ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 16/2026

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2026

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47/F din 10 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 598 și urm. C. proc. pen., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea A. în ceea ce privește încheierea din data de 28.01.2025, dată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2024. În temeiul art. 275 alin. (2), a fost obligată contestatoarea A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul său la 12.02.2025, contestatoarea A. a formulat recurs/contestație în anulare împotriva încheierii din 28.01.2025 dată în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția I penală, susținând, în esență, că soluția de respingere ca neîntemeiată a contestației durată proces ce a făcut obiectul acestui dosar și de obligare a sa la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către stat este nelegală. Astfel, contestatoarea a învederat că, din actele dosarului de urmărire penală, se evidențiază culpa Parchetului care, în cauza nr. 456/P/2021, a tergiversat cercetarea timp de 4 ani, până aproape de prescriere, fără efectua toate actele de urmărire penală ce se impuneau în cauză; a dispus clasarea exclusiv în baza declarațiilor făptuitorilor; în mod eronat a stabilit încadrarea juridică a faptelor și calificarea persoanelor vătămate ca martori; nu a identificat martorii propuși, respectiv B., C., notarul D. și E.; din dosar dispărând DVD-ul depus conținând înregistrările convorbirilor cu D.A. și transcrierea convorbirilor respective. În ceea ce privește cheltuielile judiciare stabilite în sarcina sa, a considerat că, în raport cu lipsa de interes a parchetului în soluționarea plângerii penale, dar și cu pensia sa, cuantumul respectivelor cheltuieli este exagerat de mare.

Analizând actele dosarului, prima instanță a constatat că, prin încheierea din 28.01.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 488

4

alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea A., având ca obiect durata procesului penal cu privire la dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a dispune astfel, raportându-se la dispozițiile art. 488

1

și art. 488

5

C. proc. pen., judecătorul de drepturi și libertăți a reținut, în esență, că doar o parte din condițiile cerute de lege pentru contestația durată proces sunt îndeplinite, nefiind întrunită condiția prevăzută de art. 488

1

alin. (3) lit. a) C. proc. pen. - referitoare la aflarea cauzei în faza de urmărire penală, sens în care a constatat că prin ordonanța din 30.07.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București emisă în dosarul penal nr. x/2021 s-a dispus o soluție asupra plângerii penale formulate de petenta A., și anume clasarea cauzei, pe motiv că fapta nu există [art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..].

Raportându-se, în continuare, la obiectul prezentului dosar, instanța de fond a reținut că motivele de contestație la executare sunt în mod expres și limitativ prevăzute în art. 598 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen. și se referă la situații privind punerea în executare a unei hotărâri definitive sau la incidente ivite în cursul executării acesteia. Astfel, contestația la executare nu este o cale de atac care să permită reformarea sau retractarea unei hotărâri definitive, iar pe această cale nu pot fi aduse critici modului în care a fost soluționat fondul cauzei, s-a realizat descrierea faptelor, s-a stabilit încadrarea juridică a acestora, a fost motivată soluția de condamnare sau a fost rezolvată situația juridică a antecedentelor penale ale condamnatului.

Or, contestatoarea A. nu a invocat niciunul dintre motivele limitativ și expres prevăzute, respectiv: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată generate de promovarea contestației durată proces, prima instanță a reținut că în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea. Prin urmare, a constatat că judecătorul de drepturi și libertăți în mod corect a dispus obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a reținut și în încheierea mai sus amintită, contestatoarea a stăruit în soluționarea cererii sale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație contestatoarea A., învederând că instanța de fond nu a soluționat cererea de recalificare a acțiunii din contestație în anulare în contestație la executare, depusă înainte de primul termen de judecată, nu a conexat la prezentul dosar cauza nr. x/2025, s-a pronunțat înainte de soluționarea cererii de strămutare formulată în cauză, a stabilit cheltuieli nelegale și neîntemeiate în cuantum de 300 RON, nu au fost citați intimații și nu a fost prezentă la niciun termen de judecată pentru a face precizări/modificări.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 7 cu termen de judecată la 11 noiembrie 2025, când, la solicitarea contestatoarei de amânare a judecății pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale și pentru pregătirea apărării, s-a acordat termen la 13 ianuarie 2026.

La acest termen, însă după rămânerea cauzei în pronunțare, la dosar a fost înaintată cererea contestatoarei A., transmisă prin e-mail, prin care a solicitat "o scurtă amânare a termenului de judecată", precizând că dorește să se prezinte în fața instanței pentru a-și susține cauza și a prezenta dovezile în original, învederând că sosește în România la 13.01.2026, aproximativ ora 9:00 a.m., biletele pentru deplasarea în străinătate fiind achiziționate încă din 23.09.2025, și că nu a reușit să își angajeze un apărător ales din cauza dificultăților financiare.

Cu titlu premergător, Înalta Curte apreciază că nu se impune repunerea pe rol a cauzei în vederea soluționării cererii de amânare formulată de contestatoarea A., înaintată completului de judecată după rămânerea cauzei în pronunțare, sens în care se are în vedere că dosarul nu se află la primul termen de judecată, anterior cauza fiind amânată la solicitarea aceleași părți, care a învederat imposibilitatea de prezentare și necesitatea pregătirii apărării, cu atât mai mult cu cât în susținerea aspectelor invocate în cerere nici nu au fost depuse înscrisuri doveditoare.

Examinând contestația formulată de contestatoarea A., prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Analizând, cu prioritate, criticile contestatoarei prin care antamează aparenta nelegalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte le apreciază ca nefiind fondate, având în vedere obiectul cauzei cu care a fost învestită instanța de fond, respectiv o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 C. proc. pen. Astfel, deși, potrivit art. 597 alin. (1) C. proc. pen., contestația la executare se soluționează cu citarea părților interesate, în speță numai contestatoarea A., care a învestit instanța și care, de altfel, a și fost citată, prezintă interes în judecarea cauzei, iar nu și persoanele indicate de aceasta în plângerile/sesizările adresate organelor de urmărire penală.

Pe de altă parte, împrejurarea că, la niciunul din termenele de judecată de la fond, contestatoarea A. nu a fost prezentă nu este aptă, eo ipso, să atragă admiterea contestației, câtă vreme dispozițiile art. 597 C. proc. pen. impun cu caracter obligatoriu doar citarea, participarea la ședința de judecată fiind lăsată la aprecierea persoanei citate atunci când aceasta nu se află în stare de detenție ori internată într-un centru educativ, așa cum este situația în speță.

Deopotrivă, contrar susținerilor contestatoarei, din însăși conținutul dispozitivului hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a avut în vedere cererea sa de recalificare a acțiunii, soluția pronunțată vizând contestația la executare, iar nu contestația în anulare formulată inițial.

Evaluând, în continuare, criticile de netemeinicie formulate, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că niciunul aspectele invocate de contestatoare nu pot fi circumscrise cazurilor de contestație la executare prevăzute de lege.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestație în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. Deopotrivă, contestația privind executarea dispozițiilor civile este reglementată de art. 600 C. proc. pen., care face trimitere tot la cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a), b) și c) C. proc. pen.

Se observă, astfel, că niciunul dintre cazurile de contestație la executare expres reglementate de lege nu are în vedere chestiuni de felul celor invocate de contestatoare în cererea scrisă, ce vizează, pe de o parte, aspecte de fond sau nemulțumiri anterioare privind modul de instrumentare a unor dosare penale, iar, pe de altă parte, obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel București. De altfel, așa cum a reținut și judecătorul de la fond, obligarea contestatoarei la plata sumei de 100 RON, prin încheierea din 28.01.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția I penală, s-a fundamentat pe culpa procesuală a părții a cărei cerere a fost respinsă.

Totodată, Înalta Curte apreciază neîntemeiată și critica formulată de contestatoare în legătură cu dispoziția de obligare, de către prima instanță, la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea. Prin urmare, obligația la plata cheltuielilor judiciare are la bază ideea culpei procesuale.

În speță, se constată că, prin sentința penală atacată în cauză, în temeiul art. 598 și urm. C. proc. pen., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea A. vizând încheierea din 28.01.2025, dată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2024. Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata către stat a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă pe care acesta a contestat-o în prezenta cauză.

Rezultă, așadar, că dosarul format pe baza cererii contestatoarei a determinat cheltuieli judiciare, iar soluția pronunțată de instanță a făcut aplicabil textul de lege referitor la obligarea acesteia la acoperirea respectivelor cheltuieli.

Ca urmare, Înalta Curte constată culpa procesuală a contestatoarei cu privire la efectuarea cheltuielilor judiciare aferente judecării cauzei și incidența dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în mod judicios autoarea cererii fiind obligată la plata acestora.

În plus, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate și celelalte aspecte invocate de contestatoare, reținând, pe de o parte, că cererea acesteia de reunire a prezentei cauze la dosarul nr. x/2025 a fost respinsă prin încheierea din 25 martie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, iar, pe de altă parte, că, așa cum, în mod corect, a menționat judecătorul de la fond în încheierea din data de 08 aprilie 2025, în raport cu dispozițiile art. 72 alin. (8) C. proc. pen., formularea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea cauzei, ceea ce înseamnă că nu împiedică soluționarea ei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de formulată de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 47/F din 10 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2025.

Reținând culpa sa procesuală și în ceea ce privește declanșarea netemeinică a noului cadru procesual, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă constant stabilită în considerarea unor cauze cu durată redusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 47/F din 10 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2026.