ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1955/2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1955/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 decembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 21 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții PIAȚA DRUMUL TABEREI S.R.L., B., C. și D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să constate nulitatea absolută a donației încheiate de E., precum și a actului adițional la contractul și statutul societății PIAȚA DRUMUL TABEREI S.R.L., autentificat sub nr. x/14.12.1993 de către Notariatul de Stat al Sectorului 6, iar, pe cale de consecință, să repună părțile în situația anterioară, să constate repunerea în termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului de opțiune referitor la calitatea de asociat a reclamantei, precum și a dreptului de a solicita plata dividendelor și a tuturor drepturilor care decurg din calitatea de asociat a reclamantei, să constate calitatea reclamantei de asociat în cadrul societății pârâte, ca urmare a dezbaterii succesiunii după defuncții F. și E., să oblige societatea pârâtă la plata dividendelor și a tuturor drepturilor aferente calității de asociat, cu cheltuieli de judecată.

La 05 martie 2018, pârâtul C. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. x/22.11.2017 - supliment la certificatul de moștenitor nr. x/20.04.1993 al Notariatului de Stat Sector 5 București, precum și a încheierii de rectificare nr. 69/27.11.2017, emisă de S.P.N. G., anularea acestor acte și repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1931/25.06.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca lipsit de obiect capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de donație, ca lipsit de interes capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a actului adițional la Statul societății PIAȚA DRUMUL TABEREI S.R.L. autentificat sub nr. x/14.12.1993, ca inadmisibile capetele de cerere privind constatarea calității de asociat a reclamantei și repunerii în termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului de opțiune cu privire la calitatea de asociat, precum și a dreptului de a solicita plata dividendelor și a tuturor drepturilor care decurg din această calitate, a respins ca prescris capătul de cerere privind obligarea societății pârâte la plata dividendelor și a tuturor drepturilor aferente calității de asociat, a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta A. a declarat apel, solicitând anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar pârâtul C. a formulat apel incident, solicitând respingerea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale și admiterea acesteia, reiterând susținerile invocate în cerere.

Prin încheierea din 10 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a introdus în cauză, în calitate de pârâte, pe numitele H. și I., succesoare în drepturi ale defunctului C..

Prin decizia nr. 1627/07.10.2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul principal, cât și apelul incident, a anulat în parte sentința apelată și, în consecință, a respins excepțiile lipsei de interes privind capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a actului adițional la statutul societății PIAȚA DRUMUL TABEREI S.R.L. autentificat sub nr. x/14.12.1993 și a inadmisibilității cererii reconvenționale, a trimis spre rejudecare tribunalului capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a actului adițional la statutul societății PIAȚA DRUMUL TABEREI S.R.L. și cererea reconvențională, a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, fiecare dintre pârâții H., I., B. și PIAȚA DRUMUL TABEREI S.R.L. au declarat recurs, solicitând admiterea excepției lipsei de interes a intimatei A. în invocarea constatării nulității absolute a actului adițional la contractul și statutul societății PIAȚA DRUMUL TABEREI S.R.L., respingerea cererii de apel a acesteia și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 1931/25.06.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția VI-a civilă.

Prin decizia nr. 2523 din 24 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția II-a civilă, s-a respins ca nefondat recursul.

În al 2-lea ciclu procesual cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2023, având ca obiect rejudecarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a actului adițional la statutul societății PIAȚA DRUMUL TABEREI S.R.L. și cererea reconvențională

Prin sentința civilă nr. 3108/19.12.2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a constatat prescris dreptul material la acțiune al reclamantei, a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. x/22.11.2017 - supliment la certificatul de moștenitor nr. x/20.04.1993 al Notariatului de Stat Sector 5 București - și a încheierii de rectificare nr. 69/27.11.2017 și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 485A/2025 din 20.03.2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a anulat în parte sentința atacată, în ceea ce privește soluția asupra cererii principale și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului, a schimbat în parte hotărârea atacată, în ceea ce privește soluția asupra cererii reconvenționale, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, a respins cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii reconvenționale.

Pârâții PIAȚA DRUMUL TABEREI S.R.L., B., H. și I., au formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, solicitând casarea deciziei recurate, respingerea cererii de apel și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată pentru apel și recurs.

Prin cererea de recurs au fost aduse critici în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. atât în ceea ce privește cererea principală cât și cererea reconvențională formulată în cauză.

În prealabil au fost aduse critici cu privire la cadrul procesual fixat de instanța de apel și stabilirea obiectului cauzei deduse judecății.

Recurenții au susținut că instanța de apel a stabilit în mod eronat cadrul procesual al cauzei, indicând ca parte în proces o persoană decedată anterior judecării cauzei, deși certificatul de deces se afla la dosar, iar succesorii acesteia fuseseră introduși în mod legal în cauză. S-a arătat că această eroare nu reprezintă o simplă greșeală materială, întrucât este reluată inclusiv în dispozitivul deciziei, și este cu atât mai relevantă cu cât persoana decedată fusese singura care formulase cererea reconvențională.

Au arătat că s-a reținut în mod greșit că obiectul cererii de chemare în judecată ar fi constituit o acțiune în constatare, deși capătul de cerere rămas nesoluționat definitiv, nu viza constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în sensul art. 35 C. proc. civ., ci avea un alt obiect juridic, distinct.

În cadrul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții susțin că sentința instanței de apel este nemotivată.

Subsumat acestui motiv de casare aceștia au invocat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât aceasta nu s-a analizat și nu s-a respins motivat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție admisă de prima instanță, aceasta expunând motivele de fapt și de drept pentru soluția pronunțată.

S-a susținut că instanța de apel nu a făcut nicio referire la această excepție, nici în considerente și nici în dispozitiv, deși a fost învestită în mod expres cu examinarea acesteia prin cererea de apel și întâmpinările depuse în cauză, iar lipsa oricărei motivări cu privire la înlăturarea soluției primei instanțe echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Autorii căii de atac au mai arătat că au fost ignorate în totalitate soluția și considerentele instanței de fond referitoare la excepția prescripției, procedându-se la judecarea cauzei ca și cum s-ar fi aflat în primă instanță, fără a se raporta la hotărârea atacată și la criticile formulate împotriva acesteia.

Au susținut aceștia că instanța de prim control judiciar a fundamentat soluția de trimitere spre rejudecare pe considerente generale și teoretice referitoare la nulitatea absolută, fără a identifica în mod concret criticile invocate, actele sau faptele la care s-ar referi și fără a indica normele legale pretins încălcate, limitându-se la enunțuri abstracte, lipsite de aplicare la situația de fapt dedusă judecății.

Recurenții au învederat că s-au făcut referiri la pretinsele critici ale actului de transmisiune a părților sociale, fără a preciza care ar fi acest act și care ar fi criticile concrete, deși actul de transmisiune este reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă, care nu poate fi supusă controlului judiciar în cadrul prezentului litigiu.

În opinia acestora, instanța de apel a invocat, în mod generic, existența unor critici privind actul adițional la contractul de societate și statut, precum și nulitatea actului de donație al părților sociale, fără a identifica aceste critici și fără a arăta în ce constau, deși asemenea aspecte nu ar fi susceptibile de examinare în acest proces, întrucât sunt cuprinse într-o hotărâre judecătorească definitivă.

Au mai susținut recurenții că s-au preluat susțineri generale referitoare la ilicitatea scopului, imoralitate și fraudă la lege, fără a indica în mod concret în ce ar consta aceste motive, ce norme legale ar fi încălcate și care ar fi faptele sau actele juridice prin care s-ar realiza pretinsa fraudă, limitându-se la afirmații teoretice.

Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că instanța de apel nu a avut în vedere lipsa oricărui probatoriu din care să rezulte cauza nelicită pretins invocată, deși, potrivit dispozițiilor C. civ. de la 1864, cauza este prezumată până la proba contrară, iar intimata nu a administrat niciun mijloc de probă apt să răstoarne această prezumție.

Recurenții au susținut că s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea recalificării motivelor de nulitate, deși recalificarea fusese deja realizată de prima instanță, după punerea în discuția părților, aspect recunoscut inclusiv de intimata-apelantă în fața instanței de apel.

Autorii căii de atac au arătat că au fost înlăturate, fără motivare, toate apărările, excepțiile și susținerile acestora, care conduseseră la recalificarea motivelor invocate ca motive de nulitate relativă și, ulterior, la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune de către prima instanță.

Deasemenea au susținut că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive, opozabile succesorilor părților, reluând aspecte juridice deja tranșate și necontestate prin apel.

Recurenții au invocat că soluția de trimitere spre rejudecare, dispusă în lipsa unor motive concrete, este de natură să conducă la prelungirea nejustificată a procesului, cu încălcarea dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au invocat încălcarea normelor de procedură a căror încălcare atrage sancțiunea nulității, pronunțând hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 252 C. proc. civ. și ale art. 476 alin. (3) C. proc. civ., care în opinia acestora, confereau instanței, dreptul și competența legală de a dispune în acest sens numai ca urmare a invocării unei excepții, practic instanța pronunțând o soluție pe care nu avea posibilitatea procedurală să o dispună.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au invocat pronunțarea deciziei instanței de fond cu încălcarea prevederilor art. 967 din C. civ. de la 1864 și a unei norme de drept international și anume art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiindu-le încălcat dreptul la soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei.

În privința soluției de respingere a cererii reconvenționale, recurenții aduc critici pe care le încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în special a dispozițiilor art. 654 din C. civ. de la 1864, precum și prin aplicarea nelegală a art. 107 alin. (1), art. 108 alin. (1) și art. 119 din Legea nr. 36/1995.

În acest sens, s-a arătat că instanța de apel a ignorat norma de ordine publică potrivit căreia pentru a succede este necesar ca persoana să existe la momentul dobândirii drepturilor succesorale, reținând în mod nelegal că mama intimatei, deși decedată la data emiterii suplimentului la certificatul de moștenitor, ar fi putut dobândi și transmite drepturi succesorale asupra celor 5 părți sociale deținute.

Au arătat autorii căii de atac că la data întocmirii suplimentului, E. nu mai avea capacitate de folosință, aceasta încetând la momentul decesului, astfel încât nu putea dobândi drepturi noi și nici să le transmită fiicei sale. În acest context, s-a arătat că instanța de apel a confundat calitatea de moștenitor dobândită anterior cu capacitatea de a dobândi noi drepturi după deces.

Totodată, s-a susținut că instanța de apel a aplicat în mod nelegal dispozițiile Legii nr. 36/1995, deși succesiunea s-a deschis în anul 1993, anterior intrării în vigoare a acestei legi, încălcând regulile privind aplicarea legii civile în timp iar textele invocate din Legea nr. 36/1995 nu prevăd, în niciun caz, posibilitatea ca o persoană decedată să dobândească sau să transmită drepturi succesorale.

Au mai învederat recurenții că au fost ignorate efectele hotărârii judecătorești definitive prin care cesiunea cu titlu gratuit a părților sociale fusese consfințită, permițând, prin efectele deciziei recurate, redobândirea indirectă a acestora de către o persoană decedată sau atribuirea lor integrală intimatei, cu încălcarea normelor de drept material.

Întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - încălcarea autorității de lucru judecat, s-a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 6615/1993 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București, hotărâre definitivă prin care s-a consfințit cesiunea cu titlu gratuit a celor 5 părți sociale de către E., atunci când aceasta era în viață.

S-a susținut că instanța de apel a nesocotit efectele obligatorii ale acestei hotărâri, permițând repunerea în discuție a unor elemente deja tranșate definitiv, precum existența părților sociale în patrimoniul cedentei, lipsa prețului cesiunii și structura pachetului de părți sociale cesionate, deși autoritatea de lucru judecat se extinde atât asupra dispozitivului, cât și asupra considerentelor hotărârii definitive.

Totodată, recurenții au arătat că este încălcată autoritatea de lucru judecat și în privința capătului subsidiar de cerere privind repunerea părților în situația anterioară, întrucât acest remediu ar presupune fie redobândirea părților sociale de către o persoană decedată, fie atribuirea acestora intimatei, soluții deja respinse definitiv în ciclurile procesuale anterioare, inclusiv prin sentința civilă nr. 1931/25.06.2020 a Tribunalului București.

În cadrul motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - nemotivarea hotărârii, au susținut recurenții că decizia recurată este nemotivată în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale, întrucât instanța de apel nu a analizat și nu a combătut motivat considerentele detaliate ale primei instanțe referitoare la cauza ilicită și imorală a suplimentului la certificatul de moștenitor, la frauda drepturilor asociaților și la neîndeplinirea obligațiilor legale de verificare de către notarul public.

S-a arătat că instanța de apel a redus motivarea primei instanțe la formule simplificate, pentru a le putea înlătura formal, fără a răspunde punctual argumentelor de drept și fapt invocate în susținerea cererii reconvenționale.

De asemenea, s-a susținut că nu au fost înlăturate motivat apărările privind încălcarea autorității de lucru judecat, scopul real al emiterii suplimentului și caracterul fraudulos al acestuia, limitându-se la considerente generale, contradictorii sau nerelevante.

În acest context, recurenții au arătat că instanța de apel a afirmat în mod nejustificat că cererea reconvențională ar fi fost analizată pe fond, deși, în realitate, argumentele esențiale privind incapacitatea de folosință a persoanei decedate, efectele hotărârii judecătorești definitive și nelegalitatea suplimentului nu au fost examinate efectiv.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea normelor de procedură, au invocat aceștia în subsidiar că, prin modul de soluționare a cererii reconvenționale, s-au încălcat norme de procedură esențiale, în special prin ignorarea limitelor investirii și a obligației de a analiza apărările și excepțiile invocate în mod constant în cursul procesului, încălcări care atrag sancțiunea nulității hotărârii.

La dosarul cauzei intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reținut admisibilitatea acestuia; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Părțile nu au formulat puncte de vedere la raportul comunicat.

Prin încheierea din 23 octombrie 2025, Înalta Curte constituită în complet de filtru a admis în principiu recursul, fixând termen pentru soluționarea cauzei la 11 decembrie 2025.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenții pârâți, este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac de strictă legalitate, prin care instanța supremă verifică exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept material și procesual aplicabile. Controlul judiciar exercitat în această fază nu permite reaprecierea situației de fapt, reanalizarea probelor administrate sau substituirea raționamentului instanței de apel cu propria apreciere a părților.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cazurile de casare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar recursul nu poate fi transformat într-o cale devolutivă de reformare a hotărârii atacate. Criticile care vizează netemeinicia soluției ori exprimă un simplu dezacord față de raționamentul instanței nu vor fi primite.

Prealabil, referitor la critica potrivit căreia instanța de apel a stabilit în mod eronat cadrul procesual al cauzei, indicând ca parte în proces o persoană decedată anterior judecării cauzei, deși certificatul de deces se afla la dosar, iar succesorii acesteia fuseseră introduși în mod legal în cauză, Înalta Curte constată că acest aspect nu este unul care să producă părților o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii recurate. Recurenții aveau posibilitatea de a uza de dispozițiile art. 442 C. proc. civ. formulând o cerere de îndreptare a hotărârii.

În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se invocă o pretinsă nemotivare a deciziei recurate.

Înalta Curte constată că decizia atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept care au fundamentat soluția pronunțată, permițând exercitarea controlului judiciar specific recursului.

Instanța de apel a expus situația de fapt relevantă, a stabilit cadrul juridic incident și a dezvoltat un raționament logic și coerent atât în privința cererii principale, cât și a cererii reconvenționale. Faptul că instanța nu a răspuns punctual fiecărui argument formulat de recurenți ori nu a preluat integral tezele acestora nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În jurisprudența constantă a Înaltei Curți s-a statuat că obligația de motivare nu presupune un răspuns exhaustiv la toate susținerile părților, fiind suficient ca hotărârea să permită înțelegerea raționamentului judiciar și exercitarea controlului de legalitate. Prin urmare, nu se poate constata drept o lipsă a motivării în cazul în care instanța de apel a reținut doar acele argumente care au fost relevante pentru soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât acestea au fost expuse în mod clar și detaliat.

Critica privind omisiunea analizei excepției prescripției dreptului material la acțiune este nefondată.

Instanța de apel a procedat, cu prioritate, la calificarea juridică a motivelor de nulitate invocate, stabilind incidența nulității absolute. Această calificare atragând, în mod necesar, inaplicabilitatea prescripției dreptului material la acțiune.

În aceste condiții, lipsa unei analize distincte a excepției prescripției nu constituie o omisiune de pronunțare, ci este consecința firească a raționamentului juridic adoptat. Instanța de apel nu era ținută să analizeze o excepție devenită lipsită de relevanță juridică.

Cu privire la celelalte susțineri vizând nemotivarea deciziei recurate, privind soluția de trimitere spre rejudecare, la pretinsele critici ale actului de transmisiune a părților sociale, criticile cu privire la actul adițional, lipsa probatoriului cu privire la cauza nelicită și înlăturarea propriilor apărări, suplimentarea masei succesorale cu cele 5 părți sociale, încălcarea unei hotărâri judecătorești definitive, Înalta Curte constată că întregul raționament dezvoltat gravitează în esență în jurul situației de fapt și a probatoriului, precum și asupra modului în care acestea au fost interpretate și valorificate de instanța devolutivă. Or, aceste aspecte țin de temeinicia, și nu de legalitatea hotărârii atacate, care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală și în consecință nu vor fi analizate.

Recurenții aduc și critici pe care le-au întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - pretinsa încălcare a normelor procedurale privind soluțiile ce pot fi pronunțate în apel.

Înalta Curte constată că instanța de apel a dispus anularea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., reținând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cererii principale.

Soluția trimiterii spre rejudecare nu este condiționată de invocarea unei excepții procesuale în apel, ci este determinată de necesitatea respectării dreptului părților la dublul grad de jurisdicție și de imposibilitatea soluționării fondului direct în apel fără încălcarea acestui principiu.

În lipsa dovedirii unei vătămări procesuale concrete și efective, critica formulată nu poate conduce la casarea deciziei recurate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții invocă încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pretinzând că prin trimiterea cauzei spre rejudecare instanța de apel încalcă dreptul acestora la soluționarea procesului într-un termen rezonabil.

În ceea ce privește soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, Înalta Curte constată că acesta este un deziderat dorit a fi atins în ceea ce privește toate cauzele sau procedurile judiciare. Cu toate acestea, soluționarea cauzei într-un termen rezonabil nu se poate converti în justificarea unei încălcări ce afectează chiar dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Aceasta critică nu poate fi primită având în vedere că motivul pentru care apelul reclamantei a fost admis și cauza a fost trimisă spre rejudecare, a avut ca și justificare tocmai necesitatea repectării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru ambele părți.

Printr-o formulă adeseori utilizată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "durata rezonabilă a unei proceduri trebuie apreciată în funcție de circumstanțele cauzei și cu ajutorul următoarelor criterii: complexitatea afacerii, comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru cel interesat" (cauza Frylander c. Franței, par. 43; cauza Laino c. Italiei, par. 18;)

Așadar în cauză, contrar susținerilor recurenților, nu se constată încălcarea normelor mai sus enunțate.

Cu privire la criticile referitoare la soluția dată cererii reconvenționale, încadrate în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 654 din C. civ. de la 1864, reținând că dobândirea drepturilor succesorale are loc la momentul deschiderii succesiunii, iar nu la data emiterii certificatului de moștenitor sau a suplimentului acestuia.

Certificatul de moștenitor are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, neavând aptitudinea de a crea drepturi succesorale noi, ci doar de a constata drepturi deja dobândite. Împrejurarea că unul dintre succesibili era decedat la data emiterii suplimentului nu afectează existența dreptului succesoral, atât timp cât persoana respectivă era în viață la momentul deschiderii succesiunii.

Susținerile recurenților se întemeiază pe o confuzie între capacitatea de a dobândi drepturi noi după deces și momentul constatării notariale a unor drepturi succesorale preexistente, confuzie juridică ce nu poate fundamenta un motiv de casare.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată nu nesocotește autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6615/25.10.1993.

Acea hotărâre judecătorească a tranșat raporturi juridice determinate, existente la data pronunțării sale, în timp ce obiectul prezentului litigiu îl constituie validitatea unui act juridic ulterior, distinct, supus unei analize autonome sub aspectul cauzei și scopului său juridic.

Autoritatea de lucru judecat operează exclusiv în limitele triplei identități de părți, obiect și cauză și nu se poate extinde asupra unor acte juridice ulterioare sau asupra unor cauze de nulitate care nu au fost analizate în mod explicit și necesar prin hotărârea anterioară.

Înalta Curte reamintește că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretate strict, iar instanța supremă nu poate cenzura opțiunile de interpretare ale instanței de apel atunci când acestea sunt motivate și se circumscriu cadrului legal aplicabil.

Nerespectarea unei norme procedurale poate atrage casarea hotărârii numai dacă se dovedește existența unei vătămări procesuale concrete și efective, care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii atacate. Or, în speță, recurenții nu au făcut dovada unei asemenea vătămări.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că recursul nu poate fi utilizat ca instrument de tergiversare a soluționării litigiului prin reiterarea unor apărări deja analizate sau prin invocarea unor critici formale, lipsite de incidență asupra legalității hotărârii atacate.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală și temeinic motivată, iar recursul formulat nu evidențiază încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material ori procesual, în sensul strict și limitativ prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

De aceea, constatând că în cauză, măsura casării, așa cum a fost solicitată de către recurenți, nu se justifică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți PIATA DRUMUL TABEREI S.R.L., B., H. și I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți PIATA DRUMUL TABEREI S.R.L., B., H. și I. împotriva deciziei civile nr. 485A/2025 din 20 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimata-pârâtă D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 decembrie 2025.