ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1942/2025

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 25 ianuarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, au formulat contestație prin care au solicitat anularea în parte a deciziilor contestate, respectiv decizia nr. 76369/21.12.2023, decizia nr. 75821/07.12.2023, decizia nr. 76027/15.12.2023, decizia nr. 76028/15.12.2023, decizia nr. 75857/08.12.2023, decizia nr. 75860/08.12.2023, decizia nr. 75823/07.12.2023, decizia nr. 76029/15.12.2023, decizia nr. 76380/22.12.2023, decizia nr. 76381/22.12.2023, decizia nr. 75820/07.12.2023, decizia nr. 75824/07.12.2023 si decizia nr. 75825/07.12.2023, obligarea pârâtului la emiterea unor noi decizii de plată prin care acesta să fie obligat la plata diferențelor dintre sumele deja acordate prin deciziile contestate și cererile de plată, în limita plafonului de garantare de 500.000 RON, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Reclamanții au formulat cerere modificatoare prin care au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unor noi decizii de plată prin care acesta să fie obligat la plata diferențelor dintre sumele deja acordate prin deciziile contestate și sentința civilă nr. 502/16.02.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2023, definitivă, în limita plafonului de garantare de 500.000 RON, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Prin sentința civilă nr. 2330/23.09.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, a fost admisă cererea reclamanților astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 227/14.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, a fost admis apelul și a fost schimbată în parte sentința civilă atacată, în sensul că a fost admisă în parte cererea astfel cum a fost modificată, au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii apelate și au fost obligați intimații la plata către apelant a sumei de 1.300 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente apelului.

Împotriva deciziei instanței de apel, la 17 martie 2025, reclamanții H., F., K., L., A., E., C., J., B., G., I., D. și M., au formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2025, solicitând anularea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1030/2025 din 12 iunie 2025 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri revizuienții C., G., K., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și J., au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și Legea nr. 213/2015.

În susținere, recurenții au arătat că aprecierea instanței în sensul că nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză între cele două hotărâri supuse revizuirii, este una greșită, fiind fundamentată pe o interpretare eronată atât în ceea ce privește identitatea elementelor, cât și în ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 85/2014.

Recurenții au arătat că instanța de revizuire a încălcat principiul autorității lucrului judecat prin ignorarea sentinței civile nr. 502/16.02.2024 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2023 care a statuat deja asupra întinderii daunelor morale.

Această hotărâre este definitivă, iar instanța nu avea dreptul să o ignore sau să o reevalueze, ceea ce constituie o aplicare greșită a normelor de drept prevăzute de art. 434 și art. 435 C. proc. civ.

Au afirmat că în speță, există identitate de părți și obiect, curtea de apel apreciind, în mod greșitd că FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, în calitate de garant, nu are aceleași obligații legale în fața recurentei ca cele stabilite de judecătorul sindic.

Potrivit acestora, FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, în calitate de garant, nu a demonstrat că ar exista motive întemeiate pentru a contesta suma stabilită prin sentințele anterioare caz în care nici instanța de fond și nici instanța de revizuire nu ar mai fi trebuit să pună în discuție o chestiune litigioasă deja tranșată.

Intimatul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțate de curtea de apel ca fiind temeinică și legală. A invocat excepțiile inadmisibilității recursului și a nulității în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Prealabil, instanța supremă reține că, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, astfel că în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, fără a se repune în discuție și fără a se cerceta chestiuni ce țin de fondul cauzei.

Din această perspectivă, criticile de recurs, deși sunt circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de pct. 5 al aceleiași norme legale, care vizează neregularități procedurale.

În opinia recurenților soluția instanței de revizuire este fundamentată pe o interpretare și aplicare eronată a prevederilor art. 434 și art. 435 C. proc. civ., în privința cerinței triplei identități, a prevederilor Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 85/2014.

În esență, recurenții susțin că în speță,curtea de apel în mod greșit a reținut că nu există identitate de părți, obiect și cauză între cele două hotărâri supuse revizuirii.

Criticile recurenților sunt nefondate.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de revizuenți ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În consecință, revizuirea întemeiată pe contrarietatea de hotărâri poate fi admisă numai în măsura în care sunt întrunite, în mod cumulativ, următoarele cerințe: să existe hotărâri judecătorești definitive aflate în contradicție, acestea să fi fost pronunțate în cauze distincte, dar referitoare la aceeași pricină, în sensul întrunirii triplei identități de părți, obiect și cauză. Totodată, este necesar ca, în cel de-al doilea litigiu, excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată sau, deși invocată, să nu fi fost analizată, solicitându-se, pe această cale, desființarea celei de-a doua hotărâri.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. au fost instituite pentru a oferi un mecanism procesual de înlăturare a situațiilor în care, ca urmare a judecării separate a două sau mai multe cauze și a nevalorificării efectelor lucrului judecat, se ajunge la soluții incompatibile. Prin urmare, această cale extraordinară de atac constituie un remediu destinat sancționării încălcării autorității de lucru judecat a primei hotărâri definitive.

Această interpretare este susținută și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a subliniat, în materia revizuirii, că unul dintre elementele esențiale ale statului de drept îl reprezintă principiul securității juridice. Securitatea raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, ce consacră caracterul definitiv și obligatoriu al hotărârilor judecătorești. Astfel, nicio parte nu este îndreptățită să solicite revizuirea unei hotărâri definitive exclusiv în scopul obținerii unei noi judecăți asupra fondului. Competența instanțelor superioare de a exercita controlul judiciar trebuie limitată la corectarea erorilor judiciare, iar nu la reanalizarea cauzei, revizuirea neputând fi asimilată unui apel mascat (cauza Mitrea c. României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23-24).

Verificând decizia atacată din perspectiva respectării autorității de lucru judecat, se constată că, în mod judicios, instanța de revizuire a reținut faptul că, în cauză, nu este îndeplinită condiția ca cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat, respectiv că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2023, înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă calitatea de părți au avut-o revizuenții din prezenta cauză în calitate de contestatori și C.I.T.R. Filiala București în calitate de lichidator judiciar al N. S.A., iar în dosarul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită, în calitate de părți au figurat revizuenții și Fondul de Garantare a Asiguraților.

Totodată, instanța supremă constată că obiectul și cauza celor două dosare sunt diferite.

Dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 502/16.02.2024, opusă cu autoritate de lucru judecat, a avut ca obiect contestație la tabelul preliminar al creanțelor din data de 11 septembrie 2023, prin care s-a solicitat modificarea tabelului preliminar în sensul majorării sumelor înscrise pentru creditori, ca urmare a înregistrării cererii de înscriere la masa credală a recurenților.

Dosarul nr. x/2024 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în care a fost pronunțată decizia supusă revizuirii în cauza de față a avut ca obiect constatarea nulității deciziilor emise de Fond în procedura reglementată de Legea nr. 213/2015.

Ca atare, cerința privind identitatea de părți, obiect și cauză între cele două dosare indicate de revizuenți, nu se confirmă, împrejurare față de care nu se poate reține că aceeași pricină ar fi fost soluționată de două ori prin pronunțarea unor hotărâri potrivnice.

Mai mult, se constată că atât instanța de revizuire, cât și instanța de apel, au analizat autoritatea de lucru judecat a celor statuate prin sentința civilă nr. 502/16.02.2024 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă și au constatat că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se constata încălcarea autorității de lucru judecat.

Simpla nemulțumire a recurenților cu privire la soluția pronunțată asupra revizuirii și, cu atât mai mult, cu privire la fondul pretențiilor solicitate, sunt aspecte care nu pot forma obiectul prezentului recurs și nici nu pot fi asimilate unei încălcări a dispozițiilor art. 434, respectiv 435 C. proc. civ., cum în mod greșit pretind revizuienții.

De aceea, constatând că instanța de revizuire a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuienți.

PENTRU ACESTE MOTIVE[

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. împotriva deciziei civile nr. 1030/2025 din 12 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.