ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1936/2025

HOTĂRÂRE
11.12.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1936/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului de față, subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 122/2023 din 8 noiembrie 2023, Tribunalul Bistrița -Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C. S.R.L. și D..

Împotriva acestei sentințe, reclamanții B. și A. au formulat apel care, prin decizia nr. 68/2025 din 6 februarie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins.

Reclamantul A. a recurat decizia instanței de apel, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Verificând cu prioritate chestiunea netimbrării recursului, care primează oricăror altor cereri sau excepții invocate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru instituie regula caracterului timbrabil al oricărei acțiuni, excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare. În jurisprudența constantă a Curții Constituționale (spre exemplu, deciziile nr. 45/2014, nr. 401/2017, nr. 169/2018, nr. 432/2019 și nr. 260/2021) s-a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și a dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, care reprezintă o condiție prealabilă și extrinsecă actului de procedură (cererea de recurs), fără de care, însă, nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

Pentru etapa procesuală a recursului, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. stabilește că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, nerespectarea acestei cerințe atrage sancțiunea nulității recursului.

În completarea textului de lege enunțat sunt prevederile art. 470 alin. (2) și alin. (3) teza finală C. proc. civ., aplicabile și în recurs, potrivit normei de trimitere de la art. 494 din același Cod, conform căruia dovada achitării taxei de timbru trebuie atașată cererii de recurs, lipsa ei putând fi complinită până la primul termen la care partea a fost legal citată în recurs.

Așadar, în principiu, dovada achitării taxei judiciare de timbru trebuie depusă, cel târziu, la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în calea extraordinară de atac, în caz contrar intervenind sancțiunea nulității, care în acord cu art. 174 alin. (1) C. proc. civ., este o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură.

În speță, constatându-se că cererea de recurs nu este timbrată, prin rezoluția de primire din 07 aprilie 2025, în sarcina autorului căii de atac, s-a stabilit, în acord cu art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum 5.809 RON, care a fost comunicată recurentei la 14 aprilie 2025, așa cum rezultă din dovada de înmânare a adresei emise în acest sens la 10 iulie 2025.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, autorul căii de atac a formulat cerere de reexaminare în condițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Prin încheierea din 22 mai 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a civilă în dosarul nr. x/2021, cererea de ajutor public judiciar formulată de recurent a fost respinsă. Împotriva acestei încheieri reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare, care prin încheierea din 14 octombrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2021.1, a fost respinsă de către Înalta Curte.

Astfel, constatând că până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, 11 decembrie 2025, titulara recursului nu s-a conformat dispoziției legale de a achita taxa judiciară de timbru datorată pentru soluționarea recursului, se reține că în cauză devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., raportat la art. 486 alin. (2) din același Cod, motiv pentru care, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 68/2025 din 6 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. și cu intimatele-pârâte C. S.R.L. și D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.

Sursă