ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1941/2025

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a civilă la data de 13 noiembrie 2023, cu nr. x/2023, reclamanta A.., a solicitat instanței să dispună obligarea B. S.R.L la restituirea sumei în cuantum total de 300.800 EUR(echivalentul în RON fiind de 1.089.407 RON), acordată acesteia cu titlu de împrumut în baza contractului de împrumut nr. x din 31 mai 2005 și a actului adițional la contractul de împrumut din data de 01 septembrie 2005.

Prin sentința civilă nr. 2405 pronunțată în data de 02 octombrie 2024, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 664 din 15 aprilie 2025 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 2405 din data de 02 octombrie 2025, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Reclamanta A., a declarat recurs împotriva soluției pronunțată de instanța de apel, solicitând casarea în integralitate a hotărârii recurate și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

Primul motiv de recurs invocat de recurentă este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta susținând că instanța de apel nu a făcut o motivare corespunzătoare a considerentelor care au condus la respingerea cererii sale. În opinia sa instanța s-a limitat la observații nefundamentate, fără a se baza pe prevederi legale clare care să justifice soluția.

Conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă considerentele care justifică soluția pronunțată. Absența unei motivări corespunzătoare afectează legalitatea hotărârii, iar respectarea acestei cerințe este esențială pentru asigurarea unui proces echitabil. Prin urmare, recurenta solicită instanței supreme să constate această omisiune și să dispună casarea deciziei pentru lipsa motivării.

Ce-l de-al doilea motiv de recurs este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică este legată de considerentele prin care instanța de apel a considerat că remiterea sumei de bani, condiție esențială pentru încheierea unui contract de împrumut, a intervenit anterior încheierii contractului, acesta nefiind deci valabil încheiat. Mai mult chiar instanța de apel a considerat că aceste plăți ar putea fi considerate ca fiind făcute în vederea încheierii contractului de împrumut doar dacă ar fi existat încheiat un antecontract.

A apreciat recurenta că o astfel de interpretare din partea instanței ar adăuga la lege. A invocat încălcarea prevederilor art. 924, art. 1576 C. civ. de la 1864 și art. 15 din Legea nr. 31/1990, susținând că nu există nicio prevedere legală care să condiționeze îndeplinirea condițiilor pentru valabilitatea contractului în funcție de realizarea lor într-o anumită ordine cronologică. Aceasta subliniază că a existat un acord de voință clar între părți, iar plățile efectuate anterior încheierii contractului nu invalidează acest act.

Recurenta a subliniat că toate condițiile legale pentru validitatea contractului de împrumut au fost îndeplinite. În conformitate cu legislația aplicabilă, contractul de împrumut nu necesită o formă specială pentru a fi considerat valabil, ceea ce înseamnă că împrumutul acordat societății B. S.R.L este valid.

Autoarea căii de atac a susținut că a demonstrat prin dovezi clare, inclusiv extrase bancare și declarații de martori, că a efectuat plățile necesare, ceea ce confirmă existența și validitatea contractului. Refuzul instanțelor de a recunoaște acest aspect afectează dreptul acesteia de a-și recupera suma împrumutată.

A mai arătat aceasta că susținerile instanței cu privire la neînregistrarea împrumutului în contabilitatea pârâtei, la inexistența unei remiteri parțiale a împrumutului, nu sunt argumente de luat în calcul în analiza cererii sale, neputând să-i fie imputate.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile referitoare la o pretinsă lipsă de motivare, întrucât din considerentele hotărârii atacate rezultă că sunt îndeplinite exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Astfel, având în vedere încheierea contractului nr. x din 31 mai 2005, sub imperiul prevederilor C. civ. de la 1864, curtea de apel a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1576 C. civ..(forma în vigoare la data încheierii actului) și a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 31/1990.

Aceasta a analizat în mod corect dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru încheierea valabilă a contractului, fiind vorba de un contract real și a constatat că remiterea sumei de bani trebuia să aibă loc la momentul încheierii contractului, când intervine acordul de voință al părților și se naște raportul juridic civil.

Convingerea instanței s-a format pe baza probelor administrate, recurenta nereușind să facă dovada contrară faptului că nu a avut loc remiterea sumei de bani, odată cu încheierea contractului.

Din verificarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că a fost analizată de către instanța de prim control judiciar și chestiunea plăților făcute de recurentă, reieșind care a fost raționamentul instanței pentru care s-a ajuns la concluzia că pentru a fi considerate ca fiind făcute în temeiul contractului de împrumut, aceste plăți ar fi trebuit să facă obiectul unui antecontract sau o promisiune de contract.

Criticile recurentei au fost respinse în mod motivat și argumentat, ca și susținerea legată de faptul că în dosarul nr. x/2009 aflat pe rolul Tribunalului București, s-a reținut că expertiza contabilă nu a demonstrat inexistența acordării către societate a sumei ce a făcut obiectul contractului de împrumut. Instanța de apel a motivat în mod corect că această constatare nu poate fi reținută în cauza de față, raportat la obiectul dosarului invocat care nu a vizat contractul de împrumut.

Se constată, astfel, că instanța de prim control judiciar a construit un raționament juridic suficient, coerent și clar, iar adoptarea de către aceasta a unei motivări în concordanță cu prevederile legale, dar de care partea nu este mulțumită nu echivalează cu existența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile subsumate motivului de casare sus-menționat prin care recurenta-reclamantă contestă, în esență, modul de interpretare și administrare a probatoriului și stabilirea contextului factual, în temeiul cărora instanța de apel a făcut constatările referitoare la: remiterea sumei împrumutate care trebuia să aibă loc la momentul nașterii raportului juridic, reținerea potrivit căreia această sumă "se înmânează azi data încheierii prezentului contract", necesitatea încheierii contractului de împrumut în formă scrisă, efectuarea plăților de către recurentă în calitate de reprezentant al B. S.R.L, inexistența restituirii parțiale a împrumutului si la nerespectarea realității economico-financiare de către înregistrările contabile, acestea fiind chestiuni de netemeinicie ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Nu vor fi avute în vedere nici susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 1576 C. civ. de la 1864 întrucât, sub aparența unei nerespectări a normei de drept material, autoarea căii de atac contrazice interpretarea dată de instanța de apel plăților efectuate de către recurentă, fără însă a dezvolta o veritabilă critică de nelegalitate.

Nici argumentele ce vizează încălcarea prevederilor art. 977 C. civ. nu pot fi apreciate ca și critici de nelegalitate, în condițiile în care interpretarea contractului nu poate fi făcută decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, așadar, tot critici de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 664 din 15 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.