ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 92/2026

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2026 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 21 februarie 2025, sub nr. x/2025, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei C. - Sucursala București la plata integrală a despăgubirilor civile, reprezentând daune morale și materiale pentru prejudiciul cauzat în urma evenimentului rutier produs la data de 26 septembrie 2023. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 192, art. 194 din C. proc. civ. și cele ale art. 1357, art. 1381, art. 1391, art. 1392 și art. 1531 din C. civ.

Prin întâmpinarea depusă prin e-mail, la data de 31 aprilie 2025, pârâta a solicitat admiterea în parte a cererii. 2. Hotărârile care au generat conflictul de competență Prin sentința civilă nr. 137/2025 din 17 iunie 2025, Tribunalul Olt a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Olt și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. În motivarea acestei hotărâri, instanța de trimitere a evocat dispozițiile art. 107 alin. (1), art. 115 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ. și a reținut, în esență, că prevederile evocate prevăd o competență specializată, în sensul că acțiunea pentru plata despăgubirilor poate fi introdusă ori după regula generală, ori la una dintre instanțele indicate la art. 115 din C. proc.

civ. Reținând, pe de o parte, că introducerea acțiunii la Tribunalul Olt se datorează lipsei de colaborare a reclamanților cu reprezentantul convențional ales, care nu au comunicat acestuia faptul că și-au schimbat domiciliul anterior cererii introductive și, pe de altă parte, că intenția acestora a fost ca acțiunea să fie soluționată de instanța de la domiciliul lor, prima instanță sesizată a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, ca instanță de la domiciliul reclamanților. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, la data de 4 iulie 2025, care, prin sentința civilă nr. 339/C din data de 26 noiembrie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a prezentei cereri către Tribunalul Olt; a constat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea acestui conflict.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de conflict, raportându-se la art. 107 alin. (1) și art. 115 alin. (1) raportat la art. 116 din C. proc. civ., a reținut că Tribunalul Olt s-a desesizat de la judecarea prezentei cauze cu încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.. În opinia instanței, doar pârâta, prin întâmpinare, putea să se prevaleze de aceste dispoziții, nu și instanța, din oficiu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 5 decembrie 2025 și, prin rezoluția de primire, a fost stabilit termen de judecată la data de 27 ianuarie 2026. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele: Constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc.

civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, pentru următoarele considerente: Notează instanța supremă că obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. - Sucursala București, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului cauzat în urma evenimentului rutier din data de 26 septembrie 2023, produs din culpa exclusivă a numitului D.. Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanții au dedus judecății un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, astfel încât devin incidente atât regula generală prevăzută la art. 107 alin. (1) din C. proc.

civ., cât și regulile în materie de asigurări, prevăzute la art. 115 alin. (1) din același act normativ, interpretarea acestora relevând că, în prezentul litigiu, este vorba despre o competența teritorială de ordine privată și alternativă. Potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Potrivit textelor legale evocate, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Actele dosarului relevă că pârâta a depus întâmpinare și nu a invocat necompetența teritorială a Tribunalului Olt, sesizată de reclamanți, astfel încât invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine privată, din oficiu, de la termenul de judecată din 17 iunie 2025, s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale menționate. Totodată, potrivit art. 130 alin. (4) din C. proc. civ., dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

În acest context, Înalta Curte constată că este lipsit de relevanță din perspectiva competenței instanței precizarea formulată de reprezentantul legal al reclamanților, în sensul că nu a cunoscut faptul că reclamanții și-au schimbat domiciliul anterior formulării cererii introductive, reținută ca temei de către prima instanță sesizată în stabilirea intenției reclamanților ca acțiunea să fie soluționată de instanța de la domiciliul acesteia. Prin urmare, având în vedere că excepția necompetenței nu a fost invocată în mod procedural, respectiv de partea îndreptățită să o invoce și în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., competența Tribunalului Olt, în calitate de instanță învestită prin cererea de chemare în judecată, s-a consolidat în mod definitiv, aceasta devenind singura instanță competentă să soluționeze litigiul.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Olt, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Olt. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2026.