inclusiv, recurs împotriva sentinței de condamnare.

Sub aspectul sancțiunii aplicate, se observă că, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a rezultat că, pentru săvârșirea faptelor penale mai sus amintite, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 14 ani și 8 luni închisoare.

Având în vedere că la momentul comiterii faptei persoana condamnată era minoră (în vârstă de 17 ani), Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a adaptat pedeapsa de 14 ani și 8 luni închisoare aplicată de autoritățile judiciare italiene, la măsura educativă a internării într-un centru de detenție, pe o durată de 14 ani și 8 luni, prevăzută de art. 125 C. pen., în condițiile în care legislația penală din România nu permite aplicarea de pedepse minorilor, ci doar de măsuri educative.

Având în vedere cele mai sus expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autoritățile judiciare din Italia, dispunând adaptarea pedepsei aplicate la măsura educativă a internării pe o durată de 14 ani și 8 luni și transferul persoanei condamnate în România, cu deducerea perioadei executate, de la data de 06.06.2023, la zi.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 105 din 19 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, apelanta va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 105 din 19 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelanta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană transferabilă, în cuantum de 1.159 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2025.