ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 01 iulie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 142/20.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 166 din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, privind transferul persoanei condamnate A., pentru continuarea executării detențiunii pe viață și pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința nr. 19/2019, pronunțată în data de 14.02.2019, de Curtea de Apel din Ioannina, Grecia, rămasă definitivă la data de 11.05.2019.

În baza art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a adaptat pedeapsa detențiunii pe viață, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, în pedeapsa închisorii de 18 ani, limita maximă specială prevăzută de art. 236 rap la art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) din C. pen. român.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a), raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza de art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse în pedeapsa rezultantă de 21 ani și 4 luni închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 21 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsă un număr de 1274 de zile închisoare executate până la data de 12.12.2019, precum și în continuare, perioada executată de la 13.12.2019 la zi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin decizia penală nr. 89/A din data de 28 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 142/20.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, privind pe persoana solicitată A., a fost desființată, în parte, sentința apelată sub aspectul modalității de stabilire a pedepsei rezultante.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 21 ani și 4 luni închisoare, în cele două pedepse componente, respectiv de 10 ani închisoare și 18 ani închisoare.

În baza art. 166 alin. (6) lit. b), alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus adiționarea pedepselor de 10 ani închisoare și 18 ani închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 28 ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 28 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Împotriva sentinței penale nr. 142/20.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 28.02.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare condamnatul A., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, la data de 23.05.2025, sub nr. x/2025.

În motivarea căii de atac, contestatorul a invocat aplicabilitatea cazului prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., solicitând desființarea hotărârii și încetarea procesului penal, motivat de intervenția prescripției răspunderii penale.

La termenul din 17.06.2025, Curtea de Apel Bacău a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea contestației în anulare.

Analizând excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu, instanța a constatat că, potrivit art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare și în cazul în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Conform art. 429 alin. (1) din C. proc. pen., contestația în anulare se introduce la instanța de apel care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.

Contestația în anulare se judecă de instanța care a rezolvat definitiv cauza cu încălcarea prevederilor legale, prin urmare, instanța în fața căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se cere, care poate fi, după caz, prima instanță (pentru hotărârile rămase definitive prin neapelare) sau instanța de apel (pentru sentințele rămase definitive prin decizia instanței de apel, conform legii).

În cauză, hotărârea a cărei anulare se cere, sentința penală nr. 142/20.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2022, a rămas definitivă prin hotărârea instanței de apel, anume decizia penală nr. 89/A/28.02.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având în vedere hotărârea împotriva căreia a fost formulată calea extraordinară de atac și văzând și prevederile art. 429 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău a constatat că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența materială de soluționare a contestației în anulare.

Pentru aceste motive, prin sentința penală nr. 53 din 20 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2025, în baza art. 429 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 47, art. 50 din C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău și a fost declinată competența de soluționare a contestației în anulare declarată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 142/20.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/28.02.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 iunie 2025, sub nr. x/2025.

La termenul din 01 iulie 2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția necompetenței materiale, considerând că revine instanței de fond competența soluționării contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât a fost formulată împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel Bacău.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A. au fost, de asemenea, în sensul că revine Curții de Apel Bacău competența de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect o contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât a fost formulată împotriva sentinței nr. 142 din 20 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Cu privire la admisibilitatea contestației în anulare, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul A. a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare, având în vedere natura soluției care se critică și motivele invocate, respectiv incidența dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură, iar reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, întrucât se critică o hotărâre a Curții de Apel Bacău prin care a fost recunoscută în România o hotărâre a unui alt stat, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, referitor la excepția necompetenței materiale a instanței supreme, Înalta Curte reține că, din examinarea ansamblului dispozițiilor procedurale aplicabile contestației în anulare, în ceea ce privește competența soluționării acestei căi extraordinare de atac, rezultă că aceasta aparține instanței care a pronunțat hotărârea în legătură cu care se invocă anumite erori de procedură dintre cele expres prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 429 din C. proc. pen., competența de soluționare aparține fie instanței de apel, fie celei de fond, în raport cu motivul de contestație în anulare invocat și, în unele cazuri, cu modul în care hotărârea a rămas definitivă.

Contestația în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c)-h din C. proc. pen. se judecă întotdeauna de către instanța de apel, iar cea întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) și lit. i) din C. proc. pen. este de competența primei instanțe (dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare) sau a instanței de apel (cu mențiunea că, în cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen. raportarea se face la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre).

Drept urmare, în cauză, revine instanței de apel (în speță, Înaltei Curți de Casație și Justiție) competența soluționării prezentei contestației în anulare, întemeiată pe cazul reglementat de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., aceasta fiind instanța în fața căreia hotărârea a rămas definitivă [art. 552 alin. (1) din C. proc. pen. - hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel].

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte va respinge excepția necompetenței materiale invocată de reprezentantul Ministerului Public la termenul din 01 iulie 2025.

În continuare, instanța reține că prezenta cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestația în anulare este o cale de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii, anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate, ori a celor referitoare la instanța de judecată.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestației în anulare se urmărește, pe de o parte, respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanța de judecată).

Potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Conform prevederilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se verifică îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a contestației în anulare, care rezultă din dispozițiile art. 426, art. 427, art. 428 și art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, instanța examinează dacă cererea de contestație în anulare privește hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

În privința condiției ca hotărârea împotriva căreia este declarată calea de atac să fie susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare, se observă că, prin decizia penală atacată (nr. 89/A din data de 28 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022), a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 142/20.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, privind pe persoana solicitată A., a fost desființată, în parte, sentința apelată sub aspectul modalității de stabilire a pedepsei rezultante, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 21 ani și 4 luni închisoare, în cele două pedepse componente, respectiv de 10 ani închisoare și 18 ani închisoare și, în baza art. 166 alin. (6) lit. b), alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus adiționarea pedepselor de 10 ani închisoare și 18 ani închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 28 ani închisoare. S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 28 ani închisoare.

Așadar, hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare a fost pronunțată în procedura referitoare la transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, reglementată de art. 165 și următoarele din Legea nr. 302/2004.

Obiectul acestei proceduri îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Astfel, în această procedură, instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții: a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent; b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9); c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Statul solicitat nu are competența de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, nici măcar prin intermediul unei căi extraordinare de atac, precum contestația în anulare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne și, eventual, de a adapta dispozițiile hotărârii autorităților străine atunci când este cazul.

Drept urmare, hotărârea atacată, prin care instanța română a dispus executarea în România a pedepsei aplicate de autoritățile judiciare din Grecia, nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare potrivit art. 426 și următoarele din C. proc. pen.

În același sens este și jurisprudența instanței supreme:

"(...) hotărârea străină de condamnare nu poate fi atacată cu contestație în anulare în fața instanțelor române, întrucât din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa căilor de atac îndreptate împotriva fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne și adaptând dispozițiile hotărârii autorităților străine atunci când este cazul, cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestației în anulare, prerogative suplimentare de repunere în discuție a legalității soluției.

O atare constatare, respectiv că hotărârea atacată nu este o hotărâre de condamnare, ci de recunoaștere a unei condamnări stabilite de o autoritate judiciară străină, atrage inadmisibilitatea cererii formulate și face inutilă examinarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute în mod expres de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.." (Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 161/A/2022).

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 89/A din data de 28 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția necompetenței materiale invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 89/A din data de 28 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 iulie 2025.